Strandul "Viromet" Victoria - impresii

GPS: 45,72551N x 24,69983E

Dupa 23 de ani m-am intors la Victoria, ca sa ma duc din nou la strand. Mai tineam minte numai ca a fost misto, am stat cu corturile, am facut baie si noaptea, ca apa a fost calda, si ca a fost bine. M-am intors dupa atata vreme, carunt, cu un copil de mana, curios sa vad daca imi amintesc ceva.

Ca si Laguna albastra, strandul Victoria a fost destul de greu de gasit, amandoua fiind indicate doar de cate un panou minuscul si putin vizibil. Parcarea exterioara 6 lei, dar gratuita mai incolo, pe strzile orasului. Intrarea 10 lei adulti, 6 lei copii.

Strandul mi s-a parut mic. Nu, nu e mic, doar ca-l tineam eu minte mult mai mare. E destul loc pentru toata lumea, dar zau ca nu mi-am mai putut aduce aminte unde ne puseseram corturile cu douazeci de ani in urma.

La intrare am fost instiintati ca apa are 25 de grade (yummy!) si ca peste o zi strandul e inchis fiindca se schimba apa.

In rest:
- din nou un mare minus pentru lipsa compartimentelor cu cheie
- exista cateva cabine de schimb, dar nu se incuie si sunt mizerabile. Minus.
- dusurile sunt cu apa rece, de munte
- un minus mic pentru lipsa unui sistem de filtrare al apei. Nu plutea nimic prin apa, dar pe fundul piscinei era destul nisip. Nu e foarte important, fiindca apa se schimba cam o data pe luna.
- plus pentru apa. Intr-adevar calda!
- exista un bazin de dimensiuni olimpice care variaza in jur de doi metri adancime, si unul pentru copii, cu adancime de 1,20m.
- sezlongurile nu sunt la liber, se inchiriaza, si sunt cam vai de mama lor. Dar e iarba peste tot, si cum am avut o patura cu noi...
- un mare plus pentru preturi. Absolut rezonabile. Pepsi la jumate 3 lei, frapee mare 4,5 lei, patru mici cu paine si cartofi prajiti 12 lei, cafea la pahar de plastic 2 lei.
- un pic peste mana ca iti cumperi ce ai de baut de la bar si comanzi mancarea la ospatar
- plus pentru faptul ca ai voie sa-ti aduci cu tine tot ce vrei, dar la cum sunt preturile nu o prea face nimeni
- serviciile un pic lente, personalul subdimensionat, dar binevoitor
- cosuri de gunoi multe, lumea chiar le folosea. Dar am vazut si o gramajoara de coji de seminte in iarba, semn ca romanii nu-s pe cale de disparitie. Desi firma ia atitudine:

- strandul apartine, dupa nume, combinatului din Victoria, si e demn de toata lauda ca inca il tin in functiune. De aceea, le acord cu greu inca un minus pentru intretinere. E curat, e vopsit, dar se vede ca nu a mai fost renovat de foarta multa vreme. Tot ce e beton e crapat si uzat, sunt zone foarte alunecoase, si in general se vede lipsa banilor
- despre fete credeam ca n-o sa apuc sa zic nimic, fiindca lipseau cu desavarsire la ora la care am ajuns noi. Doar mame cu copii. Dar dupa ce s-a facut amiaza au dat navala. Mai multe si mai frumoase decat la Fagaras.
- ca si la Fagaras, un mare plus pentru lipsa totala a tiganilor. Nici macar unul!
- muzica - radio Zu - a fost acceptabila ca si calitate si nivel sonor.

Per ansamblu mi-a placut, ma mai duc.

Pentru doritori, o panorama a strandului:

(Click si se face mare)

Intorcandu-ma acasa am cotrobait prin cutiuta cu amintiri si am gasit cateva poze facute la ultima mea vizita :) Da, corturile ni le puseseram exact in locul unde mi-am pus acum patura...

Strandul "Laguna Albastra" Fagaras - impresii

GPS: 45,83055N x 24,99452E

Am auzit de multa vreme tot felul de lucruri bune despre strandul din Fagaras, dar pana acum n-am apucat sa vad cu ochii mei. Nici de pe net n-am aflat mare lucru. Asa ca m-am inarmat cu slip, copil si carcoteala si le-am facut o vizita.

In incinta complexului, pe langa piscina, exista terenuri de tenis si karting, o balta in care se poate pescui sportiv (10 lei / zi) si un restaurant. Si un teren de camping.

Asa ca sa-i dau drumul:
- minus: tanti cu biletele de la intrare - prin definitie acra. O fi soacra patronului, pusa sa munceasca, da' nu-i vina mea
- un mare minus: lipsa compartimentelor cu cheie. Neavand unde sa-ti lasi hainele si papucii cu care ai venit trebuie sa le cari dupa tine la sezlong.
- plus pentru dusuri, au apa calda
- de apa nu-s prea multe bune de spus. Nu foarte rece, nici incalzita nu mi s-a parut, dar dupa ce te obisnuiesti cu ea te poti balaci in voie.
- tot despre apa: un alt minus mare de tot - lipsa unui sistem de filtrare. Prin apa plutesc tot felul de gunoaie care nu dau bine la buna dispozitie.
- pe langa piscina exista un bar cam saracacios si un cuptor de pizza. Preturile un pic mari, dar fara a fi exagerate (5 lei cola la jumate, 5 lei cafeaua la plastic, 10-14 lei pizza).
- un mare plus pentru faptul ca permit sa-ti aduci de mancare si de baut de acasa, nu te limiteaza la oferta lor. Am vazut o tanti care cara o lebenita mai mare ca burta ei...
- plus pentru curatenie si civilizatie, minus pentru numarul de cosuri de gunoi. Lumea chiar incerca sa nu faca mizerie, dar trebuia sa faci drumuri lungi pana sa ai unde sa-ti arunci reziduurile
- un plus mare pentru lipsa tiganilor din incinta!
- si inca un plus mare pentru lungimea cracilor expusi in zona ;)
- minus pentru muzica (radio Zu) mult prea tare
- in afara de lamaia de la intrare restul serviciilor au fost bune, adica normale. Oamenii amabili si zambitori. Si mai tin minte ca m-au agasat cu bonurile - de fiecare data cand cumparam ceva imi faceau bon de casa si insistau sa-l iau.
- mobilierul intretinut, dar nu nou. Multe sezlonguri rupte si reparate, dar avand in vedere ca in tara asta se pare ca se comercializeaza un singur model...
- plus pentru constructia piscinei, atat estetic cat si functional. Pacat numai ca barul din mijloc nu e folosit

Cam atat de la Laguna Albastra din Fagaras :)

Mare, soare, liniste...

Azi am de spus doar atat: M**e guvern de cacat din Romania! Puteti sa faceti ce vreti, io inca mai am resurse sa vin aici, unde tocmai am facut pozele de mai jos! Si unde, la un moment dat, am sa vin de tot, sa va las acolo singuri, sa va mulgeti unii pe altii!

P.S. Sunt la Tarsanas... cine stie cunoaste!

Re: Ai ajuns in Romania, Hans?

Dragii mei prieteni din Erlangen-Höchstadt,

imi pare rau ca v-am ingrijorat, dar drumul a durat mai mult decat mi-am calculat. De aceea nu v-am scris inca.

Da, am ajuns cu bine... as putea spune.

Prea multe nu as avea sa va spun despre aceasta tara, am auzit cu totii din ziare si tv destule, iar povestile nu sunt exagerate deloc.

Am intrat in Romania dimineata, asa cum am fost sfatuit, ca sa pot vedea cat mai multe. Si am vazut, chiar inca dinainte sa ajung la destinatie.

Am vazut chiar si Duster-ul, cel despre care se faceau glume, atata numai ca parca nu prea seamana cu ce am vazut prin reclame.


Uneori am avut impresia ca am trecut intr-o alta lume. Unde naiba sa mai vezi, in ziua de azi, bariere de cale ferata actionate manual? Prietenul meu mi-a spus ca acel domn, amploaiat al cailor ferate, e platit ca de doua ori pe zi, ca nu trec acolo mai multe trenuri, sa lase si sa ridice bariera. Altceva nu mai prea are de facut.

Dar barierele acestea au si o parte buna. Pentru unii. Cum se opreste vreo masina, cum apar copii de tigani la cersit.


Ce, credeati ca-s toti plecati in Occident? Nuuu! Mai sunt destui si aici! Si sunt mult mai agresivi si mai... tigani decat ii stim de la noi! Nici nu poti scapa de unul, ca apare imediat altul. Si altul, si altul...


De drumurile lor ce sa va povestesc? Asa ceva trebuie trait, nu prea poate fi povestit! Unele sunt cat de cat acceptabile, dar majoritatea sunt de nedescris. E o adevarata solicitare sa conduci pe drumuri din placi de beton care sunt, absolut toate, decalate pe inaltime una de urmatoarea. Iar unde este asfalt poti numara iernile dupa petice.


Da, exact precum inelele de copac. Daca mi-ar trece prin cap sa-mi incep afaceri in Romania, deja am o idee pentru asta: sa le aduc bitum! Se pare ca acest material le este total necunoscut! Ar fi o evolutie fantastica pentru ei. Cred ca ar fi de nepretuit sa le vezi fetele cand i-as invata ca dupa ce se pune un petec de asfalt se pune bitum pe marginea lui, pentru ca apa sa nu poata patrunde acolo iarna si sa sparga asfaltul.


Cand ma gandesc ca un material atat de ieftin le-ar aduce economii atat de mari!

Tot legat de drumurile lor, responsabilii cu drumurile au si un simt al umorului foarte dezvoltat. Dupa ce drumurile iti toaca nervii, dai de cate un semn de circulatie care te face sa pufnesti in ras.


Da, la inceputul unei zone relativ bune ei pun o restrictie de viteza la 30. Proabil ca sa nu-ti iei avant prea mare, fiindca oricum peste cateva zeci de metri calvarul reincepe. Aceeasi restrictie se aplica si in alte parti.


Sunt localitati intregi unde viteza e restrictionata la 30 sau 40 km/h. Total ilogic, dar cum si-ar mai face politia planul altfel?

Trebuie sa recunosc ca drumul, mai ales in conditiile acestea, a fost foarte obositor. La un moment dat mi s-a facut din nou foame, si a trebuit sa ma opresc undeva ca sa mananc. L-am sunat din nou pe prietenul meu, si acesta m-a sfatuit sa ma opresc oriunde vad ca au oprit si multe camioane. Fiindca soferii de camion sunt umblati, comunica mult intre ei, si ei nu se opresc sa manance decat in locuri unde mancarea e foarte buna si ieftina. I-am ascultat sfatul, si am realizat ca a fost un sfat de aur. Trebuie sa recunosc ca acel loc mi-a intrecut asteptarile, mancarea a fost extrem de multa si de ieftina. Tot la sfatul prietenului meu am incercat ceva specific local, asa numita "ciorba de burta".


Ei zic ca e specifica lor, fara sa stie ca la noi, in Bavaria, se mananca multa. Numai ca la noi ii spune "Kuttelsuppe" (ah, acum stiti despre ce e vorba?), dar recunosc ca aici e mai buna. De fapt toata mancarea lor parca e mai gustoasa ca la noi. Si mai altfel. De exeplu pentru desert am vrut un Kremschnitt. Nu mica mi-a fost mirarea cand mi-a fost adus. Inca n-am vazut pana acum ca poate fi si dublu!


Despre bautura lor inca nu pot sa va spun nimic, fiind la volan n-am apucat sa vad cum stau romanii cu vinul si cu berea. Desi cred ca ar fi trebuit sa intru in specificul local. Fiindca odata cu mine a oprit in fata restaurantului si un vechi Renault Gordini, cele care s-au produs multa vreme aici, din care s-au dat jos doi domni. Acesti doi domni nu si-au facut nici o problema din a bea cate doua beri cat au stat la masa.


Desi, evident, unul din ei trebuia sa conduca la intoarcere, nu? Dar poate s-a ridicat limita de zero alcoolemie, si eu nu stiu.

Cam acestea sunt primele mele impresii. O sa va povestesc mai mult cand ma intorc.

Vreau acasa!

Cu drag,
Hans

Efemerul bujor de stepa

Legenda

A fost odata un imparat. Si avea imparatul doi feciori. Si, cum se intampla in basmele noastre, erau firi diferite. Cel mare purta numele de Zau. Era rau, invidios din fire. Cel mic, frumos si bun, se numea Bota. Fiul cel mic al imparatului, umbland prin padure, intr-o zi a zarit o fata frumoasa. Era fata padurarului. I-a placut fetei feciorul mic de imparat. Numai ca invidiosul de Zau ravnea el la inima fetei. Facea orice, numai sa-i fie pe plac. Si mintea intetosata de gelozie naste ideea razbunarii. Cauta sa scape, cu orice prilej, de fratele cel mic. Intr-o zi feciorii imparatului se intorceau de la vanatoare. Urmau sa treaca cu barca lacul de langa castelul imparatului. Intr-o clipa potrivita, Zau si-a aruncat fratele in apa rece si adanca a lacului. In zale fiind, acesta s-a inecat. Afland de moartea iubitului, fata padurarului se sfarsea de durere. A iesit din casa, s-a asezat pe pajistea de langa padure, privind luciul lacului care-l inghitise pe cel drag. Plangea cu atata durere incat lacrimile siroindu-i din ochi deveneau sange. Si unde cadeau pe pamant se prefaceau in flori de bujor de culoare sangerie. De la cei doi frati au luat nume si locurile: Zau, iar locul unde astazi se afla poiana bujorilor, padurea Bota.


Trecutul

In 1923, de ziua nationala, atunci aceasta fiind in 10 mai, Marcu Sancraian, atunci un copil de sase ani, a iesit, impreuna cu tatal sau la iarba verde in padurea de langa Botei. Printre ceilalti localnici care petreceau o zi in natura se afla si un tanar dascal clujean, Alexandu Borza. Clujeanul a inceput sa povesteasca celor prezenti despre bujorul de stepa, accentuand faptul ca daca nu este ocrotit, s-ar putea sa dispara. Micutul Marcu, care sorbea fiecare cuvant al lui Borza, a exclamat spre marele amuzament al celor prezenti: "Nu te teme! Voi avea eu grija de bujori!" Toata lumea a crezut ca nu-i decat un simplu entuziasm pueril. Alexandru Borza a devenit academician si a reusit, in 1932, ca o parte a poienii sa fie declarata rezervatie naturala, fiind cel mai nordic punct in care creste bujorul de stepa.

Marcu Sancraian s-a ocupat in continuare de "florile lui". Le-a ingrijit si le-a ocrotit. De fapt, fara Marcu Sancraian bujorul de stepa de la Zau de Campie ar fi disparut. Si-a indeplinit promisiunea facuta de copil. S-a luptat inclusiv in timpul razboiului, si apoi cu comunistii. Povestea lui o puteti citi aici.


Prezentul

Din 2004 boala nu l-a mai lasat pe Marcu Sancraian sa se ocupe de flori. Agentia de Protectie a Mediului Mures, convinsa de Octavian Calugar, economist si fost primar, a dat rezervatia in grija primariei Zau de Campie.

Acum Octavian Calugar, dupa ce a furat arta de la Marcu Sancraian, are grija de bujori. Chiar si operat la inima vine in fiecare zi, pe jos, din sat, sa vada de rezervatie. Acum, cat sunt vizitatori, sta si pazeste. Si vorbeste cu toata lumea. Explica frumos, se bucura de vizita, si nu te lasa pana nu scrii cateva vorbe in "cartea de oaspeti". Vinde pliante, si celor care vede ca sunt chiar interesati, le da si seminte de bujor, sa le planteze in alte parti, sa nu dispara specia.


Bujorul de stepa

Locurile de bastina ale bujorului de stepa erau intinsele campii pontice din Rusia, Ucraina, fosta Iugoslavie, litoralul Bulgariei si litoralul românesc. În Romania, Paeonia Tenuifolia crestea odinioara în judetele Buzau si Caras-Severin. Astazi, unica rezervatie de bujori de stepa din Europa se gaseste la Zau de Câmpie. Perioada de vegetatie, adica momentul din care floarea este plantata si pana cand infloreste, este de sapte pana la zece ani. Bujorului de stepă nu ii place umiditatea, dar are nevoie în schimb de multă căldură. O plantă trăieşte 60 de ani, iar florile rămân deschise timp de 12 zile, de obicei in ultima parte din aprilie.


Accesul la rezervatie

- Pozitie GPS: 46.64971 N x 24.10166 E
- In centrul comunei Zau de Campie este un indicator. Se urmeaza acel drum, sau, de preferat, cel indicat in harta de mai jos.
- Rezervatia este destul de greu de gasit. Ceea ce, la urma urmei, nu e un lucru rau...
- Nu va bazati pe iGo8 dincolo de Ludus. Pana si drumurile pe care le stie, le stie cam cu aproximatie...
- Pentru a vedea bujorii infloriti trebuie indeplinite doua conditii: sa fie perioada de florescenta, care e scurta, si sa nu fi plouat. Ambele drumuri de acces sunt dependente de umezeala. Daca pe drumul direct din sat, netrecut pe harta (ups, am uitat sa dau drumul la inregistrarea trackului GPS) s-au turnat bolovani (si aici cand spun bolovani exact la asta ma refer: bolovani in stare sa faca praf orice podea de masina), celalalt drum e drum de care cu boi. In conditii de umezeala pe primul drum bolovanii se transforma in partie, pe celalalt noroiul devine fatal, nici macar Dusterul nu te mai ajuta.


Deschide harta

Sardonic, da.

O stire plimbata aseara m-a uns la suflet. Nush cat de adevarate sunt cifrele, dar: "Pe litoralul romanesc au fost 500 de turisti, la bulgari 20.000!"

Oh yeah!

Capra vecinului? Nu, sa moara capra noastra!

Au avut la dispozitie douazeci de ani. Douazeci de ani in care turismul romanesc putea fi facut sa functioneze. Poate ca nu ar fi fost sursa primara de venit al PIB, dar ar fi fost ceva. Unde era acum douazeci de ani turismul in Bulgaria, Muntenegru, Serbia sau Albania? Noi aveam deja litoralul amenajat, lasat mostenire. Acum nu mai conteaza.

Ii urez litoralului romanesc sa ajunga in stadiul anilor 50. Adica o fasie de pustiu. Da, cu rautate!

Au avut la dispozitie douazeci de ani ca sa faca ceva. N-au facut. Asa le trebuie.

Pe vremea lu' ceasca ni s-a inoculat cu perseverenta ca "tara ca a noastra nu e. Ca e bogata, ca e frumoasa, ca e unica, ce mai, suntem miezul." Si eu am crezut-o, ca nah, eu cum sa scap de indoctrinare? A tinut pana am scos prima oara nasul dincolo de granite. In Romania am fost plimbat destul (multumesc, mama, multumesc, tata!), dar cand am ajuns sa mai vad ceva si din alte tari... am cam ramas cu un gust amar. Parca nu e chiar cum ni s-a spus. Parca Alpii sunt mai frumosi. Parca verdele e altcumva. Parca oamenii sunt mai primitori. Nu parca. De fapt comparatiile nu stau in picioare.

In douazeci de ani s-ar fi putut face totusi, si asa, turism. Daca nu ne-am fi culcat pe o ureche. Las' ca prostii de turisti vin oricum. Cum au venit pana acum, au sa vina si de acum incolo.

Acum incep surprizele. Ups, ca nu mai vin! Ups!

Tarziu, dar incepe sa se vada ca nu merge asa. Nici macar spagile grase date de-a lungul vremii n-au sa mai tina de foame. Pensiunile arse ieri la Moeciu erau goale. De ce oare? Oare fiindca Moeciu a fost transformat dintr-o zona recreativa intr-una comerciala si manelizata? Hotelurile de pe litoral au avut 500 de turisti. Oare cati din acesti 500 au sa revina?

Acum incepe sa se vada ca turismul nu se face cu carpeli. Nenorocitul de Mazare (da, nene, n-am uitat ca ai promis ca te muti in Brazilia daca nu iese Geoana presedinte!) a avut cele mai mari parghii ca sa faca ceva. Hai sa nu ma leg de potlogariile imobiliare, ca trebuie sa mananca si gura lui ceva. Dar daca in loc sa dea 'jdemii de euro pe telegondola si palmieri baga aceeasi bani in sanitizare, adica sa faca curatenie atat pe plaja cat si printre cocalari, mai precis sa civilizeze turismul... ar fi mancat gura lui si mai mult. Teapa, Radule Stefanule! Nu a ta, e teapa care le-ai tras-o romanilor.

Nu mai vorbesc de banii bagati in publicitatea internationala. Nici nu mai stiu de cand a inceput asta, dar stiu ca ultima e asta cu succesurile "the land of choice". Care aceeasi bani bagati in infrastructura ar fi adus mult mai multe foloase.

De douazeci de ani nu s-a facut nimic pentru turist. Intotdeauna cand am prins un turist l-am jecmanit, fie la bani, fie prin conditii. "Nu-i nimic, ce daca asta nu mai vine? Las' ca vine alt fraier!". Ei uite ca fraierii s-au terminat. Gata, nu mai sunt!

Stiu ca m-am bagat pe tarlaua lui raudemusca, ca el mai indreptatit decat mine sa scrie despre turism, dar nu mi-am putut abtine rautatea si satisfactia sardonica din mine.

Douazeci de ani in care nu s-a facut nimic. Materia de lucru a fost. Bani au fost - si sunt inca, chiar si acum, dar nu ne trebuie. Modele au fost. Le-au avut pe toate pe tava.

Muriti, ma! Asa va trebuie!

Muriti fiindca jecmaniti fiecare fraier care va calca pragul. Fraier, da. Fraier, nu turist, nu oaspete. Muriti pentru tiganii ambulanti care te streseaza pe plaja. Muriti pentru chioscurile nenumarate, pline de aceleasi kitschuri cu LED-uri albastre, care sufoca orice posibil obiectiv turistic. Muriti pentru galagia, sa nu zic manelarismul, cu care inecati pe oricine. Muriti pentru mesele traditionale romanesti purtand marca Metro. Muriti pentru raceala cu va tratati fraierii., fiindca zambetele si amabilitatea sunt prea scumpe. Muriti pentru nesimtitii pe care ii acceptati in ograda, si carora nu le atrageti atenti ca deranjeaza pe altii. Muriti cu muntii de gunoaie, fiindca nu aveti nici o initiativa de a va curata teritoriul. Muriti cu intunericul in care sunt cufundate toate locurile in care ar trebui sa vi se plimbe fraierii, fiindca cinci becuri economice de 15W nu-si permite nimeni. Muriti pentru toata nesimtirea care va inconjoara. Poate nu sunteti voi cei care o provoaca, dar voi sunteti cei care o acceptati. Fiindca nu ridicati nici un deget. Acum e prea tarziu.

Urmatorul pas? Din pacate previzibil. Ceea ce i se intampla Romaniei acum la turism... maine o sa inceapa sa i se intample la tot.

Bere-la-pungă

Fin'că azi îmi propusesem să ies la o bericioaică, da nu mi-o ieşit (i-o ieşit in schimb lu' Cosinus, să-i hie de bine), am luat o pauză de bere la birou. Ocazie cu care am pus un link permanent pe blog cătră pauză. Să nu uit să iau mai des. Tot cu această ocazie mi-am amintit că am pe undeva prin imensul hard-disk de la laptop o poză faină cu bere, care n-am văst-o în respectiva pauză. Culmea e că am şi găst poza! Iat-o:

O poză care face cât o mie de... berule!

Inaugurare

Din prea multa scarba n-am mai scris in ultima vreme, o sa revin cand va fi cazul.

Pana atunci m-am gandit sa inaugurez o rubrica noua, "Mjam-Mjam", poate il urnesc pe raudemusca sa dezvaluie retea lui de telingipebuzuki. (/me puupy eyes)

Si ca sa-i dau cep stay tuned pentru postul meu urmator.

De ce numa' "parcă"...

Am zis că vă povestesc de ce numa parcă era mai bine la 'otel decât în restu' Costineştiului.

Păi ia să vedem... Am avut onoarea şi privilegiu' major să fiu cazat la Vox Maris, loc unde pe vremea tinereţilor mele trebuia să fii odraslă de ştăbime ca să ai şansa să bagi măcar vârfu' nasului. Sau să te caci bani de-o sută. Ceea ce la mine n-o fost cazu', nici una din variante.
Amu, am constatat că din toată treaba asta, democraţia noastră originală o eliminat faza cu odrasla de ştăbime. Aia cu căcatu' bani de-o sută o rămas. Fiind invitat, nu m-am lovit de faza cu plătitu' decât când am vrut ceva "extra". Adică un frappe... frappe in care am săpat cu sârg după o urmă de cafea, da' n-avea. Numa îngheţată şi frişcă. Întristarea: 35 de lei. Noi. RON-i adică. M-o mâncat în cur să beau şi o cafea, că dacă tot n-o fost cafea în frappe... 9 RON-i. După care am decis să pun şi io mâna pe o listă de meniu să văd care-i treaba. Iaca treaba:

Mi s-or învârtit ochii în cap de vro câteva ori ca flipărele, ca nu-mi venea a crede ce văd. Da' era adevărat, fraţilooooor! Cu ce aş da la ăştia pe o masă aş rezista 3 zile în căcatu' ăla de Paralia! (care, între noi fie vorba, e un căcat mult mai frumos parfumat şi ambalat) Şi unii încă se mai întreabă de ce merge turismu' nostru la vale...
Altă problemă o fost că mai bine mă cazam aci:

Că la noi în vilă ioc ce scrie pe placa aia. Decât a doua zi, după ce am făcut ca toţi dracii prin recepţie. Şi după ce că nu era apă caldă, ia ui cum arăta prin baie:

Ioi, că iar m-am enervat, de nici nu mai po' să gândesc limpede ca să mai scriu ceva. Da' nici nu cred că mai e cazu'. Cred că v-aţi cam lămurit. Aşa că pun punct aci, că vreau să uit cât mai degrabă ce am văzut şi trăit acolo.

The land of bad choice

Asta am făcut io când m-am lăsat convins de nevastă s-o însoţesc la un seminar la Costineşti. Ză bed ciois. Cică "te mai relaxezi şi tu!"... 'la mea. Am ajuns acolo înaintea Lenuţei turistice, poate de aia să fi fost aşa, că altă explicaţie n-am. Adică am, da' iar o să-mi sară unii în cap că iar arunc cu noroi în popor şi ţară.
Băi nene, nu mi-aş fi imaginat că la mijlocul lunii Iunie o să găsesc litoralul în halu' în care l-am găsit! Futui mama ei de viaţă, că iar ne-o prins sezonu' estival nepregătiţi! În toată "staţiunea" asta erau funcţionale 2 crâşme, un chioşc cu şaorme şi kebab şi un magazin de ala "avem di tăti" la care orice vroiai să cumperi costa "cât consideri matale că face" (vă zic io al'dată cum o fost cu omu ăsta). Ah, şi clubul-hotel în care am avut "onoarea" de a fi cazaţi. Ocazie cu care am văst şi io cum arată pe dinăuntru Vox Maris, destinaţie prohibită muritorilor de rând pe vremea când băteam io Costineştiul. Club de 4 stele cică. Ne-or primit foarte bine, de la cameră până la restaurant sau piscină făceam slalom printre găleţi (nu de ţâţe, ci de mortar), stive de plăci de gresie, mopuri şi oameni îmbrăcaţi în salopete pestriţe. Că deh, ce contează că e hotelu' plin, noi mai avem de muncă, frate! În fine, bine măcar că era linişte şi pace în zona piscinelor, şi am avut măcar acolo parte de relax.
Da' relaxu' m-o lăsat iute când am ieşit la plimbare prin minunata staţiune. Ici se băteau cuie, colo se suda de zor, dincolo se ridicau nişte coşmelii cu destinaţie necunoscută, şi de pretutindeni răzbăteau vobe "de duh" ale clasei muncitoare. Gunoaie peste tot - pe alei, pe plajă, prin spaţiile verzi... Ce mai, atmosferă fotbalistică în toată regula!
Şi fin'că o vorbă mai veche zice că o poză face cât o mie de cuvinte, vă las să admiraţi splendorile Costineştiului, aşa cum le-am suprins cu aparatul foto, în scurta mea incursiune prin staţiune. Că m-am foarte grăbit să ajung înapoi în oaza ceea unde eram cazat, şi unde era, parcă, mai bine. O să vă relatez în alt episod de ce numa "parcă".


Şi la urmă, o minunată operă de artă menită, probabil, să te ducă cu gândul undeva... departe... cât mai departe de aceste locuri de poveste. O poveste de groază însă.

Probabil că Lenuţa e mare amatoare de horror, sau poate că litoralul se va transforma încet-încet într-o atracţie turistică vestită prin relicvele şi ruinele sale... e şi ăsta un mod de a atrage turiştii, nu?
Ce îi clar îi că, dacă acum 11 ani mi-am jurat că 10 ani nu mai calc la noi la mare, de data asta verdictu' e şi mai drastic: io unu' acolo nu mă mai duc veci! Decât numa' de mă leagă careva şi mă duce cu duba!
O să mai revin cu poveşti din această escapadă, până atunci puneţi mâna şi mai votaţi Retezatul, să aibă ministresa blondă cu ce se lăuda la finalul mandatului. Că parcă văd că vor confisca ăştia ai lu' bok şi chestia asta, de va fi să iasă în final un rezultat bun.

Hai pa!

La paralie

Iacă-mă că m-am întors. Cum de unde? De la paralie*! Pe cât îmi repugnă mie ideea de a merge la mega-trâmbiţata paralie grecească, pe atât de uşor m-am lăsat dus, pe principiu' că "dacă-i musai, apăi cu plăcere". Mnoah, şi dacă tot am ajuns acolo, am zîs să fac şi io ce face tot românu la paralie. Adică plajă. Baie. Odihnă. Corect?.... Neah, cât se poate de greşit. Căci ce face românu' când ajunge la paralie? Ei bine, face shoppinG ! Asta face! Pe lângă faptul că plaja aia "cu nisip" e de fapt cu şezlonguri, că de atâtea şezlonguri şi umbrele nu se mai vede nisipu', e plin şi de ambulanţi. Cam 3 la 5 minute. Cu mărgele. Negri. Cu ochelari de soare. Cu tatuaje. Cu maseuze galbene şi oblice la uochi. Cu gogoşi. Cu gaură. Pe băţ. Gogoşile. Ia gogoaşa neamule! Cu aifan. Cu aipad. Cu CD-uri şi DVD-uri pirat. Cu ce mama dracu' vă mai dă prin cap. Cu gura mare, urlând din toţi rărunchii. Colac peste pupăză, alea 3 ore care le-am petrecut acolo, rezistând eroic "tentaţiilor" ce mă înconjurau, la vro 50 de metri de locul unde stăteam cică "în liniştea mea", un nene cu o tarabă pe roţi vindea de zor textile de tăt felu'. Şi cînd zic de zor, chiar asta să înţelegeţi. 3 ore cât am stat io acolo, o fost omor de lume pe taraba ăluia. Femei şi bărbaţi deopotrivă îşi smulgeau unu' altuia ţoalele din mânuri, probau, urlau, plăteau, plecau, veneau alţii, de ziceai că s-or gătat ţoalele pe Pământ. Marea lor majoritate conaţionali de-ai noştri (mei, cum vreţi voi). Rumâni adică. Şi nenea ăla cu taraba când vedea că scade entuziasmu', mai flutura câte o cârpă pe deasupra gloatei nebune strigând: "Two euros". Ioi mamă, în secunda doi zeci de mâini se întindeau să-i smulgă prada! Spectacol moca!
Şi uite aşa m-am distrat io la paralie. Ceea ce vă doresc şi vouă. Not.


*Esplicaţie: pentru ăi' de nu s-or prins, toate astea să petreceau la Paralia Katerini, că paralie în greceşte înseamnă plajă, deci îs multe rău.

Paradisul pierdut (Paradise lost)

Îmi plănuisem ca, odată şi odată, să mă duc şi io în Maldive. Să mă pun cu burta la soare, pe o plajă din aia ca în poze, cu nisip alb, să mă bălăcesc în apă de aia turcoaz, tot ca în poze, pe un atol pierdut între alte zeci, cum am văst în poze.
Şi uite că tocmai s-o întors de acolo un preten. Numa bine s-o întors să-mi zîcă şi mie cum i acolo şi dacă seamănă cu pozele.
S-o dus omu' cu proaspăta nevastă. Exotic honeymoon. Dac-ar fi bănuit măcar ce-l aşteaptă cre'că se mulţumea să meargă la Ocna.
Ce-o păţit? Mai nimic. Ia să le lom pe rând.
1. O zburat de s-o plictisit, da asta or mai făcut şi altii. Nu asta o fost problema, că asta ştia de acasă. Ce nu ştia era că, odată ajuns acolo, mai are de zburat circa un ceas şi ceva cu un hidroavion vai de mama lui, de o stat ăsta cu curu' strâns până s-o văst pe pământ, pardon, apă. După asta o fost invitat într-o barcă, că mai era de mers f'o juma de oră până la hotel. Adică până la atolul cu pricina unde era hotelul. No bun. O ajuns şi acolo.
2. Hotelul. În fapt, câteva bungalowuri împrăştiate pe o plajă, drept i că plajă din aia ca-n poze. Da' buda, unde-i buda? Şi duşu'? Eeee, afară, aproape ca la mine la ţară, în fundu curţii. Stai în cur pe căcăstoare şi te uiţi prin gard la mare. 4 stele, nene, da nu i-o zis nimeni nimic de colocatari. Ia acolo, câteva şopârliţe inofensive, mai un gândac ce semăna cu un scarabeu din ăla de aveau faraonii pe sarcofage. Dormi tu în liniştea ta acolo, la capătu' lumii, şi poc, îţi cade in cap o şopârliţă din aia mică şi inofensiva. Proaspăta nevastă geme în pat lângă tine şi tu nu ştii di ce, că doar nu-i faci nimic. Ups, gândacu pe picioru' ei fin.
3. La duş, tot afară, cum ziceam. Pitoresc, sub palmieri, după un paravan de stuf. Dai cu mâna prin păr, dai peste altă vietate, de data asta un şerpişor. Tot mic şi inofensiv. Or fi aşa pentru băştinaşi, da' lu' pretenu' meu nu i-o prea plăcut. Nici mie nu mi-ar place.
4. Îmbăiere în marele ocean. Apă, cum ziceam, turcoaz. Ca în poze. Şi limpede. Atât de limpede că vezi înotând pe lângă tine mulţime de peşti, pisici de mare, rechini (aşa, la fo' 40 de ţanti, da tot rechini se cheamă că îs), pe fundu' apei de ăia cu multe chicioare. Fain, ce mai. Parcă înoţi in acvariu.
5. Mâncarea cică o fost ok, atâta că nu prea ştia ce mâncă. Când o întrebat ce fruct i ăla de pe masă, i s-o răspuns "samfrut". Samfrut azi, samfrut mâine. No, s-o ghiftuit cu samfrut.
6. Ce poti face acolo, în afară de ce am zis mai sus? Multe. Pentru doar 50 de dolari de persoană, te "uită" ăia pe o plajă de 2 metri lăţime, în dreapta apă, în stânga apă, în faţă ocean, în spate fo' 25 de kilometri de mers pe jos ca să ajungi la primu' palmier. Singur, tu cu oceanu, gagica sau nevasta (dupe caz), 2 şezlonguri şi o sticlă de apă. Să ai ce bea până seara când vin după tine. Să vadă dacă mai trăieşti. Sau daca mie există plaja aia, dacă n-o înghiţit-o vreun tsunami.
Mai poţi face aşa: pentru doar 300 de dolari de persoană, eşti Robinson pentru o zi şi-o noapte. Adica iar te "uită" ăia, de data asta pe o insulă pustie, o zi şi-o noapte, tu şi, din nou, o sticlă de apă. Te descurci tată, până a doua zi nu e mult. Şi dacă vrei să vină ăia după tine, nu le dai toţi banii înainte. Numa' arvună. Restu' a doua zi. Că altfel, cine ştie, poate uită, se iau cu altele.
Evident că pretenu' meu n-o făcut nimic din astea, e mai liniştit aşa de felu' lui. I-or ajuns senzaţiile tari din cameră şi de la duş.
Şi uite aşa or petrecut oamenii în Maldive, pe o insulă ca alea din poze. Şi s-or întors acasă plini de impresii şi de dorinţa de a nu se mai întoarce acolo niciodată.


Da' io tot vreau să mă duc. Că ui ce mişto arată în poze! Nu cred ca e adevărat nimic din ce mi-o zis. Tre' să mă conving personal. Nu las io nişte poveşti din astea rău-voitoare să-mi ruineze visele. Pentru mine paradisul ăla încă există. Nu s-o pierdut.

Cerebel de român

... sau cum ne facem singuri neamu' de căcat.

Aşadar, Austria, Stubaital, început de an 2009. Într-una dintre dimineţi, aşa după cum ne era programul, plecăm cu maşina la Stubaier Gletscher, să ne dăm. Ajungem, parcăm (în parcarea D, A B şi C erau deja pline ochi), ne echipăm şi pornim spre capătul parcării spre a ne îmbarca în autobuzul care ne ducea la staţia de bază a telegondolei. Nu vă gândiţi că ne ducea câţiva km. Doar vreo 4-500m, dar oamenii ăştia îs foarte bine organizaţi, până la extrem. Nu te lasă să baţi pe jos cei 500m, te duc cu autobuzul, aşa că n-ai absolut nimic de comentat când dai un purcoi de bani pe ski-pass. De banii ăia te plimbi cu instalaţiile pe cablu, te duci la piscină şi te cară şi cu autobuzu 500m.
Booon, da' nu despre asta e vorba. Continuăm. Stăteam dară să vina buzu. Şi la un moment dat aud în spatele meu pe cineva răcnind: "Vezi că astea costă bani, bă ţărane!". Acum, ce să vă zic. In Austria nimeni nu strigă pe stradă, pe pârtie, la supermarket, în parcare. Nimeni nu se agită, nimeni nu are treabă cu cel de lângă el. Toţi au răbdare, toţi manifestă înţelegere, toţi dau dovadă de respect pentru cei din jur. Toţi, mai puţin noi, românii. Noi ne simţim datori să ne dovedim superioritatea prin gălăgie, urlete, înjurături, claxoane şi tot tacâmu'.
Revin. Aud în spatele meu pe cineva răcnind: "Vezi că astea costă bani, bă ţărane!". Mă întorc şi dau cu ochii de CRBL. Da, chiar de el, cel ce cântă, dansează şi actoreşte. Dempreună cu (bănuiesc) soţia şi cu încă un ins, necunoscut mie. Ţăranu' era un alt turist, ceh după grai, care se grăbea să ajungă la haita lui de copii. Şi care, în graba lui, o fi avut nesimţirea şi tupeul să se atingă de vreuna din piesele de harnaşament ale cuiva din grupul celor 3 amintiţi. Acu', care din cei 2 masculi o fi enunţat răcnetu' de mai sus, nu ştiu, nu vreau să-mi fac păcate cu CRBL să zic că el. Cert e că nu ne dezminţim. Suntem cei mai buni, cei mai frumoşi şi cei mai deştepţi, şi nu putem fi atinşi nici măcar din greşeală, că ne sare muştaru' urjent.
Ar mai fi multe exemple de dat, ca cel al unui moşulică cu care ne-am urcat la un moment dat în acelaşi scaun de telescaun, şi care, datorită faptului că, la urcare, copilul meu a alunecat usor şi s-a aşezat rău în prima fază, aşa încât moşulică s-a simţit jenat, s-a simţit totodată dator să sublinieze în frumoasa limbă românească "Aşa-i cînd te pui în telescaun cu nişte cretini". Primul impuls a fost să-i dau un brânci, l-am lăsat însă în pace, cu ale lui.
Nu mi-aş fi adus aminte probabil de aceste întîmplări dacă nu mi-ar fi ajuns în browser chestia asta. Păi, fraţilor, dacă (zic "dacă", aşadar presupun, nu e o afirmaţie) şi la hotel v-aţi purtat ca în parcare, nu e de mirare că aţi păţit ce aţi păţit. Oamenii ăia nu înjură, nu se agită, nu strigă, răspund şi ei cum pot. Şi, parafrazînd un banc pe care mi l-a reamintit Stanciu, zic aşa: "Cum faci, aşa primeşti".
Aşa că pe mine, unul, nu mă miră că suntem trataţi ca nişte oameni de mâna a doua. Dacă aşa ne manifestăm, asta şi meritam!

Yassas!

Prietene Cosinus, pe tine te-a nins deja, pe mine curg apele. Si la propriu si la figurat. (Ma scuzati, ca n-am diacriticele la mine). E cald aici, cald rau... si umed... si stau in casa prietenei mele Arabella si privesc panorama Marii Egee pe o imensitate de fereastra ce da spre mare. La naiba, ce casa! Mai am putin si ma intorc acasa - de fapt in locul pe care soarta mi l-a harazit drept casa. Pana atunci insa o sa mai trag adanc in piept aerul asta cald si umed de Thassos, incarcat de miresme dulci de smochine, incarcat de energii pozitive emanate din adancul marii de azur... Pfuuuu, ma apuca amocu'... Ce casa, domne, ce casa! I've had it! Ma duc la plaja!

Yassas!