Poveste cu o nuieluşă

A fost odată ca niciodată bla bla bla...

A fost odată un cartier frumos, în inima burgului, un cartier de blocuri, cu străzi şi alei asflatate, cu verdeaţă şi pomi, un cartier unde oamenii erau veseli şi fericiţi. A fost...

Dar într-o zi, un balaur mare şi fioros a venit şi a muşcat cu sete din ceea ce fusese, odată, o centrală termică. Şi în două zile a pus-o. Jos. Centrala. În urma lui a rămas un loc gol şi mare şi urât, plin de moloz, şi mai nou de gunoaie pe care colocatarii cartierului înţeleg să le deverseze acolo, dacă tot s-a făcut loc.

Ca să fie tabloul complet, în preajma Crăciunului nu de mult trecut au venit şi nişte spiriduşi de la Fabrica de Apă şi Căcat, călare pe doi bălăuraşi mai mici, şi au făcut praf şi ce mai rămăsese din asfaltul făcut zdrenţe de balaurul cel mare şi fioros. Cică au schimbat conductele de canalizare. Bravo lor. Doar că au plecat şi au lăsat străzile şi aleile pline de denivelări, zoaie şi noroi. Şi au mai lăsat vorbă că vor veni să termine când dă colţu' ierbii. Yeah, right!

Şi au mai lăsat ceva. Suprize. Ca cea descoperită de unul din vecini într-o bună zi de dimineaţă. Când, vrând să-şi scoată maşina proprie şi personală din parcare, a constatat că nu mai are aderenţă. De ce? Păi să vă explic.

O pârdalnică de groapă ce stătuse ascunsă bine sub o plăpumioară de pământ aşezată cu grijă părintească de spiriduşi, se găsi şi ea să caute lumina zilei. De ce tocmai în momentul ăla, numai bunul Dumnezeu poate şti. Aşa că neastâmpărata groapă se întâlni în drumul ei spre lumină cu roata ce încerca să-şi definească mişcarea de rotaţie. A fost dragoste la prima vedere, ce mai! Fără drept de apel, şi-au unit destinele, acolo, pe loc, într-o dimineaţă ploioasă de Ianuarie.

Posesorul roţii, părinte responsabil, nu fu însă de acord cu relaţia lor spontană. Vorba aia, erau din reţele diferite. Drept pentru care puse mâna pe telefon şi sună la Sfat, să facă lăcrămaţie, să vie careva din vornici să ia la cunoştinţă. După vreo oră şi ceva, timp destul pentru două interviuri la posturi locale de televiziune, apăru şi Moş Niculae de la Sfat. Mare la Sfat, mic la stat, cu Audi a seis.

Moş Niculae ăsta facu minuni! Desfăcu, prin puterea lui de vornic, relaţia nepotrivită, cocoţat pe curu' maşinii părintelui de roată, şi cu ajutorul unor cetăţeni de bine, indepărtă maşina de zona inundată de sentimente, după care făcu ce face orice Moş Niculae cu năzdrăvanii. Îi dărui gropii cele pârdalnice o nuieluşă. Dupe cum se vede în zugrăvitura de mai jos. Ca să-şi bage minţile in cap şi să nu mai seducă şi alte roţi. Că până la primăvară, cînd or veni spiriduşii ceia s-o ducă acasă, mai e. După care, Moş Niculae plecă în cele zări.

Până acum, din câte mi-am dat io seama, groapa şade cuminte la locu' ei, cu nuieluşă cu tot. Cât timp o mai trece pân' să-i vină iar chef de iubire trecătoare, om vedea!