In acest uichend am avut family meeting, in casa bunicilor. Ei, din pacate, nu mai sunt, dar copii, nepotii si stranepotii incercam ne adunam o data pe an acolo. Anul acesta intalnirea a fost reusita, am fost si multi. Gratare, povesti, rachiu, ce sa mai zic... Nici n-am apucat sa stau de vorba pe indelete cu toti.
Ca de obicei mi-am adus aminte cu nostalgie si bucurie de vacantele pe care le-am petrecut in acel sat izolat, numai bun de dat drumul copiilor pe ulita, ca n-aveau unde se pierde sau ce pati.
Si m-am dus la vie, locul de care ma leaga multe amintiri frumoase. M-am dus cu gandul piersicilor raspanditi printre randuri.
Erau acolo, in parg, aproape pe terminate. Nu cred ca exista ceva mai bun, mai gustos decat aceste piersici care stateau cuminti, calde de la lumina soarelui, asteptandu-ma...
Am mancat lacom, indesand cat am putut. Cu fiecare jumatate de piersica imi aduceam aminte de intamplari din copilarie. Si de mosu' meu. Care, cu mainile lui, pusese via. Si piersicii. Via, pentru el, pentru vin. Piersicii, pentru copii. Ca tare mult si-a iubit, atat pe copii lui, cat si pe copii copiilor lui. Si ii straluceau ochii cand ne vedea ca dam iama in vie, indopandu-ne cu struguri si piersici. Pana si in ultimele lui zile isi intreba copii... "Da' de via aia mai are cineva grija? Ai mai facut ceva acolo?"
Sa-ti fie tarana usoara si sufletul impacat, mosule. Ca tare drag ne-ai fost si ne esti...
Ca de obicei mi-am adus aminte cu nostalgie si bucurie de vacantele pe care le-am petrecut in acel sat izolat, numai bun de dat drumul copiilor pe ulita, ca n-aveau unde se pierde sau ce pati.
Si m-am dus la vie, locul de care ma leaga multe amintiri frumoase. M-am dus cu gandul piersicilor raspanditi printre randuri.
Erau acolo, in parg, aproape pe terminate. Nu cred ca exista ceva mai bun, mai gustos decat aceste piersici care stateau cuminti, calde de la lumina soarelui, asteptandu-ma...
Am mancat lacom, indesand cat am putut. Cu fiecare jumatate de piersica imi aduceam aminte de intamplari din copilarie. Si de mosu' meu. Care, cu mainile lui, pusese via. Si piersicii. Via, pentru el, pentru vin. Piersicii, pentru copii. Ca tare mult si-a iubit, atat pe copii lui, cat si pe copii copiilor lui. Si ii straluceau ochii cand ne vedea ca dam iama in vie, indopandu-ne cu struguri si piersici. Pana si in ultimele lui zile isi intreba copii... "Da' de via aia mai are cineva grija? Ai mai facut ceva acolo?"
Sa-ti fie tarana usoara si sufletul impacat, mosule. Ca tare drag ne-ai fost si ne esti...
Da, batranii parca stiau sa aiba mai multa grija de vie :) Bunicu' meu, la fel: via - viata lui! De aia, cu vinut si cu rachiu de casa a trait 98 de anisori! Cand mergeam la 'Hacienda' numa' amintiri din copilarie ma loveau in creier... Ciresii, prunii, toate alea. Evident, la un moment dat, am vandut. Si am devenit 'locatar de bloc 100%'.
RăspundețiȘtergerePacat, mare pacat, ca ai nostrii copii n-au parte "macar" de o zi de vara la tara (asa cum am trait-o noi)!
RăspundețiȘtergereS-au dus vremurile cand puteai umbla pe coclauri, copil fiind, fara sa-ti pese de nimic si de nimeni...
Oof...ce dor mi-e!