vineri, 25 septembrie 2009

Paţachina şi Justiţia

Nu ştiu câţi dintre voi l-au urmărit aseară pe Radu Moraru la a lui emisiune "Naşul". Eu unul am început de o vreme să mai trec pe la el, curios fiind să văd ce invitaţi surpriză mai aduce, ce specimene mai descoperă, care să mă uimească sau/şi să mă oripileze. Am trecut peste faza Becali, nu mai prezintă de multă vreme nici un interes, la fel şi avocatul Pavelescu, nu despre astfel de specimene zic. Ci despre cele de calibrul faimosului invitat de alaltăieri seară, celebrul Gheorghe Florescu, autorul cărţii numite "Confesiunile unui cafegiu". Toate bune şi frumoase, o fi ceva şi de capul cărţii ăsteia, ca prea zic unii cu foc, da' omu' ăsta, fraţilor, e dus cu capu'! A fost o emisiune râsu-plânsu în care un amfitrion încerca să lege un dialog iar invitatul nu prea reuşea să lege două vorbe inteligibile, ori vorbea în versuri compuse ad-hoc... N-am înţeles până la final care a fost scopul pentru care Moraru l-a invitat pe acest compatriot al nostru la emisiunea lui. Mă rog, oi fi io greu de cap.
Dar nu despre asta vroiam de fapt să scriu azi, ci despre personajul care m-a ţinut treaz aseară. Şi anume onor madam Pivniceru, mare justiţiară şi reprezentantă a unei asociaţii a magistraţilor. Păi ce n-aveam io inimă să-i văd pe ăştia până acum. Apăi acum s-o terminat cu totul. Păi dacă magistratura şi aparatul judiciar român are astfel de reprezentanţi... scuzaţi-mă, dar mă duc să borăsc ce a mai rămas după ce am borât aseară. brb.
Am ajuns să înţeleg aseară de ce printre revendicările greviştilor din justiţie regăsim solicitări ca cea de a li se asigura un litru de lapte zilnic sau de a li se deconta asigurările pentru autoturismele personale. Figura ei congestionată şi vorba adeseori împleticită şi cu "prune în gură" m-au dus cu gândul la cei pe care-i vedem dimineaţa sau seara ieşind din bombele de cartier după doo sute de secărică şi cinci beri. Şi mă tot gândeam... o fi... n-o fi... influenţată, bineînţeles. Nu ştiu dacă era, nu vreau să-mi fac păcate, dar vă spun sincer, aşa arăta şi aşa vorbea.
Cred că nu are rost să înşir aici tâmpeniile debitate în emisiune, ştiţi cu toţii cum stă treaba cu justiţiarii din România, prezentaţi de onor domnia sa ca cele mai mari victime ale sistemului. Or avea şi ei probleme, nu zic nu, însă de altă natură decât marea masă a populaţiei pe care sunt puşi în fond s-o apere. Nu cred că aceşti oameni au probleme de subzistenţă, de nesiguranţă a zilei de mâine, îmi vine greu să cred că această criză economică i-a afectat în vreun fel. Îmi vine greu să cred că nu se vor descurca şi în viitor fără acel litru de lapte, sau fără bonuri de creşă. Îmi vine greu să cred că un salariu minin de 6000-7000 de lei nu ar fi deajuns unui om, fie el şi judecător sau magistrat. Că cam pe-aci cică li s-ar plafona salariul. Atâta vreme cât ştim cu toţii cum se face actul de justiţie în ţara asta, câtă aroganţă, tupeu şi duplicitate se regăsesc în atitudinea majorităţii acestor oameni puşi să împartă dreptate, zic că nu au nici un drept să mai caşte gura. Atâta vreme cât mulţi dintre concetăţenii noştri trăiesc de azi pe mâine, nu pot să spun decât "Să vă fie ruşine, tovarăşi!". Ruşine pentru ceea ce faceţi, ruşine pentru cum aţi ales să vă expuneţi păsurile, ruşine pentru lipsa de respect faţă de cei cărora ar trebui să le căutaţi şi să le oferiţi dreptate, şi nu în ultimul rând, ruşine pentru liderii pe care îi aveţi! La muncă, nu la întins mâna!

Late edit:
Că mi-am amintit, cică ar fi revoltaţi justiţiarii că n-or făcut grevă, solidar cu ei, şi celelalte categorii de profesionişti implicaţi în actele de justiţie, respectiv avocaţi, lichidatori, jurişti, etc. Păi bă, duşilor, ăştia nu-şi permit să facă grevă, că tre' să facă bani, că au de plătit impozite din care să vă luaţi voţi nesmiţitele alea de salarii!

Later edit:
Cică s-ar fi terminat protestu', de luni instanţele se pun pe treaba. Îs bun bă, îs bun!

2 comentarii:

Omul K spunea...

Bai nene acu prcep eu de ce iti e foame nonstop. Pai daca te uiti la emisiuni gen Nasul....sper ca nu te uiti si la 0 TV si DD TV...normla ca te apuca boratul si dai afara mancarea. NU prea tii cu casa in situatia asta. Pai te chinui sa faci un ban sa iei potol si pe urma te uiti la Nasul??
In rest sunt de acord cu scrii acolo.

Messa spunea...

Mda... cu magistratii e vorbaraie goala, ca asa-s invatati. Tu vrei sa le spui cum s-a intamplat si ei te someaza sa raspunzi cu da sau nu. Grefiera scrie ceva, ce i se pare ei relevant, si ea si judecatorul isi iau milioanele pe luna din banii mei. Si eu raman si fara dreptate, ca mi se inmoaie in mana si curge printre degete.