Strazi pustii

Marti, 6 mai 2010, a treia zi de Pasti. In mod normal zi normala de munca. In drum spre servici constat ca strazile sunt aproape goale, parcarile pustii. Mai sa crezi ca e duminica dimineata. Ajung la birou si aflu ca majoritatea firmelor, inclusiv "aia de la stat" au liber si marti. Eh, asta e, nu-i bai.

Luni, 31 mai 2010. Prima (singura?) zi de greva a bugetarilor. In drum spre servici constat ca strazile sunt aproape goale, parcarile pustii. Mai sa crezi ca e duminica dimineata.

'Tu-i mama ei de treaba! Chiar atatia lucreaza "la stat" de se vede cu ochiul liber pe strada?!? Asa multi sunt?!?!?!?

AC/DC mişcat şi tremurat

V-am promis şi ceva material video, iacă-tă-l că vine. Un pic tremurat, bine hurducat şi mişcat... ăsta e, e mai mult decât nimic.

La ultimul clip s-o terminat şi bateria la sculă, când dădea Rosie mai abitir din chicior în ritm cu toba mare!

Enjoy, până nu mi le şterg ăştia de la iutub!

Şi a fost şi AC/DC în Bucureşti - România....

... iar eu abia acum încep să-mi revin... Probabil mult s-a scris deja despre acest mega-concert, şi mult se va mai scrie, dar nu pot să nu zic şi eu câteva vorbe, atatea câte voi găsi potrivite pentru a descrie ce am trăit acolo. Aşadar...

Bestial.

Fabulos.

Demenţial.

Unic.

Sen-za-ţio-nal!

Mai vreau!

Şi fiindcă mi s-au cam terminat cuvintele, las câteva imagini să vorbească, chiar dacă nu pot exprima nici pe departe trăirile şi atmosfera de acolo.

Întotdeauna am suferit fiindcă nu am putut asculta AC/DC suficient de tare. Acum, la 40 de ani, mi-am împlinit visul! A fost TARE! Nimic nu va mai fi ca înainte de-acum...

Şi fiindcă trebuie să fiu şi puţin răudemusca, nu pot să nu găsesc ceva de comentat. Nu pricep o chestie: de ce cu bilet Normal Circle pe asfalt aveai dreptul la bere "normală" şi cu acelaşi bilet pe peluza parlamentului aveai dreptul doar la bere "fără alcool". Care or fi fost raţiunile acestei discriminări, pe mine unul, mă depăşeşte. Drept pentru care am băut şi m-am pişat, am băut şi m-am pişat, fără alte senzaţii legate de bere. Gâţii mă-si da' mare era coada la budă!

O să încerc să iutubez şi ceva video, funcţie de cum iese vă dau sau nu. Am zîs!

Dreptul la grevă (2)

Accidental am dat peste acest material. Interesant, nu?
Acum, că li se pregăteşte bugetarilor o reducere a veniturilor, au început să realizeze că jucăriile pe care s-au învăţat să le primească "de la serviciu" cam costă bani. Tot interesant e că, până acum n-am auzit pe niciunul să se plângă de asta. N-au fost deranjaţi că au telefoane noi în fiecare an, că au scaune de 300 de lei, calculatoare de 5000 şi că nici una din jucăriile astea costă cât nu costă nicăieri pe piaţa liberă. Acum, că-i arde la buzunare... hopaaaa!
Păi uite ce le propun eu acum: dacă tot e să faceţi uz de dreptul la grevă (pe care n-ar trebui să-l aveţi), atunci ce ar fi dacă în loc de pancartele cu "Muritori de foame" pe care le tot agitaţi pe la manifestaţii aţi ieşi cu unele pe care să scrie "Nu mai vrem mobile noi!", "Am un scaun mult prea scump!" (şi aici nu se face referire la conţinutul scaunului zilnic), "Maşina mea de serviciu merge încă 10 ani!" şi altele asemănătoare. De asemenea, un alt set ar trebui să conţină lozinci de genul "Daţi drumul finanţărilor de la UE!", "Nu mai vrem să luăm bani degeaba!", "Afară cu nepoţii şi clienţii politici!". Ce ziceţi, stimaţi concetăţeni bugetari? Vă ţine? Că noi încă vă ţinem!
Eu unul şed de 15 ani pe acelaşi scaun, la acelaşi birou, aer condiţionat nu am, iar telefonul mobil l-am schimbat de doar 3 ori în ultimii 15 ani. Şi nu că n-aş fi putut s-o fac mai des. Nu. Doar că am considerat că nu e nevoie. Astfel că am plătit MAI MULT IMPOZIT, din care vi s-au plătit VOUĂ salariile tot mai mari, şi din care vi s-au cumpărat VOUĂ în fiecare an alte scaune, alte telefoane, alte maşini.
Deci, cum stăm? Batem palma? Oare ne puteţi susţine şi voi pe NOI, măcar odată? Măcar atât cât să ştim că nu aveţi dreptul la grevă degeaba!

Re: Ai ajuns in Romania, Hans?

Dragii mei prieteni din Erlangen-Höchstadt,

imi pare rau ca v-am ingrijorat, dar drumul a durat mai mult decat mi-am calculat. De aceea nu v-am scris inca.

Da, am ajuns cu bine... as putea spune.

Prea multe nu as avea sa va spun despre aceasta tara, am auzit cu totii din ziare si tv destule, iar povestile nu sunt exagerate deloc.

Am intrat in Romania dimineata, asa cum am fost sfatuit, ca sa pot vedea cat mai multe. Si am vazut, chiar inca dinainte sa ajung la destinatie.

Am vazut chiar si Duster-ul, cel despre care se faceau glume, atata numai ca parca nu prea seamana cu ce am vazut prin reclame.


Uneori am avut impresia ca am trecut intr-o alta lume. Unde naiba sa mai vezi, in ziua de azi, bariere de cale ferata actionate manual? Prietenul meu mi-a spus ca acel domn, amploaiat al cailor ferate, e platit ca de doua ori pe zi, ca nu trec acolo mai multe trenuri, sa lase si sa ridice bariera. Altceva nu mai prea are de facut.

Dar barierele acestea au si o parte buna. Pentru unii. Cum se opreste vreo masina, cum apar copii de tigani la cersit.


Ce, credeati ca-s toti plecati in Occident? Nuuu! Mai sunt destui si aici! Si sunt mult mai agresivi si mai... tigani decat ii stim de la noi! Nici nu poti scapa de unul, ca apare imediat altul. Si altul, si altul...


De drumurile lor ce sa va povestesc? Asa ceva trebuie trait, nu prea poate fi povestit! Unele sunt cat de cat acceptabile, dar majoritatea sunt de nedescris. E o adevarata solicitare sa conduci pe drumuri din placi de beton care sunt, absolut toate, decalate pe inaltime una de urmatoarea. Iar unde este asfalt poti numara iernile dupa petice.


Da, exact precum inelele de copac. Daca mi-ar trece prin cap sa-mi incep afaceri in Romania, deja am o idee pentru asta: sa le aduc bitum! Se pare ca acest material le este total necunoscut! Ar fi o evolutie fantastica pentru ei. Cred ca ar fi de nepretuit sa le vezi fetele cand i-as invata ca dupa ce se pune un petec de asfalt se pune bitum pe marginea lui, pentru ca apa sa nu poata patrunde acolo iarna si sa sparga asfaltul.


Cand ma gandesc ca un material atat de ieftin le-ar aduce economii atat de mari!

Tot legat de drumurile lor, responsabilii cu drumurile au si un simt al umorului foarte dezvoltat. Dupa ce drumurile iti toaca nervii, dai de cate un semn de circulatie care te face sa pufnesti in ras.


Da, la inceputul unei zone relativ bune ei pun o restrictie de viteza la 30. Proabil ca sa nu-ti iei avant prea mare, fiindca oricum peste cateva zeci de metri calvarul reincepe. Aceeasi restrictie se aplica si in alte parti.


Sunt localitati intregi unde viteza e restrictionata la 30 sau 40 km/h. Total ilogic, dar cum si-ar mai face politia planul altfel?

Trebuie sa recunosc ca drumul, mai ales in conditiile acestea, a fost foarte obositor. La un moment dat mi s-a facut din nou foame, si a trebuit sa ma opresc undeva ca sa mananc. L-am sunat din nou pe prietenul meu, si acesta m-a sfatuit sa ma opresc oriunde vad ca au oprit si multe camioane. Fiindca soferii de camion sunt umblati, comunica mult intre ei, si ei nu se opresc sa manance decat in locuri unde mancarea e foarte buna si ieftina. I-am ascultat sfatul, si am realizat ca a fost un sfat de aur. Trebuie sa recunosc ca acel loc mi-a intrecut asteptarile, mancarea a fost extrem de multa si de ieftina. Tot la sfatul prietenului meu am incercat ceva specific local, asa numita "ciorba de burta".


Ei zic ca e specifica lor, fara sa stie ca la noi, in Bavaria, se mananca multa. Numai ca la noi ii spune "Kuttelsuppe" (ah, acum stiti despre ce e vorba?), dar recunosc ca aici e mai buna. De fapt toata mancarea lor parca e mai gustoasa ca la noi. Si mai altfel. De exeplu pentru desert am vrut un Kremschnitt. Nu mica mi-a fost mirarea cand mi-a fost adus. Inca n-am vazut pana acum ca poate fi si dublu!


Despre bautura lor inca nu pot sa va spun nimic, fiind la volan n-am apucat sa vad cum stau romanii cu vinul si cu berea. Desi cred ca ar fi trebuit sa intru in specificul local. Fiindca odata cu mine a oprit in fata restaurantului si un vechi Renault Gordini, cele care s-au produs multa vreme aici, din care s-au dat jos doi domni. Acesti doi domni nu si-au facut nici o problema din a bea cate doua beri cat au stat la masa.


Desi, evident, unul din ei trebuia sa conduca la intoarcere, nu? Dar poate s-a ridicat limita de zero alcoolemie, si eu nu stiu.

Cam acestea sunt primele mele impresii. O sa va povestesc mai mult cand ma intorc.

Vreau acasa!

Cu drag,
Hans

El Lider Maximo!

Da, EL, Băse, El Lider Maximo!
Doar el ne putea salva de la majorarea de taxe şi impozite! Bravo, dom' prezidente, deşi cam târziu, dar măcar în ceasul al 12-lea trebuia cineva să pună frână la bugetu' risipit necontrolat! Vorba 'ceea, mai bine mai târziu decât niciodată! Bok face numa relele, da' nu-i bai, vine Maximo şi repară! Amu, vreau să văd ce o să facă El Lider Maximo cu greviştii ăia de scriam ieri de ei, când or să-i sară în cap. Dar aici probabil o să intervină El Lider Minimo, aka Mini-me bok, să ia el castanele în freză.
Şi cu toate astea, bine nu ne mai facem! Am zîs!

Dreptul la grevă

Dreptul la grevă este un drept garantat de Constituţie, cel puţin în România. Garantat, dar nu şi reglementat. Aici intervine legiuitorul, care trebuie să stabilească în ce condiţii cetăţeanul poate face grevă, dar mai ales care sunt limitele exercitării acestui drept. Ei bine, de ce am deschis acest subiect? Fiindcă, după umila mea părere, într-o democraţie de căcat ca a noastră, acest drept la grevă ar trebui să aparţină EXCLUSIV sectorului privat, şi să fie interzis cu desăvârşire angajaţilor din sectorul de stat. Indiferent de provenienţa lor. Ştiu că o să îmi sară în cap mulţi, dar... chiar nu-mi pasă. N-am lucrat la stat nici o secundă şi nici nu-mi doresc.
Vorbeam acum cu nişte amici din Grecia, oameni la locul lor şi cu capul pe umeri, cu mici afaceri private, evident, în turism (ce dracu sa faci altceva în Grecia aia?). Oamenii erau foarte furioşi, ca de altfel şi alţii ca ei, din cauza blocajului de zilele astea. Furioşi pentru că nu-şi pot vedea de viaţa lor, nu-şi pot face bănuţul din cauza grevelor care le-au paralizat turiştilor accesul. Greve pornite de cine? De bugetari! Car-va să zică de nişte cetăţeni care nu realizează că privaţii ăştia, aşa evazionişi cum îi crede statul, le bagă lor în traistă lună de lună. Nu i-a deranjat aşa de tare că vor creşte taxele, că nu vor mai putea lucra la negru ca până acum. Îi deranjează însă tare că nu sunt lăsaţi să muncească de un sistem bugetar în criză care poate bloca o ţară întreagă cum şi când are chef.
Şi mi-am adus aminte de furiile mele de zi cu zi, când vedeam şi mai văd încă bugetarii noştri "amărâţi" facând grevă după grevă? Pentru ce? Pentru că încă îşi iau salariile? Pentru că nu i-a pus Boku pe liber? Dar pe mine mă întreabă cineva cum stau? Dacă mai duc? Dacă mai am din ce plăti suprataxe şi supraTVA? Pentru ce? Ca să îmi blocheze ei mie activitatea când şi cum vor? Nu văd de ce să aibă drept la grevă angajatul unui sistem care nu produce nimic. Un sistem care, aşa cum e croit în România, nu dă nimic în schimb.
Aşa că, nenicule, vrei job la stat? Atunci stai dracu pe curu' tău la serviciul ăla pe care ţi l-ai dorit, zi mersi că unii ca mine îţi plătesc salariul şi... ciocu' mic! Că pe noi, ăştia privaţii, nu ne ţine nimeni în braţe cu salarii şi sporuri, nu ne bagă nimeni în traistă, ca să ne permitem să facem grevă!
Aşa că... am şi eu o propunere legislativă, chiar daca nu mă aude nimeni: Limitarea drastică a dreptului la grevă pentru orice angajat plătit de la buget. Vrei grevă? Treci la privat, să vedem dacă-ţi mai arde!

Efemerul bujor de stepa

Legenda

A fost odata un imparat. Si avea imparatul doi feciori. Si, cum se intampla in basmele noastre, erau firi diferite. Cel mare purta numele de Zau. Era rau, invidios din fire. Cel mic, frumos si bun, se numea Bota. Fiul cel mic al imparatului, umbland prin padure, intr-o zi a zarit o fata frumoasa. Era fata padurarului. I-a placut fetei feciorul mic de imparat. Numai ca invidiosul de Zau ravnea el la inima fetei. Facea orice, numai sa-i fie pe plac. Si mintea intetosata de gelozie naste ideea razbunarii. Cauta sa scape, cu orice prilej, de fratele cel mic. Intr-o zi feciorii imparatului se intorceau de la vanatoare. Urmau sa treaca cu barca lacul de langa castelul imparatului. Intr-o clipa potrivita, Zau si-a aruncat fratele in apa rece si adanca a lacului. In zale fiind, acesta s-a inecat. Afland de moartea iubitului, fata padurarului se sfarsea de durere. A iesit din casa, s-a asezat pe pajistea de langa padure, privind luciul lacului care-l inghitise pe cel drag. Plangea cu atata durere incat lacrimile siroindu-i din ochi deveneau sange. Si unde cadeau pe pamant se prefaceau in flori de bujor de culoare sangerie. De la cei doi frati au luat nume si locurile: Zau, iar locul unde astazi se afla poiana bujorilor, padurea Bota.


Trecutul

In 1923, de ziua nationala, atunci aceasta fiind in 10 mai, Marcu Sancraian, atunci un copil de sase ani, a iesit, impreuna cu tatal sau la iarba verde in padurea de langa Botei. Printre ceilalti localnici care petreceau o zi in natura se afla si un tanar dascal clujean, Alexandu Borza. Clujeanul a inceput sa povesteasca celor prezenti despre bujorul de stepa, accentuand faptul ca daca nu este ocrotit, s-ar putea sa dispara. Micutul Marcu, care sorbea fiecare cuvant al lui Borza, a exclamat spre marele amuzament al celor prezenti: "Nu te teme! Voi avea eu grija de bujori!" Toata lumea a crezut ca nu-i decat un simplu entuziasm pueril. Alexandru Borza a devenit academician si a reusit, in 1932, ca o parte a poienii sa fie declarata rezervatie naturala, fiind cel mai nordic punct in care creste bujorul de stepa.

Marcu Sancraian s-a ocupat in continuare de "florile lui". Le-a ingrijit si le-a ocrotit. De fapt, fara Marcu Sancraian bujorul de stepa de la Zau de Campie ar fi disparut. Si-a indeplinit promisiunea facuta de copil. S-a luptat inclusiv in timpul razboiului, si apoi cu comunistii. Povestea lui o puteti citi aici.


Prezentul

Din 2004 boala nu l-a mai lasat pe Marcu Sancraian sa se ocupe de flori. Agentia de Protectie a Mediului Mures, convinsa de Octavian Calugar, economist si fost primar, a dat rezervatia in grija primariei Zau de Campie.

Acum Octavian Calugar, dupa ce a furat arta de la Marcu Sancraian, are grija de bujori. Chiar si operat la inima vine in fiecare zi, pe jos, din sat, sa vada de rezervatie. Acum, cat sunt vizitatori, sta si pazeste. Si vorbeste cu toata lumea. Explica frumos, se bucura de vizita, si nu te lasa pana nu scrii cateva vorbe in "cartea de oaspeti". Vinde pliante, si celor care vede ca sunt chiar interesati, le da si seminte de bujor, sa le planteze in alte parti, sa nu dispara specia.


Bujorul de stepa

Locurile de bastina ale bujorului de stepa erau intinsele campii pontice din Rusia, Ucraina, fosta Iugoslavie, litoralul Bulgariei si litoralul românesc. În Romania, Paeonia Tenuifolia crestea odinioara în judetele Buzau si Caras-Severin. Astazi, unica rezervatie de bujori de stepa din Europa se gaseste la Zau de Câmpie. Perioada de vegetatie, adica momentul din care floarea este plantata si pana cand infloreste, este de sapte pana la zece ani. Bujorului de stepă nu ii place umiditatea, dar are nevoie în schimb de multă căldură. O plantă trăieşte 60 de ani, iar florile rămân deschise timp de 12 zile, de obicei in ultima parte din aprilie.


Accesul la rezervatie

- Pozitie GPS: 46.64971 N x 24.10166 E
- In centrul comunei Zau de Campie este un indicator. Se urmeaza acel drum, sau, de preferat, cel indicat in harta de mai jos.
- Rezervatia este destul de greu de gasit. Ceea ce, la urma urmei, nu e un lucru rau...
- Nu va bazati pe iGo8 dincolo de Ludus. Pana si drumurile pe care le stie, le stie cam cu aproximatie...
- Pentru a vedea bujorii infloriti trebuie indeplinite doua conditii: sa fie perioada de florescenta, care e scurta, si sa nu fi plouat. Ambele drumuri de acces sunt dependente de umezeala. Daca pe drumul direct din sat, netrecut pe harta (ups, am uitat sa dau drumul la inregistrarea trackului GPS) s-au turnat bolovani (si aici cand spun bolovani exact la asta ma refer: bolovani in stare sa faca praf orice podea de masina), celalalt drum e drum de care cu boi. In conditii de umezeala pe primul drum bolovanii se transforma in partie, pe celalalt noroiul devine fatal, nici macar Dusterul nu te mai ajuta.


Deschide harta