- Mergi in Cheile Rametiului?
- Da, zic, trebuie sa-mi aduc un nepot dintr-o tabara.
- E misto, imi zice, am fost in expeditie, pe vremuri. Mi-am adus si o floare colt, o mai am inca. Dar nu ma spune! Oricum, pe vremea aceea erau multe...
Dupa atata vreme de stat intre patru pereti in fata la un televizor chiar imi era dor de un pic de salbaticie. Poate nu chiar de catarat pe stanci dupa flori de colt, dar de cateva stanci nepoluate de civilizatie chiar aveam chef. Bine dispus de discutia de mai sus, m-am umplut de asteptari nerabdatoare.
De la Teius pana la Manastirea Ramet drumul e superb. Nu numai ca si peisaj, dar si ca si cale de acces. Foarte ingust, indemnand la accidente, dar proaspat si marcat.
Dupa manastire asfaltul se termina. Si te astepti ca incet, incet urmele civilizatiei sa se estompeze.
Dezamagire totala. Cheile Rametiului, ca si destinatie turistica, poate fi aruncata la gunoi.
Am mers inca vreo patru - cinci kilometri, pana la intrarea in defileu. N-am gasit nici un loc in care sa poti sta si, facand o intoarcere de 360 de grade, sa nu vezi masini, case (nu cabane!), gratare si oameni. Nici macar un loc de pus un cort nu aveai cum sa gasesti. Totul ingradit si parcelat.
Mai departe, in defileu, nu stiu cum e. Mi-a pierit cheful sa merg. Sigur nu gaseam coltul de natura pe care il cautam... Iar floarea de colt e pusa sub ocrotire... degeaba.
Toate fotografiile au fost facute pe bucata de drum de la manastire pana la intrarea in defileu. Adica in zona unde te astepti sa parasesti civilizatia si sa fii pe propriile-ti picioare.
- Da, zic, trebuie sa-mi aduc un nepot dintr-o tabara.
- E misto, imi zice, am fost in expeditie, pe vremuri. Mi-am adus si o floare colt, o mai am inca. Dar nu ma spune! Oricum, pe vremea aceea erau multe...
Dupa atata vreme de stat intre patru pereti in fata la un televizor chiar imi era dor de un pic de salbaticie. Poate nu chiar de catarat pe stanci dupa flori de colt, dar de cateva stanci nepoluate de civilizatie chiar aveam chef. Bine dispus de discutia de mai sus, m-am umplut de asteptari nerabdatoare.
De la Teius pana la Manastirea Ramet drumul e superb. Nu numai ca si peisaj, dar si ca si cale de acces. Foarte ingust, indemnand la accidente, dar proaspat si marcat.
Dupa manastire asfaltul se termina. Si te astepti ca incet, incet urmele civilizatiei sa se estompeze.
Dezamagire totala. Cheile Rametiului, ca si destinatie turistica, poate fi aruncata la gunoi.
Am mers inca vreo patru - cinci kilometri, pana la intrarea in defileu. N-am gasit nici un loc in care sa poti sta si, facand o intoarcere de 360 de grade, sa nu vezi masini, case (nu cabane!), gratare si oameni. Nici macar un loc de pus un cort nu aveai cum sa gasesti. Totul ingradit si parcelat.
Mai departe, in defileu, nu stiu cum e. Mi-a pierit cheful sa merg. Sigur nu gaseam coltul de natura pe care il cautam... Iar floarea de colt e pusa sub ocrotire... degeaba.
Toate fotografiile au fost facute pe bucata de drum de la manastire pana la intrarea in defileu. Adica in zona unde te astepti sa parasesti civilizatia si sa fii pe propriile-ti picioare.
Un comentariu:
am fost si eu anul trecut pana la defileu, numai ca drumul de la teius la manastire l-am facut intr-o ora si a ramas cu urmari asupra masinii, a trebuit sa-i schimb nu stiu ce piese pe la roti, atat de rau era drumul
Trimiteți un comentariu