Pădurea de pe centrală

Trecând peste gândurile de bine şi sentimentele înălţătoare izvorâte din apariţia în zona în care locuiesc (zonă ultracentrală a Sibiului, aflată însă "după blocuri", fapt care probabil o face invizibilă în ochii edililor) a nenumărate şantiere, de toate felurile, nu pot să nu rămân uimit de îndârjirea şi încăpăţânarea cu care natura îşi face loc printre betoane.
Cu ocazia demolării unei alte centrale termice din cartier, mi s-a oferit ocazia să descopăr o mică "pădure" răsărită pe acoperişul centralei în cauză. Şi m-am amuzat văzând cum cei chemaţi să demoleze betoane au început prin a tăia frumos, cu un topor, copăceii crescuţi la înălţime. Asta după ce, evident, tăiaseră şi ceilalţi copaci din zonă care îmi obturau perspectiva asupra păduricii de pe centrală. Acum a dispărut şi păduricea, a dispărut aproape în totalitate şi centrala. Aştept cu interes construcţia celor două blocuri de urmează să se ridice pe locul cu pricina, ca să pot scuipa seminţe în balconul blocului de vizavi. Şi aştept cu şi mai mare interes momentul în care nu o să mai am nevoie de cizme de cauciuc să pot ajunge de la maşină în scara blocului.