Nunţi şi oale

Să vă povestesc cu ce m-am mai scârbit zilele astea.Am ieşit duminică la o plimbare în urbe. Pe corso. Pe "centru". Ştiam ca n-a să fie bine, da' tânjeam de mult după nişte blide din alea de pământ din care să mâncă ciorba pe la ţară. Şi ce loc mai bun să le găsesc decât traditionalul si parcă veşnicul "Târg al Olarilor" ce se ţine în cetatea noastră de când mă ştiu pe lume?

Aşa că am purces către Piaţa Mare, hotarât să înfrunt canicula şi eventualele întâlniri cu diverse cunoştinţe pe care nu le-am văzut de mult şi cu care, de obicei, mă întâlnesc în astfel de împrejurări.
Am avut noroc şi nu m-am întâlnit cu nimeni cunoscut. Am avut însă mare ghinion să nu scap de coca şi piţi. Care coca şi piţi se plimbă cu limo prin oraş să-i vadă toată lumea ce frumoşi e ei când se cunună. Şi ca nu cumva să treacă cineva fără să-i vadă, plimbarea are loc cu mâna stângă (sau dreaptă, dupe caz) înfundată gospodăreşte în claxon. Şi nu doar limo, toată coloana claxoneaxă de zor, că, deh, are şi invitaţii orgoliu' lor.
Ar fi fost cum ar fi fost dacă m-aş fi petrecut cu una bucată de nuntă, dar au fost vreo 4 sau 5, aşa încât am ajuns acasă atât oripilat de aceste animalice şi barbare obiceiuri, cât şi asurzit peste medie.
Asta a fost una din "scârbe". A doua mi s-a provocat la târgu' tradiţional de oale.
La târgu' ăsta, de obicei, veneau foarte multi meşteri populari într-ale olăritului. Din toate zonele ţării ăsteia nepopulate de coca şi piţi, pe atunci. Şi găseai o grămadă de lucruri frumoase. Apoi au inceput să fie cooptaţi în acest cerc de "meşteri populari" şi lingurarii, ştiţi voi, ăia de fac linguri şi alte alea de lemn. "Hai, mânca-ţ-aş, să-ţ' dea baba doo linguri şî un fund dă lemn!" În fine, n-ar fi nici asta o chestie nasoală, până la urmă e şi aia o meserie. Să faci ceva util dintr-un boţ de lemn. Sau dintr-o bucată de fontă, de la vreun capac de canal.
Acum, după câţiva ani în care am omis să mai merg la această manifestare care se vroia mai mult culturală decât comercială, nu mică mi-a fost mirarea să constat că s-a transformat într-un banal bâlci de uichend. Cu tarabe cu nimicuri de plastic, suveniruri din ţara lui Dracula, conlocuitori pricepuţi în arta revânzării la preţ dublu, veselă "ce ţine o viaţă" (de plastic - made in China, deh, târgu' olarilor, suntem la obiect), caricaturişti "la minut", etc. Am remarcat lipsa celor cu "alba-neagra". În rest, aici un mic, acolo o bere, manele şi tot ce mai vine cu ele.
Ceea ce m-a deranjat însă cu adevărat a fost altceva. Lumea se înghesuia la aceste tarabe cu produse ce nu-şi aveau locul aici, de parcă nu ar mai fi văzut nicicând aşa ceva, în timp ce adevăraţii meşteri, truditori în arta modelării lutului, aşteptau în soarele arzător să fie şi ei băgaţi în seamă. Aşa că întrebarea ce mi-o pusesem iniţial, şi anume de ce or fi aşa puţini, şi-a găsit răspunsul relativ repede, după ce am văzut care e mersul lucrurilor. Păi pentru ce să mai vină, dacă şi aşa nu mai apreciază nimeni munca lor, talentul lor, tradiţiile strămoşeşti?
Păcat. Mare păcat... Probabil însă că asta e ceea ce merităm. Toleranţa asta faţă de subcultură şi incultură ne va costa şi vom pierde tot ceea ce consideram a fi de valoare în dauna manelelor şi a atitudinii acestor hoarde de coca şi piţi.
E trendy să fii coca. E trendy să fii piţi. E trendy să dai claxoane să te faci remarcat. E trendy să faci coadă unde fac şi ceilalţi asemeni ţie.
E trendy şi e mişto. Tot restul e naşpa.

P.S. Mi-am luat 4 blide de la un nene burtos din Corund şi am tuflit-o acasă, jalonând printre nuntaşii cu claxoanele blocate.