joi, 25 decembrie 2008

Sărbători Fericite !

Crăciun fericit şi un An nou 2009 mai bun ca ăsta de o trecut!
Aşa vă urăm noi, cei doi ce vă mai povestesc pe aici una... alta...

Şi ca să vă mai descreţim frunţile, v-am pregătit ceva vesel:

Merry Xmas!


luni, 22 decembrie 2008

Sunt in urma cu stirile?

Azi o trebuit sa dau niste ture prin oras, pentru diferite chestii care nu sufereau amanare, precum inarmatul cu arme mecanice si chimice. Si uite asa am intrat in "ambuteiajul de sarbatori", adica ala provocat de toti cei care sunt la cumparaturi.

Si cum stateam io asa, in ambuteiaj, din lipsa de altele, incep sa cujet: Mnoah, da' de unde or iesit toti astia? La urma urmei e dimineata, lumea ar trebui sa fie la lucru. De unde asaltul asupra magazinelor? Ca-s muuuulti! Parca s-or intreit masinile! Parcari care de obicei erau goale, acum is pline ochi. Stradute necunoscute, pe unde de obicei poti sa dormi pe asfalt, ca nu te deranjeaza nici o masina, acum sunt blocate. Cozi imense la orice intersectie si orice trecere de pietoni. De unde ati rasarit, fratilor?

Is numa' doo posibilitati: fie numarul patronilor, care nu dau socoteala nimanui pentru timpul lor, e mai mare decat imi inchipuiam io, fie s-or declarat zilele astea ca fiind libere.

Asa o fi? Is ramas in urma cu stirile?

Gherila din pivnita

Am uitat ca in fiecare sfarsit de toamna imi napadesc soarecii pivnita. Pensionarii gospodari din vecini isi fac provizii din toamna, si inevitabil populeaza toate boxele. Soarecii, dupa ce papa ce au de papat la ei acasa, si dupa ce se inmultesc cat au sa se inmulteasca, incep sa colinde, si uite asa ajung si la mine. Si eu, cu toate ca-s nevinovat, trebuie sa pornesc razboiul de guerilla.

Ieri am avut drum prin beci ca sa vad cum e cu varza murata, daca-i pretabila la sarmalute. Si inainte sa apuc, am constatat efectele rozatoarelor. Deci a sosit timpul...

Din nefericire nu mai am cluxa "Terminator". A disparut pur si simplu. Missing in action. Era o cluxa pe care am insemnat grupuri de cinci, precum luptatorii de guerilla pe patul armei, numarul victimelor. Insa in toamna trecuta a disparut, in timp ce era in misiune, la panda. Pur si simplu a disparut. Intai am crezut ca victima s-a zbatut si a tras-o pe undeva, dar dupa mai bine de un an inca n-am gasit-o. Asa ca nu pot sa presupun decat ca zeul soriceilor a facut-o disparuta.

Din fericire mi-am luat alte trei, acelasi sistem. Le-am luat la pila pana am gasit punctul optim de declansare. Am pus in ele cascaval, Camembert si salam. Am imprastiat perinite roz cu aroma de capsuni, din alea de n-ai voie sa le atingi cu mana. Basca o caserola cu o chestie verde care cica numai tre' sa calce in ea si mor.

Da, genocid scrie pe fruntea mea. Sper...

duminică, 21 decembrie 2008

Jocuri pentru copii

- Tati, tati, hai sa-ti arat ceva pe calculator!

Ma ridic alene, si ma duc dupa ea. Se aseaza la tastatura si incepe Firefox, Google, "jocuri pentru copii"...

- Sa-ti arat ce ti se intampla cand bei prea multa bere!

Devin deja interesat, nu prea vad ce legatura e intre jocurile pentru copii si berea prea multa.

Da scroll, si face click pe un link:


Mai departe va las pe voi sa descoperiti ce li se ofera copiilor nostri...

Si da, aceste site-uri trec de orice filtru al NetNanny, Cyberpatrol, nu au etichete ICRA / FOSI si in general nu restrictioneaza accesul copiilor.

sâmbătă, 20 decembrie 2008

La oferta

Iooooi, frateeee!

Ce A seiz cu clima bizonica? Ce Q7, ce X5? Astea-s minciuni!

Lume, lume, oferta de criza, chilipir de-a dreptul pentru smecherii de romania: iesi la club , la un agatat, la o liniuta cu o naveta spatiala! Esti cel mai tare, cel mai adevarat, si data fiind seria limitata, greu de egalat!

Hai neamule, care te inghesui? Numai 42 de milioane, transport inclus! Nea Jiji, nu schimbi si matale maibahul ala? Frun fotbalist amator nu e? Hai, bre, ca e ocazie unik! Nu poti fi adevarat daca n-ai asa ceva! Aspirator de pitzipoance garantat! Pe deasupra e partial customizata: aripioara de rechin - are, eleron - are, leduri si neoane - are, inscriptii smekere - are, haur - are, cristale - are. Mai trebe numa' iconitele si manelele, si e gata de smecherie!

Si daca-i aduna cineva pe toti cocalarii inauntru, promit ca vorbesc cu colegii de la NASA sa o livreze cu un upgrade de soft: sa eticheteze coordonatele lu' Marte cu 'banbu'!

Atentat la 'net

Va merge greu netul? Nu injurati prea tare, s-ar putea sa nu fie de la RDS, Romtelecom sau UPC. In acest moment "65% of internet traffic with India is offline, 59% with Singapore, 44% with Malaysia, 55% with Saudi Arabia, 52% with Egypt, 39% with Taiwan, and 51% with Pakistan", mai vin rapoarte din Yemen, Sudan si Emirate. Cauza sunt trei din cele patru cabluri transatlantice care nu mai functioneaza, sunt intrerupte undeva intre Sicilia si Tunisia. Mai precis 75% din traficul intre Europa, Asia si Statele Unite este offline. (Sursa)

Cica un atentat este exclus. Sunt siguri ca Bin-Laden nu si-a cumparat costum de scafandru si joagar?

Pledoarie pentru gumele de iarna

In asteptarea zapezii de pe sosele - da, cand autoritatile au sa fie surprinse si nepregatite - am ajuns sa ma gandesc la o alta situatie in care esti pur si simplu dependent de constienta, sau mai bine zis, inconstienta celorlalti. Cand viata si bunurile tale sunt, pur si simplu, pe mana altora.

Da, e vorba de anvelopele de iarna.

E foarte adevarat, pe forumurile auto subiectul e dezbatut si disecat pe toate partile. Bagatelizat de-a dreptul. Aproape desuet.

Pornind de la evenimentul din poza de mai jos (nu, nu am fost implicat, dar cunosc pe ocupantii Mercedesului) mi-am dat seama ca subiectul trebuie repus pe tapet, si ar trebui dusa de-a dreptul o campanie de constientizare.


Majoritatea soferilor nu baga in seama 'gumele'. Cel mult atunci cand fac pana, si si atunci numai fiindca e un adevarat efort sa pui roata de rezerva si dupa aceea sa o duci pe cealalta la reparat.

Dupa parerea mea, anvelopele sunt, dupa sistemul de franare, dar facand parte din el, cel mai important sistem de securitate la un vehicul. Anvelopele sunt legatura dintre tine si drumul pe care mergi.

Un bun sofer nu se recunoaste dupa cum conduce. Sa tina masina pe drum poate aproape oricine. Dar cand e vorba de situatii critice... atunci iasa maiestria la iveala.

Si poti sa fii tu meseriasul meseriasilor... daca n-ai cu ce... ai pus-o.

Si revin la caucioace. Alea de-s privite ca niste accesorii obligatorii si scumpe, tratate de obicei cu "las' ca mere si asa".

Cu varsta si cu sutele de mii de kilometri am ajuns sa fiu constient de ce inseamna responsabilitatea pe sosea. Cu asta a venit si importanta anvelopelor de iarna.

Am umblat, de-a lungul timpului, cu multe tipuri. Deja am preferinte, am experienta. Uneori parerile mele nu corespund cu ce zic testele sau colegi de forum. Iar alteori m-am crezut mai destept, si masina mi-a dovedit contrariul - din fericire am scapat cu bine.

Acum cativa ani, cand a fost vremea sa schimb, la vechea masina, niste anvelope, m-am hotarat sa iau doua de iarna, mai mult nu-mi permiteam atunci, dar mi-am spus ca totusi e un inceput. Le-am luat, si contrar la afisul de mai jos, de pe peretele vulcanizarii unde m-am dus, si contrar ce m-a sfatuit propietarul, le-am pus pe fata.


M-am considerat un pic mai logic decat cei de la Michelin. Aplicand ceea ce zicea afisul la roti de iarna / all season, eu am ajuns la concluzia ca-s tampiti. Cum sa le pun pe cele de iarna pe spate, si pe celelalte pe fata?!? Doar vreau sa am pe fata aderenta, frana, directie... Nu?

Nu.

In singura zi in care a nins puternic in iarna trecuta eu a trebuit sa fac un drum pe un traseu mai laturalnic, unde plugurile si nisipul ajung mai greu. Pe drumul de intoarcere din satul respectiv, intr-o curba usoara am pierdut controlul. Nu al volanului, ca ala era in mainile mele, dar masina... s-a dus exact unde a vrut ea. Este foarte adevarat ca daca as fi atacat acea curba cu 0,5 km/h probabil ca nu s-ar fi intamplat nimic. Eu aveam ceva mai mult. Nu stiu cat, probabil nu foarte mult, dar cu siguranta mult mai mult decat trebuia. Masina a atacat curba cu bine, partea din fata, cu anvelopele de iarna, cred ca ar fi si iesit cu bine din curba respectiva daca pardalnicul de spate, cu cele doua all-seasons, nu s-ar fi dus in treaba lor. Cam cum se vede in vidioul de mai jos, de pe la 2:02 incolo.



Si in felul acesta spatele mi-a luat-o inainte, drept pentru care masina s-a intors in directia din care veneam, si asa m-am oprit culcat in santul din interiorul curbei. Ceea ce a urmat a fost distractiv, semnal la telefon... nema, asa ca am luat-o pe jos inapoi spre sat, cale de vreo trei kilometri, prin ninsoare, sa aduc pe careva sa scoatem masina din sant. Culmea e ca n-a avut nici macar o zgarietura.

Dar am stat cu groaza sa ma gandesc ce se intampla daca nu eram singur pe drum in momentul in care m-am dat in spectacol? Daca mai treceau pe acolo, in acel moment, niste nefericiti? Nu-i bagam la necaz numai fiindca ma credeam eu mai destept? De fapt, si pe ei, si pe mine.

Asa ca acum, pe masina noua, am patru gume de iarna noi-noute. Goodyear Ultragrip 7, de data aceasta, ca au iesit bine la testele ADAC, si ca au un profil mai putin comun care mi-a placut.

Cei care nu-si pun cauciucuri de iarna chiar n-au nici o scuza. Nici macar de natura economica. "Nu am bani" nu sta in picioare. Fiindca fie mergi doi ani cu gume all-season, apoi mai iei inca un set pentru inca doi ani, fie mergi patru ani alternand cele doua seturi, tot acolo e. Din punctul de vedere al banilor, caci din celelalte puncte de vedere e altceva.

Si cu asta revin la prima fotografie. Amaratul acela i-a rupt oasele nevestei, si-a bagat nepotul in spital, si pe deasupra si-a facut si masina zob. Daca l-ar intreba cineva acum, oare 1500 de lei pentru niste gume ca lumea i s-ar parea scumpe?

De ce pledoarie? De ce campanie? Fiindca celalalt personaj al fotografiei, cel cu microbuzul Peugeot, n-a avut nici o vina. Mergea cat se poate de corect, cu masina echipata cum trebuie, nu se grabea nicaieri, poate asculta muzica si canta falsete in duet, si a trebuit sa stea neputincios sa se uite cum un inconstient cu un Mercedes derapeaza in curba si intra in el. Nici macar nu era zapada, eventual putin polei, ceea ce nu cred, fiind in miezul zilei.

De aceea. Eu am grija de mine, si, in felul acesta, am grija si de tine. Nu te crede mai destept decat altii. S-ar putea sa nu fii. Accepta, asculta, si invata. Ai in maini viata ta, si a mea.

Eu nu ma zgarcesc, nu te zgarci nici tu. Cand plec la drum vreau sa si ajung inapoi acasa, cu bine si fara evenimente.

La fel vrei si tu.

joi, 18 decembrie 2008

Ura, Lenuţa mea, turismu-i la pământ!

Şi s-a decis şi noul guvern. Ocazie cu care, în sfârşit avem şi noi un Minister al Turismului, care să se ocupe doar de turism, nu de IMM-uri, comerţ si profesii liberale, şi mai la urmă şi de turism.
Bravos! Iniţiativa e de apreciat. Am însă o problemă cu ministrul.
Un viitor ministru care, acum ceva vreme, declara că Regatul Norvegiei are preşedinte. Mă gândesc (sper, că speranţa moare ultima) că între timp s-o fi pus la punct şi că n-o să ne trezim cu alte informaţii la fel de preţioase. Adică Austria şi Australia îs două chestii complet diferite.
Amu' mă găndesc io cam care or fi fost criteriile de selecţie ale doamnei Udrea în executiv tocmai pe acest post. Deşi e posibil şi să mă înşel, că doar nu deţin io adevărul absolut. Da' io cred că are legătură cu cârnaţii de Pleşcoi, atât de apreciaţi de toţi turişii care ne vizitează ţara, fie ei străini sau autothoni. Aşadar, o personalitate legată atât de strâns de o adevărată legendă cum îs cârnaţii ăia, o fi omul potrivit la locul potrivit! Şi turiştii vor curge valuri spre cârnaţii de Pleşcoi!
Sper din tot sufletul că domnul Boc nu s-a înşelat!

marți, 16 decembrie 2008

De unde îl ştiu io pe ăsta?

Pun pariu ca vi s-o întamplat multora din voi să vedeţi pe stradă, în piaţă, undeva, o figură pe care să nu ştiţi de unde s-o luaţi. Ei bine, mie mi se întamplă destul de des. Şi nu, n-am nevoie de lecitină, încă mă duce memoria. Starea asta de confuzie vine din altă parte.
Iaca să vă dau un exemplu.
Acu' câţiva ani buni, pe vremea când era Metro numa' în Bucales şi la Braşov, aveam obicei să trag la Metro în drum spre casă, că acolo ştiam sigur că-i deschis la budă. Aşa am făcut şi cu astă ocazie de care vreau să vă povestesc. Mnoah, după ce-mi rezolv io problemele fiziologice, încep să fac cuie prin parcare, că onor partenera de excursie se băgase în magazin să mai cumpere una-alta, "numa' scurt, nu stau mult". Şi cum stăteam io de futui pomană în parcare, numa' ce mă trezesc privindu-mă în ochi cu un nenea ce se fâţâia şi el pe acolo. Probabil trecea prin aceeaşi fază ca şi mine. Şi-mi dau seama că-l ştiu de undeva. Da' de unde? Încep să-mi storc creerii... nimic... blank... zero... nici o fărâmă de informaţie. Şi fiindcă momentu' penibil tindea să se prelungească periculos de mult, îmi calc pe inimă şi-l... salut. Ca să nu-mi iasă vorbe te miri pe unde că-s ţăran şi nu salut oamenii. El îmi răspunde, io, ce să fac?... Merg mai departe: "Şi, ce mai faceţi domnu'... ăăăăă... că nu v-am mai văzut de un car de ani!". "Ooo, bine" îmi zice "tot aşa cum mă ştii". Fuck me! Speram la o informaţie mai utilă de atât! Continuăm aşa preţ de câteva minute, schimbând impresii care mai de care mai neutre. La un moment dat apare şi consoarta lu' nenea. Pe ea n-o ştiu! Dar fiindcă apăruse, şi se grăbea tare, ne salutăm de revedere, şi rămân singur în parcare. Io şi cu dilema mea. Cine o fi? De unde-l ştiu?
Îmi vine şi mie dup-o vreme rându' să plec spre casă. Şi purced la drum, frământat de problemă. Şi după fo' 150 de kilometre, mă fuljeră! Şi-mi dau seama cine-i nenea, şi de unde îl ştiu io! Îmi dau seama, dară, că tocmai mă conversasem banalităţi cu nenea Crăciunescu, şefu' arbitrilor de folbal la vremea aia. Şi că-l ştiam aşa bine de la TELEVIZOR! Amu să nu credeţi că-s f-un mare microbist. De fapt, am ajuns în ultimii ani să urăsc sportu' ăsta, aşa cum urăsc manelele şi cocalarii. Da' pe vremea aia îl dădeau mult la ştiri pe nenea Crăciunescu.
Aşa că pe la Vâlcea mă liniştisem. Io. Da' mă gândeam la nenea săracu'... io reuşisem să scap de obsesie, da' el, el? Cum avea să afle cine eram io şi cu cine îşi pierduse vremea în parcare la Metro? Era clar! N-avea nici o şansă!

vineri, 12 decembrie 2008

Barosul si flexul

In fata blocului era un mic loc de joaca. Nu cine stie ce, dar mamicile erau fericite ca aveau unde sa dea drumul odraslelor sa se dezlantuie. Blocul pe de o parte, gard pe de alta, pustii erau in siguranta. Mai ales ca din cand in cand cate un binevoitor mai aducea cate o bascula de nisip, deliciul lopaticilor.

Acu' vreo doi ani primaria a pus doua hinte langa batatorul de covoare si doua mese de ping-pong. Care au rezistat exact doua zile. Mesele de tenis au fost sparte cu barosul si leaganele taiate cu flexul. Autor? Evident necunoscut, dar am auzit ca ar fi fost o scarba de pensionar care are ferestrele spre locul de joaca.

Astazi primaria a refacut locul de joaca. Fotografia a fost facuta imediat dupa ce au plecat muncitorii si putin inainte ca locul de joaca sa se umple de pici chiraind de bucurie ca si cand ar fi primit jucarii noi (yummy!).


Sunt curios cat o sa reziste de data aceasta, inainte sa apara barosul si flexul.

Dar daca-l prind pe idiotul ala asupra faptului s-ar putea sa moara de mana mea (deci daca nu mai apar pe aici inseamna ca...)

joi, 11 decembrie 2008

Obeliscul

Oare de ce, ori de câte ori ni se arată ochilor o imagine ca cea din tabloul de mai jos, mintea ne-o ia razna şi prima idee ce ne fulgeră prin cap are conotaţii obscene? Nu ştiu, probabil aşa suntem făcuţi, deopotrivă femei şi bărbaţi (am pus femei în faţă că aşa e politicos în societatea în care trăiesc, dacă eram musulman - ceea ce nu-s - aş fi zis bărbaţi şi femei).

În fine, trecem de asta şi să vă povestesc ce mi-a evocat mie tabloul ăsta. După aia vă zic şi unde l-am văzut.

Prin clasa a 9-a sau a 10-a (nu mai ţin bine minte că am îmbătrânit între timp) era la modă pe la chefuri, după ce lumea se cherchelea cât de cât, aşadar era la modă MIMA. Bănuiesc că ştim cu toţii despre ce e vorba, dar pentru conformitate o să explic foarte scurt: e un joc în care 2 echipe se înfruntă, mimând pe rând diverse subiecte oferite ca temă de echipa adversă. De mimat mimează pe rând fiecare membru al echipei câte un subiect. Iar colegii de echipă trebuie să ghicească despre ce e este vorba.
Asadar, eram la o mimă cu dragii mei colegi. Şi ne vine rândul. Şi unul dintre noi (n-are importanţă cine - să-i zicem Trey) primeşte subiectul. Îi cade faţa. Nouă la fel. Am pus-o - ne zicem în sinea noastră. În fine, onoarea trebuia spălată, mai ales că ăialanţi se tăvăleau deja de râs.
Noah, şi începe Trey să ne arate ceva înalt. Un bloc... neah. Înalt şi subţire. Pfuuuu.... un stâlp. Neah. Se lasă păgubaş. Nu mergea în direcţia bună. Încearcă bietul de el to' felu de alte scheme. Noi nimic. Adverşii - crăcănaţi de atâta râs. Şi în momentu' oportun, pe Trey îl loveşte inspiraţia. Şi unde nu-mi începe a se undui, a se pipăi... noi deja eram interzişi. Ce naiba face ăsta? De la înalt şi subţire acu parcă era lovit de hormoni. Da' omu nu se opreşte aici. Numa-l vedem că începe a şi-o lua la frecat. Şi face un gest larg către noi, cuprinzându-ne pe toţi, şi continuă a mima pe cel mai mare şi mai tare onanist de pe planetă.
Evident că au început a curge către el concluzii de tot felul, care nu dau bine în public. Nimic însă nu corespundea descrierii subiectului de mimat. Într-un final ne vedem nevoiţi să ne declarăm învinşi.
"Ce naiba ai avut mă de mimat?" sărim cu toţii la el.
"Cum ce, mă boilor, onaniştilor, idioţilor, cum ce? Un OBELISC!"
"Şi ce naiba te zgâmboiai aşa la noi?"
"Păi mă, bătuţi în cap mai sunteţi!"
Şi atunci cred că unuia din noi i-o căzut din înaltu' cerului REVELAŢIA:
ÎNALT... SUBŢIRE... şi VOI O BE-LIŢI!!!
Adică OBELISC!
Mânca-l-ar tata pe el Trey!

Tabloul Horia Damian, Coloana poate fi văzut în perioada aceasta la Galeriile de arta Artmark. Această relatare a fost scrisă pentru a participa la concursul organizat de Dgeneration.

Secretul bine pazit

Am descoperit ca, pe langa punctul G, femeile mai au cel putin un secret care este total necunoscut barbatilor. Atat de bine pazit, incat imi vine sa cred ca este transmis genetic din generatie in generatie.

Ma duc cu un coleg la un magazin, sa cumpere un fier de calcat la prietena. Dupa doua ture de rafturi colegu' il alege pe cel mai aerodinamic, si-l cheama pe unul din supraveghetori sa i-l dea. Vine baiatu', si in loc sa-i faca hatarul, il ia la intrebari:

- Sunteti sigur ca il doriti pe acesta?
- Mmm... da...
- Dumneavoastra calcati, sau nevasta?
- Pai... prietena...
- Aha... in cazul acesta va rog sa reveniti cu prietena.

Colegu' a ramas un pic interzis, cautand din ochi semnul cu "Numai pentru doamne" agatat de raftul cu fiare de calcat. Intre timp intru eu in schema:

- Domnu'... ia explicati si mie: care-i treaba?
- Stiti, toate fiarele de calcat cumparate de domni ni se intorc inapoi la schimb. Si e atata hartogarie de facut incat sefu' ne-a interzis sa mai vindem la domni...

Doamnelor, trebuie sa ma recunosc invins: nu ne destainuiti si noua secretul dupa care se recunoaste un fier de calcat bun? Punctul G s-ar putea sa-l descoperim si singuri, da' asta mi-a pus capac...


miercuri, 10 decembrie 2008

Au trecut alegerile?

Da, au trecut:

"Activităţile de construcţie a Autostrăzii Transilvania vor fi reduse substanţial, iar această măsură ar putea afecta până la 2.300 de angajaţi". (Sursa)

Batatorul De Covoare

Se apropie Craciunul. Momentul in care, pentru a doua oara din an, revine in forta Batatorul De Covoare. Diabolicul dispozitiv format din partea fixa, o teava in forma de U, infipta zdravan in pamantul din fata la fiecare bloc al scumpei noastre patrii, si din partea mobila, din nuiele sau plastic, vanduta in magazinele do-it-yourself. De partea fixa se agata un covor, iar de partea mobila un idiot, si intreg dispozitivul este transformat, intr-o sursa de poluare. Biologica, si, mai ales, sonora.

Se bat covoare dimineata, se bat la amiaza, se bat seara. Se bat si noaptea, ca doar nu vrei sa vada vecinii ce mizerie ai adunat in casa.

Toata lumea bate covoare. Batatorul De Covoare nu are odihna. Nu conteaza ca ai venit din schimbul 2, rupt de oboseala, si dimineata ai vrea sa dormi. La ora 7 punct suna sirena si Batatorul isi incepe activitatea. Seara, la fel. Nu poti face nimic ce implica un pic de liniste, fiindca Batatorul rade de geamul tau termopan cu sticle de 6mm, si intra peste tine.

Unul din marile mele socuri pe care le-am avut la prima mea vizita in Jermania a fost sa descopar ca "aia" nu au Batatoare! Era o specie eradicata complet. Si atunci m-am bucurat, mi-am zis ca uite ca se poate, in 10-15 ani o sa fie si la noi liniste de Sarbatori.

Silly me...

luni, 8 decembrie 2008

Bunica

Am ramas fara nici un bunic. Ultima mea bunica s-a stins ieri, la 102 ani...

Despre morti numai de bine, se zice. Dar despre aceasta bunica nici sa vrea nu cred ca ar putea cineva sa spuna ceva rau.

Mica de statura, blajina, cu privirea senina. Asa mi-s primele amintiri despre ea, asa s-a si dus dintre noi. Viata nu cred ca i-a fost usoara, nu cred ca avea cum. Primul razboi l-a prins ca si copil, pe al doilea, inclusiv refugiul din Ardealul cedat, ca om matur, cu toate responsabilitatile fata de familie. A urmat perioada neagra a interzicerii cultului Greco-Catolic, cand a fost alaturi de bunicul, care a fost preot. Prin toate a trecut cu fruntea sus, cu Biblia in mana, nedezicandu-se niciodata de crezurile ei.

A fost senina si lucida pana in ultima ei zi. S-a stins in sfanta zi de Duminica, dupa ce a ascultat la radio, ca de obicei, slujba de la Vatican. Nu a fost tintuita la pat, dar, fiindca la nouazeci si ceva de ani a insistat sa alerge prin curte dupa gaini si si-a rupt soldul, nu se mai putea misca fara ajutor. Ultima ei dorinta din ultimii ani a fost ca Dumnezeu sa o ia mai iute, sa nu-si mai chinuie copii care aveau grija de ea.

De astfel de oameni trebuie sa-ti aduci aminte cu respect. Si cu un zambet.

M-a amuzat cand mi-am dat seama ca bunica are o varsta venerabila. Nascuta in 1905, a iesit la pensie in 1959, la 54 de ani, cu un an mai devreme, pe motiv de boala, fiindca in acel an bunicul a fost arestat, si a trebuit sa aiba grija de copii. Sa zicem ca in acel an la oficiul postal s-a angajat o postarita noua, o tanara de 18 ani, si in primul ei drum "pe teren" i-a dus prima pensie bunicii. Inseamna ca aceasta postarita imaginara este, la randul ei, pensionara din 1996, iar urmatoarea postarita proaspat angajata, la fel de imaginara, i-a mai dus pensia inca 22 de ani!

Acum doi-trei ani acuza dureri intercostale foarte mari. Am chemat un medic, prieten. A consultat-o ce a consultat-o, dar n-a putut sa gaseasca nimic. Probabil ca la un pacient avand o asemea varsta nici nu prea stii ce si cum sa cauti. Eu eram in alta camera, si am auzit cum medicul a inceput sa o ia la intrebari.
- Si ia zi, bunica, ce faci dumneata toata ziua?
- Pai ce sa fac? Uite, citesc, ascult radio...
- Asa. Altceva, ce mai faci?
- Pai... cos!
- Ce cosi?
- Uite, am aici o etamina, fac o fata de masa la stranepoti.
- Ia arata-mi cum cosi.
- Pai uite asa. Iau acul, iau ata, bag ata in ac, tai ata, si cos uite asa...
In acel moment l-am auzit pe prietenul medic cum incepe sa rada in hohote. Dupa aceea i-a mai zis cate ceva bunicii, si a venit la mine.

Mi-a explicat ca din cauza ca vederea bunicii scazuse ii era din ce in ce mai greu sa bage in ac. Si de aceea isi punea ata din ce in ce mai lunga, sa-i ajunga mai multa vreme. Ceea ce ducea la miscari din ce in ce mai ample la cusut. De unde a aparut si o draguta de febra musculara... Asa ca reteta medicului a fost "ata mai scurta la cusut!"

Da, bunica mea nu mai e...

Adio, bunica... Dumnezeu sa te odihneasca in pace...

vineri, 5 decembrie 2008

NU ma invat minte!

Eu spun, si nici macar eu nu aud! Pai sa nu ma iau la palme?

Se pare ca mai am o dovada la ce am mai spus: O punga sigilata de cinci Twix in care sunt, evident, numai patru...


Numai ca de data asta nenorocitii au furat din punguta cu dulciuri pe care Mos Nicolae i-a adus-o unui copil!

Sa-i blestem sau nu?

marți, 2 decembrie 2008

Sărmăluţa naţională

Am aşteptat cu interes să văd cum va fi acest 1 Decembrie. Şi am văzut. Nu ştiu de ce mă aşteptam eu la mici schimbări. Se pare că nu e cazul.
Acum, să vă zic ce-mi place mie (NOT!) la ziua asta naţională:
1. Parcă toată ţara e la parastas. De-a lungul anilor, am tot aruncat câte o geană în curţile altora. Băi, frate, alţii pe lumea asta se veselesc de sărbătoarea lor naţională! Noi nu. Noi trebuie să ne plângem şi să ne comemorăm. Io nu zic că nu trebe făcut şi asta, dar în cazul ăsta poate că ar trebui să decretăm o zi a eroilor neamului, sau daca nu ajunge o zi, să fie mai multe! Şi în zilele alea să comemorăm şi să plângem. Ziua naţională ar trebui (după mintea mea) să fie prilej de veselie. Drept e că e cam greu să te veseleşti cînd afară e mohorât şi frig. Şi când imnul naţional răsună ca un marş funebru. Da' asta cu imnul e altă durere de-a mea, nu e momentul acum. Poate am să o disec cu altă ocazie.
2. Dacă tot e parastas să se dea şi sărmăluţe la tot poporu'! Aşa încât toate televiziunile să îşi înceapă buletinele de ştiri cu "în toate oraşele ţării oamenii s-au călcat în picioare pentru a ajunge la sarmalele oferite cu ocazia zilei de 1 Decembrie". Anul ăsta, în mod exceptional, ştirea asta a căzut pe locul doi, fiind devansată de ultimele noutăţi de la BEC. Dar a rămas în top, fiind din plin exemplificată cu imagini în care hoarde de cetăţeni fericiţi şi veseli de ziua lor naţională se urcau unii peste alţii să prindă sărmăluţa dătătoare de... chiar aşa, oare dătătoare de ce? Stimaţi conducători - naţiunea e flămândă! Daţi sarmale mai des!
3. În toată atmosfera asta tristă şi plină de depuneri de coroane, se găseşte protevelu' să fie vesel nevoie mare (aşa cum ar trebui să fie tot poporu), însă veselia lor e un altfel de veselie. O veselie şi o fericire măsurată în români emigraţi şi plini de succes. Cum e şi cazul domnului George, care trăieşte pe un vaporaş fără de motor în portul New York. Ei bine, m-a amuzat copios domnul cu pricina, care se mândrea că trăieşte de 17 ani acolo, şi pentru asta face mari sacrificii: se încalţă cu "şuzi" de 5 dolari, şi-a adus şi feciorul să împartă fericirea visului american, fecior care munceşte de dimineaţa până seara să câştige banii necesari traiului, bani care însă se duc pe avocaţi care să-i ajute să nu fie evacuaţi din port, fiindcă ăsta e visul oricărui român, să trăiască pe o barcă în America. Eh, vorba domnului George, cine mai stă în New York cu doar 500 de dolari pe an? Şi o mai şi bate în cap, construind machete de vaporaşe evaluate de el personal la zeci de mii de dolari, însă din păcate, doar de el. Da' na... nu toţi ştim să avem succes! Noroc cu protevelu manelu că ne mai ridică vălul neştiinţei de pe ochi!

luni, 1 decembrie 2008

Intr-o Romanie normala

Intr-o Romanie normala rezultatul alegerilor ar fi fost unul ideal. Un partid de stanga o treime, un partid de dreapta alta treime, si un partid de stanga cu masca de dreapta pe post de balanta. Orice initiativa parlamentara sau legislativa, fie ea de dreapta sau de stanga, n-ar avea sanse de reusita fara a fi argumentata si dovedita a fi viabila. Ar fi... ca-n rai!

Din nefericire, Romania nu e o tara normala.

Asa ca ne pregatim vaselina si / sau bagajele...

vineri, 28 noiembrie 2008

To vote or not to vote... this is the Q (part two)

Înlocuiţi americans cu români şi... a dracu' ce să bungheşte!
Mi-o dat peste cap toată raţiunea de a merge duminică la vot, da' nu-i bai!
Merită văzut!



Multumiri FOK pentru link!
Şi Rest in Peace, George Carlin!

To vote or not to vote... this is the Q (part one)

In ultima vreme îs asaltat din toate părţile de mesaje de genu:
- VOTEAZĂ!
- NU VOTA!
- MERGI LA VOT!
- VOTUL TĂU CONTEAZĂ!
- NU TE LĂSA FRAIERIT!
- DACĂ MAI AI PUŢINĂ DEMNITATE NU VOTA!
Băăăă... sunteţi copiii dacă vă imaginaţi că vreodată în ţara asta o să conteze că noi, câţiva, nu merem la vot. Sau că merem. Şi că prin absenţa noastră se va realiza acel absenteism care chiar să ducă la anularea sistematică a alegerilor, până când hoţii şi javrele astea se vor simţi!
Până când ţara asta nu va ieşi din ignoranţă până la cel mai de jos nivel al său, aşa încât şi lelea Floare şi minerul Gică şi Doreleeeee să priceapă cu ce se mănâncă votarea asta, degeaba merem noi sau nu la vot. Suntem cantitate neglijabilă comparativ cu grosul celor care merg la vot, aşa cum mergeau şi acum 30 de ani "că aşa trebe, că de nu avem probleme cu partidu", şi care pun ştampila unde le-o zis dom' primar sau popa sau oricine le-o pus în mână o plasă cu o bască şi o cutie de chibrituri.
Aşa că daţi-mi pace cu propaganda asta pro sau contra vot. Că mi-e mai scârbă de ea decât de candidaţi!
Cine vrea să stea acas, să stea. Cine vrea să meargă să voteze cu vreunul din nenorociţii ăştia aia să facă. Eu unul, o să mă duc să-mi anulez votul. Măcar aşa conştiinţa mea va fi împăcată la gândul că mi-am exprimat opinia pe care o am vizavi de votul din 30. Noiembrie. AD 2008. La 90 de ani făr' o zi de la Marea Unire.
Şi voi putea să fac gură. Doar am fost la vot!
Am zîs!

joi, 27 noiembrie 2008

Poezii şi SMS

Se ştie că românul s-a născut poet. Pe urmă i s-o băgat sub nas SMS-ul. Ce-o ieşit de aici? Evident, un SMS cu rimă. Şi substrat electoral. Aşa că, dacă acum 4 ani plecam în Congo (apropo, nu ştiu să fi plecat cineva), acum cică emigrăm în Africa. Să fie aşa, mai pe alese. Să se ducă fiecare unde vrea.
Ce mi-o venit? Păi nu era destul SPAM în mailbox şi tinbox, acum e şi pe mobil. Să fie. Că dacă e din belşug, n-are ce să strice, nu?
Iaca ce poezea am primit pe tilifon:

Titlu: PNL şi PD-L
4 ani s-au tot certat
Acum brusc s-au împăcat
Şi se ştie ce urmează...
Fraier cine-i mai votează!
Dacă iese iarăşi DA
Emigrăm în Africa!

Mnoah... Amu, o să vă dau şi număru de la care am primit, că m-ar bucura să-i sune alegătorii să le ceară părerea despre ţările africane demne de a fi asaltate de emigranţii români. Că în Spania s-o cam împuţit treaba. Cred că o bună opţiune ar fi Kenya, măcar de acolo ai şanse ca, într-o bună zi, să ajungi prezident!
Număru e ăsta: 0729368027

Nişte ţărani...

Ăştia sunt "catindaţii" pe care ar trebui să-i votăm... nişte ţărani... nişte mojici cu aere de oameni civilizaţi.

duminică, 23 noiembrie 2008

I hate supermarkets!

Mini / super / mega / hiper - marketurile. Locurile preferate pentru cumparaturi. Chioscurile de langa bloc sunt pe cale de disparitie, puse pe butuci de acesti giganti. Nimic anormal, e o lege simpla a economiei. Au preturile mai bune decat chioscarii, marfa e diversa, sclipici, lumini, super / mega / hiper - oferte irezistibile.

Din cauza ca-mi lipseste punctul G (cel din shoppinG) eu am inceput sa fiu circumspect si sa ma'nervez cand trebuie sa merg la cumparaturi, singur sau tarat de familie. In primul rand ma supara ca trebuie sa tin minte o caruta de preturi, ca de prea multe ori preturile de la raft nu corespund cu cele de la casa (Billa si Carrefour sunt campioni). Pe de alta parte, cheltuielile adiacente, adica timp, benzina, sandwichurile de la iesire, fac ca pana la urma sa fi iesit mai ieftin daca cumparam de la chioscul din colt sau magazinul de cartier.

Dar cel mai tare ma'nerveaza ca intotdeauna, dar absolut intotdeauna ies din acele magazine cu chestii care nu erau pe lista initiala de cumparaturi. Si sunt sigur ca nu sunt singurul in situatia aceasta. De fapt, pe slabiciunea cumparatorilor mizeaza lanturile. Intotdeauna cumperi mai mult decat ti-ai propus. Cumperi si aia, ca-ti trebuie, cumperi si ailalta, ca ai uitat ca nu mai ai, iei si asta, ca e la oferta, iei si cealalta, ca ti-e pofta. Si uite asa, lasi cu 50%, 100% sau 200% mai multi bani decat daca te-ai fi dus la chiosc cu banii ficsi...

Din pacate observ ca nu le ajunge. Vor sa castige si mai mult.

Acum ceva vreme, in drum spre casa am intrat la Plus sa cumpar paine si apa, era singurul loc unde mai era deschis. Printre alte idiotenii care le-am luat in afara listei de cumparaturi au fost si doua pachete de popcorn Clarky's pentru microunde. Unul albastru, cu sare, unul verde, cu unt. Ambele ambalaje 3 x 100g. Mi s-a parut mie ca cele cu unt parca-s mai subtiri decat celelalte, dar nu m-am alarmat, toate din cutia de pe raft erau asa.

Astazi am desfacut pachetul verde, cu unt. Mi-a pierit orice pofta, numarand pachetele din interior:

Da, 3 x 100g scrie pe cutie.

2 x 100g sa fie pentru tampitii de cumparatori, ca nu lasa destui bani la noi... Fiindca cumpara si ce nu le trebuie, 2 x 100g si o teapa bonus...

Chitroşi la ei acasă

Cât de chitros tre' să fii ca să chemi lume la o petrecere de aniversare şi să:
- îţi înveleşti covoarele în saci de polietilenă să nu cumva să se strice?
- îţi serveşti musafirii cu chipsuri pe post de garnitură la friptură?
- îţi întrebi musafirii câţi crenvurşti serveşte fiecare ca să nu cumva să rămână în plus?
- serveşti la masă vin vărsat în sticle de vin cu etichete "nobile"?
La aşa ceva am participat io în seara asta. Halal să le fie, aşa cum ne-o fost la toţi cei prezenţi acolo!
Măcar ne-am râs o tură bună, că io atâta mişto la adresa gazdelor n-am văst de când mă ştiu!

sâmbătă, 22 noiembrie 2008

Decât

Se duce Biguţă la aprozar.
- Daţi-mi şi mie nişte cartofi.
Vânzătorul îl întreabă: - De cât?
Biguţă: - Decât cartofi, da.

marți, 18 noiembrie 2008

Mesaj de la părinte

Mnoah, iar am găsit SPAM. În mailbox. În ăla de părete. De pe scara blocului. Nu că n-aş mai fi găsit şi în zilele trecute, da' ăsta iar m-o scos din papuci.
SPAM electoral, dară de care aţi crezut?
Ni aci mostră:
Mesaj
din partea părintelui unui candidat pentru Parlamentul României

Dragă vecine,
Probabil că eşti şi dumneata în aceeaşi situaţie ca şi mine: ne uităm cu nostalgie la anii tinereţii de mult trecuţi şi ne străduim să trăim cum putem din pensie.
În noua noastră democraţie, pensiile noastre au devenit un joc în mâna politicienilor. De prea multe ori noi, cei care depindem de pensie, suntem cei care pierdem.
Acum avem un motiv să sperăm la mai bine.
Fiul meu (...) candidează ca să ne reprezinte pe noi şi pe toţi concetăţenii noştri din Colegiul X în Parlamentul României acolo unde se decide soarta noastră. Sunt un tată foarte mândru şi mă bucur că fiul meu a devenit un om foarte bun. De când era copil mic el a fost respectuos faţă de cei din jur, fată de familia sa şi faţă de cei în vârstă. Aşa l-am crescut eu.
...
Puteţi fi sigur că fiul meu, odată ajuns în Parlametul României, va munci la fel de mult pentru ca noi pensionarii să trăim mai bine. Guvernul trebuie să ne trateze cu demnitate. Când preţurile cresc şi pensiile noastre trebuie să crească cel puţin egal.
Cei din Parlament îşi aduc aminte de noi pensionarii şi de contribuţia noastră pentru această ţară doar când se apropie campania electorală. Fiul meu e altfel, şi dacă cumva uită fiţi siguri că îi aduc eu aminte!
Pe 30 noiembrie vă recomand să îl votaţi pe fiul meu!"

V-o plăcut, aşa-i? Si miiieeee... not.
Trecem peste faptul că io nu-s pensionar şi nici vecin cu părintele cel mândru nevoie mare, deci... aţi greşit andrisantu, tovarăşi!
Da' stau şi mă gândesc ce minte creaţă o fi gândit o asmenea mişcare de campanie? Păi cum să bagi tu la înaintare un om în vârstă, pe care îl cunoaşte multă lume, şi despre care multă lume ştie că n-o duce chiar aşa greu cum scrie la fiţuica cu pricina? Cu atât mai mult cu cât, pe saitul de campanie al candidatului-fiu scrie negru pe alb aşa:

"Familia a fost intotdeauna foarte importanta pentru sotii (...). In cadrul afacerii lor de familie din domeniul prelucrarii lemnului, (...) lucreaza impreuna cu mama sa si tatal sau. Ei au 64 de angajati care au devenit membri ai familiei."

Deci, "depindem de pensie", stimate domn?
Nici nu mai am cuvinte, îs scârbit peste poate. Nici măcar să vă faceţi o campanie ca lumea nu sunteţi în stare, vi se bat ideile cap în cap!
Apăi, staţi voi mult şi bine până vă votez io pe voi! Io şi cu toţi pe care-i cunosc io!

luni, 17 noiembrie 2008

Ultrascurta (2)

Client: Sun de doua zile la 0700 2300 si nu pot prinde deloc. Ma puteti ajuta?
Operator: De unde aveti acel numar, domnule?
Client: Era pe usa companiei.
Operator: Domnule, acela este programul nostru...

Uneori serviciile sucks, da' nici clientii nu-s mai breji...

vineri, 14 noiembrie 2008

Azi sunt pesimist (1)

Trăiesc în România, într-un oraş nici prea mare, nici prea mic. Şi pâna acum, să mă ajute Dumnezeu în continuare să fac la fel, am încercat să-mi văd de treaba mea. Să nu deranjez, să nu calc pe bombeu diverse personaje. Chestie care mi-a fost benefica din anumite puncte de vedere, însă de-a dreptul distrugătoare din perspectiva creşterii economice a afacerilor pe care am încercat să le dezvolt. Fiindcă am refuzat să mă înregimentez politic sau /şi cocalaristic (daca îmi e permisă inventarea acestui cuvânt), nu am avut decât de pierdut, mai ales în ultimii ani, drept pentru care am ajuns în situaţia de a mă gândi foarte serios la a-mi închide afacerile (atât cât a mai rămas din ele) şi de a căuta oportunităţi în afară. Fiindcă aici, în ţara ta, dacă nu eşti membru de partid (orice partid) nu meriţi o pâine. Dacă nu dai şpagă nu meriţi o pâine. Dacă nu esti manelist, nu meriţi o pâine. Dacă eşti cinstit nu meriţi o pâine. Meriţi în schimb să fii tratat ca un posibil hoţ.
Aşa că, pentru a-mi păstra independenţa şi verticalitatea, în acest moment singura solutie viabilă de a scăpa din această mlaştină este "afară". Evident, nu la spălat vase sau la cărat cărămizi pe şantiere, cu atât mai puţin la căpşuni sau castraveţti. Nu am facut atâta şcoală, nu am înghiţit atâtea în ţara asta pentru a căpăta experienţă doar ca să ajung slugă. Sunt destule oportunităţi care să-mi permită să-mi demonstrez aptitudinile şi unde să fiu apreciat, fără a mi se cere să fac plecăciuni în faţa unor nulităţi, în faţa unor oportunişti şi lingăi. Şi dacă asta n-o pot face pentru ţara in care trăiesc, asta e. O să beneficieze altii de cunoştinţele mele. In fond, nu sunt nici primul, nu voi fi nici ultimul.
Am ajuns la saturaţie, sunt scârbit la maxim de ce s-a ales din ţara ast în 20 de ani. Am fost unul dintre cei care, în Decembrie '89, credea cu tărie că ţara asta se va transforma în bine. Şi pentru asta am refuzat oportunitatea de a emigra, ca student în prima fază, în US. Acum "după 20 de ani" mă uit în jurul meu şi îmi dau seama că a fost, probabil, cea mai proastă decizie pe care am putut s-o iau în viaţă. Pentru că, după 20 de ani, pur şi simplu realizez că societatea asta e atât de bolnavă că nu se va mai face bine niciodată. Indiferent câte UE vor mai veni peste noi. Ba mai mult, observ că cei veniţi de "afară" să ne trateze, nu numai că nu reuşesc, dar se molipsesc şi ei de felul ăsta "de a fi" care ne guvernează, în mod obligatoriu şi fără opţiunea de a refuza, vieţile. Suntem o societate puternică se pare, care reuşeste să impună şpaga, manelismul, făloşenia, egocentrismul, şi celor care erau, până mai ieri, guvernaţi de alte percepte de viaţă. Puternică, însa această putere este în fapt doar un cancer, un mucegai, o putreziciune care roade, încet-încet, tot ce prinde.
Un mai tînăr interlocutor îmi spunea într-o discuţie că nu sunt patriot când gândesc aşa. Că avem cu toţii o datorie faţă de ţară. Aşa gândeam şi eu. Acum 20 de ani. De aia n-am plecat. Aceşti ani au trecut, si n-am ajuns nicăieri. Aşa că eu unul nu mai cred în idealurile astea. Sunt doar niste speranţe desarte. "Ia sa fie un nucleu patriot şi realist la conducerea ţării, să vezi ce repede s-ar schimba lucrurile în 20 de ani ", îmi zicea acelaşi interlocutor. Din păcate pentru ţara asta, n-are să se întample asta niciodată! Iar pentru mine, personal, cei 20 de ani au trecut.
Am fost patriot, poate mai mult decât alţii, cu siguranţă mai mult decat ar fi fost cazul. Acum unii mă arată cu degetul, că am ajuns la vârsta mea să îmi doresc sa plec de aici, şi că nu-mi pasă de ţara mea. Ăsta e crudul adevăr, de patriotismul meu s-a ales praful, au avut grijă de asta cei 20 de ani "de tranziţie". Oportunităţi poate ar mai fi, însă pur şi simplu refuz să mai fac uz de ele în condiţiile astea. Mi-e silă numai la gândul că, pentru cutare lucrare, cineva trebuie să-şi ia "partea". Şi nu vreau să mai trăiesc aşa.
"Ce mi-a dat mie ţara asta, şi de ce îi sunt dator?". Ei bine, nu putem nega, ţara asta ne-a dat o educaţie, ţara asta ne-a dat un loc sub soare. Ţara asta ne-a dat o copilărie, aşa cum a fost ea - frumoasă pentru unii, grea pentru alţii, ţara asta ne-a dat cât a putut ea să ne dea. Problema e că noi ce dăm, nu dăm ţării, ci acestei societăţi putrede şi, cel mai grav, celor ce o guvernează şi o ţin în viaţă. Şi aici e adevărata problemă: "Ce mi-a dat mie societatea şi statul român, şi de ce i-aş fi dator?" Aici răspunsul se schimbă radical - societatea asta nu mi-a dat până acum nimic bun, eu în schimb i-am dat mai mult de jumătate din viaţa mea. Societatea asta îmi dă doar nervi şi stres. Statul nu-mi dă nimic. Imi ia în schimb tot ce poate. Nu-mi lasă nici măcar acel minim necesar unui confort decent. Şi atunci, ca să îl obtin, ar trebui să devin şmenar, şmecher, combinator, şpăgar, evazionist, de ce nu chiar om politic, adică ceea ce nu am fost şi nu vreau să devin vreodată.
Drept pentru care explorez deja oportunităţi şi variante în locuri unde "filozofia" asta de viaţă românească nu a pătruns. Incă...

Revin. Mai am.

marți, 11 noiembrie 2008

CIO

Deci, am zis că nu s-o petrecut nimic la botezu ăla, şi chiar aşa o fost. Da' am uitat de faza de după. Cred că din cauză că creeru meu o fost prea traumatizat de experienţă şi o refuzat să mai proceseze ceva în sensu ăla. Acu 10 minute însă, involuntar, mi-am amintit.
Deci, când s-o gătat botezu, masa, dansu, cinstea, tot, o trebuit să merem acasă. Şi doară nu era să merem pe jos. Am chemat taxi. Care o şi venit, relativ repede, de n-o apucat să-mi îngheţe pe cravată apa sau berea sau ce o fi fost de mi-am pus pe mine cînd m-am ridicat de la masă.
Mnoah, taxi ca orice taxi, atâta că ăsta era un Logan auriu. Da, A-UR-IU. Dacă ştiam de ce e auriu, jur că nu mă urcam în el. Da' am aflat abia după ce am tras uşa după mine.
Fraţiloooor! Driveru' - un nene oacheş, cu mustaţa pe oală, cu şapca p-o ureche, cu burdihanu cât o bute de 500, lichit de volanu de Logan auriu, huse de chele pe scaune şi pe banchetă în spate, şi - culmea supliciului - MANELE! Am vrut să mor, da' era prea târziu! Ce să mă mai dau jos... şi de sărit din maşină, no chance! Aşa mers smucit de când mama m-o făcut n-am văst! Cre'că din cauză că i se freca volanu de burtoi merea aşa smucit, că nu luneca volanu, că şi ăla era în chele, am uitat să vă zic. Nu ştiu cu pedalele ce avea de le călca aşa, poate aşa merea maşina aia, trebia să dai la pedale ritmic, mnoah...
Cînd aproape de destinaţie, dau să-i bag o indicaţie s-o ia pe une ştiam io că trebe să ajung une vreau. "Mi-aţi zis blocu cutare, ştiu io unde, doamnă dragă!"
Doamnă dragă??? Ioi mamă, eşti mai beat ca mine, nene! Diferenţa e că io nu-s la volan!
Nu i-am mai zîs nimic, că mi-o şi trăgea, acolo, pe loc, pe bancheta de piele din Loganu auriu.
Şi după ce s-o sfârşit supliciu, mă dau şi jos ("Aici e bine?" - I PERFECT! ), mestecat bine şi cu capu răsunând de ritmuri de mezel. Şi Loganu auriu pleacă. Şi io rămân ca la dentist, uitându-mă după el... şi după curu lui. Pe care trona mare şi frumos un număr de înmatriculare:


Got the catch?

Completare târzie: M-o intrebat unu că ce număr e ăla cu XX-00. Mnezo! Aşa că pentru a elimina orice dubiu, XX şi 00 îs puse acolo ca să înlocuiască nişte litere şi cifre de-adevăratelea, că nu vreau să mă prindă, Doamne-feri, balaoacheşu şi să-mi zîcă iar "Doamnă dragă".

luni, 10 noiembrie 2008

Nimic despre botez

Deci, ieri am fost la un botez. O fost complet neinteresant, drept pentru care n-am a vă povesti nimic despre asta.
Fiind însă o ocazie oficială, mi-am amintit de păţania unor cunoscuţi.
Invitaţi fiind ei la o nuntă de fratele sau vărul unuia din socri (ceva de genu ăsta, nu mai ştiu exact da' nici nu-i foarte important pentru naraţiune), se duc oamenii la ora stabilită în locul stabilit.
Amu', şiţi şi voi cum arată unele din localurile astea de fac nunţi: îs laolaltă în aceeaşi clădire mai multe saloane, fiecare cu nunta lui. Aşa şi la hotelu ăsta, altfel, foarte mişto.
Aşadar, să duc oamenii mei la nuntă. Şi intră în salon. Aci... nu prea cunoşteau pe nime', să uită după ăia de i-or invitat, nu-i văd, timp în care îs băgaţi în samă de careva de pe acolo.
Sala - plină ochi. Loc la mese - ioc. Da' nu-i bai, că românu e ospitalier şi descurcăreţ. Se mai aduce o masă, se servesc aperitivele, alea, alea.
Oamenii se aşează, servesc aperitiv, în speranţa că, la un moment dat, îi vor zări pe ăi de-i cunoşteau şi ei, adecă fratele sau vărul unuia din socri (ceva de genu ăsta, nu mai ştiu exact da' nici nu-i foarte important pentru naraţiune), gândind că or fi ieşiţi pe undeva la aer.
Şi după ce or dat şi o tură de sală, să-şi prezinte omagiile tinerei perechi, i-or găsit şi pe ăia cunoscuţi.
Pe hol. La o ţigară. Doar că veneau din altă sală. Unde era nunta care trebe. Ăştia de care vă zic erau la ALTĂ NUNTĂ.

Aşa că, atâta vă zic, aveţi grijă la ce vă băgaţi!

Politicienii incurajeaza pirateria!

Io cand merg cu masina, ascult muzica. E spatiul meu propetate personala, si pot sa ascult orice si oricat de tare, ca nu deranjez pe nimeni (nu va ganditi la altele, e "instalatia" standard de pe masina, nu ascult cu geamul deschis, si, pe verificate, la un metru in afara abia daca se aude ceva). In general ascult radiouri, ca e mai comod. Muzica buna e peste tot, daca nu e, cu o apasare de boton capeti.

Pana acum era suportabil, puteam trece peste calupurile de publicitate. Dar de cand cu campania asta electorala, deja e peste limite. Reusisem aproape sa trec peste reclamele Q-Fort (sa reziste... sa reziste... sa reziste...), dar publicitatea electorala intrece orice imaginatie. Mai obsesiva, mai plina de cacat minciuni.

Mi se pare absolut normal sa-ti iei campii si sa navalesti pe deceplusplus si torente si sa iei orice, numai sa nu-i mai auzi!

(Disclaimer: Pentru cei interesati, eu ascult in masina numai MP3-uri facute de mine dupa CD-urile originale pe care le-am cumparat in mod legal si pe care le pot prezenta drept dovada. Asta asa, in caz ca ii vine cuiva vreo idee...)

vineri, 7 noiembrie 2008

Z'diaristi (I)

Am promis eu de mult ca ma leg de viata ziaristilor, da' am mai lasat-o. Acum iar mi-a sarit tandara, asa ca dau startul.

Sa nu intelegeti gresit. N-am nimic impotriva presei. N-am nimic cu un mic procent de oameni de presa. Am, in schimb, cu restul. Care apar pe sticla, in difuzor sau din cerneala tipografica, si scot din ei niste ineptii de ingheata apele. Bine, se baga in domenii total straine lor, se dau mari destepti, e in regula. Da' sa nu cercetezi sursa, sa vezi ca ceea ce bagi tu acolo e total pe langa... ei, asta nu mai accept.

Acu' cateva minute imi atrage atentia, la RealitateaTv, un reportaj. "Baza de date a Primăriei Capitalei a fost distrusă de o cădere de tensiune". Ce, mah?!? Intru pe site, si dau de stirea respectiva. Ah, numai o parte? Ma rog, da' chiar si asa... Cum 'zda ma-sii, ce sistem informatic au aia? Un kkt de fluctuatie de tensiune distruge singurul hard-disk pe care era o baza de date care contine "evidenţa tuturor dosarelor pe care Comisia Juridică a Primăriei Capitalei le are în instanţă pe legea 10". Breeeee.... aici nu e ceva kosher! Da-o-n ma-sa, un UPS, un backup, ceva? Nimic? Nu se poate, nu pot fi chiar asa inconstienti, desi... traim in Romania, nu?

Si ma apuc de cercetat. Nici nu mi-a trebuit mult - doua, trei linkuri de gugal. Si, evident, e o gogoasa jurnalistica. Nu coapta bine de tot, da' oricum, nici in clin, nici in maneca cu deontologia si profesionalismul.

"Nu au disparut date dosarelor depuse pe Legea 10. Nu putea sa dispara asa usor, este vorba despre o problema la introducerea unor date privind litigiile pe rol care au aparut la Centrul de calcul din cauza unei caderi de curent", zic unii.

"Datele şi informaţiile referitoare la cele aproximativ 43.000 de dosare depuse de foştii proprietari ai caselor şi terenurilor naţionalizate la Primăria Municipiului Bucureşti în ultimii 7 ani sunt gestionate în cadrul aplicaţiei informatice Legea 10, proiectată de Centrul de Calcul al CGMB şi aflată în exploatare la Direcţia Juridic, Contencios şi Legislaţie. Toate datele introduse pot fi găsite în orice moment şi vizualizate pe site-ul Primăriei Municipiului Bucureşti.", zic altii. "Pentru rezolvarea problemei apărute, au fost luate o serie de măsuri tehnice şi administrative, după cum urmează: S-a repus în funcţiune serverul / S-a restaurant baza de date, fiind recuperate toate informaţiiile până la nivelul lunii martie 2008 / DJCL, Centrul de Calcul şi DSI au demarat acţiunile necesare în vederea colectării şi introducerii în baza de date a modificărilor apărute în dosarele pe rol în perioada aprilie-septembrie 2008"

"Surse municipale spun că distrugerea bazei de date are legătură cu arestarea recentă a unui funcţionar municipal [...]", zice in alt loc.

Aaaa... pai ziceti asa, mai baieti! N-a disparut toata baza de date, ci numai o parte. Avem si back-up-uri. Chestia e ca avem noi un interes, si o bagam pe aia din martie, mai tragem de timp pana rezolvam. Asa mai inteleg si io cum sta treaba.

Dar nu-mi bagati pe gat stiri alarmiste din domeniul IT, asa cum altii il vopsesc in acarul Paun pe administratorul de retea de la Primarie. Sapati pana la capat, si urlati pe post adevarul, daca va tin bilutele. Dar probabil nu va tin, asa ca salariul vine si cu stiri din astea...

joi, 6 noiembrie 2008

Ultrascurta

- Ce-ai patit, mah, de ai mana in ghips?
- Am cazut de pe ma-ta!

Un telefon

Sună telefonu'. Răspund. O duduie:
- Aş vrea şi eu o ofertă de Revelion.
Eu: - Unde?
Ea: - Pe mail!

Acu', adevăru' e că şi io, ce întrebare am pus...

The future of America

Oare numai mie mi se pare ciudată alăturarea asta de nume? Oare să fie doar o pură întamplare? Sau aici şi-o fi băgat necuratu' coada?


(pentru cine încă nu ştie, Biden e alesul lui Obama pentru funcţia de viceprezident)

miercuri, 5 noiembrie 2008

Omuleţi cu etichetă

A dat naştere unei fetiţe şi a plecat de la maternitate cu un băieţel.

Aşa vă trebe băăăăăă, de ce nu le puneţi pe mână o etichetă?
"Cu puţă" şi "Fără puţă".

Să ştie femeile alea din maternitate cum i ambalează. Că io cre'că nici măcar nu se asortează rozu' la ăia "cu". Că revine prea mult roz pe cap de omuleţ.

Deci sărbătoare naţională în Kenya

În satul Kogelo din Kenya, unde locuieşte bunica lui Obama din partea tatălui, vestea câştigării alegerilor de către candidatul democrat a fost primită miercuri dimineaţă cu mare bucurie.


Am trăit s-o văd şi p-asta: poporul kenyan (aşa i-o zice?) sărbătoreşte printr-o zi specială, decretată de însuşi prezidentu' naţiei, alegerea prezidentului Americii unite şi fericite. Primu' prezident "de culoare" de la White House (încă White... până când oare?). Deci io cre'că nici americanii "de culoare" (asta-i un fel de cum le zice la noi rrrrrromi la ţigani) nu să bucură aşa de alegerea lu' Obama cum să bucură consătenii lu' bunica lu' Obama din Kongelo. Şi să bucură nespus şi fratele de mult pierdut a lu' Obama. Mai ales că cică i-ar fi promis că-l pune în locu' lu Condoliţa.
Păi şi cum dracu' să nu te bucuri când unu de-al tău ajunge aşa mare şi tare? Ce, poplăcenii nu s-ar fi bucurat dacă în locu lu' Thomas Jefferson era prezident Trăian Brad? Mai ales că frate-so, Johhny, era mare mahăr la vremea aia, că avea puterea stelei şi pistol. Mnoah, da' ca românu cinstit şi fraier, s-or multumit cu nimic şi iaca, acu o ajuns la putere "Fiul Kenyei".
Şi nu numa atât, da să pare că o să i să dea tot lui şi Casa Albă din Kenya (sau asta n-o fi albă, o fi direct "de culoare"?), că ui ce zice poporu: "Senatorul Obama este noul nostru preşedinte. Dumnezeu a răspuns rugilor noastre", a declarat un pastor. (asta am luat-o tot de acolo).
Fac o paranteză, tocma' o zis Mândruţă că "America a dat contrastul la maxim şi a pus la Casa Albă un preşedinte (ghici! - eeezact!) de culoare". He-he-he.
Deci să continui. Deci mi să pare o chestie absolut mortală asta cu sărbătoarea naţională. Îs curios numa da că o să ramână aşa, sărbătoare naţională an de an, măcar până stă Obama la Casa aia mare şi încă Albă.
Faza asta cu Obama îmi aminteşte de "premoniţiile" serialului 24, dacă alea or fost numa scenarii şi nu cumva cineva ştia ceva. Deci dacă fazele din serialu ăsta continuă tot aşa, apăi nu pot spune decât "Beware, America!".
Ioi, o zis Mândruţă că Obama e NEGRU!!! Şi că îl mai cheamă şi HUSSEIN!!!
Deci acu' po' să zic şi io ţigan?

marți, 28 octombrie 2008

Scârba de cu seară

Astăzi, încă un copil de şcoală generală a luat bătaie pe stradă. Nevinovat. In drum spre casă. Venind fericit că a mai luat un 10.
Vinovat, poate, de faptul că drumul lui trece prin faţa unui bloc unde îşi au sălaşul doi şmecheraşi de cartier. Vinovat, poate, de faptul că specimenele astea, animalele astea crescute printre blocuri, n-au altceva mai bun de făcut decat să "dea omoru'" unor copii ce-şi văd de treaba şi de drumul lor.
Ştiu, în ţara asta se petrec zilnic chestii mult mai grave sau mai nasoale, însă acum a fost vorba de copilul meu. Şi acest amănunt m-a făcut sa conştientizez (oare a câta oară?) în ce mizerie de societate trăim.
Să fie ăsta preţul libertăţii? Al democraţiei? Nu ştiu să răspund la aceste întrebari. Ştiu însă cu siguranţă că este preţul atitudinii nepăsătoare a societăţii faţă de dramele care se petrec în rândul tinerilor care ajung să comită astfel de fapte, doar din dorinţa de a brava, de a arăta celor din jur cât de intangibili sunt ei faţa de cei din jur.
Şi că este rezultatul cocalarismului ajuns ţelul vieţii pentru mulţi dintre ei. Aşa se câştigă o maşină de fitze, aşa se câştigă respectul pitzipoancelor. Muncă? Respect? Puaaah!!!
Asta e ceea ce ne oferă minunata societate în care trăim. Nelinişte şi nesiguranţă. Mi-e scârbă din nou. Scârbă mai presus de orice închipuire.
Ăştia doi au scăpat azi cu o amendă. Data viitoare (sper să nu se mai întâmple) voi plăti eu amenda, şi ei vor suferi aşa cum suferă acum un copil bun, un copil cuminte, care, vă asigur, nu îşi va irosi viaţa în această ţară. Voi face tot ce îmi va sta în putinţă să nu cadă în greşeala mea.

luni, 27 octombrie 2008

sâmbătă, 25 octombrie 2008

Amintiri din frizerie

Acu' o sa ziceti ca am un fix cu frizeriile, da' nu e asa. Numai intamplarea a facut sa rasfoiesc unul din ziarele acelea de reclama care se distribuie gratuit in uichend. Si asa mi-am adus aminte de o intamplare de acu' vreun an-doi.

La boacaza din colt, redeschisa de curand, lucra o pustoaica care imi placea cum lucreaza. La un moment dat imi spune ca data viitoare n-o s-o mai gasesc acolo, ca se muta la alta frizerie, si-mi zice unde.

Trece vremea, si "data viitoare" ma duc la noul ei loc de munca. Intru, inauntru gol, numai patronu' se plictisea in asteptare de clienti.
- Buna ziua, zic, incepand sa ma dezbrac. Da' unde-i pustoiaca aia noua?
- E libera pana pe paispe.
- No bine, zic eu, continuand sa dau haina jos.
- Nu va dezbracati, ca nu va tund.
- Cum sa nu ma tundeti? il privesc eu mirat, crezand ca glumeste, agatand haina in cui.
- Uite asa, nu va tund! Ati intrebat de ea, veniti dupa data de paispe, sa va tunda ea. Va rog sa iesiti afara din frizeria mea!
Il privesc crucis, probabil aveam privirea unui om lovit cu leuca.
- Vorbiti serios? Adica dati afara un client?
- Da. Iesiti afara, ca nu va tund.
Am fost atat de socat incat n-am putut avea nici o reactie. Mi-am luat haina si am iesit...

Ati mai auzit vreodata de cineva dat afara dintr-o frizerie?

Asa, si acum sa va zic cum mi-am adus aminte. In fituica respectiva gasesc un articol: "PDL-ISTUL care va tunde gratis", cu poza lui. "Tanarul Cristian Iuhas, membru PDL din 2005, doreste sa se implice in campania electorala [...]", zice articolul. Si mai departe: "Cristian Iuhas este de asemenea si profesor la scoala "Reflexovital" [...]".

Cand mergeti (sau nu) la vot, aduceti-va aminte ca cei care va cersesc stampila pot fi adevarati ticalosi in viata din afara campaniei, precum acest frizer urcat oportunistic in caruta cu potential.

Si ca dupa alegeri o sa va dea din nou afara din frizerie...

joi, 23 octombrie 2008

D'ale gemenilor

Am o colega, si colega asta a mea are doi gemeni. Stiti ce inseamna sa ai gemeni, nu? Inseamna ca, daca supravietuiesti, ajungi la maturitate cu nervii de otel, nimic nu te mai poate impresiona, zgudui sau speria. Si d'aia face cu brio slujbei, acolo unde vin clientii si ii umple frigiderul cu carne, si ea sta cu zambetul pe buze si le face fata.

Dar de fapt povestea e alta. Azi ne povesteste ca, prost inspirata, a facut nitica ordine pe biroul gemenilor, care au acum f'o 14 ani. Si a gasit, "bine ascunse", niscava ambalaje goale de prezervative. Ma rog, si tot povestind ce s-a intamplat ma miram de limbajul liber folosit cu ei. La care zice: "Pai cum sa nu vorbesc asa cu ei, ca altfel invata din alte parti numa' tampenii. Acu' vreo doi ani i-am auzit vorbind de sex oral. Si m-am repezit in ei: Ma, da' voi stiti ce-i ala sex oral?"

"Sigur, mami, ca stim! E sex din ora in ora!"

Phii, ce frumos ar fi!

miercuri, 22 octombrie 2008

Spitalul constient si verde

Vine la mine un conoscut, neamt-neamt de orijine, maritat cu o pitzi de pe aici, care i-o facut si un bebe. Si bebele asta, acu' avand vreo doi-trei anisori, o patit una urata, s-o ars cu apa fierbinte din oala ce si-o tras-o pe el. Las la o parte acum subiectul cu parintii inconstienti, utilitatea metodelor de contraceptie si asa mai departe, ca nu asta ma doare acum. Revenind, pustiulica zace acum intr-o sectie de pediatrie din Sibiu, la reparat. Si d'aia vine neamtu' la mine, sa-mi zica ca in sectia aia nu exista cablu tv, nu exista televizor, si, in general, copii aceia nu au de facut toata ziua decat sa zaca in pat.

Ma gandeam ca spitalul o fi constient de efectul nefast al tembelizorului asupra tinerei generatii, si l-a interzis, da' totusi, ce induce o trauma psihica mai puternica, nenorocitele de programe tv sau pataniile grele ale copiilor si zacutul intr-o plictiseala nemasurata pe un pat de spital?

Booon, si zice neamtu' ca are un laptop, da' e un pic defect, si daca pot sa i-l repar ca sa poata sa-l duca lu' pustiu', cu o colectie de Disney, pana nu-l gaseste urcat pe pereti si cu nervii raspanditi prin salon.

Dupa cateva ceasuri ma suna iar neamtu' si-mi zice sa nu ma mai obosesc. Ca nu are voie sa-i duca la copil laptopul. Si nici tv n-are voie. Si, in general, nici un fel de aparat electric. CA CONSUMA CURENT!

Felicitari conducerii pentru aceasta initiativa sociala si ecologica! Nu m-as fi gandit ca o institutie samariteana, sub semnul milosteniei si al ajutorului dezinteresat pentru suferinta aproapelui, poate sa dovedeasca, prin puterea exemplului, ca si in cele mai grele conditii se poate si mai mult, de exemplu protejand mediul si bugetul reducand consumul de energie electrica!

Doneaza cineva un Kalasnikov?

marți, 21 octombrie 2008

O început!

Vă întrebaţi ce? Cum ce? Campania electorală! Ce dacă nu s-o dat încă startul oficial? Parcă mai contează o săptămână - doo în plus!
Aşa că mica mea cutie poştală, în care de-abia îşi fac loc facturile, e acum obeză. De candidaţi. Primul o fost domnu N., care ne-o anunţat că nu mai candidează pentru partid ci de-amu o sa fie independent. Asta după cele câteva partide prin care o mai trecut. De fapt, cre' că nu mai are unde să muta. Că o cam fost pe la toti. O luat de la toti ce o gasit mai bun, şi acum o venit momentu adevărului. Necst levăl.
Apoi, de doo ori în 3 zile primesc spam de la domnu M. Domnu M. candidează pentru un fotoliu de deputat în colegiu cu număru tz. În prima corespondenţă primesc o scrisoare cu realizările măreţe în calitate de membru în sfatu popular al urbei ale domnului candidat. Scrisoare însoţită de un plic cu timbru de răspuns şi un sondaj în care domnu M. ne cere să-i bifăm ce ne-nteresează pe noi. Test grilă. Răspunsuri unice. Domenii şi mai unice. Adică ne-nteresează pensiile? Da' sănătatea? Poate educaţia? Infrastructura? Şi acum cireşele de pe tort: poate că ne-nteresează vânătoarea, sportul sau enduro. ENDURO??? Problemă gravă enduro ăsta, trebe neaparat rezolvată, se simte nevoia unor legi în domeniu! Ca şi vânătoarea de altfel. Asta clar, ne trebe o lege care să reglementeze vânătoarea de parlamentari, guvernanţi şi mafioţi. Acum nu se poate, că e sezonu de împerechere, da' după 30 Noiembrie să se dea, domne, drumu la vânătoare!
A doua corespondenţă - un cearceaf de poză, cu domnu candidat şi familia (plus căţel) la plimbare în parc. Şi cu minunate relatări despre biznisu de succes al aceluiaşi candidat, evident, sprijinit de famelie şi de un colectiv de oameni harnici, muncitori si pe viaţă datori domnului M. One big happy family! No, ui aşe mă distrez io cînd mă duc acasă. Până acum când deschideam cutia de poştă, trăgeam în cel mai rău caz o sperietura din cauză de factură. Mai nou tre să fug urjent în casă, că-mi vine greaţa şi nu e frumos să dau pe scări.
Vreau şi io ca în Germania, să pot să-mi declar cutia de poştă ZONĂ LIBERĂ DE RECLAME ELECTORALE. Da' dacă asta vreau, cre' că tre să mă mut acolo.

joi, 16 octombrie 2008

Pumnu' în gură, tovarăşi!!

Nu mi-o venit să-mi cred urechilor când am auzît la radio ce am auzît. Aşa că m-am pus pe gugăl. Si am găst asta.
Adică cum bă? Io să plătesc drepturi de autor că pun aci un link de exemplificare la ce vreau să exprim? Dacă vreau să îmi exprim repulsia pentru o creaţie artistică trebuie poate să dau şi un exemplu că de ce mi-i greaţă. Şi pentru asta vreţi voi să-l plătesc pe ăla de mi-o făcut greaţă?
Aaaa, stai că mi-o picat o fisă! Adică s-o găsit acum vina pentru rata crescută a pirateriei în Românica în tagma celor ce blogăresc? Brava mă! Ne-aţi prins! Şi încă ceva aţi mai descoperit voi, ooo, minţi luminate, ooo, tovarăşi! Blogul este instrumentul evazionistului! Care trebe prins şi pus să plătească pentru că are reclame pe blog. Şi io, care tocmai de asta mi-am făcut blog, ca să scap de impozit, să mă îmbogăţesc şi io repede şi uşor. Na futui, că ne-aţi prins!
Da' amu vă întreb şi io: drepturile NOASTRE de autori cine le apără? Că şi noi creem aci, chiar dacă vorbim prostii. Dacă cineva vrea să facă reclamă acestui blog, i luaţi banu şi-mi daţi şi mie ce mi se cuvine? Sau, daca io pun pe blogu meu un vidio pe care tot io l-am făcut şi i pus la iutub sau la crocodil? Tre să vă plătesc io voo şi voi să-m daţ banu înapoi?
Treziţi-vă TOVARĂŞI! Vin alegerile şi trebe să ne băgaţi pumnu' în gură? Vi-i frică de o mână de oameni care vă arată cu degetu' virtual şi v-aţi gândit să le daţi o lecţie? E, să vă dau o veste! O să vă dăm noi ştampila în bot! Şi chiar dacă îs conştient că pentru voi asta nu contează, măcar contează pentru moralul nostru!
Şi cum zicea şi Cosinus, HAI SICTIR!

Baaaaaah bulangiilor!

Patru ani v-o durut la trei metri de mine, am fost la fel de insignifiant ca ultima bacterie dintr-un rahat de sobolan, acu' IAR v-ati amintit de mine? Vin alegerile si aveti nevoie de un vot? Vreti sa ma convingeti ca sunteti inocenti si imaculati? Vreti sa ma convingeti sa va dau girul sa o mai frecati patru ani la rece ca sa puteti face contu' gros? V-ati putea inchipui ca m-am umplut de scarba asa cum m-ati umplut voi de kkt?

Ei nu, frate! Nu si de data aceasta! M-ati chert de musteriu!

Mai tineti minte chestia cu Congo si Bombo? Se pare ca a avut efect. De data asta e cu "Nu mergeti la vot". Nu va urez decat sa aiba succes triplu fata de data trecuta.

Hai sictir!

marți, 14 octombrie 2008

Made in China

Mă, am tot stat şi m-am gândit cu gându. Io cre' că facturile estea de "utilităţi" ce le tot primim în poşte trebe că-s făcute în China. Să mor io.
Dacă nu-i aşa, să-mi explice şi mie cineva cum de îs aşa multe şi de calitate îndoielnică? Ha? Aud?

vineri, 3 octombrie 2008

De unde ni să trage

Citeam undeva asta: cică "Savanţii germani au ajuns la concluzia, că cu cât este mai instruită femeia, cu atât mai puţin probabil că ea va avea satisfacţie în pat. În cercetările efectuate 62% din femei cu studii s-au plans de imposibilitatea de a ajunge la orgasm. Şi numai 38% mai puţin instruite aveau aceleaşi probleme. În cercetări au participat peste 2000 de femei între 18 şi 49 de ani.
Unica concluzie: bărbaţii nu sunt vinovaţi!
Femeilor mai inteligente le este mai dificil să ajungă la orgasm, deoarece ele sunt captivate nu de proces, ci de propriile gânduri."
Amu, dupa o analiză atentă la un pahar de vorbă pe mess cu Cosinus am ajuns la concluzia că savanţii ăştia germani, chiar daca nu trăiesc in minunata noastră patrie, ştiu ei ceva. De ce? Păi uite de asta:
Ni că ăştia instruiţi nu mai au orgasme, deci nu mai fac sex, deci nu mai au copii, deci se umple străzile de manelişti, de coca şi de piţi. Amu, dacă parcurgem în sens invers ăst silogism (ia, că ştiu şi cuvinte din astea complicate, adică îs instruit... ooops!) ne dăm seama că savanţii ăia chiar au dreptate.
Amu cre' că ştim cu toţii de unde ni să trage. Adică mie mi-i clar.

Nu-i un anotimp bun pentru tuns!

Profitand de redeschiderea boacazei din colt numita Frizerie am luat hotararea sa mai fac un pic de economie la sampon, scurtandu-mi pletele in devenire. Dar problema n-a fost studiata cu atentie in toate aspectele, rezultand intr-o situatie hilara.

Primo, boacaza nu are incalzire. De fapt, anotimpul e prost ales: e prea cald pentru incalzire, si prea frig pentru fara. Intrand, nu mi-am dat seama din prima, asa ca m-am asezat curajos pe scaun. Numai dupa cateva minute de stat am inceput sa tremur, cu o amplitudine in crestere...

Secundo, frizerita nu mai e cea pe care o stiam, ci una noua, mai durdulie, asa. Durdulie bine, adica. Si eu sunt "durduliu", cu menajamente spus, asa ca fata n-avea ce sa faca si trebuia sa ma atinga, ca altfel n-avea mainile destul de lungi. Nu ca m-ar fi deranjat prea tare, ca asa sani uriasi n-am mai vazut de mult.

Ce n-am luat in calcul e ca si ea are o inertie a ei, care, conform fizicii de clasa a noua, e proportionala cu masa. Corpul ei avea o miscare de valurire la fiecare miscare a foarfecei. Care prin atingere mi se transmitea si mie. Care nici eu nu sunt mic, remember? Asa ca eram doua trupuri ondulandu-ne suncile cam la 2Hz.

Acum puneti in plus tremuratul meu in crescendo, de la 5 la 7Hz. Care unde tremurande se amestecau cu undele foarfecei, rezultand o forma de unda mai ciudata, asa... (trimitere catre manualul de fizica)

Pe deasupra a inceput sa i se faca si ei frig, normal. Alti 5-7Hz, dar defazati. Inca un factor de modificare a undei.

Si cireasa de pe tort, vazand totul in oglinda m-a pufnit rasul, pe care m-am chinuit cu greu sa mi-l reprim. Pe deoparte sa nu ma creada fata sarit de pe fix, pe de alta parte pentru a minimiza efectele.

Acum va las sa calculati traiectoria foarfecei si a masinii de tuns peste scalpul meu si sa va inchipuiti ce a iesit.

Eu inca nu stiu, ca n-am avut curajul sa ma duc la baie sa ma uit...

vineri, 26 septembrie 2008

Semn de carte

Am urat din totdeauna blogurile facute din video-uri si link-uri luate de prin alte parti, cu alte cuvinte cele cu continut neoriginal, si mi-am promis ca nu voi face niciodata asa ceva. Totusi azi voi face o exceptie.

Ma mananca rau sa-mi iau un alt laptop. Da' rau! Cu toate ca cel pe care il am probabil ma mai "duce" un pic, mi s-a pus pata. Din intamplare am gasit la VisUrat cateva sfaturi pe care ar trebui sa le bag bine in cap. Si de aceea pun aici atat link-ul spre el, cat si continutul:

[...]“Ai neaparat nevoie de acel lucru?” este cel mai important lucru la care trebuie sa te gandesti atunci cand vrei sa`ti cumperi ceva, din punctul meu de vedere. Faptul ca`l vrei nu este un motiv suficient sa`l cumperi decat in conditiile in care esti ruda de gradul I cu Becali, Catarama, Prigoana sau Patriciu, sau esti chiar unul dintre ei si miliardele pentru tine inseamna cateva seri in oras cu pitipoancele. Daca ai muncit pentru acei bani, daca i`ai strans, daca i`ai primit si stii ca prea curand nu vei mai vedea altii, atunci intreaba`te daca ai nevoie de acel lucru, daca acel lucru te va ajuta sau il vei folosi la adevarata lui valoare. Ar fi pacat sa dai o caruta de bani pe un MacBook Air doar pentru ca vor intoarce trei pasapisde capul dupa tine cand stai in mall la wireless si bei o apa plata pentru ca doar d`aia mai ai bani. La fel si cand iti cumperi un DSLR. Degeaba ai scula de scula daca o folosesti la Pasti sau la Craciun si s`a intepenit rotita pe Auto… Gandeste`te bine daca ai nevoie de acel obiect inainte sa dai banii pe el, altfel se va umple de praf sau va fi doar o fita extrem de scumpa si vei plange dupa bani cateva zile/saptamani mai incolo.

“Va produce pentru tine?” ar fi al doilea lucru la care trebuie sa te gandesti.

De obicei, cand faci o investitie serioasa (nu haine scumpe sau bijuterii), trebuie sa te gandesti si daca acea investitie se va amortiza si in cat timp vei considera ca ti`ai scos banii pe acel lucru. Daca iti iei laptop, il vei folosi pentru a`ti aduce bani? Daca`ti iei aparat foto, vei scoate bani de pe urma lui? Daca iti iei masina, te va ajuta sa castigi mai mult?

Daca da, atunci trebuie sa compari preturile. Un laptop mai performant iti va aduce mai multi bani decat unul mai slab si mai ieftin? Un DSLR iti va creste finantele mai mult decat o camera foto compacta la un sfert din pretul unui aparat profesional? Un Mercedes va produce mai mult decat un Logan sau Sandero si se va amortiza mai repede?

“Il vei folosi la adevarata lui valoare?” ar fi al treilea lucru la care trebuie sa te gandesti.

Poate ca nu`i un lucru care sa`ti poata aduce foloase, dar ai neaparat nevoie de el, din punctul tau de vedere. Dar trebuie sa te intrebi, inainte sa bagi banii in acel obiect, daca stii sa`l folosesti. Am vazut nenumarate cazuri cu oameni al caror raspuns la intrebarea de mai sus a fost “Las` ca am timp sa invat”. Trei sferturi dintre cei care au raspuns asa s`au lasat pagubasi dupa cateva zile, motivand ca n`au timp sau e prea greu si nu si`au dat seama. Da, ma refer aici la aparatele foto profesionale. Un DSLR va scoate poze pe modul Auto mai bine decat un aparat compact, dar nu va fi folosit la adevarata lui valoare. Un laptop de 60 de milioane folosit la messenger sau blogging este o investitie inutila. Si bloggingul si messengerul merg pe un laptop de 12 milioane, si merg chiar foarte bine. Pentru a ajunge la serviciu sau la diferite evenimente este destul un Logan, nu`ti trebuie cine stie ce gipan sau limuzina…

“Esti dispus sa investesti, dupa ce`l cumperi, pentru a`i creste performanta?” este al patrulea lucru la care trebuie sa te gandesti.

Un aparat foto profesional necesita accesorii suplimentare: blitz extern, bouncer, grip, acumulatori de rezerva, obiective, filtre etc. O masina necesita piese, revizii (si preturile nu`s la fel la Logan sau Matiz ca la Mercedes sau BMW…), reparatii. Un laptop necesita acumulatori suplimentari pentru autonomie, carduri PCMCIA pentru diverse extensii (Wireless, TVTuner, modem GSM etc), upgrade la memoria RAM sau HDD, eventual un webcam sau cine stie ce altceva. Un apartament nu poate sa ramana nemobilat. Ai bani sa le cresti sau sa le mentii performantele si dupa ce le`ai cumparat, sau te uiti la ele si te bati cu pumnii in cap ca nu te`ai gandit inainte?

“Merita chiar atat de mult de vrei sa dai pe el toti banii, pana la ultimul?” - al cincilea lucru la care trebuie sa te gandesti, dar ar trebui sa te gandesti la acesta in secunda in care`ti vine ideea.

Am intalnit multi oameni care au strans din greu bani pentru anumite chestii, le`au cumparat si apoi si`au dat seama ca nu merita. Reclama e reclama, realitatea e altceva. In reclama vezi ca acel lucru face orice, citesti review`uri despre el, vezi ce poate (in reviste de profil, in emisiuni tv etc.) dar cand il ai in mana, iti dai seama ca nu`i chiar asa. Iti dai seama ca in reclama functiona cu baterii speciale, iti dai seama ca ala prezentat era tata specialistilor, iti dai seama ca modelul deja e invechit, iti dai seama ca nu`l mai vrei… Deci gandeste`te bine daca esti dispus sa dai ultimul ban pe un obiect pe care crezi ca`l vrei neaparat, pentru ca dup`aia este posibil sa plangi…

Cam astea ar fi sfaturile pe care le pot da. Stiu ca nu sunt noi, stiu ca nu sunt primul si nici ultimul care va va spune asa ceva, dar e bine de bagat la cap. Repet, aceste sfaturi sunt pentru cei care nu intorc seara banii cu lopata, care nu au parinti multimiliardari si pentru cei care strang mult timp bani pentru a`si cumpara ceva ce vor, ce cred ei ca merita sau ca`i va ajuta mai departe.[...]


Sper sa citesc de fiecare data, cand ma mananca tare-tare, chestiile astea...

miercuri, 17 septembrie 2008

Gaura din părete

Treaba ie cam aşa: de când m-am mutat io în blocu ăsta în care dorm nopţile (adică de fro' 5 ani), n-o fost zi să nu deie careva fo' gaură în f'un părete. Nu pot să mint şi să zic că io n-am dat. Am dat şi io fo' 5 găuri când am renovat. Şi încă o zi am mai sfredelit faianţa aia comunistă, că erea lipită cu plăcintă de aia de beton şi nu cădea a dracu' nicicum. Da' o fost o zi mă!
Amu, blocu meu are 5 scări. Fiecare scară are 10 apartamente. Deci cu totu' 50 de apartamente. Să lom o medie de 20 de păreţi per apartament. Rezultă 1000 (unamie) de păreţi în tot blocu. Boooon... Câte găuri poa' să deie unu care începe operaţiunea foreza fix la 9 dimineaţa şi termină la 5 dupămasa? (aşa face ăsta de dă găuri acum, nu e invenţie de-a mea - fix la 9 bagă foreza) Să zicem 5 pe oră. Deci 40 de găuri pe zi de muncă. Dacă împărţim 1000 la 40 ne iasă taman 25 de zile-muncă. Acu' stau şi cujet: diferenţa de 1250 de zile-muncă până la ăia 5 ani de când încerc io să dorm în blocu ăsta s-o materializat în alte 50000 (cincizecidemii) de alte găuri în ăia 1000 (unamie) de păreţi ai blocului. (Am scăzut din ăia 5 ani sâmbetele, duminicile şi sărbătorile legale, am lăsat numa' zile-muncă, să nu ma ia careva la 11 metri că denaturez rezultatu').
Având în vedere că io n-am 40 de găuri în păreţii din apartamentu' meu, şi că am vorbit şi cu câţiva vecini, care mi-or zîs că nici ei n-au atâtea, înseamnă că găurile astea s-or mutat la careva din vecini. Care vecini, înclin io să cred, au nişte păreţi formaţi numa' din găuri.
Aşa că, vă spui drept şi cu mâna pe inimă: mie mi-e nuştiucum să mă mai duc la bloc să dorm. Cum să dorm io liniştit când ştiu că oamenii ăia au păreţi din găuri? Dacă să surpă păreţii pe ei? Şi oare nu le-o fi frig? Că cre'că trage un corent pin găurilea alea de maaamă-maaamă!
Altfel, nici o problemă. Cu bârâiala aia continuă care-ţi zdruncină şi bruma de creer ce ţ-o rămas te obişnuieşti. La fel şi cu sperietura de sâmbătă sau duminică dimineaţă de la ora 9 fix, când vrei să-ţi mai lungeşti o ţâră somnu'.
Din spirit de solidaritate cu vecinii ăia oropsiţi de soartă, când gată ăştia de lucră acum, mă gândesc să-mi fac şi io măcar un părete din găuri.

Am zîs!

Update: Al dracu ce plouă! Oare nu le-o intra apa în casă pin găurile alea? Bieţii oameni!

miercuri, 10 septembrie 2008

Boicotez stirile despre LHC!

Se sustine, si nu pe nedrept, ca tot roman'-i specialist in fotbal, politica, table, mecanica, etc, etc, etc (adica you name it, we have it). Dar se pare ca in zilele astea tot pamanteanu'-i specialist in fizica atomica. Unde te intorci, numa' de LHC dai. Probabil 99,99% din cei care deschid gura (inclusiv eu, evident) n-au habar nici macar ce ar trebui sa stie din liceu. Toti is specialisti in sfarsitul lumii si gauri negre, da' daca-i intrebi ce-s aia protoni, bosoni sau hadroni... Au adus un domeniul al Ştiinţei (da, cu majuscula, in semn de respect!), respectiv fizica atomica, in gura 0tv-ului, cum s-ar zice. Si mai rau, demonetizand-o. Si pentru asta presupun ca sunt tot jurnalistii (impotriva carora am un dinte, si voi dedica profesionalismului lor in curand un articol) care, in munca lor de documentare n-au catadicsit nici macar sa dea, minim - minimorum, o cautare in Wikipedia.

Pe langa aceasta banalizare ma mai deranjeaza ceva: cele doua tuburi in care circula particulele sunt racite la 1,9 ºKelvin (adica -271.1 ºC), si totusi nu observa nimeni noul sens pe care il capata termenul de "bere rece"!

luni, 8 septembrie 2008

Nunţi şi oale

Să vă povestesc cu ce m-am mai scârbit zilele astea.Am ieşit duminică la o plimbare în urbe. Pe corso. Pe "centru". Ştiam ca n-a să fie bine, da' tânjeam de mult după nişte blide din alea de pământ din care să mâncă ciorba pe la ţară. Şi ce loc mai bun să le găsesc decât traditionalul si parcă veşnicul "Târg al Olarilor" ce se ţine în cetatea noastră de când mă ştiu pe lume?
Aşa că am purces către Piaţa Mare, hotarât să înfrunt canicula şi eventualele întâlniri cu diverse cunoştinţe pe care nu le-am văzut de mult şi cu care, de obicei, mă întâlnesc în astfel de împrejurări.
Am avut noroc şi nu m-am întâlnit cu nimeni cunoscut. Am avut însă mare ghinion să nu scap de coca şi piţi. Care coca şi piţi se plimbă cu limo prin oraş să-i vadă toată lumea ce frumoşi e ei când se cunună. Şi ca nu cumva să treacă cineva fără să-i vadă, plimbarea are loc cu mâna stângă (sau dreaptă, dupe caz) înfundată gospodăreşte în claxon. Şi nu doar limo, toată coloana claxoneaxă de zor, că, deh, are şi invitaţii orgoliu' lor.
Ar fi fost cum ar fi fost dacă m-aş fi petrecut cu una bucată de nuntă, dar au fost vreo 4 sau 5, aşa încât am ajuns acasă atât oripilat de aceste animalice şi barbare obiceiuri, cât şi asurzit peste medie.
Asta a fost una din "scârbe". A doua mi s-a provocat la târgu' tradiţional de oale.
La târgu' ăsta, de obicei, veneau foarte multi meşteri populari într-ale olăritului. Din toate zonele ţării ăsteia nepopulate de coca şi piţi, pe atunci. Şi găseai o grămadă de lucruri frumoase. Apoi au inceput să fie cooptaţi în acest cerc de "meşteri populari" şi lingurarii, ştiţi voi, ăia de fac linguri şi alte alea de lemn. "Hai, mânca-ţ-aş, să-ţ' dea baba doo linguri şî un fund dă lemn!" În fine, n-ar fi nici asta o chestie nasoală, până la urmă e şi aia o meserie. Să faci ceva util dintr-un boţ de lemn. Sau dintr-o bucată de fontă, de la vreun capac de canal.
Acum, după câţiva ani în care am omis să mai merg la această manifestare care se vroia mai mult culturală decât comercială, nu mică mi-a fost mirarea să constat că s-a transformat într-un banal bâlci de uichend. Cu tarabe cu nimicuri de plastic, suveniruri din ţara lui Dracula, conlocuitori pricepuţi în arta revânzării la preţ dublu, veselă "ce ţine o viaţă" (de plastic - made in China, deh, târgu' olarilor, suntem la obiect), caricaturişti "la minut", etc. Am remarcat lipsa celor cu "alba-neagra". În rest, aici un mic, acolo o bere, manele şi tot ce mai vine cu ele.
Ceea ce m-a deranjat însă cu adevărat a fost altceva. Lumea se înghesuia la aceste tarabe cu produse ce nu-şi aveau locul aici, de parcă nu ar mai fi văzut nicicând aşa ceva, în timp ce adevăraţii meşteri, truditori în arta modelării lutului, aşteptau în soarele arzător să fie şi ei băgaţi în seamă. Aşa că întrebarea ce mi-o pusesem iniţial, şi anume de ce or fi aşa puţini, şi-a găsit răspunsul relativ repede, după ce am văzut care e mersul lucrurilor. Păi pentru ce să mai vină, dacă şi aşa nu mai apreciază nimeni munca lor, talentul lor, tradiţiile strămoşeşti?
Păcat. Mare păcat... Probabil însă că asta e ceea ce merităm. Toleranţa asta faţă de subcultură şi incultură ne va costa şi vom pierde tot ceea ce consideram a fi de valoare în dauna manelelor şi a atitudinii acestor hoarde de coca şi piţi.
E trendy să fii coca. E trendy să fii piţi. E trendy să dai claxoane să te faci remarcat. E trendy să faci coadă unde fac şi ceilalţi asemeni ţie.
E trendy şi e mişto. Tot restul e naşpa.

P.S. Mi-am luat 4 blide de la un nene burtos din Corund şi am tuflit-o acasă, jalonând printre nuntaşii cu claxoanele blocate.


vineri, 5 septembrie 2008

Election 2008

Ce Obama! Ce McCain! Aici se află adevăratul viitor preşedinte!

Toţi cei care doriţi o viaţă mai bună în America, VOTAŢI AICI!

joi, 4 septembrie 2008

România necirculabilă

Iată că am reuşit după aproape o săptămână să îmi fac timp şi pentru jurnalul ăsta... e greu să te reacomodezi cu rutina zilnică după vacanţă. Mai ales când revii "acasă" şi o iei în freză direct şi sălbatic, în trafic.
Ştiu că postarea asta o să fie în totală disonanţă cu cea a lui Cosinus, cea despre autostrăzi, unde parcă se vedea o rază de lumină, însa, cu scuzele de rigoare, N-AVEM ŞOSELE!!!
Trecem cu vederea zecile de bizoni care zburdă pe drumeagurile patriei de parcă ar avea 3 benzi la dispoziţie, nu una, şi aia îngustă ca dracu. Bizoni cu gip sau bizoni cu număr pe care scrie, mic, în stânga jos, E sau I, şi care, dacă ar fi "originali" din ţările alea probabil n-ar face ce fac. Aşadar, pe ăştia îi lăsăm deoparte, că ei vin şi se duc. Dacă nu omoară pe careva în traseul lor. Drumeagurile noastre însă rămân. Ca şi pietrele din apa de râu.
Păi, fraţilor, să faci de la Piteşti până la Sibiu, preţ de vreo 160km, 5 ore juma'... nu-ţi vine să-ţi bagi piticu? Şi asta în miez de weekend, sâmbătă noaptea! România asta e necirculabilă!

Am zîs!

marți, 26 august 2008

Yassas!

Prietene Cosinus, pe tine te-a nins deja, pe mine curg apele. Si la propriu si la figurat. (Ma scuzati, ca n-am diacriticele la mine). E cald aici, cald rau... si umed... si stau in casa prietenei mele Arabella si privesc panorama Marii Egee pe o imensitate de fereastra ce da spre mare. La naiba, ce casa! Mai am putin si ma intorc acasa - de fapt in locul pe care soarta mi l-a harazit drept casa. Pana atunci insa o sa mai trag adanc in piept aerul asta cald si umed de Thassos, incarcat de miresme dulci de smochine, incarcat de energii pozitive emanate din adancul marii de azur... Pfuuuu, ma apuca amocu'... Ce casa, domne, ce casa! I've had it! Ma duc la plaja!

Yassas!