sâmbătă, 11 iulie 2009

Suntem în top 77!

Aşadar, Parcul Naţional Retezat a ajuns în lista scurtă a cursei pentru câştigarea unui loc între cele 7 noi minuni naturale ale planetei. O fi bine? O fi rău? Cu siguranţă însă este un nou moment în care ochii lumii se opresc din nou asupra României, cu bunele şi relele ei deopotrivă. Competiţia continuă, pe 21 Iulie vor fi anunţate cele 28 de finaliste, alese de către comitetul de organizare al acestei competiţii. Să sperăm că vom regăsi şi minunea noastră naţională printre ele, şi că vom avea din nou ocazia prin votul nostru, s-o împingem cât mai sus în clasament. Deci şi prin urmare, staţi pe-aproape, să nu pierdem startul! Chiar dacă nu vom mai fi pe-aici să ne mândrim cu el, măcar o să putem veni în vizită la una din cele 7 noi minuni ale lumii...

Niciun comentariu: