Noah, mancatz-ash!

Traii s-o vad si pe asta. Nu scriem, nu suntem celebri, n-avem vizitatori, cu alte cuvinte, suntem un blog obscur. Si totusi cineva ne stie destul ca sa ne fure!

Datorita celui mai gratis pitici am gasit ca un pulifrici si-a insusit o poza de-a noastra, normal, fara incuviintare. Furt, adica.

Plm, o sa fure tiganii tara asta cu totu'. Da' tot is curios: unde o sa o puna?

Steagul secuiesc

Ca orice blogger respectat (hihihi) trebuie sa-mi dau si eu cu parerea despre problema abordarii steagului secuiesc.

Ei uite parea mea: alta tampenie scoasa din palarie. Nu are nici un temei. Subiect 'zdiaristic. Stiu din media cine sunt Vadim si Becali, dar habar n-am cine e cel mai inteligent om din Romania. Fiindca astia prosti sunt impusi de galagia din jurul lor. Ei, asa e si cu steagul. O tampenie perpetuata de cocalarii avizi de pumni in piept.

Hai sa luam un exemplu. Statul liber Bavaria. Freistaat Bayern, adica. Spune-i unui bavarez ca nemtii sunt prosti. S-ar putea sa-l afecteze. Dar spune-i ca bavarezii sunt [insert insult here], si probabil nu supravietuiesti. Ca ei sunt bavarezi, si mandri de asta. (Si au de ce, fiindca Bavaria e cel mai bogat land din federatie)

Hai sa aruncam doua priviri in Bavaria.

Una in Garmisch-Partenkirchen:

Si una in buricul Münchenului, in Viktualienmarkt, la cateva zeci de metri de kilometrul zero al Bavariei:

Ce se vede cu ochiul liber e "steagul secuiesc" al Bavariei, prezent de nenumarate ori de la o granita la alta. Unde te intorci vezi arborat, sub o forma sau alta, cu mandrie, steagul alb-albastru al Bavariei. Culorile nationale, negru-rosu-galben, nu le prea vezi, decat eventual pe cladirile oficiale (desi steagul UE e mai prezent).

Bavarezii sunt mandri. Bavarezii sunt nationalisti (ma rog, mai putin in ultima vreme, de cand au constatat ca nu se pot inmulti cat ar fi trebuit, si au trebuit sa aduca extrem de multi imigranti sa-i ajute). Bavarezii isi abordeaza steagul cu mandrie, oricum si oriunde au ocazia.

Si nimeni n-are nimic impotriva.

Fiindca nemtii nu-s prosti. Vrei sa-ti abordezi steagul? Fa-o! Din partea mea si pe primarie, atata vreme cat banii Land-ului merg unde trebuie. Daca tu, mandru bavarez, esti fericit sa ai steagul tau sub ochi, n-am nimic impotriva. Fiindca fericirea ta inseamna ca munca ta aduce mai multi bani in visterie. Si asta e tot ce conteaza.

Acum o sa spuneti ca nu exista termen de comparatie. Ca Bavaria nu e Tinutul Secuiesc. Ca Constitutia, ca kaka-maka. Hai sa fim seriosi! Abordarea unui simbol e abordarea unui simbol. Trebuie doar sa-i dai importanta pe care o are. Sa stii cand sa faci concesii. Sa stii sa fii corect din punct de vedere politic, fiindca s-ar putea sa castigi mai mult decat pierzi.

Dar noi suntem tara unde se aud mai tare chitaiturile sobolanilor decat tacerea inteleptilor.

Turismul în România

Agenţie turoperatoare neaoş românească organizăm tăt felu' de escursii! Ne găsiţi întotdeauna la sediu! (uşor de localizat după faţada galbenă).

Cămara boierului... NOT!

Lansat cu mare tam-tam, Hotelul Hilton 5* (din Dumbrava Sibiului) are în componenţa sa şi un restaurant cu specific românesc, denumit pompos "Cămara Boierului". Restaurant ce se bucură de o promovare deosebit de agresivă în ultimele săptămâni pe panourile din oraş şi prin publicaţiile de profil. Am primit chiar şi mailuri cu invitaţii la acest nou loc de desfătare a gustului. De faptul că specificul românesc este prezent în tot şi în toate m-am convins într-una din zilele trecute când am avut (ne)plăcerea de a încerca să servesc aici o masă festivă cu câţiva amici. Aşadar şi prin urmare am purces a intra în stabiliment pe la ora 20. Crâşma goală, noi la o masă şi încă 2 mese ocupate, una de un cuplu şi una de o doamnă ce avea să aibă supriza vieţii ei după ceva vreme. Şi ne aşezăm. Şi stăm. Şi stăm. La un moment dat, un nuş-ce-era-ăla ne trânteşte (aruncă, azvârle în scârbă) pe masă 2 meniuri pentru 4 persoane (să nu cumva să uitaţi vreun moment că ne aflam în incinta unui complex de 5 stele!). Deci le aruncă şi fuge, lăsându-ne cu gâtul lungit şi gura căscată, căci ni se cam uscaseră gâtlejurile de sete în cele circa 15-20 de minute de aşteptare pe sec, şi am fi vrut să comandăm ceva de băut. Pas de ai cui! În fine, depăşim şi momentul ăsta, ginesc io pe un toar'ş mai înţolit aşa, trag concluzia că o fi ceva şef şi mă duc. Io la el. Îi zic ce ne doare, la care el: "Ah, vreţi să şi beţi?". "Nu" zic "vrem să ne spălăm pe ochi cu vinul casei, că am auzit că are proprietăţi curative". Cădem la pace pentru vinul casei şi ceva apă. Nuş-ce-era-ăla (că nu arăta defel a ospătar) ne aduce lichidele, şi încercăm să obţinem şi ceva de-ale gurii. Respectiv o gustare tradiţională ţărănească, pită, slană, cârnaţ, jumări, ceapă, roşii, ştiţi voi cum e. Trecuse deja o oră şi ceva de când stăteam cam pe sec. Program de lucru al locantei - pân' la ora 24. Comandăm gustarea asta "până ne decidem ce luam de mâncare". La care ăl' cu aere şi ţoale de şef ne aruncă peste umăr: "N-are rost să mai comandaţi că oricum durează!". Rămânem toţi perplecşi, io mă uit împrejur, aceleaşi 3 mese ocupate, mă uit la ceas - 21.30 sau aşa ceva... adică cuuuuum??? Ce durează? Sunteţi cumva suprasolicitaţi şi n-am băgat io de seamă? "Durează, n-are rost că închidem imediat" completează pinguinul. Ce poţi să mai zici la o fază ca asta? Să rişti să te iei in gură cu sictirul unui stabiliment de 5 stele din minunata noastră ţară? Să te trezeşti la spital după ce ai mâncat ceea ce ai insistat să ţi se servească? Am renunţat, oricum şi gustările ne-au întărit această decizie. Probabil că în această cămară boierească nu există frigidere sau răcitoare, altfel nu-mi explic de ce slănina şi toate celelalte erau uşor topite, scurse, ca şi cînd ar fi fost ţinute la soare. Or fi fost gustări calde şi nu ne-am prins noi?
Aşa, vă ziceam la început de acea doamnă care urma să aibă o mare supriză. Deci, cam pe când aşteptam noi vinul, numa' ce vine nuş-ce-era-ăla şi i se adresează doamnei care stătuse cuminte, cu un pahar de apă în faţă, mai bine de 30 de minute. Şi zice aşa: "Auziţi, dumneavoastră oare aţi comandat ceva? Cred că am uitat de comanda Dvs." Cred. Nu "scuzaţi-ne" ci "cred că am uitat". Ei bine, cred că doamna n-are să uite niciodată felul în care a fost servită în restaurantul unicului hotel de 5 stele din Sibiu. Aşa cum nici eu n-am să uit. Am să uit în schimb că există acest loc. Un loc cu specific 100% românesc. În tot şi în toate.

La gunoi!

- Mergi in Cheile Rametiului?
- Da, zic, trebuie sa-mi aduc un nepot dintr-o tabara.
- E misto, imi zice, am fost in expeditie, pe vremuri. Mi-am adus si o floare colt, o mai am inca. Dar nu ma spune! Oricum, pe vremea aceea erau multe...

Dupa atata vreme de stat intre patru pereti in fata la un televizor chiar imi era dor de un pic de salbaticie. Poate nu chiar de catarat pe stanci dupa flori de colt, dar de cateva stanci nepoluate de civilizatie chiar aveam chef. Bine dispus de discutia de mai sus, m-am umplut de asteptari nerabdatoare.

De la Teius pana la Manastirea Ramet drumul e superb. Nu numai ca si peisaj, dar si ca si cale de acces. Foarte ingust, indemnand la accidente, dar proaspat si marcat.

Dupa manastire asfaltul se termina. Si te astepti ca incet, incet urmele civilizatiei sa se estompeze.

Dezamagire totala. Cheile Rametiului, ca si destinatie turistica, poate fi aruncata la gunoi.

Am mers inca vreo patru - cinci kilometri, pana la intrarea in defileu. N-am gasit nici un loc in care sa poti sta si, facand o intoarcere de 360 de grade, sa nu vezi masini, case (nu cabane!), gratare si oameni. Nici macar un loc de pus un cort nu aveai cum sa gasesti. Totul ingradit si parcelat.

Mai departe, in defileu, nu stiu cum e. Mi-a pierit cheful sa merg. Sigur nu gaseam coltul de natura pe care il cautam... Iar floarea de colt e pusa sub ocrotire... degeaba.

















Toate fotografiile au fost facute pe bucata de drum de la manastire pana la intrarea in defileu. Adica in zona unde te astepti sa parasesti civilizatia si sa fii pe propriile-ti picioare.

De ce numa' "parcă"...

Am zis că vă povestesc de ce numa parcă era mai bine la 'otel decât în restu' Costineştiului.

Păi ia să vedem... Am avut onoarea şi privilegiu' major să fiu cazat la Vox Maris, loc unde pe vremea tinereţilor mele trebuia să fii odraslă de ştăbime ca să ai şansa să bagi măcar vârfu' nasului. Sau să te caci bani de-o sută. Ceea ce la mine n-o fost cazu', nici una din variante.
Amu, am constatat că din toată treaba asta, democraţia noastră originală o eliminat faza cu odrasla de ştăbime. Aia cu căcatu' bani de-o sută o rămas. Fiind invitat, nu m-am lovit de faza cu plătitu' decât când am vrut ceva "extra". Adică un frappe... frappe in care am săpat cu sârg după o urmă de cafea, da' n-avea. Numa îngheţată şi frişcă. Întristarea: 35 de lei. Noi. RON-i adică. M-o mâncat în cur să beau şi o cafea, că dacă tot n-o fost cafea în frappe... 9 RON-i. După care am decis să pun şi io mâna pe o listă de meniu să văd care-i treaba. Iaca treaba:

Mi s-or învârtit ochii în cap de vro câteva ori ca flipărele, ca nu-mi venea a crede ce văd. Da' era adevărat, fraţilooooor! Cu ce aş da la ăştia pe o masă aş rezista 3 zile în căcatu' ăla de Paralia! (care, între noi fie vorba, e un căcat mult mai frumos parfumat şi ambalat) Şi unii încă se mai întreabă de ce merge turismu' nostru la vale...
Altă problemă o fost că mai bine mă cazam aci:

Că la noi în vilă ioc ce scrie pe placa aia. Decât a doua zi, după ce am făcut ca toţi dracii prin recepţie. Şi după ce că nu era apă caldă, ia ui cum arăta prin baie:

Ioi, că iar m-am enervat, de nici nu mai po' să gândesc limpede ca să mai scriu ceva. Da' nici nu cred că mai e cazu'. Cred că v-aţi cam lămurit. Aşa că pun punct aci, că vreau să uit cât mai degrabă ce am văzut şi trăit acolo.

The land of bad choice

Asta am făcut io când m-am lăsat convins de nevastă s-o însoţesc la un seminar la Costineşti. Ză bed ciois. Cică "te mai relaxezi şi tu!"... 'la mea. Am ajuns acolo înaintea Lenuţei turistice, poate de aia să fi fost aşa, că altă explicaţie n-am. Adică am, da' iar o să-mi sară unii în cap că iar arunc cu noroi în popor şi ţară.
Băi nene, nu mi-aş fi imaginat că la mijlocul lunii Iunie o să găsesc litoralul în halu' în care l-am găsit! Futui mama ei de viaţă, că iar ne-o prins sezonu' estival nepregătiţi! În toată "staţiunea" asta erau funcţionale 2 crâşme, un chioşc cu şaorme şi kebab şi un magazin de ala "avem di tăti" la care orice vroiai să cumperi costa "cât consideri matale că face" (vă zic io al'dată cum o fost cu omu ăsta). Ah, şi clubul-hotel în care am avut "onoarea" de a fi cazaţi. Ocazie cu care am văst şi io cum arată pe dinăuntru Vox Maris, destinaţie prohibită muritorilor de rând pe vremea când băteam io Costineştiul. Club de 4 stele cică. Ne-or primit foarte bine, de la cameră până la restaurant sau piscină făceam slalom printre găleţi (nu de ţâţe, ci de mortar), stive de plăci de gresie, mopuri şi oameni îmbrăcaţi în salopete pestriţe. Că deh, ce contează că e hotelu' plin, noi mai avem de muncă, frate! În fine, bine măcar că era linişte şi pace în zona piscinelor, şi am avut măcar acolo parte de relax.
Da' relaxu' m-o lăsat iute când am ieşit la plimbare prin minunata staţiune. Ici se băteau cuie, colo se suda de zor, dincolo se ridicau nişte coşmelii cu destinaţie necunoscută, şi de pretutindeni răzbăteau vobe "de duh" ale clasei muncitoare. Gunoaie peste tot - pe alei, pe plajă, prin spaţiile verzi... Ce mai, atmosferă fotbalistică în toată regula!
Şi fin'că o vorbă mai veche zice că o poză face cât o mie de cuvinte, vă las să admiraţi splendorile Costineştiului, aşa cum le-am suprins cu aparatul foto, în scurta mea incursiune prin staţiune. Că m-am foarte grăbit să ajung înapoi în oaza ceea unde eram cazat, şi unde era, parcă, mai bine. O să vă relatez în alt episod de ce numa "parcă".


Şi la urmă, o minunată operă de artă menită, probabil, să te ducă cu gândul undeva... departe... cât mai departe de aceste locuri de poveste. O poveste de groază însă.

Probabil că Lenuţa e mare amatoare de horror, sau poate că litoralul se va transforma încet-încet într-o atracţie turistică vestită prin relicvele şi ruinele sale... e şi ăsta un mod de a atrage turiştii, nu?
Ce îi clar îi că, dacă acum 11 ani mi-am jurat că 10 ani nu mai calc la noi la mare, de data asta verdictu' e şi mai drastic: io unu' acolo nu mă mai duc veci! Decât numa' de mă leagă careva şi mă duce cu duba!
O să mai revin cu poveşti din această escapadă, până atunci puneţi mâna şi mai votaţi Retezatul, să aibă ministresa blondă cu ce se lăuda la finalul mandatului. Că parcă văd că vor confisca ăştia ai lu' bok şi chestia asta, de va fi să iasă în final un rezultat bun.

Hai pa!