joi, 25 decembrie 2008

Sărbători Fericite !

Crăciun fericit şi un An nou 2009 mai bun ca ăsta de o trecut!
Aşa vă urăm noi, cei doi ce vă mai povestesc pe aici una... alta...

Şi ca să vă mai descreţim frunţile, v-am pregătit ceva vesel:

Merry Xmas!


luni, 22 decembrie 2008

Sunt in urma cu stirile?

Azi o trebuit sa dau niste ture prin oras, pentru diferite chestii care nu sufereau amanare, precum inarmatul cu arme mecanice si chimice. Si uite asa am intrat in "ambuteiajul de sarbatori", adica ala provocat de toti cei care sunt la cumparaturi.

Si cum stateam io asa, in ambuteiaj, din lipsa de altele, incep sa cujet: Mnoah, da' de unde or iesit toti astia? La urma urmei e dimineata, lumea ar trebui sa fie la lucru. De unde asaltul asupra magazinelor? Ca-s muuuulti! Parca s-or intreit masinile! Parcari care de obicei erau goale, acum is pline ochi. Stradute necunoscute, pe unde de obicei poti sa dormi pe asfalt, ca nu te deranjeaza nici o masina, acum sunt blocate. Cozi imense la orice intersectie si orice trecere de pietoni. De unde ati rasarit, fratilor?

Is numa' doo posibilitati: fie numarul patronilor, care nu dau socoteala nimanui pentru timpul lor, e mai mare decat imi inchipuiam io, fie s-or declarat zilele astea ca fiind libere.

Asa o fi? Is ramas in urma cu stirile?

Gherila din pivnita

Am uitat ca in fiecare sfarsit de toamna imi napadesc soarecii pivnita. Pensionarii gospodari din vecini isi fac provizii din toamna, si inevitabil populeaza toate boxele. Soarecii, dupa ce papa ce au de papat la ei acasa, si dupa ce se inmultesc cat au sa se inmulteasca, incep sa colinde, si uite asa ajung si la mine. Si eu, cu toate ca-s nevinovat, trebuie sa pornesc razboiul de guerilla.

Ieri am avut drum prin beci ca sa vad cum e cu varza murata, daca-i pretabila la sarmalute. Si inainte sa apuc, am constatat efectele rozatoarelor. Deci a sosit timpul...

Din nefericire nu mai am cluxa "Terminator". A disparut pur si simplu. Missing in action. Era o cluxa pe care am insemnat grupuri de cinci, precum luptatorii de guerilla pe patul armei, numarul victimelor. Insa in toamna trecuta a disparut, in timp ce era in misiune, la panda. Pur si simplu a disparut. Intai am crezut ca victima s-a zbatut si a tras-o pe undeva, dar dupa mai bine de un an inca n-am gasit-o. Asa ca nu pot sa presupun decat ca zeul soriceilor a facut-o disparuta.

Din fericire mi-am luat alte trei, acelasi sistem. Le-am luat la pila pana am gasit punctul optim de declansare. Am pus in ele cascaval, Camembert si salam. Am imprastiat perinite roz cu aroma de capsuni, din alea de n-ai voie sa le atingi cu mana. Basca o caserola cu o chestie verde care cica numai tre' sa calce in ea si mor.

Da, genocid scrie pe fruntea mea. Sper...

duminică, 21 decembrie 2008

Jocuri pentru copii

- Tati, tati, hai sa-ti arat ceva pe calculator!

Ma ridic alene, si ma duc dupa ea. Se aseaza la tastatura si incepe Firefox, Google, "jocuri pentru copii"...

- Sa-ti arat ce ti se intampla cand bei prea multa bere!

Devin deja interesat, nu prea vad ce legatura e intre jocurile pentru copii si berea prea multa.

Da scroll, si face click pe un link:


Mai departe va las pe voi sa descoperiti ce li se ofera copiilor nostri...

Si da, aceste site-uri trec de orice filtru al NetNanny, Cyberpatrol, nu au etichete ICRA / FOSI si in general nu restrictioneaza accesul copiilor.

sâmbătă, 20 decembrie 2008

La oferta

Iooooi, frateeee!

Ce A seiz cu clima bizonica? Ce Q7, ce X5? Astea-s minciuni!

Lume, lume, oferta de criza, chilipir de-a dreptul pentru smecherii de romania: iesi la club , la un agatat, la o liniuta cu o naveta spatiala! Esti cel mai tare, cel mai adevarat, si data fiind seria limitata, greu de egalat!

Hai neamule, care te inghesui? Numai 42 de milioane, transport inclus! Nea Jiji, nu schimbi si matale maibahul ala? Frun fotbalist amator nu e? Hai, bre, ca e ocazie unik! Nu poti fi adevarat daca n-ai asa ceva! Aspirator de pitzipoance garantat! Pe deasupra e partial customizata: aripioara de rechin - are, eleron - are, leduri si neoane - are, inscriptii smekere - are, haur - are, cristale - are. Mai trebe numa' iconitele si manelele, si e gata de smecherie!

Si daca-i aduna cineva pe toti cocalarii inauntru, promit ca vorbesc cu colegii de la NASA sa o livreze cu un upgrade de soft: sa eticheteze coordonatele lu' Marte cu 'banbu'!

Atentat la 'net

Va merge greu netul? Nu injurati prea tare, s-ar putea sa nu fie de la RDS, Romtelecom sau UPC. In acest moment "65% of internet traffic with India is offline, 59% with Singapore, 44% with Malaysia, 55% with Saudi Arabia, 52% with Egypt, 39% with Taiwan, and 51% with Pakistan", mai vin rapoarte din Yemen, Sudan si Emirate. Cauza sunt trei din cele patru cabluri transatlantice care nu mai functioneaza, sunt intrerupte undeva intre Sicilia si Tunisia. Mai precis 75% din traficul intre Europa, Asia si Statele Unite este offline. (Sursa)

Cica un atentat este exclus. Sunt siguri ca Bin-Laden nu si-a cumparat costum de scafandru si joagar?

Pledoarie pentru gumele de iarna

In asteptarea zapezii de pe sosele - da, cand autoritatile au sa fie surprinse si nepregatite - am ajuns sa ma gandesc la o alta situatie in care esti pur si simplu dependent de constienta, sau mai bine zis, inconstienta celorlalti. Cand viata si bunurile tale sunt, pur si simplu, pe mana altora.

Da, e vorba de anvelopele de iarna.

E foarte adevarat, pe forumurile auto subiectul e dezbatut si disecat pe toate partile. Bagatelizat de-a dreptul. Aproape desuet.

Pornind de la evenimentul din poza de mai jos (nu, nu am fost implicat, dar cunosc pe ocupantii Mercedesului) mi-am dat seama ca subiectul trebuie repus pe tapet, si ar trebui dusa de-a dreptul o campanie de constientizare.


Majoritatea soferilor nu baga in seama 'gumele'. Cel mult atunci cand fac pana, si si atunci numai fiindca e un adevarat efort sa pui roata de rezerva si dupa aceea sa o duci pe cealalta la reparat.

Dupa parerea mea, anvelopele sunt, dupa sistemul de franare, dar facand parte din el, cel mai important sistem de securitate la un vehicul. Anvelopele sunt legatura dintre tine si drumul pe care mergi.

Un bun sofer nu se recunoaste dupa cum conduce. Sa tina masina pe drum poate aproape oricine. Dar cand e vorba de situatii critice... atunci iasa maiestria la iveala.

Si poti sa fii tu meseriasul meseriasilor... daca n-ai cu ce... ai pus-o.

Si revin la caucioace. Alea de-s privite ca niste accesorii obligatorii si scumpe, tratate de obicei cu "las' ca mere si asa".

Cu varsta si cu sutele de mii de kilometri am ajuns sa fiu constient de ce inseamna responsabilitatea pe sosea. Cu asta a venit si importanta anvelopelor de iarna.

Am umblat, de-a lungul timpului, cu multe tipuri. Deja am preferinte, am experienta. Uneori parerile mele nu corespund cu ce zic testele sau colegi de forum. Iar alteori m-am crezut mai destept, si masina mi-a dovedit contrariul - din fericire am scapat cu bine.

Acum cativa ani, cand a fost vremea sa schimb, la vechea masina, niste anvelope, m-am hotarat sa iau doua de iarna, mai mult nu-mi permiteam atunci, dar mi-am spus ca totusi e un inceput. Le-am luat, si contrar la afisul de mai jos, de pe peretele vulcanizarii unde m-am dus, si contrar ce m-a sfatuit propietarul, le-am pus pe fata.


M-am considerat un pic mai logic decat cei de la Michelin. Aplicand ceea ce zicea afisul la roti de iarna / all season, eu am ajuns la concluzia ca-s tampiti. Cum sa le pun pe cele de iarna pe spate, si pe celelalte pe fata?!? Doar vreau sa am pe fata aderenta, frana, directie... Nu?

Nu.

In singura zi in care a nins puternic in iarna trecuta eu a trebuit sa fac un drum pe un traseu mai laturalnic, unde plugurile si nisipul ajung mai greu. Pe drumul de intoarcere din satul respectiv, intr-o curba usoara am pierdut controlul. Nu al volanului, ca ala era in mainile mele, dar masina... s-a dus exact unde a vrut ea. Este foarte adevarat ca daca as fi atacat acea curba cu 0,5 km/h probabil ca nu s-ar fi intamplat nimic. Eu aveam ceva mai mult. Nu stiu cat, probabil nu foarte mult, dar cu siguranta mult mai mult decat trebuia. Masina a atacat curba cu bine, partea din fata, cu anvelopele de iarna, cred ca ar fi si iesit cu bine din curba respectiva daca pardalnicul de spate, cu cele doua all-seasons, nu s-ar fi dus in treaba lor. Cam cum se vede in vidioul de mai jos, de pe la 2:02 incolo.



Si in felul acesta spatele mi-a luat-o inainte, drept pentru care masina s-a intors in directia din care veneam, si asa m-am oprit culcat in santul din interiorul curbei. Ceea ce a urmat a fost distractiv, semnal la telefon... nema, asa ca am luat-o pe jos inapoi spre sat, cale de vreo trei kilometri, prin ninsoare, sa aduc pe careva sa scoatem masina din sant. Culmea e ca n-a avut nici macar o zgarietura.

Dar am stat cu groaza sa ma gandesc ce se intampla daca nu eram singur pe drum in momentul in care m-am dat in spectacol? Daca mai treceau pe acolo, in acel moment, niste nefericiti? Nu-i bagam la necaz numai fiindca ma credeam eu mai destept? De fapt, si pe ei, si pe mine.

Asa ca acum, pe masina noua, am patru gume de iarna noi-noute. Goodyear Ultragrip 7, de data aceasta, ca au iesit bine la testele ADAC, si ca au un profil mai putin comun care mi-a placut.

Cei care nu-si pun cauciucuri de iarna chiar n-au nici o scuza. Nici macar de natura economica. "Nu am bani" nu sta in picioare. Fiindca fie mergi doi ani cu gume all-season, apoi mai iei inca un set pentru inca doi ani, fie mergi patru ani alternand cele doua seturi, tot acolo e. Din punctul de vedere al banilor, caci din celelalte puncte de vedere e altceva.

Si cu asta revin la prima fotografie. Amaratul acela i-a rupt oasele nevestei, si-a bagat nepotul in spital, si pe deasupra si-a facut si masina zob. Daca l-ar intreba cineva acum, oare 1500 de lei pentru niste gume ca lumea i s-ar parea scumpe?

De ce pledoarie? De ce campanie? Fiindca celalalt personaj al fotografiei, cel cu microbuzul Peugeot, n-a avut nici o vina. Mergea cat se poate de corect, cu masina echipata cum trebuie, nu se grabea nicaieri, poate asculta muzica si canta falsete in duet, si a trebuit sa stea neputincios sa se uite cum un inconstient cu un Mercedes derapeaza in curba si intra in el. Nici macar nu era zapada, eventual putin polei, ceea ce nu cred, fiind in miezul zilei.

De aceea. Eu am grija de mine, si, in felul acesta, am grija si de tine. Nu te crede mai destept decat altii. S-ar putea sa nu fii. Accepta, asculta, si invata. Ai in maini viata ta, si a mea.

Eu nu ma zgarcesc, nu te zgarci nici tu. Cand plec la drum vreau sa si ajung inapoi acasa, cu bine si fara evenimente.

La fel vrei si tu.

joi, 18 decembrie 2008

Ura, Lenuţa mea, turismu-i la pământ!

Şi s-a decis şi noul guvern. Ocazie cu care, în sfârşit avem şi noi un Minister al Turismului, care să se ocupe doar de turism, nu de IMM-uri, comerţ si profesii liberale, şi mai la urmă şi de turism.
Bravos! Iniţiativa e de apreciat. Am însă o problemă cu ministrul.
Un viitor ministru care, acum ceva vreme, declara că Regatul Norvegiei are preşedinte. Mă gândesc (sper, că speranţa moare ultima) că între timp s-o fi pus la punct şi că n-o să ne trezim cu alte informaţii la fel de preţioase. Adică Austria şi Australia îs două chestii complet diferite.
Amu' mă găndesc io cam care or fi fost criteriile de selecţie ale doamnei Udrea în executiv tocmai pe acest post. Deşi e posibil şi să mă înşel, că doar nu deţin io adevărul absolut. Da' io cred că are legătură cu cârnaţii de Pleşcoi, atât de apreciaţi de toţi turişii care ne vizitează ţara, fie ei străini sau autothoni. Aşadar, o personalitate legată atât de strâns de o adevărată legendă cum îs cârnaţii ăia, o fi omul potrivit la locul potrivit! Şi turiştii vor curge valuri spre cârnaţii de Pleşcoi!
Sper din tot sufletul că domnul Boc nu s-a înşelat!

marți, 16 decembrie 2008

De unde îl ştiu io pe ăsta?

Pun pariu ca vi s-o întamplat multora din voi să vedeţi pe stradă, în piaţă, undeva, o figură pe care să nu ştiţi de unde s-o luaţi. Ei bine, mie mi se întamplă destul de des. Şi nu, n-am nevoie de lecitină, încă mă duce memoria. Starea asta de confuzie vine din altă parte.
Iaca să vă dau un exemplu.
Acu' câţiva ani buni, pe vremea când era Metro numa' în Bucales şi la Braşov, aveam obicei să trag la Metro în drum spre casă, că acolo ştiam sigur că-i deschis la budă. Aşa am făcut şi cu astă ocazie de care vreau să vă povestesc. Mnoah, după ce-mi rezolv io problemele fiziologice, încep să fac cuie prin parcare, că onor partenera de excursie se băgase în magazin să mai cumpere una-alta, "numa' scurt, nu stau mult". Şi cum stăteam io de futui pomană în parcare, numa' ce mă trezesc privindu-mă în ochi cu un nenea ce se fâţâia şi el pe acolo. Probabil trecea prin aceeaşi fază ca şi mine. Şi-mi dau seama că-l ştiu de undeva. Da' de unde? Încep să-mi storc creerii... nimic... blank... zero... nici o fărâmă de informaţie. Şi fiindcă momentu' penibil tindea să se prelungească periculos de mult, îmi calc pe inimă şi-l... salut. Ca să nu-mi iasă vorbe te miri pe unde că-s ţăran şi nu salut oamenii. El îmi răspunde, io, ce să fac?... Merg mai departe: "Şi, ce mai faceţi domnu'... ăăăăă... că nu v-am mai văzut de un car de ani!". "Ooo, bine" îmi zice "tot aşa cum mă ştii". Fuck me! Speram la o informaţie mai utilă de atât! Continuăm aşa preţ de câteva minute, schimbând impresii care mai de care mai neutre. La un moment dat apare şi consoarta lu' nenea. Pe ea n-o ştiu! Dar fiindcă apăruse, şi se grăbea tare, ne salutăm de revedere, şi rămân singur în parcare. Io şi cu dilema mea. Cine o fi? De unde-l ştiu?
Îmi vine şi mie dup-o vreme rându' să plec spre casă. Şi purced la drum, frământat de problemă. Şi după fo' 150 de kilometre, mă fuljeră! Şi-mi dau seama cine-i nenea, şi de unde îl ştiu io! Îmi dau seama, dară, că tocmai mă conversasem banalităţi cu nenea Crăciunescu, şefu' arbitrilor de folbal la vremea aia. Şi că-l ştiam aşa bine de la TELEVIZOR! Amu să nu credeţi că-s f-un mare microbist. De fapt, am ajuns în ultimii ani să urăsc sportu' ăsta, aşa cum urăsc manelele şi cocalarii. Da' pe vremea aia îl dădeau mult la ştiri pe nenea Crăciunescu.
Aşa că pe la Vâlcea mă liniştisem. Io. Da' mă gândeam la nenea săracu'... io reuşisem să scap de obsesie, da' el, el? Cum avea să afle cine eram io şi cu cine îşi pierduse vremea în parcare la Metro? Era clar! N-avea nici o şansă!

vineri, 12 decembrie 2008

Barosul si flexul

In fata blocului era un mic loc de joaca. Nu cine stie ce, dar mamicile erau fericite ca aveau unde sa dea drumul odraslelor sa se dezlantuie. Blocul pe de o parte, gard pe de alta, pustii erau in siguranta. Mai ales ca din cand in cand cate un binevoitor mai aducea cate o bascula de nisip, deliciul lopaticilor.

Acu' vreo doi ani primaria a pus doua hinte langa batatorul de covoare si doua mese de ping-pong. Care au rezistat exact doua zile. Mesele de tenis au fost sparte cu barosul si leaganele taiate cu flexul. Autor? Evident necunoscut, dar am auzit ca ar fi fost o scarba de pensionar care are ferestrele spre locul de joaca.

Astazi primaria a refacut locul de joaca. Fotografia a fost facuta imediat dupa ce au plecat muncitorii si putin inainte ca locul de joaca sa se umple de pici chiraind de bucurie ca si cand ar fi primit jucarii noi (yummy!).


Sunt curios cat o sa reziste de data aceasta, inainte sa apara barosul si flexul.

Dar daca-l prind pe idiotul ala asupra faptului s-ar putea sa moara de mana mea (deci daca nu mai apar pe aici inseamna ca...)

joi, 11 decembrie 2008

Obeliscul

Oare de ce, ori de câte ori ni se arată ochilor o imagine ca cea din tabloul de mai jos, mintea ne-o ia razna şi prima idee ce ne fulgeră prin cap are conotaţii obscene? Nu ştiu, probabil aşa suntem făcuţi, deopotrivă femei şi bărbaţi (am pus femei în faţă că aşa e politicos în societatea în care trăiesc, dacă eram musulman - ceea ce nu-s - aş fi zis bărbaţi şi femei).

În fine, trecem de asta şi să vă povestesc ce mi-a evocat mie tabloul ăsta. După aia vă zic şi unde l-am văzut.

Prin clasa a 9-a sau a 10-a (nu mai ţin bine minte că am îmbătrânit între timp) era la modă pe la chefuri, după ce lumea se cherchelea cât de cât, aşadar era la modă MIMA. Bănuiesc că ştim cu toţii despre ce e vorba, dar pentru conformitate o să explic foarte scurt: e un joc în care 2 echipe se înfruntă, mimând pe rând diverse subiecte oferite ca temă de echipa adversă. De mimat mimează pe rând fiecare membru al echipei câte un subiect. Iar colegii de echipă trebuie să ghicească despre ce e este vorba.
Asadar, eram la o mimă cu dragii mei colegi. Şi ne vine rândul. Şi unul dintre noi (n-are importanţă cine - să-i zicem Trey) primeşte subiectul. Îi cade faţa. Nouă la fel. Am pus-o - ne zicem în sinea noastră. În fine, onoarea trebuia spălată, mai ales că ăialanţi se tăvăleau deja de râs.
Noah, şi începe Trey să ne arate ceva înalt. Un bloc... neah. Înalt şi subţire. Pfuuuu.... un stâlp. Neah. Se lasă păgubaş. Nu mergea în direcţia bună. Încearcă bietul de el to' felu de alte scheme. Noi nimic. Adverşii - crăcănaţi de atâta râs. Şi în momentu' oportun, pe Trey îl loveşte inspiraţia. Şi unde nu-mi începe a se undui, a se pipăi... noi deja eram interzişi. Ce naiba face ăsta? De la înalt şi subţire acu parcă era lovit de hormoni. Da' omu nu se opreşte aici. Numa-l vedem că începe a şi-o lua la frecat. Şi face un gest larg către noi, cuprinzându-ne pe toţi, şi continuă a mima pe cel mai mare şi mai tare onanist de pe planetă.
Evident că au început a curge către el concluzii de tot felul, care nu dau bine în public. Nimic însă nu corespundea descrierii subiectului de mimat. Într-un final ne vedem nevoiţi să ne declarăm învinşi.
"Ce naiba ai avut mă de mimat?" sărim cu toţii la el.
"Cum ce, mă boilor, onaniştilor, idioţilor, cum ce? Un OBELISC!"
"Şi ce naiba te zgâmboiai aşa la noi?"
"Păi mă, bătuţi în cap mai sunteţi!"
Şi atunci cred că unuia din noi i-o căzut din înaltu' cerului REVELAŢIA:
ÎNALT... SUBŢIRE... şi VOI O BE-LIŢI!!!
Adică OBELISC!
Mânca-l-ar tata pe el Trey!

Tabloul Horia Damian, Coloana poate fi văzut în perioada aceasta la Galeriile de arta Artmark. Această relatare a fost scrisă pentru a participa la concursul organizat de Dgeneration.

Secretul bine pazit

Am descoperit ca, pe langa punctul G, femeile mai au cel putin un secret care este total necunoscut barbatilor. Atat de bine pazit, incat imi vine sa cred ca este transmis genetic din generatie in generatie.

Ma duc cu un coleg la un magazin, sa cumpere un fier de calcat la prietena. Dupa doua ture de rafturi colegu' il alege pe cel mai aerodinamic, si-l cheama pe unul din supraveghetori sa i-l dea. Vine baiatu', si in loc sa-i faca hatarul, il ia la intrebari:

- Sunteti sigur ca il doriti pe acesta?
- Mmm... da...
- Dumneavoastra calcati, sau nevasta?
- Pai... prietena...
- Aha... in cazul acesta va rog sa reveniti cu prietena.

Colegu' a ramas un pic interzis, cautand din ochi semnul cu "Numai pentru doamne" agatat de raftul cu fiare de calcat. Intre timp intru eu in schema:

- Domnu'... ia explicati si mie: care-i treaba?
- Stiti, toate fiarele de calcat cumparate de domni ni se intorc inapoi la schimb. Si e atata hartogarie de facut incat sefu' ne-a interzis sa mai vindem la domni...

Doamnelor, trebuie sa ma recunosc invins: nu ne destainuiti si noua secretul dupa care se recunoaste un fier de calcat bun? Punctul G s-ar putea sa-l descoperim si singuri, da' asta mi-a pus capac...


miercuri, 10 decembrie 2008

Au trecut alegerile?

Da, au trecut:

"Activităţile de construcţie a Autostrăzii Transilvania vor fi reduse substanţial, iar această măsură ar putea afecta până la 2.300 de angajaţi". (Sursa)

Batatorul De Covoare

Se apropie Craciunul. Momentul in care, pentru a doua oara din an, revine in forta Batatorul De Covoare. Diabolicul dispozitiv format din partea fixa, o teava in forma de U, infipta zdravan in pamantul din fata la fiecare bloc al scumpei noastre patrii, si din partea mobila, din nuiele sau plastic, vanduta in magazinele do-it-yourself. De partea fixa se agata un covor, iar de partea mobila un idiot, si intreg dispozitivul este transformat, intr-o sursa de poluare. Biologica, si, mai ales, sonora.

Se bat covoare dimineata, se bat la amiaza, se bat seara. Se bat si noaptea, ca doar nu vrei sa vada vecinii ce mizerie ai adunat in casa.

Toata lumea bate covoare. Batatorul De Covoare nu are odihna. Nu conteaza ca ai venit din schimbul 2, rupt de oboseala, si dimineata ai vrea sa dormi. La ora 7 punct suna sirena si Batatorul isi incepe activitatea. Seara, la fel. Nu poti face nimic ce implica un pic de liniste, fiindca Batatorul rade de geamul tau termopan cu sticle de 6mm, si intra peste tine.

Unul din marile mele socuri pe care le-am avut la prima mea vizita in Jermania a fost sa descopar ca "aia" nu au Batatoare! Era o specie eradicata complet. Si atunci m-am bucurat, mi-am zis ca uite ca se poate, in 10-15 ani o sa fie si la noi liniste de Sarbatori.

Silly me...

luni, 8 decembrie 2008

Bunica

Am ramas fara nici un bunic. Ultima mea bunica s-a stins ieri, la 102 ani...

Despre morti numai de bine, se zice. Dar despre aceasta bunica nici sa vrea nu cred ca ar putea cineva sa spuna ceva rau.

Mica de statura, blajina, cu privirea senina. Asa mi-s primele amintiri despre ea, asa s-a si dus dintre noi. Viata nu cred ca i-a fost usoara, nu cred ca avea cum. Primul razboi l-a prins ca si copil, pe al doilea, inclusiv refugiul din Ardealul cedat, ca om matur, cu toate responsabilitatile fata de familie. A urmat perioada neagra a interzicerii cultului Greco-Catolic, cand a fost alaturi de bunicul, care a fost preot. Prin toate a trecut cu fruntea sus, cu Biblia in mana, nedezicandu-se niciodata de crezurile ei.

A fost senina si lucida pana in ultima ei zi. S-a stins in sfanta zi de Duminica, dupa ce a ascultat la radio, ca de obicei, slujba de la Vatican. Nu a fost tintuita la pat, dar, fiindca la nouazeci si ceva de ani a insistat sa alerge prin curte dupa gaini si si-a rupt soldul, nu se mai putea misca fara ajutor. Ultima ei dorinta din ultimii ani a fost ca Dumnezeu sa o ia mai iute, sa nu-si mai chinuie copii care aveau grija de ea.

De astfel de oameni trebuie sa-ti aduci aminte cu respect. Si cu un zambet.

M-a amuzat cand mi-am dat seama ca bunica are o varsta venerabila. Nascuta in 1905, a iesit la pensie in 1959, la 54 de ani, cu un an mai devreme, pe motiv de boala, fiindca in acel an bunicul a fost arestat, si a trebuit sa aiba grija de copii. Sa zicem ca in acel an la oficiul postal s-a angajat o postarita noua, o tanara de 18 ani, si in primul ei drum "pe teren" i-a dus prima pensie bunicii. Inseamna ca aceasta postarita imaginara este, la randul ei, pensionara din 1996, iar urmatoarea postarita proaspat angajata, la fel de imaginara, i-a mai dus pensia inca 22 de ani!

Acum doi-trei ani acuza dureri intercostale foarte mari. Am chemat un medic, prieten. A consultat-o ce a consultat-o, dar n-a putut sa gaseasca nimic. Probabil ca la un pacient avand o asemea varsta nici nu prea stii ce si cum sa cauti. Eu eram in alta camera, si am auzit cum medicul a inceput sa o ia la intrebari.
- Si ia zi, bunica, ce faci dumneata toata ziua?
- Pai ce sa fac? Uite, citesc, ascult radio...
- Asa. Altceva, ce mai faci?
- Pai... cos!
- Ce cosi?
- Uite, am aici o etamina, fac o fata de masa la stranepoti.
- Ia arata-mi cum cosi.
- Pai uite asa. Iau acul, iau ata, bag ata in ac, tai ata, si cos uite asa...
In acel moment l-am auzit pe prietenul medic cum incepe sa rada in hohote. Dupa aceea i-a mai zis cate ceva bunicii, si a venit la mine.

Mi-a explicat ca din cauza ca vederea bunicii scazuse ii era din ce in ce mai greu sa bage in ac. Si de aceea isi punea ata din ce in ce mai lunga, sa-i ajunga mai multa vreme. Ceea ce ducea la miscari din ce in ce mai ample la cusut. De unde a aparut si o draguta de febra musculara... Asa ca reteta medicului a fost "ata mai scurta la cusut!"

Da, bunica mea nu mai e...

Adio, bunica... Dumnezeu sa te odihneasca in pace...

vineri, 5 decembrie 2008

NU ma invat minte!

Eu spun, si nici macar eu nu aud! Pai sa nu ma iau la palme?

Se pare ca mai am o dovada la ce am mai spus: O punga sigilata de cinci Twix in care sunt, evident, numai patru...


Numai ca de data asta nenorocitii au furat din punguta cu dulciuri pe care Mos Nicolae i-a adus-o unui copil!

Sa-i blestem sau nu?

marți, 2 decembrie 2008

Sărmăluţa naţională

Am aşteptat cu interes să văd cum va fi acest 1 Decembrie. Şi am văzut. Nu ştiu de ce mă aşteptam eu la mici schimbări. Se pare că nu e cazul.
Acum, să vă zic ce-mi place mie (NOT!) la ziua asta naţională:
1. Parcă toată ţara e la parastas. De-a lungul anilor, am tot aruncat câte o geană în curţile altora. Băi, frate, alţii pe lumea asta se veselesc de sărbătoarea lor naţională! Noi nu. Noi trebuie să ne plângem şi să ne comemorăm. Io nu zic că nu trebe făcut şi asta, dar în cazul ăsta poate că ar trebui să decretăm o zi a eroilor neamului, sau daca nu ajunge o zi, să fie mai multe! Şi în zilele alea să comemorăm şi să plângem. Ziua naţională ar trebui (după mintea mea) să fie prilej de veselie. Drept e că e cam greu să te veseleşti cînd afară e mohorât şi frig. Şi când imnul naţional răsună ca un marş funebru. Da' asta cu imnul e altă durere de-a mea, nu e momentul acum. Poate am să o disec cu altă ocazie.
2. Dacă tot e parastas să se dea şi sărmăluţe la tot poporu'! Aşa încât toate televiziunile să îşi înceapă buletinele de ştiri cu "în toate oraşele ţării oamenii s-au călcat în picioare pentru a ajunge la sarmalele oferite cu ocazia zilei de 1 Decembrie". Anul ăsta, în mod exceptional, ştirea asta a căzut pe locul doi, fiind devansată de ultimele noutăţi de la BEC. Dar a rămas în top, fiind din plin exemplificată cu imagini în care hoarde de cetăţeni fericiţi şi veseli de ziua lor naţională se urcau unii peste alţii să prindă sărmăluţa dătătoare de... chiar aşa, oare dătătoare de ce? Stimaţi conducători - naţiunea e flămândă! Daţi sarmale mai des!
3. În toată atmosfera asta tristă şi plină de depuneri de coroane, se găseşte protevelu' să fie vesel nevoie mare (aşa cum ar trebui să fie tot poporu), însă veselia lor e un altfel de veselie. O veselie şi o fericire măsurată în români emigraţi şi plini de succes. Cum e şi cazul domnului George, care trăieşte pe un vaporaş fără de motor în portul New York. Ei bine, m-a amuzat copios domnul cu pricina, care se mândrea că trăieşte de 17 ani acolo, şi pentru asta face mari sacrificii: se încalţă cu "şuzi" de 5 dolari, şi-a adus şi feciorul să împartă fericirea visului american, fecior care munceşte de dimineaţa până seara să câştige banii necesari traiului, bani care însă se duc pe avocaţi care să-i ajute să nu fie evacuaţi din port, fiindcă ăsta e visul oricărui român, să trăiască pe o barcă în America. Eh, vorba domnului George, cine mai stă în New York cu doar 500 de dolari pe an? Şi o mai şi bate în cap, construind machete de vaporaşe evaluate de el personal la zeci de mii de dolari, însă din păcate, doar de el. Da' na... nu toţi ştim să avem succes! Noroc cu protevelu manelu că ne mai ridică vălul neştiinţei de pe ochi!

luni, 1 decembrie 2008

Intr-o Romanie normala

Intr-o Romanie normala rezultatul alegerilor ar fi fost unul ideal. Un partid de stanga o treime, un partid de dreapta alta treime, si un partid de stanga cu masca de dreapta pe post de balanta. Orice initiativa parlamentara sau legislativa, fie ea de dreapta sau de stanga, n-ar avea sanse de reusita fara a fi argumentata si dovedita a fi viabila. Ar fi... ca-n rai!

Din nefericire, Romania nu e o tara normala.

Asa ca ne pregatim vaselina si / sau bagajele...