Biserica Ordodoxa Romana

Stiu ca n-am mai dat pe aici de mai bine de doi ani, si ne-am pierdut pana si cei trei cititori pe care i-am adunat cu greu.

Dar am ceva de zis, si zic.

Ultimii doi ani au fost... intensi. Deznodamantul a fost, din nefericire, tragic. Mirela, dragostea vietii mele, nu mai e, fizic, printre noi. S-a dus in raiul pisicilor, o lume cu siguranta mai buna.

Despre asta e posibil sa scriu alta data, am nevoie de timp si stare de spirit. Nu acum.

Mirela si-a dorit sa fie incinerata, iar cenusa ei sa-i fie imprastiata pe o plaja in Grecia.

Mirela a fost incinerata, si mi-am dorit ca o mica parte din cenusa sa o pastrez, si sa am, intr-un cimitir, un loc in care sa ma pot refugia si sa o plang.

Un lucru pe care biserica ordodoxa romana nu-l accepta. Toate cultele majore il accepta, ei nu.

Nici despre asta nu e vorba aici. Aici e vorba despre biserica ordodoxa, aceasta institutie atotputernica, tutorele tuturor rautatilor. Spun cuvinte grele? Da, le spun!

Fiindca am un nod in gat de revolta, imi vine sa urlu si sa dau cu pumnul!

Acum vreun an, daca nu si mai bine, Mirela vede pe Facebook o postare despre Biserica Triaj din Brasov, unde s-a deschis un Centru unde copii nevoiasi din familii dezavantate primesc o masa calda pe zi. Si ca accepta donatii. M-a rugat sa mergem pana acolo. Ne-am dus, Mire a facut o donatie, si a cerut datele de cont ca sa mai poata dona, din cand in cand, cate ceva pentru acei copii.

Vremea a trecut, s-a intamplat ce s-a intamplat, Mire nu mai e printre noi.

La un moment dat a trebuit sa-mi iau inima in dinti si sa ma ocup si de cele triviale si adiminstrative. Lichidand contul din banca al Mirelei am vazut avea pusa o plata recurenta de o suta de lei pe luna catre contul Bisericii. Cu inima stransa am sters-o...

La urmatorul meu drum in Brasov m-am dus din nou la acea biserica, la aceeasi tanti molcoma, si i-am spus ca vreau sa fac o donatie. In numele Mirelei...

Apoi, i-am cerut din nou contul, fiindca nu-l mai aveam, ca, din cand in cand, sa le mai dau cate ceva copiilor, ca asa ar fi facut ea...

Dar tanti a inceput sa se codeasca... "Stiti, mai bine mai veniti din cand in cand pe aici..."; "Doamna, nu sunt din Brasov!"; "Dar stiti, nu-i nimic, cand mai treceti prin Brasov veniti...". Nodul plin de lacrimi din gat mi s-a marit pana n-am mai putut respira. Tanti, vazandu-ma ca sunt gata sa lesin in fata ei, a lasat ochii spre podea, si a soptit aproape inaudibil: "Stiti... din conturi nu ajunge nici un ban la noi..."....