Chitrosi la ei acasa (II)

La ce o patit raudemusca am si io de povestit una.

Ma'c ieri la un client. Stand la calculator constat ca nu prea vad bine prin ochelari. Fiindu-mi lene sa ma duc pana afara, la masina, o rog pe patroana, in biroul careia lucram, sa-mi dea ceva de sters lentilele.
- Desigur, zice ea, si-mi da un servetel de ochelari Clin, se gasesc de cumparat la vreo 5 lei cutia de 14 bucati. Adica asa ceva:


- Dar, continua ea, te rog sa nu-l folosesti pe tot. Ca noi, pe aici, folosim mai multi un singur servetel.

Nu glumea...

Resurrection

Mai ţineţi minte povestea cu nuieluşa şi groapa? Ei bine, groapa a dispărut după vreo 2 zile. Ca să apară azi iar, mai mare şi mai frumoasă, mai adâncă şi mai în putere, pe o altă alee, la vreo 300 de metri mai sus de prima locaţie. Bag samă că de atunci se învârte pe sub pământ, halind toate golurile ce-i ies în cale, crescând într-o zi cât alţii în 10. Aşa că iat-o din nou, muşcând hulpav din asfalt.
De data asta i-au dat o mătură şi nişte ciulini, doar-doar şi-o băga minţile în cap.


Dar dacă o ţine în ritmul ăsta mă aştept s-o văd peste o săptămână sau o lună din nou. Da data asta ditamai craterul în mijloc de bulevard.

Doctorul casei

La soacra-mea vine sor-sa in vizita. Amandoua cam la aceeasi varsta inaintata, cu problemele specifice varstei. Erijata in "doctorul casei", se apuca sa o consulte pe mama nevestei. Cum sta cu umflaturile, cu alea, cu ailalta.

Si ii da cadoo un tub de crema minune. Cu care ea sa de la incheieturi, pe la genunchi, pe la coate. Si chiar face minuni. "Tu sora, chiar simti cum ti se incalzesc incheieturile. De cand ma dau cu ea nu ma mai dor, si stii ce probleme aveam!"

Si o mai tine asa fo cinci minute, laudand crema minune.

Cumnata-mea ia si ea tubul, sa vada si ea ce minune ii aia. Si simte ca n-o sa aiba incotro si o sa faca explozie. De ras.

Ca pe tub scria "Epilatory cream".

Sa aberam despre sex (I)

Imi incep seria de articole despre sex cu toate ca stiu ca raudemusca sta cu ochii pe fiecare litera pe care o scriu. Nu ca ar fi el un pudic, dar prefera ca blogul lui sa nu capete bulina si felinar rosu.

Acu' cateva zile colegii mei se distrau pe marginea unui articol, la care ajunsesera printr-un banner pe prosport.ro (deigur, cum altfel). Adica, ajunsesera la concluzia ca trebuie sa si-o traga de cel putin de cinci ori pe saptamana, ca sa reduca riscul de cancer la prostata. Sa si-o traga singuri, evident, ca asa zice in articol. Activitatea respectiva, atat de hulita dar atat de practicata, se incadreaza perfect in "toata lumea o face, dar nimeni nu vorbeste despre asta". Ma rog, io as zice ca 90% o fac, dar numai 10% vorbesc.

Cum nu prea am eu incredere in ce scriu 'zdiaristii m-am intrebat de unde pana unde ideea asta?

Asa ca l-am luat pe gugal la intrebari, ca sa constat ca articolul chiar avea dreptate. Se bazeaza pe studiul din 2003 al unui profesor de la Cancer Council Victoria, Australia. Atat numai ca domnul Graham Giles nu se referea strict la masturbare, ci accepta si viata sexuala normala. De fapt, neimportant, ejaculare sa fie. Fiindca, sustine profesorul, resturile de lichid seminal care raman in prostata se descompun in substante care pot fi cancerigene. Asa ca solutia este 'curatarea' cat mai deasa a canalelor.

Dar de ce in articololul citit de colegii mei, cat si in alte sute de pe internet care au preluat sursa, se insista pe masturbare, si nu pe viata sexuala normala? Daca se pomenea si de aceasta sunt convins ca ai mei colegi si-ar fi listat fiecare articolul si s-ar fi napustit victoriosi spre case, sa le arate consoartelor ca n-au scapare, ca trebuie, ca nah, uite, scrie la ziar ca daca nu... uite ce se poate intampla.

Pai... ia sa vedem. Articolele respective sunt cam semnate de femei - de exemplu Mihaela Enache la CeSeIntamplaDoctore.ro, Carmen Ulian la apropo.ro, Cristina Petrescu la metropotam.ro, si asa mai departe. Iar avand in vedere urmatorul studiu (il aveti in limba romana preluat fara rusine de ziare.com) al Momlogic... nu e de mirare. Adica... nu veniti la noi, aveti o mana sanatoasa, o usa la baie, va descurcati si singuri. Pe noi lasati-ne in pace.

Cum sa nu devii misogin cand descoperi din astea?

Si cum sa nu te intrebi: daca tot urasc ele sexul de acasa... de ce nu se apuca de ala de prin vecini si sa ne lase si pe noi sa ne vedem de ale noastre? Egoistelor!

"Iubiţi şi câinii vagabonzi...

... Sunt mai cinstiţi şi uneori mai lorzi..."
Asta până se ia o haită după tine, de nu mai ştii unde să te adăposteşti sau cu ce să dau după ei. Şi brusc nu-ti mai arde să fredonezi ca Mihai Constantinescu. Şi o dai pe "Puşca şi curaua lată..." Chiar dacă nu-ţi place s-o cânţi decât matol bine la vrun chef.
Şi toată chestia asta se întamplă fiindcă oraşul ăsta în care trăiesc, pe care americanii şi alti plictisiţi de pe lumea asta l-au luat la ţintă pentru o viitoare invazie, oraşul ăsta ziceam, nu are un seviciu de ecarisaj sau un centru de primire căţei vagabonzi. Drept pentru care s-a umplut în ultima perioadă de haite pornite la vînat, mai ales de cînd a dat frigul şi îşi găsesc mai greu cele necesare traiului zilnic. S-au adunat printre blocuri, la ghenele de gunoi, câte zece-cinşpe amărâţi şi sar la oricine vine să lase o pungă cu resturi. Au devenit violenţi şi agresivi, deja sunt un real pericol pentru cei ce locuiesc în zonă. Şi în timpul liber fac sex în grup, aşa cum se vede, sper, şi în poza ce-am pozat-o eu la mine în cartier.

Şi nimeni nu dă semne că ar face ceva. Citeam acum câteva zile într-un ziar local că s-ar demara un proiect de construcţie al unui adăpost pentru bagabonţii ăştia. Dar cine ştie dacă se va finaliza vreodată. Că deocamdata nici drum de acces către viitorul amplasament nu e. Mulţumim încă odată conducătorilor iubiţi.
Până atunci însă nu ne rămâne decât să sperăm că nu vor fi victime, şi să admirăm iniţiativele de genul celor de aici. Din păcate mare lucru nu pot face nici oamenii ăştia, atâta vreme cât nu sunt sprijiniţi în vreun fel. Şi oricum, nu s-ar apuca ei să adune de pe stradă sălbăticiunile astea. Sau?

Aşa că vă doresc tuturor talpă iute şi cătare bună!

Câtă cafeină îţi curge prin vene?

...că la mine se vede clar. Găleţi.

Ghicitoare

Care este programul TV preferat al proprietarului fostei placi de TV tuner , care a luat foc, de mai jos? Taraf TV sau OTV?



Deci: nu incercati asa ceva acasa! Pana si electronicele se pot sinucide de disperare!

Ţi-ai tras trotuar în curte

N-ar fi nici o problemă asta, dacă ţi l-ai fi făcut singur. Da' când e vorba despre trotuarul pe care, până mai ieri circulam noi, pietonii, devine o problemă. Pe care am semnalat-o celor în drept să ia măsuri. E adevărat că am făcut-o doar telefonic. Ştiţi ce mi-au răspuns cei de la Serviciul Public de Administrare a Domeniului Public si Privat din subordinea onor Primăriei Sibiu? Că nu pot face absolut nimic dacă nu se depune o plângere scrisă.
La ce naiba mai aveţi telefonul cetăţeanului? Ca să mi se spună de la celălat capăt că e nevoie de o hârtie?
Mulţumim, iubiţi conducători!

Politisti, veti muri!

Motto: "E inadmisibil ca într-o bancă să nu ai sistem dublu de uşi şi să ţii banii la vedere. [...] A fost mai simplu decât dacă era o tonetă într-o piaţă", a spus ministrul Administraţiei şi Internelor Dan Nica. (Declaratie publica preluata prin intermediul Realitatea TV)

Nu am nimic cu un politist anume. Nu cunosc personal nici unul. Dar am cu institutia in sine.

Romania. Iti infiintezi o firma. Iti iei un sediu, treci prin muntele de acte si avize si aprobari, si dai drumul la activitate. La usa se infiinteaza Politia de proximitate care verifica sa ai sistem de alarma, casa de bani securizata si inca multe altele. Si nu te lasa pana nu le ai. Dupa ce se declara multumiti ca nici un hot si nici un atacator nu au ce sa-ti faca iti lasa un numar de telefon la care sa suni, daca vrei sa-i deranjezi. Altfel te descurci cu firma de paza pe care ai fost obligat sa o angajezi.

Romania. Stai linistit in casa. Auzi alarma de la masina. Iesi afara. Intr-adevar, e a ta. In chederul usii din spate e infipta o sarma. Cu care cineva a incercat sa actioneze mecanismul si sa deschida usa. A sunat alarma, a fugit. A ramas sarma si o multime de amprente perfecte pe geamul proaspat spalat. Mergi la politie, depui plangere. Vezi ca nu manifesta nici un interes. Ii intrebi frumos daca n-ar vrea sa preleveze amprentele. Iti raspunde ca nu, nu prezinta interes. Aaaa, daca-l prindeai asupra faptului era altceva. Da, trebuia prins, legat, si dus pe tava. Desi, conform legii, n-ai voie sa-l atingi pe infractor nici cu o floare.

Romania. Esti intr-un magazin cu treaba. Bodyguardul vede un tiganus cum indeasa un parfum in haina. Apasa pe butonul de panica si-l asteapta langa iesire. Apare tiganusul, bodyguard-ul il ia la intrebari. Pustiul nu recunoaste nimic. Bodyguardul vrea sa-l perchezitioneze. Pustiul incepe sa urle la el, ca-si cunoaste drepturile, si ca daca il atinge o sa o pateasca, ii depune plangere. Din fericire apare firma de paza. La care li se rupe, il iau pe tiganus de o aripa si-l baga in birou. Apar si cele trei (!!!) parfumuri scumpe. Apare si politia. Il salta pe pusti. Stiu ca vor trebui sa-i dea drumul, ca n-are 14 ani. Nu, nu-i voie sa-i facem poza. Nu, n-avem voie sa facem un panou la intrarea in magazin unde sa punem poze cu infractorii prinsi in magazin, e atentat la dreptul la imagine al persoanei. Si e minor.

Romania. Mergi linistit pe strada. Un pusti de vreo zece ani iti smulge borseta din mana si fuge. Te iei dupa el. Intra in cartierul lui. Constati ca toti din jurul tau sunt negri. Te opresti. Ti-e frica. Te inconjoara. Prietenul cu care esti are centura neagra la karate. Tu nu o ai decat maro. La chiloti. Nu stii ce sa faci. Scoti telefonul si suni la 112. Ti se raspunde surprinzator de iute, raportezi incidentul. Cercul care te inconjoara se mai departeaza. Din nou surprinzator, in cateva minute apar girofarele albastre. Se opresc la marginea cartierului. Deloc surprinzator, politistii se fac ca nu stiu incotro sa o ia. Reusesti sa obtii borseta cu actele contra bani. Pleci. Pleaca si politistii, bucurosi ca n-au trebuit sa intre intre blocuri.

Sunt numai cateva intamplari pe care le cunosc direct, fiind implicat. N-am cum sa iubesc politia. Fiindca te simti de cacat in propria tara.

Romania. Nunta clasica, d'aia cu primarie, biserica si restaurant. Mireasa de-a noastra, mirele politist neamt get-beget. In valtoarea pregatirilor de nunta toti au uitat sa-l avertizeze pe mirele politist despre obiceiul cu furatul miresei. In toiul nuntii, mirele, abtiguit destul, vede pe unii ca-i salta mireasa pe umeri si o taie din restaurant. Intr-o fractiune de secunda ii dispare orice urma de alcool din sange si o ia la fuga dupa ei. Ii prinde in fata restaurantului. Din fericire mireasa ii explica ce se intampla inainte ca rapitorii sa o incaseze. A doua zi, seara, la cheful de dupa nunta, mirele recunoaste senin: Daca as fi fost acasa si as fi avut arma la mine as fi fost indreptatit sa o folosesc. Cei din jur ingheata.

Germania. Imprumut o camera video. Din intamplare filmez o benzinarie. Un echipaj de politie imi verifica actele. Nu ma simt jignit, sunt foarte amabili. Mai tarziu mi se spune ca voiau sa-si ia masuri de precautie in caz ca filmam benzinaria in pregatirea unei lovituri.

Germania. In plimbare nimerim in zona garii din Frankfurt. Cu toate ca de zile intregi nu vazusem nici o masina alb-verde, de nicaieri apar doua echipaje de politie. Se dau jos si opresc doua persoane, la o distanta de vreo douzeci de metri unul de celalalt. Amandoi sunt perchezitionati si pusi sa se dezbrace. La chiloti. Acolo, in mijlocul strazii. Unul dintre ei este ridicat, celalalt se imbraca linistit si pleaca mai departe. N-am auzit nici cel mai mic protest. Nici un trecator, in afara de mine, n-a privit scena ca fiind ceva iesit din comun.

Austria. Greseala noastra, am confundat strazile, cea pe care intram nu era autostrada. Politia ne opreste. Din reflex (mi-a disparut intre timp!) dau sa cobor din masina. Politistul sare trei pasi in spate si duce mana la arma. Va rog sa ramaneti in masina! Imi dau una peste frunte. Imi vede figura speriata, zambeste, si se apropie din nou de noi. Amabil, ne ia banii pentru incalcarea liniei continue si depasirea limitei de viteza. Euro ai nostri sunt la fel de buni ca euro ai lor.

Elvetia. Control de rutina prin sondaj. Scena clasica, suntem trasi intr-o parcare furnicar, zeci de politisti, cu arme si caini. La cativa metri de noi este oprit un Fiat Punto cu patru negri cat usa de la Peles (nu ma intrebati cum incapeau!). Noua ne spun ca trebuie sa ne controleze bagajele. Ridic din umeri, dar ii spun ca in anumite pungi sunt articole de lenjerie pe care le-am adunat intr-o saptamana. El ridica din umeri, isi pune manusi chirurgicale, si se apuca de treaba. Langa el, cainele lup casca de plictiseala, semn ca stapanul lucreaza degeaba - din punctul lui de vedere. Intre timp negrii vocifereaza si se cearta cu politistii. Al nostru termina de numarat sosete si chiloti murdari. Ni se multumeste, ni se cer scuze pentru oprire si ni se ureaza drum bun. Negrii sunt imbarcati, in catuse si sub amenintarea armei, intr-o dubita.

Alte cateva intamplari pe care le cunosc direct, fiind implicat. N-am cum sa nu recunosc profesionalismul acestor politisti. Fiindca m-am simtit om intr-o tara straina.

Revenind pe plaiurile mioritice, adaugam cele grave petrecute in ultima vreme. Interlopii romani, plecati la terorizat Spania si Italia, se intorc acasa. Mult mai experimentati, mai periculosi. Armele de la Ciorogarla, casa valutara din Brasov, jaful din Cluj sunt numai ultimele care au explodat in ultimele zile. Politia probabil ca alearga dupa autori. Dar ei pornesc din start cu handicap. Intotdeauna e mai bine sa previi decat sa vindeci.

Li s-a dat potentialilor si doveditilor infractori prea mult nas. Si-au luat-o in cap, si pe buna dreptate. Cum, de ce, in ce fel s-a ajuns aici nu pot dovedi, dar o stiu altii. Cert este ca politia romana nu impune respect. Si astfel, cum sa nu-l iei - s-a intamplat tot zilele acestea - pe politist pe capota? Oare cat mai dureaza pana o sa traga in ei si o sa-i ucida? Probabil in urmatoarele zile...

Titlul acestui articol, chiar daca e socant, nu e o amenintare. E o premonitie. Care sper ca nu se va indeplini. Desi imi vine greu sa cred, fiindca o schimbare a intregii mentalitati, pe toata scara ierarhica, nu se poate face de azi pe maine.

Nu cunosc personal nici un politist. N-am cum sa sustin ca sunt toti la fel, ca n-or fi si printre ei politisti adevarati asa cum sunt printre ei si cazaturi. Dar toti, absolut toti, poarta uniforma Politiei Romane, si, in consecinta, sunt tratati la fel.

Cu lipsa de respect si bataie de joc.

1234567890 secunde

In secunda 30 a acestui minut ceasurile sistemelelor de calcul care folosesc Unix/Linux si derivatele acestora (pentru cei care nu stiu, ele isi stabilesc data si ora in functie de numarul de secunde trecute din 1 ianuarie 1970) o vor bifa pe cea cu numarul 1.234.567.890.

Bip.

Daca ati ratat, urmatoarea secunda cu cifre secventiale va fi cea cu numarul 9876543210, in 22 decembrie 2282.

Pe tema asta ne auzim atunci.

2009, Vineri, 13 de Făurar

După cum multi dintre noi am constatat pe propria chele, azi o fost Vineri, 13. Care la mine o fost într-un mare fel. Adică am făcut în 8 ore ce îmi lua într-o zi obişnuită maxim 3. Da io nu mă mai strezez, că am păţit şi mai rău. Ca acum fo' 2 sau 3 ani (nici nu mai ştiu ezact, că mi-am propus să uit) când tot într-o Vineri, 13, mi-o căst toată reţeaua (LAN-u adică) din firmă. Căst, adică nu că n-o mai mers calculatoarele în reţea, da n-or mai mers nici individual. De am muncit la ele să le pun pe linia de plutire câteva zile. Nu erau multe pe vremea aia, numa fo' 5. Destul oricum. Aşa că nici nu mai contează că azi în loc să listez 100 de pagini am listat circa un top întreg. Bine măcar că am reuşit să termin ce am avut de lucru. Nu ştiu cât de bine, la prima vedere totu-i în regulă, oi vedea io mâine dacă-i chiar aşa. Că acum singuru' lucru ce mi-o rămas de făcut azi e să apuc cu bine finalu' zilei.
Da' fincă în decursu' activităţii prestate azi am primit to' felu de mesaje, cele mai multe pe mess, cum că "Azi e vineri, 13, futui", sau "Ce dracu', toate merg de-a-ndoaselea, parcă e vineri, 13" - Da mă, chiar îi! - "Shit, dacă ştiam stăteam acasă" sau "Ce mai zi de căcat", am avut timp să cujet. Ce mi-o dat de gândit? Păi unu din mesaje suna de genu: "Io îmi bag pixu', nimic nu funcţionează. Mă duc acasă să nu fac nimic. Da' chiar să nu fac nimic? Oare sex po' să fac?". Primu' impuls o fost să răspund că da. Da' bine că m-am abţinut. Că la o analiză mai atentă am raţionat aşa: sexu' e o activitate productivă, deci, fiind vineri, 13, orice activitate productivă e sortită eşecului. Fiind vorba de sex, cu atât mai devastatoare pot fi rezultatele, mai ales dacă ajungi să faci sex cu cine nu ar trebui să faci în mod normal. Ce ţi se poate întampla? Păi mai multe, n-ar trebui să vi le înşir io, da' având în vedere că m-am apucat de scris postu ăsta acum tre' să-l şi găt cumva. Deci, poţi avea marea şansă să fii fericitul posesor al prezervativului Durex unu' la un milion al cărui unic scop e de a impulsiona industria de biberoane, deşi, din câte ştiu io, Durex n-are şi fabrică de biberoane. Mai poţi avea şansa să ajungi la urgenţă. În 2 mari feluri: bătut de unu' mai mare şi mai tare ca tine, pentru care Vineri, 13, e doar o zi ca oricare alta şi care nu-i dispus să-ţi accepte explicaţiile şi motivele pentru care te-o găsit cu a lui nevastă sau gagică. Sau cu penis captivus, fin'că un nemernic n-o găsit altceva mai bun de făcut în timp ce tu te munceai să scapi de ziua asta, decât să bage în perete o rotopercutantă cu burghiu de 20.
Sau poţi, ca o încununare a măreţei zile Vineri, 13, să le ai pe toate: şi prezervativu' glumeţ, şi penis captivus, şi un pat la reanimare, în caz că află ăla că ai ajuns cu perechea lui la spital, acoperiţi de un cearceaf, şi vine să-şi recupereze ce-i al lui.
Aşa că bine că nu m-am găsit deştept să răspund. Io zic aşa, că Vineri, 13, cel mai bine i să nu te bagi în chestii grele, mai bine stai, te tragi pe cur, că trece. Greu, da' trece.

Cea mai zi de iarnă grea

A venit iarna. Cred că aşa şi-au zis toţi şoferii din ţara asta azi. Cel puţin cei din oraşul în care trăiesc, sigur aşa şi-au zis.
Dacă e să ne luăm după câtă zăpadă era pe străzi, aşa e. A fost cea mai cumplită zi din iarna asta pentru cei din trafic. Parcă până acum n-a nins deloc, iar cei ce ar trebui să cureţe străzile au plecat, pesemne în vacanţă. În aia de vară. După cele câteva zile de primăvară a venit, în sfârşit, iarna. Şi i-a prins nepregătiţi.
Ah, şi în timp ce dimineaţă ningea cu spor, printre blocuri unii toaletau copaci şi gard viu.
Mulţumim din inimă, iubiţi conducători!

SPAM de criză (2)

SPAM primit pe mail:

"Numele meu este D****** A*****, agent vanzari la ziarul Tribuna din Sibiu, ziarul cu un tiraj de 16000 de exemplare in judetul Sibiu, si de asemenea cu ziarul Tribuna de Nord din orasul Medias si Tribuna Sporturilor.

Va rog daca se poate sa discutam despre un eventual contract de publicitate in ziarul nostru, pentru mai multe informatii, ma puteti contacta fie pe e-mail fie la telefoanele de mai jos .

Dupa cum spunea un mare om de afaceri Donald Trump “Daca as avea 5 dolari profit brut , 3 dolari ias investi in publicitate si 2 dolari in Retehnologizare” intr-un cuvant mai pe intelesul nostru Publicitatea “sufletul” Comertului.

Va Multumesc.

D****** A*****
Departamentul Marketing & Publicitate"

Adică dacă vrei să-ţi vând ceva, sună-mă tu. Că la mine e criză. Şi nici nu ştiu a scrie corect româneşte. Da' îs de la ziaru cel mai şi cel mai.

Isteria nr. 298

Asa, acu' ca a trecut valul de isterie generat de legea 298 / 2008 ("privind retinerea datelor generate sau prelucrate de furnizorii de servicii de comunicatii electronice destinate publicului sau de retele publice de comunicatii, precum si pentru modificarea Legii nr. 506/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal si protectia vietii private in sectorul comunicatiilor electronice", 'zda ma-sii, era sa moara copy & paste-ul) e momentul sa ma bag si io in seama.

Tsunamiul pornit de 'zdiaristi e tipic. Toata lumea a sarit de cur in sus. Nu mai avem intimitate! Suntem supravegheati! 1984! Securistii! Comunistii! JOS!

Da' unu', frate, nu ia textul legii, sa-l citeasca! Ca, pu'a mea, toata afacerea asta nu a facut decat sa mareasca un pic cota de profit a furnizorior de servicii de comunicatii. Si sa justifice munca kktilor din parlament.

Chiar crede cineva ca din capul parlamentarului roman se poate naste o idee desteapta? Ca stie ala ce inseamna imeil, triangulare, VoIP?

Luati legea la mana. Absolut nimic nou fata de ceea ce oricum face orice furnizor de servicii in telecomunicatii - implicit. Sursa, destinatia, ora apelului? Banalul defasurator, nu? Fiindca "In aplicarea prevederilor prezentei legi sunt interzise interceptarea si retinerea continutului comunicarii sau a informatiilor consultate in timpul utilizarii unei retele de comunicatii electronice". Sursa, destinatia si ora unui e-mail? Orice server pastreaza loguri, asta a fost dintotdeauna, nu pentru a supraveghea, ci pentru a permite depanarea in caz de. La fel, continutul nu e proba in justitie. Chiar daca ar fi, d-aia s-a inventat PGP. La fel se intampla cu adresele de IP. Chiar si in cazul alocarii dinamice, se stie a cui a fost orice adresa de IP la un moment dat. Si asta nu din cauza legii 298, ci fiindca furnizorul de internet are si alte responsabilitati, reglementate prin alte legi, si n-are chef sa-si piarda licenta sau teava externa numai din cauza lu' ala de o tras doua episoade din Lassie. Sursa apelurilor din telefonia mobila, adica identificatorul telefonului, pozitia geografica a celulei, si alte labareli. Din nou, date care oricum se inregistreaza in loguri. Sa fim seriosi. Singura chestie demna de luat in seama din toata legea e "Cheltuielile legate de crearea si administrarea bazei de date sunt deductibile fiscal." Atat.

Daca e sa se puna problema protejarii intimitatii si protejarii datelor confidentiale trebuie pornit din alta parte. Mai aproape de fiecare.

Acum ceva timp am fost chemat la un client ca sa-i diagnostichez / depanez un calculator. Am reusit, cu greu, sa-i salvez datele de pe hard-disk-ul care dadea sa moara, i le-am scris pe un DVD, apoi m-am dus la el, care era de fapt o doamna, sa-i prezint concluzia. M-a ascultat linistita, a inteles, mi-a cerut discul defect, l-a pus pe birou, a scos calma din dulapior un ciocan, si cand i-o 'utut cu putere doua la discul ala n-a mai ramas cap pe platan din el. "Stimate domn,", mi-a spus, "pe discul acesta erau cateva poze cu fetele mele, si stiu ca presa le vaneaza, fiindca am reusit pana acum sa le tin departe de viata publica. Copia lor se afla pe DVD-ul pe care mi l-ati adus, iar in dumneavoastra am incredere."

Asa este. De-a lungul anilor mi-au trecut prin mana multe calculatoare. In general defecte, cu cerinte din partea clientilor de genul "salveaza-mi datele!!! si repara-l". Si asa am ajuns sa cotrobai prin cotloane dupa fisiere, sa nu-mi scape ceva. Fiindca utilizatorul obisnuit nu are toate fisierele la un loc, ca sa fie simplu. Nuuu. Are pe desktop, are directoare in Windows, are directoare in Document And Settings, are peste tot, numai in My Documents de obicei nu are nimic, "ca acolo le gaseste oricine".

De lungul anilor mi-au trecut probabil cativa petaocteti de informatie sensibila prin mana. Documente confidentiale de firma, scrisori amoroase catre amanta, fotografii cu pornografie d-aia de n-ai voie ca iei peste sapte ani, de toate. Mult mai multa informatie nepublica decat cea banuita a fi scoasa la lumina de isteria nr. 298 / 08. Dar nici un client nu si-a pus vreodata problema ca eu, cel pe mana carui a fost calculatorul, de fapt sunt o gaura de securitate. Cu naivitate si inocenta si-a luat calculatorul, fara sa intrebe "bah, da' ai sters copia datelor de pe discul tau?"

E numai un mic exemplu pentru modul in care informatia personala poate ajunge in the wild. Nu vorbesc de faptul ca in majoritatea retelelor de cartier securitatea e aproape nula, toti traind intr-o mare retea publica, deschisa si fericita (ceea ce, puteti sa-i injurati cat vreti, nu e cazul cand e vorba de cei 'mari', RDS, UPC, Romtelecom, etc), dupa cum la fel se intampla in majoritatea retelelor din firme. Nu amintesc nici de faptul ca oricine are acces la un cablu de retea poate obtine tot traficul care trece pe acolo, fara nici cel mai mic efort. Dar vorbesc despre imbecilitatea firmelor care insista ca la ei in birouri reteaua de calculatoare sa fie wireless, ca e cool si la moda, si nu trebuie date gauri prin pereti. Fara sa stie ca si cele mai noi si moderne protocoale de securitate au fost deja sparte, si ca ultimele programe de decriptare folosesc procesoarele placilor video de generatie noua, fiindca bat la fund procesoarele clasice. Si dupa aia se mira de ce nu mai au date in programul de contabilitate.

Toata lumea se isterizeaza ca le e incalcata intimitatea. Ca sunt urmariti si ascultati. Dar aceeiasi sunt atat de boi incat in telefonul lor exista inca un SMS, la 'trimise': "Te iubesk, Nutzy, ne vedem diseara, vak e plekta la ai ei". Sunt curios daca, dupa ce vaca citeste SMS-ul, la boul ala o sa-i mai pese de legea 298...

Puneti-va mintea la contributie. Fiindca nu din cauza legii 298 pierdeti intimitate si confidentialitate.

Led şi baterie

Tocma' mi-o zîs Kik, care o fost ieri la concertu' lu Sting că, pe lângă cântări, s-o ales cu un bec cu led şi baterie, cadou de la Enel (ăi de dau şi iau corentu' prin bucales). Maram că să fluture cu el prin sală când le place cum sună muzichia lu' nenea Sting.

Io bag samă că altu' o fost scopu', şi anume le-o dat la oameni bec ca să nu mai orbecăie prin casă când să ia corentu. Ca să nu mai suduie la telefon la deranjamente. Şi ca să nu-şi rupă gâtu' să dea Enelu în judecată.
Mnoah, io aşa cred.

Paradisul pierdut (Paradise lost)

Îmi plănuisem ca, odată şi odată, să mă duc şi io în Maldive. Să mă pun cu burta la soare, pe o plajă din aia ca în poze, cu nisip alb, să mă bălăcesc în apă de aia turcoaz, tot ca în poze, pe un atol pierdut între alte zeci, cum am văst în poze.
Şi uite că tocmai s-o întors de acolo un preten. Numa bine s-o întors să-mi zîcă şi mie cum i acolo şi dacă seamănă cu pozele.
S-o dus omu' cu proaspăta nevastă. Exotic honeymoon. Dac-ar fi bănuit măcar ce-l aşteaptă cre'că se mulţumea să meargă la Ocna.
Ce-o păţit? Mai nimic. Ia să le lom pe rând.
1. O zburat de s-o plictisit, da asta or mai făcut şi altii. Nu asta o fost problema, că asta ştia de acasă. Ce nu ştia era că, odată ajuns acolo, mai are de zburat circa un ceas şi ceva cu un hidroavion vai de mama lui, de o stat ăsta cu curu' strâns până s-o văst pe pământ, pardon, apă. După asta o fost invitat într-o barcă, că mai era de mers f'o juma de oră până la hotel. Adică până la atolul cu pricina unde era hotelul. No bun. O ajuns şi acolo.
2. Hotelul. În fapt, câteva bungalowuri împrăştiate pe o plajă, drept i că plajă din aia ca-n poze. Da' buda, unde-i buda? Şi duşu'? Eeee, afară, aproape ca la mine la ţară, în fundu curţii. Stai în cur pe căcăstoare şi te uiţi prin gard la mare. 4 stele, nene, da nu i-o zis nimeni nimic de colocatari. Ia acolo, câteva şopârliţe inofensive, mai un gândac ce semăna cu un scarabeu din ăla de aveau faraonii pe sarcofage. Dormi tu în liniştea ta acolo, la capătu' lumii, şi poc, îţi cade in cap o şopârliţă din aia mică şi inofensiva. Proaspăta nevastă geme în pat lângă tine şi tu nu ştii di ce, că doar nu-i faci nimic. Ups, gândacu pe picioru' ei fin.
3. La duş, tot afară, cum ziceam. Pitoresc, sub palmieri, după un paravan de stuf. Dai cu mâna prin păr, dai peste altă vietate, de data asta un şerpişor. Tot mic şi inofensiv. Or fi aşa pentru băştinaşi, da' lu' pretenu' meu nu i-o prea plăcut. Nici mie nu mi-ar place.
4. Îmbăiere în marele ocean. Apă, cum ziceam, turcoaz. Ca în poze. Şi limpede. Atât de limpede că vezi înotând pe lângă tine mulţime de peşti, pisici de mare, rechini (aşa, la fo' 40 de ţanti, da tot rechini se cheamă că îs), pe fundu' apei de ăia cu multe chicioare. Fain, ce mai. Parcă înoţi in acvariu.
5. Mâncarea cică o fost ok, atâta că nu prea ştia ce mâncă. Când o întrebat ce fruct i ăla de pe masă, i s-o răspuns "samfrut". Samfrut azi, samfrut mâine. No, s-o ghiftuit cu samfrut.
6. Ce poti face acolo, în afară de ce am zis mai sus? Multe. Pentru doar 50 de dolari de persoană, te "uită" ăia pe o plajă de 2 metri lăţime, în dreapta apă, în stânga apă, în faţă ocean, în spate fo' 25 de kilometri de mers pe jos ca să ajungi la primu' palmier. Singur, tu cu oceanu, gagica sau nevasta (dupe caz), 2 şezlonguri şi o sticlă de apă. Să ai ce bea până seara când vin după tine. Să vadă dacă mai trăieşti. Sau daca mie există plaja aia, dacă n-o înghiţit-o vreun tsunami.
Mai poţi face aşa: pentru doar 300 de dolari de persoană, eşti Robinson pentru o zi şi-o noapte. Adica iar te "uită" ăia, de data asta pe o insulă pustie, o zi şi-o noapte, tu şi, din nou, o sticlă de apă. Te descurci tată, până a doua zi nu e mult. Şi dacă vrei să vină ăia după tine, nu le dai toţi banii înainte. Numa' arvună. Restu' a doua zi. Că altfel, cine ştie, poate uită, se iau cu altele.
Evident că pretenu' meu n-o făcut nimic din astea, e mai liniştit aşa de felu' lui. I-or ajuns senzaţiile tari din cameră şi de la duş.
Şi uite aşa or petrecut oamenii în Maldive, pe o insulă ca alea din poze. Şi s-or întors acasă plini de impresii şi de dorinţa de a nu se mai întoarce acolo niciodată.


Da' io tot vreau să mă duc. Că ui ce mişto arată în poze! Nu cred ca e adevărat nimic din ce mi-o zis. Tre' să mă conving personal. Nu las io nişte poveşti din astea rău-voitoare să-mi ruineze visele. Pentru mine paradisul ăla încă există. Nu s-o pierdut.

Cine-a fost primul?

Citind mai acum câteva minute la visurat asta, şi făcând io legătura cu ştirile despre mitingul secuilor, mi-am dat seama de tâlcul versurilor de mult ştiute, dar până acum neînţelese.

Attila mergând călare, întâlni o apă mare
Opărit la cur, la coaie, vrea sa facă el o baie.
Când să iasă el la mal, sula haine, sula cal…
Cine-a fost primu-n Ardeal?

Deci, io cred, în lumina celor de mai sus că dacii şi romanii or venit pe urmă. Aşa că io le propun ăstora de tot cer autonomie, s-o ceară ţiganilor, că românii nici n-ar fi îndreptăţiţi să le-o acorde. Oricum, ţiganii ăştia, aşa minoritari cum îs, au mai mult influenţă în societatea românească decât românii. Că pe români nu-i suflă nime' în cur. Numa' le ia statu banii. Să le dea la minoritarii ăştia loviţi de soartă.

Ierti, dar nu uiti

Inselarea unui partener e o chestiune grava. Cu cat legatura e mai puternica, cu atat ranile provocate sunt mai adanci. Inselarea unui partener de viata face parte din cele mai grave - observati ca n-am spus nevasta sau barbat, caci nu intotdeauna intr-o casatorie cei doi sunt intr-adevar parteneri. Ce vreau sa subliniez e ca inselarea increderii este grava. Lasa rani adanci. Mai ales cand exista implicare sufleteasca. Atunci e si mai grav. Ranile de pe suflet cu greu se cicatrizeaza...

De multe ori cel inselat iarta, dar nu uita. Il accepta pe cel care l-a tradat, dar nu uita. Niciodata. Iarta, dar il priveste pe celalalt cu suspiciune. Nu poate uita tradarea. Se asteapta sa se repete...

Dupa aceasta lung introducere sa spun si despre ce e vorba, nu? Despre amanta mea. Amanta oficiala. Adica despre masina. (Stiu, va arde mintea!). Nevasta i-a spus asa. Pai la cat timp, bani, nervi si implicare sufleteasca imi manca... numai amanta putea fi, nu?

Pe primele amante nu le pun la socoteala, fie erau ale altora, fie erau batrane. Dar prima mea amanta adevarata am luat-o virgina, acu' aproape zece ani. Dacie, 1310, nou-nouta, de la dealer. N-am stiut io ce ma asteapta... Prima data m-a tradat la nici cinci mii de kilometri, cand m-a lasat in drum. Dupa aceea, timp de noua ani, m-a facut varza. Eu o tratam cum nu puteam mai bine, vedea de la mine numai piese de calitate, servicii de cinci stele, si ea ma trada incontinuu. In ultimii ani pana si cartierul vecin era 'tara straina', nu ma ducea pana acolo. Asa ca, cu anii, multe sechele psihice mi s-au adunat!

Pana la urma i-am dat papucii, nu mai rezistam. Din anumite considerente, am riscat si am ramas in aceeasi familie, si ne-am luat o sora mai mica, Logan pe nume. Tot virgina, si cu speranta ca din mariajul cu francezu' au iesit ceva plozi mai de soi. La prima impresie, trebuie sa recunosc, impresia a fost buna. Papa si ea bani, poate la fel de multi, dar pana acum nu m-a tradat, ca banii se duc pe asigurari, cizme de iarna si alte asemenea, adica rasfaturi. Dar in sufletul meu indoiala inca persista. Am iertat ce mi-a facut a' batrana, dar n-am uitat. Dupa aproape un an inca tot stau in garda, parca astept ca a' mica sa inceapa si ea sa-mi faca figuri.

Alaltaieri ma indrept spre ea, parcata undeva de-a lungul unei strazi. O vad, ma reped la portbagaj in timp ce apas in buzunar telecomanda. Butonul nu se lasa apasat. Scot cheia, mai apas inca o data pe butonul de deschidere. Nimic. Nici macar becurile de la semnalizare nu se aprind. In acel moment incep si zic tot ce pot mai urat la adresa ei si a mea, ca m-am lasat pacalit sa iau iar una din familia Dacia. In timp ce trag din nou aer in piept ca sa dau drumul la strofa a doua ma uit inauntru. Da, e KissFm, e a mea. Dau un pas inapoi observ ca numarul nu e al meu.

Strofa a doua plezneste ca un balon de sapun. Ma inrosesc si ma cuprinde rusinea. Parca toti se uitau la mine, dojenitor, in frunte cu board-ul Renault. Ma inorc spasit, si cu doua masini mai incolo, statea ea. La fel de murdara, aceeasi culoare, tot KissFm, dar cu lacrimi in faruri. Intr-adevar, nu merita. Era nevinovata, am injurat-o degeaba.

Mi-am cerut iertare, mai ales ca nu era prima data cand am acuzat-o pe nevinovatelea, si nu stiu cum sa ma fac sa inteleg ca n-are rost sa-mi revars asupra ei sechelele cauzate de sora ei mai mare...

Votaţi pentru Retezat!

Parcul Naţional Retezat este inclus pe lista mărita a următoarelor 7 minuni ale lumii. Are nevoie de votul vostru pentru a termina în primele 7! Votaţi, cei ce înca mai ţineţi la ţara asta!

Pe invers

Onor primaria ne-o facut o surpriza si or cumparat o masina de smotruit orasul. In seara asta am vazut-o si eu la lucru. De fapt, intai am presupus ca ea e, ca n-am vazut decat un nor imens de praf de-a latul la patru benzi. N-am indraznit sa depasesc, noroc ca a luat-o la dreapta, si ne-am intalnit mai incolo.

Acu' stau si ma consult cu pretenu' Gugal, sa aflu cum functioneaza asa ceva. Numa' matura? Ar fi esplicabil noru' de praf. Deci nu si ia praful de pe drum, nu? Pai si atunci rezervorul ala mare pentru ce e? E pentru apa de spalat - nu stiu daca stie sa spele - sau e pentru adunat mizeria? Sau in rezervorul ala se aduce praful din alta parte (dom' primare, aveti vreo banuiala?) ca sa-l intinda peste oras?

Oricum, rezultatul e cam acelasi... In fotografie am prins-o intr-o zona "buna", ca altfel nu se vedeau cladirile din spate. Rezultatul oricum nu a fost decat luatul prafului din strada si vanturat peste case...

Sau, ma mai gandesc... o fi ca la aspirator, si or bagat furtunul pe gaura "cealalta".

Cert e ca masina asta e "pe invers"!

Cand ti-o ia mintea pe aratura...

Zilele astea creeru' nu prea ma mai ajuta - da, stiu, nu-i nevoie sa mi se reaminteasca ca nu ma ajuta de obicei, nu numa' zilele astea - si isi doreste insistent un concediu pe malul marii mai mult decat isi doreste sex. Si asa mi-am amintit de o patanie in care el, creeru' meu, a fost alimentat cu date false de o fo' pus in cur si mai ca nu o inceput sa scanceasca dupa ajutor. Atat de socant inca si acum imi mai aduc aminte. Si asta fara ajutorul drogurilor, ca nu le-am incercat niciodata.

Cu multi ani inainte, plecasem deja de mult de sub fusta mamei, a trebuit sa petrec iar o noapte in casa parinteasca. Cu alte cuvinte sa dorm iar o noapte in patul meu de "fecior". Toate bune si frumoase, a venit seara, mi-am baut lapticul si m-am retras in camera fosta a mea. Am cotrobait prin sertare, am facut o sesiune de Eheeeei, ce vremuri!, dupa care m-am bagat in pat. M-am mirat cum de am putut dormi atatia ani in patul acela incomod, m-am resemnat, am citit cateva pagini dintr-un Donald Duck din "ascunzatoare" si... "shut-down".

Ma trezesc la un moment dat din cauza unor zgomote ciudate. Era, totusi, camera mea, ii cunosteam zgomotele noptii, dar asta era diferit. Ca niste mici descarcari electrice. Zgomotul unor fulgere in miniatura, zgomotul arcului electric al aparatului de sudura, dar se auzea foarte incet. Intai am zis ca totusi ar fi bine sa ma trezesc, sa fiu sigur ca nu visez. M-am trezit, ziceam eu, dar zgomotele nu au disparut. Urmatorul trezit a fost instinctul de conservare, care mi-a zis ca fiind vorba de curent sa nu ma misc prea tare pana nu aflu despre ce e vorba. Am mai stat un pic incercand sa localizez sursa zgomotului, dar fara succes. Totusi ajunsesem la concluzia ca sunt perfect treaz, ca nu am cum sa visez. Asa ca am intins incet mana si am aprins veioza.

Moment in care m-am panicat. Momentul in care creierul meu a zis "Hooooooooooo, prrrrrrrr!"

In fata mea, la cativa centimetri, din perete crestea un sân. Da, un sân de femeie! Numai ca era alb, asa cum era si tapetul. Dar era un sân de femeie. Absolut perfect, cum aproape de perfect e cel din fotografia alaturata. Linia lui parca era facuta pe calculator dintr-o ecuatie rezultata din toate cunostintele tuturor artistilor. Nimeni n-ar fi putut sa comenteze ceva la adresa perfectiunii lui. Si eu il aveam in fata ochilor, la cativa centimetri. Aveam in fata sânul perfect. Mai trebuia doar sa intind mana si sa-l cuprind. Dar n-am indraznit. Asa cum nici in muzeu nu indraznesti sa cuprinzi sânii unei statui, asa nici eu n-am indraznit. Era prea alb, prea perfect. Nu avea nimic sexual in el, era o opera de arta. Am stat minute in sir, admirandu-l. Si neindraznind sa-l ating. Asa cum stai uimit in fata unei opere de arta in care te regasesti, care iti vorbeste, pe care o simti.

Pana la urma m-am hotarat sa nu mai fiu personaj de film de categoria C si sa ies din starea de prosternare in care ma aflam. Cu greu m-am desprins de sânul meu perfect si mi-am spus ca ar trebui sa judec. Dar creierul meu refuza sa coopereze. Urechile ii spuneau ca se aud descarcari electrice si ochii ca vad un sân perfect, alb, crescand din perete. Ceea ce era peste capacitatea lui de procesare, si nu stia decat sa ridice semnale de alarma. Dupa alte cateva minute, cand m-am convins ca intr-adevar eram treaz, dupa ce am reusit sa studiez si restul camerei, care era in ordine, la locul ei, creierul a inteles ca de fapt avea numai doua probleme. Zgomotele ciudate si sânul.

Asa ca mi-a permis sa ma misc si sa ma ridic din pat, ca sa afle amanunte. Nu i-a placut ca sânul ramanea la locul lui chiar daca imi schimbam perspectiva, si nici zgomotele nu incetau. Dar mi-a permis sa ma misc in continuare, atata vreme cat nu sesiseaza alte pericole. Incetul cu incetul s-a calmat si a acceptat sa primeasca informatii noi, mai ales ca ele erau logice si aduceau explicatii.

Si deznodamantul povestii. Nimic mai banal decat o inundatie. Apartamentul de deasupra era in renovare si mesterii au uitat, la plecare, un robinet deschis. Apa a curs pe langa planseu si a intrat in camera prin doze, pe de-a lungul tavanului, si s-a scurs pe sub tapet. Zgomotele care m-au trezit erau atat scurtcircuite intre firele din doze cat si picaturile de apa care cadeau pe mobile. Iar apa de sub tapet a format, din intamplare sub nasul meu, un sân.

Un sân perfect.

SPAM de criză

E criză, dom'ne, e clar că e criză!

Ce telefoane am primit azi (până acum):
- de la Capital Grup (sau Group?), să-mi vândă acţiuni. Dimineaţă ziceau la TMC (da bă, mă mai uit şi la TMC, că e mai bine decât la buletinele de ştiri) că nu se mişcă nimic pe bursă, acu' să mă găsesc io să investesc? Parcă şi am ce! Da' îmi place că dau impresia de om cu bani. L-am întrebat pe cetăţean de unde are numele şi număru meu de telefon, nu mi-o răspuns. I-am dat cu flit.
- de la Hotel Mariott, cică din partea conducerii, vor să mă invite să fac parte dintr-un club select. L-am întrebat pe cetăţean de unde are numele şi număru meu de telefon, nu mi-o răspuns. I-am dat cu flit.
- de la o firmă căreia nu i-am reţinut numele, fincă era o duduie la care i-am mai zis io să nu mă mai sune să-mi ofere fonduri nerambursabile până nu învaţă bine româneşte să pricep şi io ce zice, că din mestecătura aia ungureasco-românească nu pricep io nimic. Am întrebat-o şi pe duduie de unde are numele şi număru meu de telefon, chit că îs convins că n-aş fi înţeles. Da' nu mi-o răspuns. I-am dat cu flit.
- de la o duduie să mă invite să mă duc la o "prezentare de produse nutriţioniste din alge". Am întrebat-o şi pe duduia asta de unde are numele şi număru meu de telefon. Nici asta nu mi-o răspuns. I-am dat cu flit.

Ce telefoane n-am primit azi:
- de la ăia care tre' să-mi dea bani.
- de la clienţi care să mai vrea şi ei una-alta, să mai am şi io de lucru să nu simt că-i criză.
- de la cineva care să-mi zică şi mie cum să fac bani fără să fac nimic.

Mnoah. E clar că e criză?

Addendum

Nu ştiu dacă în urma postării mele de ieri (dar lăsaţi-mă să cred că de aia, să-mi crească şi mie ego-ul), însă astăzi poliţiştii comunitari şi-au făcut din nou apariţia în zonă la pozat şi amendat. N-am apucat să ies să mă întreţin cu ei, că şi-au făcut repede pozele şi au demarat în trombă. Aşa, parcă pe furiş, să nu-i prină cineva. Că vroiam să-i iau de mânuţă să-i duc să le arăt că ăla de i-am pus ieri poza e tot acolo. Probabil că n-aveau în ordinul de serviciu de azi şi strada asta. Tot ce am reuşit a fost să îi imortalizez în acţiune, din păcate eram cam departe, aşa că n-a ieşit poza prea bine.

Unde pot să-mi parchez şi eu maşina?

Zilele trecute stăteam liniştit cu Cosinus la o cafea, când liniştea ne-o fost curmată brusc de un telefon care mă anunţa că la mine pe stradă Poliţia Comunitară împarte amenzi în stânga şi în dreapta pentru maşinile parcate cu 2 roţi pe trotoar. Am lăsat şi cafea şi tot şi am fugit repede să văd dacă m-am procopsit şi eu cu ceva de plată. De data asta am reuşit să scap, să mut maşina înainte să ajungă la mine. Dar am profitat de ocazie şi am aflat următoarele:

Cândva, în anul de graţie 2004, onor consiliul local de la acea vreme o decretat că, în muncipiu' Sibiu (na că m-am desconspirat, amu ştiţi toţi de unde mi-s aşa rău de muscă) nu mai i voie să parchezi pe trotoar. Nu zice clar dacă pe trotoar de tot sau numa' cu 2 roţi. Făr' să se găndească (asta cu gânditu' i treabă grea) că în oraşu ăsta majoritatea străzilor îs aşa de înguste că nu mere să parchezi cum zîc ei, numa' gios de pe trotoar.
Că dacă io şi toţi vecinii mei parcăm fiecare în faţa casei lui, fără să ne cocoţăm o ţâră pe trotoar, nu mai trec decât poate ceva motociclete şi biţoacle pe acolo.
Aşa că, după 5 ani ce face Serviciul Public de Administrare a Domeniului Public şi Privat din subordinea Primăriei Sibiu? În loc să monteze ceva semne de circulaţie care să interzică parcarea pe una din laturile străzii, sau, şi mai bine pentru noi, cei din zonă, să monteze nişte semne care să permită parcarea cu 2 roţi pe trotuar, trimite Poliţia Comunitară să ne deie amenzi că n-am blocat strada, cum ar fi reieşit că tre' să facem conform legii. Iaca îmi fac şi un pustiu de bine să le arăt despre ce semne am făcut vorbire.
Că în stilu' ăsta, noi, locuind aci, pe străzile astea înguste, o să lom la amenzi de o să ne iasă pe ochi, că tre să parcăm şi noi cumva. Că şi io şi vecinii mei ne cosiderăm oameni simţiţi, şi lăsăm loc şi la pieton pe trotoar, şi la maşini pe drum. Şi cum toată zîua stăm acolo, numa tre să vină Poliţia o dată pe zi şi ne-am ars. Şi asta în timp ce alte zeci de maşini, aflate mai mult sau mai puţin în trecere, petrec ore bune parcate care-cum, ca de exemplu bernebecu ăsta de-l pun io acum mai jos. Parcat pe aceeaşi stradă pe care mai ieri se dădeau amenzi. Şi la ăştia nu le face nimeni nimic. Ce dacă nu mai e loc pentru bietu' pieton? Dă-l dracu de pieton, să umble pe drum!Alooo, Primăria! Unde pot să-mi parchez şi eu maşina?

Poveste cu o nuieluşă

A fost odată ca niciodată bla bla bla...

A fost odată un cartier frumos, în inima burgului, un cartier de blocuri, cu străzi şi alei asflatate, cu verdeaţă şi pomi, un cartier unde oamenii erau veseli şi fericiţi. A fost...

Dar într-o zi, un balaur mare şi fioros a venit şi a muşcat cu sete din ceea ce fusese, odată, o centrală termică. Şi în două zile a pus-o. Jos. Centrala. În urma lui a rămas un loc gol şi mare şi urât, plin de moloz, şi mai nou de gunoaie pe care colocatarii cartierului înţeleg să le deverseze acolo, dacă tot s-a făcut loc.

Ca să fie tabloul complet, în preajma Crăciunului nu de mult trecut au venit şi nişte spiriduşi de la Fabrica de Apă şi Căcat, călare pe doi bălăuraşi mai mici, şi au făcut praf şi ce mai rămăsese din asfaltul făcut zdrenţe de balaurul cel mare şi fioros. Cică au schimbat conductele de canalizare. Bravo lor. Doar că au plecat şi au lăsat străzile şi aleile pline de denivelări, zoaie şi noroi. Şi au mai lăsat vorbă că vor veni să termine când dă colţu' ierbii. Yeah, right!

Şi au mai lăsat ceva. Suprize. Ca cea descoperită de unul din vecini într-o bună zi de dimineaţă. Când, vrând să-şi scoată maşina proprie şi personală din parcare, a constatat că nu mai are aderenţă. De ce? Păi să vă explic.

O pârdalnică de groapă ce stătuse ascunsă bine sub o plăpumioară de pământ aşezată cu grijă părintească de spiriduşi, se găsi şi ea să caute lumina zilei. De ce tocmai în momentul ăla, numai bunul Dumnezeu poate şti. Aşa că neastâmpărata groapă se întâlni în drumul ei spre lumină cu roata ce încerca să-şi definească mişcarea de rotaţie. A fost dragoste la prima vedere, ce mai! Fără drept de apel, şi-au unit destinele, acolo, pe loc, într-o dimineaţă ploioasă de Ianuarie.

Posesorul roţii, părinte responsabil, nu fu însă de acord cu relaţia lor spontană. Vorba aia, erau din reţele diferite. Drept pentru care puse mâna pe telefon şi sună la Sfat, să facă lăcrămaţie, să vie careva din vornici să ia la cunoştinţă. După vreo oră şi ceva, timp destul pentru două interviuri la posturi locale de televiziune, apăru şi Moş Niculae de la Sfat. Mare la Sfat, mic la stat, cu Audi a seis.

Moş Niculae ăsta facu minuni! Desfăcu, prin puterea lui de vornic, relaţia nepotrivită, cocoţat pe curu' maşinii părintelui de roată, şi cu ajutorul unor cetăţeni de bine, indepărtă maşina de zona inundată de sentimente, după care făcu ce face orice Moş Niculae cu năzdrăvanii. Îi dărui gropii cele pârdalnice o nuieluşă. Dupe cum se vede în zugrăvitura de mai jos. Ca să-şi bage minţile in cap şi să nu mai seducă şi alte roţi. Că până la primăvară, cînd or veni spiriduşii ceia s-o ducă acasă, mai e. După care, Moş Niculae plecă în cele zări.

Până acum, din câte mi-am dat io seama, groapa şade cuminte la locu' ei, cu nuieluşă cu tot. Cât timp o mai trece pân' să-i vină iar chef de iubire trecătoare, om vedea!

Influenta crizei mondiale asupra traficului de internet

Am constatat ca din ce in ce mai putin lume din lista mea de messenger vrea sa stea de vorba cu mine. Nu pun asta pe seama faptului ca am devenit mai ingamfat si mai ursuz, ci mai degraba banuiesc ca toti incep sa se uite ingrijorati in jur, se gandesc cu groaza ce ar insemna sa ramana neamploaiati si tin cu dintii de joburile lor, demonstrand ca sunt dedicati muncii lor si ca nu au altceva in cap.

Gandindu-ma la asta am realizat ca pana si mailurile Fwd: Fwd: Fwd:... , da, alea cu bancuri, powerpointuri si scrisori in lant au inceput sa se imputineze. Daca pana acum cateva saptamani primeam cel putin 20 - 30 pe zi, azi am primit abia vreo 2-3.

Gata, ajunge, ma'c la munca!

Software vs. Hardware

Intotdeauna am preferat sa lucrez in domeniul Software. Mi s-a parut mai simplu decat partea de Hardware. Si nu ma refer aici strict la domeniul IT.

Cand ai un produs de elita software, precum Google de exemplu, daca dai cu batul in balta, cum s-a intamplat ieri, cand milioane de utilizatori s-au panicat vazand ca orice site era marcat ca fiind potential periculos, in cateva minute pui totul la loc, si toate lumea e multumita. Nu tu amenintari cu justitia, nu tu scaderi ale cotatiei la bursa, nimic. Iti ceri scuze, explici ce s-a intamplat, si gata. Fara urmari, fara victime.

Cand insa ai un produs de elita hardware, precum Q7 de la Audi, si dai cu batul in balta... nu mai e atat de simplu. Daca e jale, iti calci pe suflet si faci o rechemare, chit ca costa, actionarii urla, vanzarile scad, actiunile tremura. Daca nu e jale, adica cazurile nu sunt multe, poti incerca metode mai neortodoxe, precum ignorarea, hartuirea, si altele. Dar riscurile sunt mari, ca dupa ce o instanta isi spune cuvantul si media te-a umplut de maro... nu mai merge cu scuzele si toata lumea multumita.

Una e ca un produs software sa dea rateuri, caz in care cu un pic de munca se poate repara totul, iar alta ca sa te plimbi linistit cu masina, visand eventual la buculitele sexy ale amantei si sa te trezesti, fara avertizare, in decor.

Ceea ce imi aduce aminte de o intrebare de autoanaliza pusa la o filizofeala de pahar (atunci cand te pricepi la toate): Trebuie sa umbli pe sarma. Cum preferi, ca sa fii sigur ca ajungi dincolo: sa fie plasa sub sarma sau nu?

Asta ar fi buna de leapsa, nu? :) Raspunsul meu se afla in primul paragraf.