Azi sunt pesimist (1)

Trăiesc în România, într-un oraş nici prea mare, nici prea mic. Şi pâna acum, să mă ajute Dumnezeu în continuare să fac la fel, am încercat să-mi văd de treaba mea. Să nu deranjez, să nu calc pe bombeu diverse personaje. Chestie care mi-a fost benefica din anumite puncte de vedere, însă de-a dreptul distrugătoare din perspectiva creşterii economice a afacerilor pe care am încercat să le dezvolt. Fiindcă am refuzat să mă înregimentez politic sau /şi cocalaristic (daca îmi e permisă inventarea acestui cuvânt), nu am avut decât de pierdut, mai ales în ultimii ani, drept pentru care am ajuns în situaţia de a mă gândi foarte serios la a-mi închide afacerile (atât cât a mai rămas din ele) şi de a căuta oportunităţi în afară. Fiindcă aici, în ţara ta, dacă nu eşti membru de partid (orice partid) nu meriţi o pâine. Dacă nu dai şpagă nu meriţi o pâine. Dacă nu esti manelist, nu meriţi o pâine. Dacă eşti cinstit nu meriţi o pâine. Meriţi în schimb să fii tratat ca un posibil hoţ.
Aşa că, pentru a-mi păstra independenţa şi verticalitatea, în acest moment singura solutie viabilă de a scăpa din această mlaştină este "afară". Evident, nu la spălat vase sau la cărat cărămizi pe şantiere, cu atât mai puţin la căpşuni sau castraveţti. Nu am facut atâta şcoală, nu am înghiţit atâtea în ţara asta pentru a căpăta experienţă doar ca să ajung slugă. Sunt destule oportunităţi care să-mi permită să-mi demonstrez aptitudinile şi unde să fiu apreciat, fără a mi se cere să fac plecăciuni în faţa unor nulităţi, în faţa unor oportunişti şi lingăi. Şi dacă asta n-o pot face pentru ţara in care trăiesc, asta e. O să beneficieze altii de cunoştinţele mele. In fond, nu sunt nici primul, nu voi fi nici ultimul.
Am ajuns la saturaţie, sunt scârbit la maxim de ce s-a ales din ţara ast în 20 de ani. Am fost unul dintre cei care, în Decembrie '89, credea cu tărie că ţara asta se va transforma în bine. Şi pentru asta am refuzat oportunitatea de a emigra, ca student în prima fază, în US. Acum "după 20 de ani" mă uit în jurul meu şi îmi dau seama că a fost, probabil, cea mai proastă decizie pe care am putut s-o iau în viaţă. Pentru că, după 20 de ani, pur şi simplu realizez că societatea asta e atât de bolnavă că nu se va mai face bine niciodată. Indiferent câte UE vor mai veni peste noi. Ba mai mult, observ că cei veniţi de "afară" să ne trateze, nu numai că nu reuşesc, dar se molipsesc şi ei de felul ăsta "de a fi" care ne guvernează, în mod obligatoriu şi fără opţiunea de a refuza, vieţile. Suntem o societate puternică se pare, care reuşeste să impună şpaga, manelismul, făloşenia, egocentrismul, şi celor care erau, până mai ieri, guvernaţi de alte percepte de viaţă. Puternică, însa această putere este în fapt doar un cancer, un mucegai, o putreziciune care roade, încet-încet, tot ce prinde.
Un mai tînăr interlocutor îmi spunea într-o discuţie că nu sunt patriot când gândesc aşa. Că avem cu toţii o datorie faţă de ţară. Aşa gândeam şi eu. Acum 20 de ani. De aia n-am plecat. Aceşti ani au trecut, si n-am ajuns nicăieri. Aşa că eu unul nu mai cred în idealurile astea. Sunt doar niste speranţe desarte. "Ia sa fie un nucleu patriot şi realist la conducerea ţării, să vezi ce repede s-ar schimba lucrurile în 20 de ani ", îmi zicea acelaşi interlocutor. Din păcate pentru ţara asta, n-are să se întample asta niciodată! Iar pentru mine, personal, cei 20 de ani au trecut.
Am fost patriot, poate mai mult decât alţii, cu siguranţă mai mult decat ar fi fost cazul. Acum unii mă arată cu degetul, că am ajuns la vârsta mea să îmi doresc sa plec de aici, şi că nu-mi pasă de ţara mea. Ăsta e crudul adevăr, de patriotismul meu s-a ales praful, au avut grijă de asta cei 20 de ani "de tranziţie". Oportunităţi poate ar mai fi, însă pur şi simplu refuz să mai fac uz de ele în condiţiile astea. Mi-e silă numai la gândul că, pentru cutare lucrare, cineva trebuie să-şi ia "partea". Şi nu vreau să mai trăiesc aşa.
"Ce mi-a dat mie ţara asta, şi de ce îi sunt dator?". Ei bine, nu putem nega, ţara asta ne-a dat o educaţie, ţara asta ne-a dat un loc sub soare. Ţara asta ne-a dat o copilărie, aşa cum a fost ea - frumoasă pentru unii, grea pentru alţii, ţara asta ne-a dat cât a putut ea să ne dea. Problema e că noi ce dăm, nu dăm ţării, ci acestei societăţi putrede şi, cel mai grav, celor ce o guvernează şi o ţin în viaţă. Şi aici e adevărata problemă: "Ce mi-a dat mie societatea şi statul român, şi de ce i-aş fi dator?" Aici răspunsul se schimbă radical - societatea asta nu mi-a dat până acum nimic bun, eu în schimb i-am dat mai mult de jumătate din viaţa mea. Societatea asta îmi dă doar nervi şi stres. Statul nu-mi dă nimic. Imi ia în schimb tot ce poate. Nu-mi lasă nici măcar acel minim necesar unui confort decent. Şi atunci, ca să îl obtin, ar trebui să devin şmenar, şmecher, combinator, şpăgar, evazionist, de ce nu chiar om politic, adică ceea ce nu am fost şi nu vreau să devin vreodată.
Drept pentru care explorez deja oportunităţi şi variante în locuri unde "filozofia" asta de viaţă românească nu a pătruns. Incă...

Revin. Mai am.

CIO

Deci, am zis că nu s-o petrecut nimic la botezu ăla, şi chiar aşa o fost. Da' am uitat de faza de după. Cred că din cauză că creeru meu o fost prea traumatizat de experienţă şi o refuzat să mai proceseze ceva în sensu ăla. Acu 10 minute însă, involuntar, mi-am amintit.
Deci, când s-o gătat botezu, masa, dansu, cinstea, tot, o trebuit să merem acasă. Şi doară nu era să merem pe jos. Am chemat taxi. Care o şi venit, relativ repede, de n-o apucat să-mi îngheţe pe cravată apa sau berea sau ce o fi fost de mi-am pus pe mine cînd m-am ridicat de la masă.
Mnoah, taxi ca orice taxi, atâta că ăsta era un Logan auriu. Da, A-UR-IU. Dacă ştiam de ce e auriu, jur că nu mă urcam în el. Da' am aflat abia după ce am tras uşa după mine.
Fraţiloooor! Driveru' - un nene oacheş, cu mustaţa pe oală, cu şapca p-o ureche, cu burdihanu cât o bute de 500, lichit de volanu de Logan auriu, huse de chele pe scaune şi pe banchetă în spate, şi - culmea supliciului - MANELE! Am vrut să mor, da' era prea târziu! Ce să mă mai dau jos... şi de sărit din maşină, no chance! Aşa mers smucit de când mama m-o făcut n-am văst! Cre'că din cauză că i se freca volanu de burtoi merea aşa smucit, că nu luneca volanu, că şi ăla era în chele, am uitat să vă zic. Nu ştiu cu pedalele ce avea de le călca aşa, poate aşa merea maşina aia, trebia să dai la pedale ritmic, mnoah...
Cînd aproape de destinaţie, dau să-i bag o indicaţie s-o ia pe une ştiam io că trebe să ajung une vreau. "Mi-aţi zis blocu cutare, ştiu io unde, doamnă dragă!"
Doamnă dragă??? Ioi mamă, eşti mai beat ca mine, nene! Diferenţa e că io nu-s la volan!
Nu i-am mai zîs nimic, că mi-o şi trăgea, acolo, pe loc, pe bancheta de piele din Loganu auriu.
Şi după ce s-o sfârşit supliciu, mă dau şi jos ("Aici e bine?" - I PERFECT! ), mestecat bine şi cu capu răsunând de ritmuri de mezel. Şi Loganu auriu pleacă. Şi io rămân ca la dentist, uitându-mă după el... şi după curu lui. Pe care trona mare şi frumos un număr de înmatriculare:

Got the catch?

Completare târzie: M-o intrebat unu că ce număr e ăla cu XX-00. Mnezo! Aşa că pentru a elimina orice dubiu, XX şi 00 îs puse acolo ca să înlocuiască nişte litere şi cifre de-adevăratelea, că nu vreau să mă prindă, Doamne-feri, balaoacheşu şi să-mi zîcă iar "Doamnă dragă".

Nimic despre botez

Deci, ieri am fost la un botez. O fost complet neinteresant, drept pentru care n-am a vă povesti nimic despre asta.
Fiind însă o ocazie oficială, mi-am amintit de păţania unor cunoscuţi.
Invitaţi fiind ei la o nuntă de fratele sau vărul unuia din socri (ceva de genu ăsta, nu mai ştiu exact da' nici nu-i foarte important pentru naraţiune), se duc oamenii la ora stabilită în locul stabilit.
Amu', şiţi şi voi cum arată unele din localurile astea de fac nunţi: îs laolaltă în aceeaşi clădire mai multe saloane, fiecare cu nunta lui. Aşa şi la hotelu ăsta, altfel, foarte mişto.
Aşadar, să duc oamenii mei la nuntă. Şi intră în salon. Aci... nu prea cunoşteau pe nime', să uită după ăia de i-or invitat, nu-i văd, timp în care îs băgaţi în samă de careva de pe acolo.
Sala - plină ochi. Loc la mese - ioc. Da' nu-i bai, că românu e ospitalier şi descurcăreţ. Se mai aduce o masă, se servesc aperitivele, alea, alea.
Oamenii se aşează, servesc aperitiv, în speranţa că, la un moment dat, îi vor zări pe ăi de-i cunoşteau şi ei, adecă fratele sau vărul unuia din socri (ceva de genu ăsta, nu mai ştiu exact da' nici nu-i foarte important pentru naraţiune), gândind că or fi ieşiţi pe undeva la aer.
Şi după ce or dat şi o tură de sală, să-şi prezinte omagiile tinerei perechi, i-or găsit şi pe ăia cunoscuţi.
Pe hol. La o ţigară. Doar că veneau din altă sală. Unde era nunta care trebe. Ăştia de care vă zic erau la ALTĂ NUNTĂ.

Aşa că, atâta vă zic, aveţi grijă la ce vă băgaţi!

Politicienii incurajeaza pirateria!

Io cand merg cu masina, ascult muzica. E spatiul meu propetate personala, si pot sa ascult orice si oricat de tare, ca nu deranjez pe nimeni (nu va ganditi la altele, e "instalatia" standard de pe masina, nu ascult cu geamul deschis, si, pe verificate, la un metru in afara abia daca se aude ceva). In general ascult radiouri, ca e mai comod. Muzica buna e peste tot, daca nu e, cu o apasare de boton capeti.

Pana acum era suportabil, puteam trece peste calupurile de publicitate. Dar de cand cu campania asta electorala, deja e peste limite. Reusisem aproape sa trec peste reclamele Q-Fort (sa reziste... sa reziste... sa reziste...), dar publicitatea electorala intrece orice imaginatie. Mai obsesiva, mai plina de cacat minciuni.

Mi se pare absolut normal sa-ti iei campii si sa navalesti pe deceplusplus si torente si sa iei orice, numai sa nu-i mai auzi!

(Disclaimer: Pentru cei interesati, eu ascult in masina numai MP3-uri facute de mine dupa CD-urile originale pe care le-am cumparat in mod legal si pe care le pot prezenta drept dovada. Asta asa, in caz ca ii vine cuiva vreo idee...)

Z'diaristi (I)

Am promis eu de mult ca ma leg de viata ziaristilor, da' am mai lasat-o. Acum iar mi-a sarit tandara, asa ca dau startul.

Sa nu intelegeti gresit. N-am nimic impotriva presei. N-am nimic cu un mic procent de oameni de presa. Am, in schimb, cu restul. Care apar pe sticla, in difuzor sau din cerneala tipografica, si scot din ei niste ineptii de ingheata apele. Bine, se baga in domenii total straine lor, se dau mari destepti, e in regula. Da' sa nu cercetezi sursa, sa vezi ca ceea ce bagi tu acolo e total pe langa... ei, asta nu mai accept.

Acu' cateva minute imi atrage atentia, la RealitateaTv, un reportaj. "Baza de date a Primăriei Capitalei a fost distrusă de o cădere de tensiune". Ce, mah?!? Intru pe site, si dau de stirea respectiva. Ah, numai o parte? Ma rog, da' chiar si asa... Cum 'zda ma-sii, ce sistem informatic au aia? Un kkt de fluctuatie de tensiune distruge singurul hard-disk pe care era o baza de date care contine "evidenţa tuturor dosarelor pe care Comisia Juridică a Primăriei Capitalei le are în instanţă pe legea 10". Breeeee.... aici nu e ceva kosher! Da-o-n ma-sa, un UPS, un backup, ceva? Nimic? Nu se poate, nu pot fi chiar asa inconstienti, desi... traim in Romania, nu?

Si ma apuc de cercetat. Nici nu mi-a trebuit mult - doua, trei linkuri de gugal. Si, evident, e o gogoasa jurnalistica. Nu coapta bine de tot, da' oricum, nici in clin, nici in maneca cu deontologia si profesionalismul.

"Nu au disparut date dosarelor depuse pe Legea 10. Nu putea sa dispara asa usor, este vorba despre o problema la introducerea unor date privind litigiile pe rol care au aparut la Centrul de calcul din cauza unei caderi de curent", zic unii.

"Datele şi informaţiile referitoare la cele aproximativ 43.000 de dosare depuse de foştii proprietari ai caselor şi terenurilor naţionalizate la Primăria Municipiului Bucureşti în ultimii 7 ani sunt gestionate în cadrul aplicaţiei informatice Legea 10, proiectată de Centrul de Calcul al CGMB şi aflată în exploatare la Direcţia Juridic, Contencios şi Legislaţie. Toate datele introduse pot fi găsite în orice moment şi vizualizate pe site-ul Primăriei Municipiului Bucureşti.", zic altii. "Pentru rezolvarea problemei apărute, au fost luate o serie de măsuri tehnice şi administrative, după cum urmează: S-a repus în funcţiune serverul / S-a restaurant baza de date, fiind recuperate toate informaţiiile până la nivelul lunii martie 2008 / DJCL, Centrul de Calcul şi DSI au demarat acţiunile necesare în vederea colectării şi introducerii în baza de date a modificărilor apărute în dosarele pe rol în perioada aprilie-septembrie 2008"

"Surse municipale spun că distrugerea bazei de date are legătură cu arestarea recentă a unui funcţionar municipal [...]", zice in alt loc.

Aaaa... pai ziceti asa, mai baieti! N-a disparut toata baza de date, ci numai o parte. Avem si back-up-uri. Chestia e ca avem noi un interes, si o bagam pe aia din martie, mai tragem de timp pana rezolvam. Asa mai inteleg si io cum sta treaba.

Dar nu-mi bagati pe gat stiri alarmiste din domeniul IT, asa cum altii il vopsesc in acarul Paun pe administratorul de retea de la Primarie. Sapati pana la capat, si urlati pe post adevarul, daca va tin bilutele. Dar probabil nu va tin, asa ca salariul vine si cu stiri din astea...

Ultrascurta

- Ce-ai patit, mah, de ai mana in ghips?
- Am cazut de pe ma-ta!

Un telefon

Sună telefonu'. Răspund. O duduie:
- Aş vrea şi eu o ofertă de Revelion.
Eu: - Unde?
Ea: - Pe mail!

Acu', adevăru' e că şi io, ce întrebare am pus...

The future of America

Oare numai mie mi se pare ciudată alăturarea asta de nume? Oare să fie doar o pură întamplare? Sau aici şi-o fi băgat necuratu' coada?


(pentru cine încă nu ştie, Biden e alesul lui Obama pentru funcţia de viceprezident)

Omuleţi cu etichetă

A dat naştere unei fetiţe şi a plecat de la maternitate cu un băieţel.

Aşa vă trebe băăăăăă, de ce nu le puneţi pe mână o etichetă?
"Cu puţă" şi "Fără puţă".
Să ştie femeile alea din maternitate cum i ambalează. Că io cre'că nici măcar nu se asortează rozu' la ăia "cu". Că revine prea mult roz pe cap de omuleţ.

Deci sărbătoare naţională în Kenya

În satul Kogelo din Kenya, unde locuieşte bunica lui Obama din partea tatălui, vestea câştigării alegerilor de către candidatul democrat a fost primită miercuri dimineaţă cu mare bucurie.


Am trăit s-o văd şi p-asta: poporul kenyan (aşa i-o zice?) sărbătoreşte printr-o zi specială, decretată de însuşi prezidentu' naţiei, alegerea prezidentului Americii unite şi fericite. Primu' prezident "de culoare" de la White House (încă White... până când oare?). Deci io cre'că nici americanii "de culoare" (asta-i un fel de cum le zice la noi rrrrrromi la ţigani) nu să bucură aşa de alegerea lu' Obama cum să bucură consătenii lu' bunica lu' Obama din Kongelo. Şi să bucură nespus şi fratele de mult pierdut a lu' Obama. Mai ales că cică i-ar fi promis că-l pune în locu' lu Condoliţa.
Păi şi cum dracu' să nu te bucuri când unu de-al tău ajunge aşa mare şi tare? Ce, poplăcenii nu s-ar fi bucurat dacă în locu lu' Thomas Jefferson era prezident Trăian Brad? Mai ales că frate-so, Johhny, era mare mahăr la vremea aia, că avea puterea stelei şi pistol. Mnoah, da' ca românu cinstit şi fraier, s-or multumit cu nimic şi iaca, acu o ajuns la putere "Fiul Kenyei".
Şi nu numa atât, da să pare că o să i să dea tot lui şi Casa Albă din Kenya (sau asta n-o fi albă, o fi direct "de culoare"?), că ui ce zice poporu: "Senatorul Obama este noul nostru preşedinte. Dumnezeu a răspuns rugilor noastre", a declarat un pastor. (asta am luat-o tot de acolo).
Fac o paranteză, tocma' o zis Mândruţă că "America a dat contrastul la maxim şi a pus la Casa Albă un preşedinte (ghici! - eeezact!) de culoare". He-he-he.
Deci să continui. Deci mi să pare o chestie absolut mortală asta cu sărbătoarea naţională. Îs curios numa da că o să ramână aşa, sărbătoare naţională an de an, măcar până stă Obama la Casa aia mare şi încă Albă.
Faza asta cu Obama îmi aminteşte de "premoniţiile" serialului 24, dacă alea or fost numa scenarii şi nu cumva cineva ştia ceva. Deci dacă fazele din serialu ăsta continuă tot aşa, apăi nu pot spune decât "Beware, America!".
Ioi, o zis Mândruţă că Obama e NEGRU!!! Şi că îl mai cheamă şi HUSSEIN!!!
Deci acu' po' să zic şi io ţigan?