La paralie

Iacă-mă că m-am întors. Cum de unde? De la paralie*! Pe cât îmi repugnă mie ideea de a merge la mega-trâmbiţata paralie grecească, pe atât de uşor m-am lăsat dus, pe principiu' că "dacă-i musai, apăi cu plăcere". Mnoah, şi dacă tot am ajuns acolo, am zîs să fac şi io ce face tot românu la paralie. Adică plajă. Baie. Odihnă. Corect?.... Neah, cât se poate de greşit. Căci ce face românu' când ajunge la paralie? Ei bine, face shoppinG ! Asta face! Pe lângă faptul că plaja aia "cu nisip" e de fapt cu şezlonguri, că de atâtea şezlonguri şi umbrele nu se mai vede nisipu', e plin şi de ambulanţi. Cam 3 la 5 minute. Cu mărgele. Negri. Cu ochelari de soare. Cu tatuaje. Cu maseuze galbene şi oblice la uochi. Cu gogoşi. Cu gaură. Pe băţ. Gogoşile. Ia gogoaşa neamule! Cu aifan. Cu aipad. Cu CD-uri şi DVD-uri pirat. Cu ce mama dracu' vă mai dă prin cap. Cu gura mare, urlând din toţi rărunchii. Colac peste pupăză, alea 3 ore care le-am petrecut acolo, rezistând eroic "tentaţiilor" ce mă înconjurau, la vro 50 de metri de locul unde stăteam cică "în liniştea mea", un nene cu o tarabă pe roţi vindea de zor textile de tăt felu'. Şi cînd zic de zor, chiar asta să înţelegeţi. 3 ore cât am stat io acolo, o fost omor de lume pe taraba ăluia. Femei şi bărbaţi deopotrivă îşi smulgeau unu' altuia ţoalele din mânuri, probau, urlau, plăteau, plecau, veneau alţii, de ziceai că s-or gătat ţoalele pe Pământ. Marea lor majoritate conaţionali de-ai noştri (mei, cum vreţi voi). Rumâni adică. Şi nenea ăla cu taraba când vedea că scade entuziasmu', mai flutura câte o cârpă pe deasupra gloatei nebune strigând: "Two euros". Ioi mamă, în secunda doi zeci de mâini se întindeau să-i smulgă prada! Spectacol moca!
Şi uite aşa m-am distrat io la paralie. Ceea ce vă doresc şi vouă. Not.


*Esplicaţie: pentru ăi' de nu s-or prins, toate astea să petreceau la Paralia Katerini, că paralie în greceşte înseamnă plajă, deci îs multe rău.

To'arşu Pogea, mănânci căcat!

Atât.

Când viaţa nu te lasă să trăieşti...

Nu ştiu daca am reuşit să exprim cu acest titlu exact ce am vrut... oricum, ţin să-i avertizez pe cei ce mă critică pentru atmosfera oarecum pesimistă şi sumbră a acestui blog, şi care probabil aşteaptă ca tot ce scriu aici să fie vesel şi de râs, că urmează un nou post deloc distractiv şi deloc plăcut.
Aşadar, am trecut zilele astea, alături de nişte prieteni buni, prin clipe cumplite. Fapt care mi-a dovedit (de parcă mai era nevoie) că sistemul sanitar din România e un căcat. Că poţi ajunge de la extaz la agonie în doar câteva ore, fără ca măcar să-i pese cuiva, fără ca măcar să poţi face ceva... Şi toate astea după ce ani de zile cotizezi ca un fraier la bugetul acestui sistem de căcat, şi nu ştiu de ce, toţi, ajunşi la mâna sistemului, ne aşteptăm să fim trataţi, totuşi, ca nişte oameni. Ceea ce bineînţeles nu se va întâmpla vreodată.
Cei care aţi ajuns să citiţi până aici probabil deja sunteţi curioşi să aflaţi ce s-a întâmplat. Ei bine, s-a întamplat că o familie ce aştepta să i se nască un copil săptămâna viitoare se întreabă acum dacă va mai fi vreodată o familie. Iar eu stau şi mă întreb aşa:
- cum e posibil ca timp de 8 luni jumate nimeni să nu-şi dea seama că fătul are oareşce probleme şi că ar putea muri, aşa cum s-a şi întâmplat, practic de azi pe mâine?
- de ce unei femei căreia i-a murit copilul înainte de naştere şi care avea aviz pentru operaţie de cezariană, având diverse probleme de sănătate, i s-a "recomandat" o naştere normală a unui făt mort, naştere care era evident că va fi un chin fără seamăn pentru femeia şi aşa prăbuşită moral şi fizic?
- de ce nu se pot pune perfuzii în timpul nopţii doar fiindcă "nu avem semnătura şefului"? Ajung oamenii să chinuie sau să moară fiindcă nu există o semnătură?
- de ce mai apoi, sfârşit calvarul ăsta al aşa-zisei naşteri normale, e nevoie de 3 ore ca să devină evident că femeia asta are hemoragie internă şi multiple alte complicaţii?
Ajunge? Nu ştiu, se pare că unora viaţa le joacă feste cumplite... femeia asta a trecut în ultimele 3 zile printr-o naştere îngrozitoare, urmată de o operaţie de histerectomie ce a durat mai bine de 4 ore, şi mai apoi de încă o operaţie datorată unei insuficienţe respiratorii. Şi acum, la mai bine de 3 zile de la nefericita veste, încă se zbate în spital între viaţă şi moarte. Şi vin şi pun o nouă întrebare: era asta singura alternativă, sau colectivul de medici şi specialişti de fapt nu ştie ce să facă în situaţii limită, şi se fereşte să-şi asume vreo responsabilitate? Şi asta în ciuda faptului că, în buna tradiţie românească, s-a "dat" unde şi ce a trebuit...
Acum, trecând peste drama acestor oameni, care şi-au pierdut, chiar înainte de a se naşte, copilul aşteptat de mai bine de 15 ani, tare mă frământă o chestie: oare mai avem vreo scăpare? Sau ne omoară societatea asta pe rând, unul câte unul, şi la propriu şi la figurat?
La final, nu pot decât să spun aşa: ne rugăm cu toţii Bunului Dumnezeu pentru oamenii aceştia, şi pentru mulţi alţii aflaţi în situaţii limită, să treacă cu bine de momentele acestea de cumpănă. Doamne-ajută!

P.S. Toate cele de mai sus s-au petrecut şi se petrec încă la maternitatea si Spitalul Judeţean Sibiu... Când şi dacă cineva îmi va răspunde la unele din aceste întrebări, promit să revin şi să vă aduc şi vouă la cunoştinţă acele răspunsuri.

Tratament de dimineata

Plec de dimineata de acasa. Incruntat si marait, cum altfel? Ma urc in masina, parcurg cateva sute de metri pana in dreptul unei scoli, unde e o trecere de pietoni si inaintea ei un limitator de viteza de-a crumezisul intregii strazi. Infamele speedbumpers, negre, cu zebre galbene.

De departe vad o batranica mica, subtire, cu pas grabit. Trece grabit de trecerea de pietoni, se opreste in dreptul limitatorului. Ma lasa sa trec. Ma uit contrariat in oglinda. Batranica porneste in traversare facand echilibristica pe varful limitatorului. Ca doar e pe zebra, nu?

Mi-am inceput ziua bine, cu gura pana la urechi.

Number of the Beast!

Deci, nu odată, ci de 3 ori numărul bestiei! Aşa o împlinit maşina mea ieri, unde altundeva decât pe Valea Oltului cea des-blocată...
Să fie un semn că de acum încolo bestia din ea o să se dezlănţuie? Sper că nu, că io îs mai liniştit la volan de felu' meu, adică nu calm, numa' liniştit, în sensu' că nu îs vitezo-maniac. În rest, numa' calm nu-s, mai ales cînd am parte de bizoni în trafic.
Da' să nu divaghez, că nu despre mine e vorba în postu' ăsta, ci despre pejică şi ai ei 9 de 6.
O să vă întrebaţi cum oi fi reuşit să fac poza, numa' Bunu Dumnezău ştie de unde o răsărit parcarea aia taman când o trebuit...

Fii responsabil! Reciclează! (2)

Aşa cum am zis mai demult, am o problemă cu reciclatul diverselor materiale pe care le produc sub formă de deşeuri. Aveam o mare problemă cu maculatura, problemă care însă sper să o rezolv săptămâna asta, şi asta datorită lui Cosinus, care n-o uitat de întrebarea mea, şi mi-o vândut un pont. Acum ştiu cam pe unde pot preda maculatura. Rămâne de văzut dacă voi reuşi s-o şi predau.
Dar nu vreau să bat câmpii iar pe tema asta. Acum am altă problemă. La locu' ăla unde îs containerele de gunoi la mine în cartier (nu ştiu cum i zice la locu' ăla, chiar, cum i zice?) nişte ţigani, sau boschetari, sau ce or fi fost ei, în fine, nişte omini (că şi ei îs omini) care trăiau într-o centrală dezafectată, adunau PET-uri într-un sac imens. Nu ştiu ce naiba făceau cu ele, bănuiesc însă că undeva, cineva, cumpără aşa ceva. Şi omnii ăştia probabil mai făceau şi ei un ban de-o pâine (bere, secărică, săniuţă, brrrr ce frig e!).
Da' amu, de-o vreme or venit nişte monştri cu chip de om şi or dărâmat centrala. Şi ominii ăştia strângători de PET-uri şi de fiare vechi or cam dispărut din peisaj, ca le-o dispărut adăpostu' şi s-or fi dus să caute altu' pe alte meleaguri.
No, da' între timp locatarii cartierului s-or învăţat să bage PET-urile în sac şi să nu le mai arunce la container. Deci... se poate. Cetăţenii îs receptivi, se capacitează, se responsabilizează. No, deci PET-urile separat. Şi vine ieri maşina de gunoi. Şi ce fac "operatorii" de pe maşina de gunoi? Deşartă ditamai sacu' de PET-uri în maşina de gunoi. Şi toarnă peste gunoiul menajer din container. Am crezut că nu văd bine. Da' încă văd. Nu bine, ci perfect. Deci stimaţi concetăţeni... ce dracu puneţi voi PET-urile alea separat? Că tot aia!
Şi acum vin şi zîc aşa: La Mediaş gunoiul se colectează selectiv. La Cisnădie gunoiul se colectează selectiv. Astea că-s lângă mine şi le ştiu.
Şi atunci, (stimate) domnule primar Klaus Johannis, proiect de preşedinte, om umblat şi frate cu toată Europa, vă întreb aşa: în Sibiu (Hermannstadt pre limba Dvs. maternă) de ce dracu' nu se poate? Că uite, cetăţenii vor, cuplează la iniţiative de genu' ăsta. Da' singuri n-au cum! Oare chiar aşa greu să fie pentru primăria noastră să încerce a accesa fondurile europene pentru un aşa demers? Poate îl întrebaţi pe colegu' Dvs. Thellmann de la Mediaş cum or făcut dânşii de acolo s-o putut!

Pentru final, mi-am amintit de o campanie ce făcea referire la gunoaiele ce inundă Delta Dunării, şi de unde am salvat nişte ad-uri. Mi-or plăcut, drept pentru care postez şi eu unul. Că asta ne aşteaptă şi pe noi, chiar dacă nu locuim în Deltă.

O eterna disputa

Unul din subiectele etern discutate, ca nah, romanii, toti si fara exceptie, se pricep la toate, si stiu cel mai bine, e Logan nou vs nemteasca second-hand. Si se discuta pe toate tonurile, de la calm la isterie, si se aduc toate argumentele, de la hartii pana la obiecte care taie. Nu ma implic, io m-am hotarat pe banii mei, da' n-am putut sa nu observ astazi un pavaj nou, pus de cateva saptamani. In fata unui hotel unde nu prea gasesti masini mai vechi de cativa ani.

Revin subit!

Bine că ştim unde eşti! Ah, şi când te întorci de "acolo" să nu uiţi să te speli pe lăboanţe. Da?

Ma framanta... (II)

Ii o disperata care imi tot trimite SMS-uri... cica "Low Battery"...

Oare ce vrea? Sa ma duc sa-i duc baterii sau sa imi pun telefonul la incarcat?

Intamplari de la ghena

Mi-am aruncat usa de la intrare la gunoi. (Pentru sarcastici: da, mi-am pus perdea :-P). In timp ce transportam deseuri la ghena vad o pereche in varsta, respectabili, imbracati frumos, probabil titrati, cercetandu-mi fosta usa, pusa langa ghena. Pana sa ajung langa ei, doamna isi trece poseta dintr-o mana in alta, domnul la fel sacosa, ridica amandoi de usa si pornesc cu pasi furisati. Dand cu ochii de mine, isi dau seama amandoi, dupa ce tineam in maini spre a fi aruncate, ca usa imi apartinuse. Domnul lasa privirea in jos, iar doamna imi spune blajin: "Domnule, nu va suparati, o luam noi, a noastra e stramba si ne intra iarna frigul in casa...".

Sa nu-ti bagi pixu'-n el sistem de pensii?

Putin mai tarziu, coborand din nou la ghena, dau cu ochii de o tiganca cu puradeaua dupa ea. Negrii ca taciunele, dar nu murdari. Hainele ponosite, dar nu jegoase. Tiganca cotrobaia prin tomberoane, fetita, sa fi avut 7 - 8 anisori, strangea la piept si se uita cu drag la un ursulet de plus. Ii ignor, las ce ce am de lasat, si in timp ce ma indepartam o aud pe tiganca spunand cu voce duioasa: "Hai acasa, puiu' mamii, ca-i tarziu, trebuie sa te mai imbaiezi, ca maine mergi la scoala...".

Parca solutia Kalashnikov-ului nu prea e buna...