joi, 9 iulie 2009

Greva fiscală !

Când era să încep şi io să mă vait ca ăsta că n-am inspiraţie, deşi subiecte ar fi, iaca peste ce dau: http://www.grevafiscala.ro/.
Mnoah bun! Aşa da! Deşi e o iniţiativă despre care sincer cred că n-o să aibă sorţi de izbândă, şi că omu' ăsta de-o pus-o la cale o să aibă mult de suferit de pe urma ei, nu pot decât să zic "BRAVA!". Cineva are curaj şi tupeu! Aşa cum am scris şi în commentul pe care l-am făcut la una din postările de acolo, nu mă interesează că omul ăsta e acuzat că ar fi făcut parte din nu ştiu ce partid şi că, acum, din afara acelui partid, aruncă în ei! Chiar nu-mi pasă! Fin'că în sfârşit, văd pe cineva care o avut curajul să faca ce io n-am făcut. Am preferat să renunţ la firma ce-o aveam de 15 ani ca să nu mai cotizez la gaura neagră numită buget. Ani la rând am tot lătrat că o grevă fiscală ar fi soluţia unora din problemele cu care noi, ăştia mici cu buzunare largi, ne confruntăm. Din păcate, extrem de puţini dintre cei cu care împărţeam aceste probleme or fost de acord cu mine si ar fi susţinut o atare iniţiativă. Majoritatea or preferat să plătească tot ce li s-o cerut ca să "trăiască liniştişi şi fără complicaţii". Aşa că am rămas cu lătratu', singur nu puteam duce aşa ceva în spate. Da' uite că acum cineva o face. Şi nu pot decât să spun acum că susţin această iniţiativă, şi voi face tot ce pot să o popularizez. Poate se vor alătura şi alţii, poate în final se va trezi şi în întreprinzătorul român care susţine de 20 de ani economia asta falimentară acel dram de mândrie şi demnitate, de a nu se mai lăsa călcat în picioare de aceste specimene care îşi iau fabuloase salarii şi sporuri din BANII NOŞTRI!
Auzeam zilele trecute de un personaj de la h-administraţia finaciară că ar fi refuzat onorariul unui jurist care, culmea, era angajat să le susţină cauza într-un dosar, cerându-i să facă treaba asta fără remuneraţie! Asta în timp ce el, nemernicul de angajat la stat, are peste o mie şi ceva de euro doar salariu! Salariu plătit de cine? Păi în primul rând de micul patron pârlit de stat, şi apoi de fiecare dintre ceilalţi salariaţi din ţara asta!
Repet, io unu' nu cred că ne mai facem bine vreodată, noi, ca naţie şi ca ţară, însă ori de câte ori voi avea ocazia, voi susţine cu tot ce pot iniţiativele de genul ăsteia! Bugetarii de ce au voie să facă grevă pentru salarii mai mari? Ca să crească impozitele şi taxele aruncate în spinarea altora? Noi de ce n-am face o grevă? Succes aşadar! Să ne vedem cu bine!
Şi luaţi şi voi link-ul şi... daţi mai departe!

2 comentarii:

Anonim spunea...

Interesanta initiativa ploiesteanului care a declarat greva fiscala. poate fi un inceput. nu neaparat ca un fenomen de masa ci mai degraba ca un avertisment. sa se stie ca romanii destepti au ceva de spus. Eu am gasit articolulu pe un blog -- http://gandeste.org/general/prima-greva-fiscala-din-romania-la-ploiesti/4304/

Messa spunea...

Foarte tare! Totusi, care sunt repercusiunile unui astfel de gest?