luni, 9 august 2010

Să vă stea în gât (gâtzi) !

"Da, să vă stea în gât tot ce mâncaţi şi beţi de pe rafturile magazinelor, fără jenă sau fără să vă faceţi vreo problemă că, poate, cineva neatent sau prins cu alte probleme şi cu gândurile aiurea, o să cumpere acel produs, o să-l consume poate, şi o să ajungă pe un pat de spital sau poate mai rău!"

Incă o dovadă a lipsei de civilizaţie şi educaţie a unora dintre concetăţenii noştri. Mi-e de-a dreptul silă când mă gândesc că trăiesc printre noi. Sau noi printre ei. Naiba mai ştie care suntem mai mulţi!
Banuiesc că vi s-a întămplat tuturor să vedeţi pe rafturile supermarket-urilor pungi de alimente desfăcute, din care era evident că se consumase la greu. Nu mă interesează aspectul pecuniar al problemei, nu mă interesează câţi bani pierd magazinele din treaba asta, mă interesează însă sănătatea mea şi a celor din jurul meu. Mă interesează să nu mai ajung acasă şi să constat că am cumpărat o cutie de Sana sau de lapte DESFĂCUTĂ şi ÎNCEPUTĂ, care se presupune că e ambalată igienic şi aseptic. Da, asta am păţit sâmbătă, la un mare şi vestit magazin (nu contează acum care, în fond nu e vina magazinelor că unii dintre noi nu au nici cea mai elementară şi rudimentară educaţie şi bun simţ).
Faza şi mai nasoală e ca n-am băgat de seamă la timp. Duminică dimineaţă mă trezeşte nevasta să mă întrebe ce naiba am avut de am băut sana cu noaptea în cap. Adică cum? Păi... era cutia desfăcută şi lipsea din ea cam preţ de un pahar. Zic: nu era desfăcută, că doar m-am uitat şi la termenu' de valabilitate când am luat-o, aş fi văzut. Păi nu, zice nevasta, era inchisă, doar sigiliul lipsea. Ca în bancu' ăla cu "avea sigiliu' rupt". În momentul ăla am crezut că-mi explodează capu'. Mai ales că, până să mă trezească să mă ia la întrebări, bagase şi ea vreo două căni zdravene.
Na, acum stau şi mă întreb: pe cine pot eu să iau la 11 metri pentru faza asta? Dacă idiotu' şi cretinu' care şi-o băgat botu' în cutia de sana avea hepatită? Sau mai ştiu io ce altă boală contagioasă? Să mă duc acum cu e a mai rămas in cutie la analize, să văd dacă are ceva germeni patogeni? Să aştept să văd dacă a mea consoartă supravieţuieşte sau cade la pat? Se poate întâmpla peste 5 sau 10 ani şi să nici nu-mi mai amintesc că de aici i se trage.

Aşa că ne-stimaţi şi ne-simţiţi consumatori de pe rafturi, să vă ferească Sfântu' să văd io pe careva că face aşa, că-i rup capu' acolo, pe loc! Şi o să fac şi poze, pentru posteritate!

Un comentariu:

  1. Jesus! apoi cum sa nu te enervezi! stai sa vezi cum dau iama nehalatii pe aici in hipermarketuri! metoda e simpla: doua bucati ciori stau la umbra si asculta cum le ghioraie matzele apoi brusc isi intreaba puradeii: vi-i foame? manca-v-ar dada dah mucosi! hai atunci la hipermarket sa va furajam! si se ia familia de ciori si plonjeaza direct in magazin unde dau iama-n rafturi si halesc ca nesimititii. poti sa le refaci traseul cu usurinta: te iei dupa ambalajele aruncate... goale evident! oricum, mai bine le lasa goale decat incepute, precum sana ta. asa ca pot cocnluziona ca nesimtitii nostri sunt mai civilizati decat ai vostri ;) :)))

    RăspundețiȘtergere

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.