joi, 14 octombrie 2010

Şi greva continuă...

Da, continuă de mai bine de 24 de ore. Greva cui? Greva stimulaţilor! Pentru ce? Pentru că li s-au tăiat stimulentele. Nu salariile. Nu-i doare acel 25% tăiat din salariu. Că salariul nu e mare, ba chiar e mic, în majoritatea cazurilor abia dacă depăşeşte salariul minim pe economie. Nu, pe ei îi dor acele stimulente, acordate până acum cu sau fără drept, acordate tuturor, fără excepţie.
Statul, primul şi cel dintâi dintre evazionişti, a decis să dea salarii mici, ca să nu fie mari dările la şomaj, pensie şi sănătate, şi să suplinească lipsa unui venit decent prin stimulente, nesupuse acestu gen de taxare. Aşa au făcut şi privaţii, doar că pe ăştia îi vâna de zor tot statul, pentru evaziune. Adică pentru ceea ce şi el, statul, făcea la rândul lui, ca un contribuabil de rând.
Şi mă rog frumos, ce făceau angajaţii statului, în frunte cu, să zicem, femeia de serviciu de la Administraţia Financiară, ca să merite stimulente? Îşi făceau treaba pentru care erau deja plătiţi cu salariu. Adică statul plătea stimulente pentru ca un angajat să-şi facă treaba. A cui e vina că era salariul mic? Cine te pune pe tine, cetăţean român să te angajezi la un loc de muncă remunerat prost? Aaaa, te aştepţi ca lună de lună să fii premiat pentru că ţi-ai făcut treaba - e doar riscul tău. Vei fi premiat, stimulat doar dacă meriţi. Stimulentele, premiile, nu sunt un DREPT, sunt exact ce le spune şi numele, o recunoaştere a unor merite deosebite în muncă. Până atunci trebuie să te mulţumeşti cu salariul pe care l-ai negociat la angajare.
Aţi ajuns azi să vedeţi cum trăiam noi, restul lumii, până acum. Fără stimulente lunare, fără premii, doar cu un amărât de salariu, puţin peste minimul pe economie. Fără să facem grevă, plătind cu greu dările la stat din buzunarele şi veniturile personale, ca să puteţi voi să luaţi salariu şi stimulente!
Drept pentru care nu pot decât să vă doresc MULT SICTIR, şi poate vă vine mintea la cap, dacă tot faceţi grevă, faceţi-o pentru un SALARIU DECENT, de care să se poate bucura tot românul, nu pentru stimulentele VOASTRE! Dacă tot v-aţi decis să vă bateţi cu guvernul, faceţi-o ca nişte ROMÂNI pentru români, nu ca nişte pomanagii!
Când veţi face asta, şi eu şi probabil mulţi alţii din privat vă vor fi alături. Până atunci însă VĂ BAT OBRAZUL!
La fel şi STATULUI ROMÂN, primul şi cel dintâi între EVAZIONIŞTI!

Niciun comentariu: