La gunoi!

- Mergi in Cheile Rametiului?
- Da, zic, trebuie sa-mi aduc un nepot dintr-o tabara.
- E misto, imi zice, am fost in expeditie, pe vremuri. Mi-am adus si o floare colt, o mai am inca. Dar nu ma spune! Oricum, pe vremea aceea erau multe...

Dupa atata vreme de stat intre patru pereti in fata la un televizor chiar imi era dor de un pic de salbaticie. Poate nu chiar de catarat pe stanci dupa flori de colt, dar de cateva stanci nepoluate de civilizatie chiar aveam chef. Bine dispus de discutia de mai sus, m-am umplut de asteptari nerabdatoare.

De la Teius pana la Manastirea Ramet drumul e superb. Nu numai ca si peisaj, dar si ca si cale de acces. Foarte ingust, indemnand la accidente, dar proaspat si marcat.

Dupa manastire asfaltul se termina. Si te astepti ca incet, incet urmele civilizatiei sa se estompeze.

Dezamagire totala. Cheile Rametiului, ca si destinatie turistica, poate fi aruncata la gunoi.

Am mers inca vreo patru - cinci kilometri, pana la intrarea in defileu. N-am gasit nici un loc in care sa poti sta si, facand o intoarcere de 360 de grade, sa nu vezi masini, case (nu cabane!), gratare si oameni. Nici macar un loc de pus un cort nu aveai cum sa gasesti. Totul ingradit si parcelat.

Mai departe, in defileu, nu stiu cum e. Mi-a pierit cheful sa merg. Sigur nu gaseam coltul de natura pe care il cautam... Iar floarea de colt e pusa sub ocrotire... degeaba.

















Toate fotografiile au fost facute pe bucata de drum de la manastire pana la intrarea in defileu. Adica in zona unde te astepti sa parasesti civilizatia si sa fii pe propriile-ti picioare.

Avertisment in marche-arierre

Eu am multe probleme. Stiu, ca d-aia ma lasa raudemusca sa aberez pe aici, cica face bine, nu lasa presiunea pe creier sa se acumuleze, si astfel fac mai putin urat si mai rar.

Una din ele e ca nu stiu sa dau cu spatele. Nici cu masina, macar. Iar atitudinea mea de "elefant in magazinul cu portelanuri" e mai... dureroasa cand bagi in R, pleci de pe loc, si abia dupa aia te asiguri.

Prima oara am patit-o acu' cativa ani cand am reusit sa turtesc o usa de Matiz intr-o curte de un hectar, in conditiile in care nu era nimeni altcineva si nimic altceva in tot spatiul acela viran. Numai Matizul (rosu!) si curu' la Dacia mea alba. Si l-am nimerit!

Sambata, cu treaba in oras. Gasesc un loc de parcare, bag cu botu'. Cand sa plec, manevra simpla: dai cu spatele sa iesi, virezi, apoi pleci. Asa am facut!

Mai putin chestia cu "asigurarea inainte manevrei de mers inapoi". Mai pe romaneste, chestia cu belitul ochilor sa nu fie ceva / cineva in spate.

Daca as fi facut-o as fi vazut ca in spatele lu' Amadeus (adica Loganul meu KissFM rouge de feu!) s-a oprit, asteptand in ambuteiaj, ditamai alt Logan, rosu ferarri. Domnul la volan, iar in spate, pentru a fi in siguranta (!!!), doamna cu un copilas in brate.

Eu... cu capul in nori, bag in marche-arierre, si plec. Si simt ca Amadeus se propteste lin intr-un obstacol. Moment in care ma hotarasc si eu sa ma... "asigur", si intorc capul. Tocmai la timp ca sa observ figurile disperate si terifiate ale celor trei...

Ca sa n-o mai lungesc, din fericire pentru mine, patania a fost cu happy-end. Dupa ce cei trei s-au calmat am constatat ca nici Amadeus, nici usa celuilalt Logan nu aveau nici o urma. Nici eu, cu toate ca domnul era indreptatit sa-mi dea o mama de bataie de s-o tin minte, fiindca i-am pus in pericol viata sotiei si a copilului. Mii de multumiri, domnule care ai condus sambata, 22 august 2009, un Logan rosu cu numere de Prahova prin centrul Mediasului.

Asa ca, dat fiind faptul ca domnul respectiv nu mi-a aplicat nici o corectie educativa... Daca pe viitor vedeti curul unui Logan KissFM rosu-de-foc care are becul alb aprins, si sunteti in raza de actiune, pregatiti-va pentru impact.

Fiindca este iminent.

Cu stangu'-n dreptu'

Nopti nedormit, griji, cosmaruri... De unde mai fac rost de un ban, ca e visteria goala!

Cum ma-sa sa faci un phishing ca lumea cand ala micu' urla, cand pitzi urla, cand soacra urla, iar tu ai creierul prajit?!? Normal ca dai rateuri!

Arta abstracta

Cine a spus ca politistii nu sunt oameni, ca nu au si ei suflet, ca nu au si ei simt artistic?

Am ajuns si eu, in drumul spre Motisul atat de drag lui Groparu, sa trec prin Valea Viilor, si am putut sa admir si eu o opera de arta inedita, creata cu mult talent, chin si cheltuiala de un tanar membru al organului de politie. Nu pretind ca sunt un erudit ca sa ofer explicatii privind mesajul pe care vrea artistul sa-l transmita, asa ca ma rezum sa pun doua poze cu un contur de Logan imprimat pe peretele unei case:


Norocul artistului e ca a ales o casa teapana, saseasca, care a rezistat modului destul de dur al procesului de creatie. Fiindca a fost nevoie sa convinga Loganul sa faca o tumba prin aer de cativa metri buni, dupa parerea mea peste zece, inclusiv un flic-flac cu cadere in spagat.

Despre executia tehnica puteti citi mai multe in presa locala: Ora de Sibiu, Adevarul, Tribuna si altele.

Când te taie, apăi te taie!

... pişarea, căcarea, sau cum e cazul de faţă, foamea în gât. Adică cân' te taie, apai îţi bagi pixu' în toate, şi nu-ţi mai pasă că la o maşină distanţă îs destule locuri de parcare să poţi gara un regiment de blindate. Îţi bagi pixu şi în ei pietoni care n-au decât să treacă pe unde or putea, că ţie ţi-e foame şi tre' să mânci, ce pana ta!
Vorba unui preten căruia i-am arătat poza asta înainte s-o pun aci: "Ăştia îs altă specie!"

Taxa pe prostie - o realitate!

Am trăit s-o vedem şi pe asta! Cei de la Tribuna au descoperit-o, aşa că vă las să citiţi articolul în original aici. Pun doar poza, preluată tot de acolo.

Să mâncăm sănătos !?!

Sintagma asta mi-a readus în minte un banc ceva mai vechi, dar cu substanţă, şi dacă tot am demarat rubrica asta cu potoale, am zîs că ar fi un prilej bun să-l postez aci, până nu începem să o dăm prin bălării prea rău cu poftele.

Se făcea că un cuplu de pensionari, uşor trecuţi de 65 de ani, se duc la ceruri în urma unui cumplit accident de circulaţie soldat cu vătămări corporale incompatibile cu viaţa (cum am auzit io că se zice mai nou pe la teveu). Aşadar, or murit. Şi ca orice oameni în vârstă cu frică de Dumnezeu, or ajuns (unde altundeva?) în Rai. Pe o insuliţă de vis, cu soare, palmieri, nisip alb ca laptele şi apă de turcoaz. Şi cum stăteau ei acolo, uimiţi de ce li se întâmplă, numai ce apare un îngeraş din cela alb, cu aripi diafane, şi le zice:
"Dragilor, aveţi aici tot ce vă doreşte inima şi sufletul, e suficient să pocniti din degete, şi deîndată vi se va împlini orice dorinţă, orice moft, orice vis!"
La care omul nostru îşi priveşte încruntat, ba nu, aproape disperat şi la limita nervilor nevasta şi începe să urle:
"Vezi, fă, proasto, ţi-am zis io, puteam fi aici de cel puţin 10 ani, da' tu nu şi nu, să mâncăm sănătos, să mâncăm sănătos!"

Paste cu sos de mozarella

Se pare că mă specializez în reţete rapide... asta datorită faptului că tot mai des ajung acasă târziu, deschid frigiderul şi mă oripilez la gândul că iar tre' să mânc salam sau brânză topită. Aşa că aseară am croşetat ceva rapid, cu ce am găst prin frigider şi cămară, şi care o ieşit aşa bun că până să apuc să fac şi poze... n-am mai avut la ce. Oricum pastele ce le-am avut nu erau fotogenice deloc.
Să purcedem la treabă dară:

Ingrediente:
250-300 gr brânză mozarella (de preferinţă proaspătă, scrie pe ea fresh, dar merge şi cu celelalte sortimente, mozarella să fie)
250 gr smântână proaspătă
vegeta
piper
oregano
o pungă de paste (400 g)

Peparare:
Se pun la fiert pastele, astfel încât până e gata sosul să fie şi ele fierte.
Într-o crăticioară se picură puţin ulei ca să nu se prindă de fund brânza în prima fază (se poate înlocui uleiul cu puţin unt). Se pune la topit mozarella tăiată felii, să se topească mai uşor. Se amestecă din când în cînd să nu se ardă. Când s-a topit, se toarnă deasupra smântâna şi se amestecă mereu pe foc mic, până se omogenizează şi devine ca o pastă uşor curgătoare. Se pune vegeta după gustul fiecăruia, piper la fel, se mai lasă pe foc cam 2min amestecând mereu, iar la final se presară şi oregano. Se ia sosul de pe foc.
Dacă şi pastele sunt fierte se scurg bine de tot să nu rămână apă, timp în care se lasă sosul să se aşeze un pic.
Cam asta e, mai departe cred că e evident că se pun pastele în farfurie sau castron şi se pune sosul deasupra.

S-aveţi poftă şi să-mi scrieţi dacă v-a plăcut.

Credinţă vs. făţărnicie

Din nou Sfânta Maria... Marele Praznic al Adormirii Maicii Domnului... n-oi fi io cine ştie ce credincios, dar ziua asta o marchez în fiecare an cum se cuvine, conform moralei creştine. Şi tot în fiecare an mi-e dat să văd diverse reportaje la TV despre cum se sărbătoreşte această mare zi a creştinătăţii.

Bunăoară la proteveu, două reportaje consecutive, unul relatând de la Mânăstirea Nicula din jud. Cluj, celălalt de la Mânăstirea Curtea de Argeş. La Mânăstirea Nicula se înconjoară biserica pe genunchi, la Curtea de Argeş se întorc micii şi fleicile pe grătare. La Nicula se aud psalmi şi cântece bisericeşti, la Curtea de Argeş răsună împrejurimile de ritm de manelele. Stau acum şi mă întreb: oare cei ce păstoresc cele două lăcaşe sfinte n-au aceleaşi convingeri, nu se supun aceleiaşi morale creştine? La Nicula s-a restricţionat accesul spre mânăstire astfel încât pelerinii au de mers cam 3km pe jos până lângă mânăstire, e linişte şi pace, loc de rugaciune şi pioşenie. La Argeş... probabil dacă aveau loc toţi, ar fi intrat cu maşinile în altar, să pună de-un grătar sfinţit şi de-un chef să moară duşmanii de oftică.
Oare unde o fi graniţa dintre credinţă şi făţărnicie? Să fie ea oare undeva pe axa Turnu Roşu - Bâlea? Eu sper că nu, şi sper ca oamenii din popor care încă mai au în minte învăţăturile străbune ale acestui neam românesc să poată curma cumva această batjocură la care suntem supuşi în mare parte datorită acestui neam de conlocuitori de culoare si sorginte indiană, care începe să nu-şi mai ştie locul şi să nu-şi mai vadă lungul nasului.
Gata, că nu vreau să-mi fac păcate în această sfântă zi.
La Mulţi Ani! tuturor Mariilor şi tuturor ce au, ca şi mine, ceva de sărbătorit astăzi!

Cu mustata

In urma ultimului scandal pe care l-am avut la servici, avandu-l ca punct de plecare un coleg mustacios, am realizat ca inca nu m-am intalnit cu vreun purtator de mustata cu care sa ma pot intelege si pe care sa-l apreciez.

Nu ma refer la purtatorii de barbi, e vorba strict de mustaciosi.

Incepand cu maistrul de la primul meu loc de munca, care era saracul atat de redus incat atunci cand vorbeam cu el ma privea fix, mijindu-si ochii, concentrandu-se cu toata puterea ca sa poata sa urmareasca ce voiam sa-i explic.

Luandu-i la rand pe toti mustaciosii din ultimii ani am descoperit puncte comune la ei. Coeficient de inteligenta sub medie, purtatori de ochelari de cal, vanitosi si laudarosi din cale afara, egocentrici, dictatoriali, insensibili la sentimentele celor din jur, incapabili de a aprecia consecintele actiunilor lor. Si, pe deasupra rai. M-am repetat cumva?

Acu' stau si ma gandesc... o fi de la mustata? Adica mustata e cauza sau consecinta?

Daca e cauza, atunci e simplu: le-o dam jos. Daca e consecinta, e bine ca o au.

Sa se vada de departe, pentru a fi ocoliti.