To vote or not to vote... this is the Q (part two)

Înlocuiţi americans cu români şi... a dracu' ce să bungheşte!
Mi-o dat peste cap toată raţiunea de a merge duminică la vot, da' nu-i bai!
Merită văzut!



Multumiri FOK pentru link!
Şi Rest in Peace, George Carlin!

To vote or not to vote... this is the Q (part one)

In ultima vreme îs asaltat din toate părţile de mesaje de genu:
- VOTEAZĂ!
- NU VOTA!
- MERGI LA VOT!
- VOTUL TĂU CONTEAZĂ!
- NU TE LĂSA FRAIERIT!
- DACĂ MAI AI PUŢINĂ DEMNITATE NU VOTA!

Băăăă... sunteţi copiii dacă vă imaginaţi că vreodată în ţara asta o să conteze că noi, câţiva, nu merem la vot. Sau că merem. Şi că prin absenţa noastră se va realiza acel absenteism care chiar să ducă la anularea sistematică a alegerilor, până când hoţii şi javrele astea se vor simţi!
Până când ţara asta nu va ieşi din ignoranţă până la cel mai de jos nivel al său, aşa încât şi lelea Floare şi minerul Gică şi Doreleeeee să priceapă cu ce se mănâncă votarea asta, degeaba merem noi sau nu la vot. Suntem cantitate neglijabilă comparativ cu grosul celor care merg la vot, aşa cum mergeau şi acum 30 de ani "că aşa trebe, că de nu avem probleme cu partidu", şi care pun ştampila unde le-o zis dom' primar sau popa sau oricine le-o pus în mână o plasă cu o bască şi o cutie de chibrituri.
Aşa că daţi-mi pace cu propaganda asta pro sau contra vot. Că mi-e mai scârbă de ea decât de candidaţi!
Cine vrea să stea acas, să stea. Cine vrea să meargă să voteze cu vreunul din nenorociţii ăştia aia să facă. Eu unul, o să mă duc să-mi anulez votul. Măcar aşa conştiinţa mea va fi împăcată la gândul că mi-am exprimat opinia pe care o am vizavi de votul din 30. Noiembrie. AD 2008. La 90 de ani făr' o zi de la Marea Unire.
Şi voi putea să fac gură. Doar am fost la vot!
Am zîs!

Poezii şi SMS

Se ştie că românul s-a născut poet. Pe urmă i s-o băgat sub nas SMS-ul. Ce-o ieşit de aici? Evident, un SMS cu rimă. Şi substrat electoral. Aşa că, dacă acum 4 ani plecam în Congo (apropo, nu ştiu să fi plecat cineva), acum cică emigrăm în Africa. Să fie aşa, mai pe alese. Să se ducă fiecare unde vrea.
Ce mi-o venit? Păi nu era destul SPAM în mailbox şi tinbox, acum e şi pe mobil. Să fie. Că dacă e din belşug, n-are ce să strice, nu?
Iaca ce poezea am primit pe tilifon:

Titlu: PNL şi PD-L
4 ani s-au tot certat
Acum brusc s-au împăcat
Şi se ştie ce urmează...
Fraier cine-i mai votează!
Dacă iese iarăşi DA
Emigrăm în Africa!

Mnoah... Amu, o să vă dau şi număru de la care am primit, că m-ar bucura să-i sune alegătorii să le ceară părerea despre ţările africane demne de a fi asaltate de emigranţii români. Că în Spania s-o cam împuţit treaba. Cred că o bună opţiune ar fi Kenya, măcar de acolo ai şanse ca, într-o bună zi, să ajungi prezident!

Număru e ăsta: 0729368027

Nişte ţărani...

Ăştia sunt "catindaţii" pe care ar trebui să-i votăm... nişte ţărani... nişte mojici cu aere de oameni civilizaţi.

I hate supermarkets!

Mini / super / mega / hiper - marketurile. Locurile preferate pentru cumparaturi. Chioscurile de langa bloc sunt pe cale de disparitie, puse pe butuci de acesti giganti. Nimic anormal, e o lege simpla a economiei. Au preturile mai bune decat chioscarii, marfa e diversa, sclipici, lumini, super / mega / hiper - oferte irezistibile.

Din cauza ca-mi lipseste punctul G (cel din shoppinG) eu am inceput sa fiu circumspect si sa ma'nervez cand trebuie sa merg la cumparaturi, singur sau tarat de familie. In primul rand ma supara ca trebuie sa tin minte o caruta de preturi, ca de prea multe ori preturile de la raft nu corespund cu cele de la casa (Billa si Carrefour sunt campioni). Pe de alta parte, cheltuielile adiacente, adica timp, benzina, sandwichurile de la iesire, fac ca pana la urma sa fi iesit mai ieftin daca cumparam de la chioscul din colt sau magazinul de cartier.

Dar cel mai tare ma'nerveaza ca intotdeauna, dar absolut intotdeauna ies din acele magazine cu chestii care nu erau pe lista initiala de cumparaturi. Si sunt sigur ca nu sunt singurul in situatia aceasta. De fapt, pe slabiciunea cumparatorilor mizeaza lanturile. Intotdeauna cumperi mai mult decat ti-ai propus. Cumperi si aia, ca-ti trebuie, cumperi si ailalta, ca ai uitat ca nu mai ai, iei si asta, ca e la oferta, iei si cealalta, ca ti-e pofta. Si uite asa, lasi cu 50%, 100% sau 200% mai multi bani decat daca te-ai fi dus la chiosc cu banii ficsi...

Din pacate observ ca nu le ajunge. Vor sa castige si mai mult.

Acum ceva vreme, in drum spre casa am intrat la Plus sa cumpar paine si apa, era singurul loc unde mai era deschis. Printre alte idiotenii care le-am luat in afara listei de cumparaturi au fost si doua pachete de popcorn Clarky's pentru microunde. Unul albastru, cu sare, unul verde, cu unt. Ambele ambalaje 3 x 100g. Mi s-a parut mie ca cele cu unt parca-s mai subtiri decat celelalte, dar nu m-am alarmat, toate din cutia de pe raft erau asa.

Astazi am desfacut pachetul verde, cu unt. Mi-a pierit orice pofta, numarand pachetele din interior:

Da, 3 x 100g scrie pe cutie.

2 x 100g sa fie pentru tampitii de cumparatori, ca nu lasa destui bani la noi... Fiindca cumpara si ce nu le trebuie, 2 x 100g si o teapa bonus...

Chitroşi la ei acasă

Cât de chitros tre' să fii ca să chemi lume la o petrecere de aniversare şi să:
- îţi înveleşti covoarele în saci de polietilenă să nu cumva să se strice?
- îţi serveşti musafirii cu chipsuri pe post de garnitură la friptură?
- îţi întrebi musafirii câţi crenvurşti serveşte fiecare ca să nu cumva să rămână în plus?
- serveşti la masă vin vărsat în sticle de vin cu etichete "nobile"?
La aşa ceva am participat io în seara asta. Halal să le fie, aşa cum ne-o fost la toţi cei prezenţi acolo!
Măcar ne-am râs o tură bună, că io atâta mişto la adresa gazdelor n-am văst de când mă ştiu!

Decât

Se duce Biguţă la aprozar.
- Daţi-mi şi mie nişte cartofi.
Vânzătorul îl întreabă: - De cât?
Biguţă: - Decât cartofi, da.

Mesaj de la părinte

Mnoah, iar am găsit SPAM. În mailbox. În ăla de părete. De pe scara blocului. Nu că n-aş mai fi găsit şi în zilele trecute, da' ăsta iar m-o scos din papuci.
SPAM electoral, dară de care aţi crezut?
Ni aci mostră:

Mesaj
din partea părintelui unui candidat pentru Parlamentul României

Dragă vecine,
Probabil că eşti şi dumneata în aceeaşi situaţie ca şi mine: ne uităm cu nostalgie la anii tinereţii de mult trecuţi şi ne străduim să trăim cum putem din pensie.
În noua noastră democraţie, pensiile noastre au devenit un joc în mâna politicienilor. De prea multe ori noi, cei care depindem de pensie, suntem cei care pierdem.
Acum avem un motiv să sperăm la mai bine.
Fiul meu (...) candidează ca să ne reprezinte pe noi şi pe toţi concetăţenii noştri din Colegiul X în Parlamentul României acolo unde se decide soarta noastră. Sunt un tată foarte mândru şi mă bucur că fiul meu a devenit un om foarte bun. De când era copil mic el a fost respectuos faţă de cei din jur, fată de familia sa şi faţă de cei în vârstă. Aşa l-am crescut eu.
...
Puteţi fi sigur că fiul meu, odată ajuns în Parlametul României, va munci la fel de mult pentru ca noi pensionarii să trăim mai bine. Guvernul trebuie să ne trateze cu demnitate. Când preţurile cresc şi pensiile noastre trebuie să crească cel puţin egal.
Cei din Parlament îşi aduc aminte de noi pensionarii şi de contribuţia noastră pentru această ţară doar când se apropie campania electorală. Fiul meu e altfel, şi dacă cumva uită fiţi siguri că îi aduc eu aminte!
Pe 30 noiembrie vă recomand să îl votaţi pe fiul meu!"

V-o plăcut, aşa-i? Si miiieeee... not.
Trecem peste faptul că io nu-s pensionar şi nici vecin cu părintele cel mândru nevoie mare, deci... aţi greşit andrisantu, tovarăşi!
Da' stau şi mă gândesc ce minte creaţă o fi gândit o asmenea mişcare de campanie? Păi cum să bagi tu la înaintare un om în vârstă, pe care îl cunoaşte multă lume, şi despre care multă lume ştie că n-o duce chiar aşa greu cum scrie la fiţuica cu pricina? Cu atât mai mult cu cât, pe saitul de campanie al candidatului-fiu scrie negru pe alb aşa:

"Familia a fost intotdeauna foarte importanta pentru sotii (...). In cadrul afacerii lor de familie din domeniul prelucrarii lemnului, (...) lucreaza impreuna cu mama sa si tatal sau. Ei au 64 de angajati care au devenit membri ai familiei."

Deci, "depindem de pensie", stimate domn?
Nici nu mai am cuvinte, îs scârbit peste poate. Nici măcar să vă faceţi o campanie ca lumea nu sunteţi în stare, vi se bat ideile cap în cap!
Apăi, staţi voi mult şi bine până vă votez io pe voi! Io şi cu toţi pe care-i cunosc io!

Ultrascurta (2)

Client: Sun de doua zile la 0700 2300 si nu pot prinde deloc. Ma puteti ajuta?
Operator: De unde aveti acel numar, domnule?
Client: Era pe usa companiei.
Operator: Domnule, acela este programul nostru...

Uneori serviciile sucks, da' nici clientii nu-s mai breji...

Azi sunt pesimist (1)

Trăiesc în România, într-un oraş nici prea mare, nici prea mic. Şi pâna acum, să mă ajute Dumnezeu în continuare să fac la fel, am încercat să-mi văd de treaba mea. Să nu deranjez, să nu calc pe bombeu diverse personaje. Chestie care mi-a fost benefica din anumite puncte de vedere, însă de-a dreptul distrugătoare din perspectiva creşterii economice a afacerilor pe care am încercat să le dezvolt. Fiindcă am refuzat să mă înregimentez politic sau /şi cocalaristic (daca îmi e permisă inventarea acestui cuvânt), nu am avut decât de pierdut, mai ales în ultimii ani, drept pentru care am ajuns în situaţia de a mă gândi foarte serios la a-mi închide afacerile (atât cât a mai rămas din ele) şi de a căuta oportunităţi în afară. Fiindcă aici, în ţara ta, dacă nu eşti membru de partid (orice partid) nu meriţi o pâine. Dacă nu dai şpagă nu meriţi o pâine. Dacă nu esti manelist, nu meriţi o pâine. Dacă eşti cinstit nu meriţi o pâine. Meriţi în schimb să fii tratat ca un posibil hoţ.
Aşa că, pentru a-mi păstra independenţa şi verticalitatea, în acest moment singura solutie viabilă de a scăpa din această mlaştină este "afară". Evident, nu la spălat vase sau la cărat cărămizi pe şantiere, cu atât mai puţin la căpşuni sau castraveţti. Nu am facut atâta şcoală, nu am înghiţit atâtea în ţara asta pentru a căpăta experienţă doar ca să ajung slugă. Sunt destule oportunităţi care să-mi permită să-mi demonstrez aptitudinile şi unde să fiu apreciat, fără a mi se cere să fac plecăciuni în faţa unor nulităţi, în faţa unor oportunişti şi lingăi. Şi dacă asta n-o pot face pentru ţara in care trăiesc, asta e. O să beneficieze altii de cunoştinţele mele. In fond, nu sunt nici primul, nu voi fi nici ultimul.
Am ajuns la saturaţie, sunt scârbit la maxim de ce s-a ales din ţara ast în 20 de ani. Am fost unul dintre cei care, în Decembrie '89, credea cu tărie că ţara asta se va transforma în bine. Şi pentru asta am refuzat oportunitatea de a emigra, ca student în prima fază, în US. Acum "după 20 de ani" mă uit în jurul meu şi îmi dau seama că a fost, probabil, cea mai proastă decizie pe care am putut s-o iau în viaţă. Pentru că, după 20 de ani, pur şi simplu realizez că societatea asta e atât de bolnavă că nu se va mai face bine niciodată. Indiferent câte UE vor mai veni peste noi. Ba mai mult, observ că cei veniţi de "afară" să ne trateze, nu numai că nu reuşesc, dar se molipsesc şi ei de felul ăsta "de a fi" care ne guvernează, în mod obligatoriu şi fără opţiunea de a refuza, vieţile. Suntem o societate puternică se pare, care reuşeste să impună şpaga, manelismul, făloşenia, egocentrismul, şi celor care erau, până mai ieri, guvernaţi de alte percepte de viaţă. Puternică, însa această putere este în fapt doar un cancer, un mucegai, o putreziciune care roade, încet-încet, tot ce prinde.
Un mai tînăr interlocutor îmi spunea într-o discuţie că nu sunt patriot când gândesc aşa. Că avem cu toţii o datorie faţă de ţară. Aşa gândeam şi eu. Acum 20 de ani. De aia n-am plecat. Aceşti ani au trecut, si n-am ajuns nicăieri. Aşa că eu unul nu mai cred în idealurile astea. Sunt doar niste speranţe desarte. "Ia sa fie un nucleu patriot şi realist la conducerea ţării, să vezi ce repede s-ar schimba lucrurile în 20 de ani ", îmi zicea acelaşi interlocutor. Din păcate pentru ţara asta, n-are să se întample asta niciodată! Iar pentru mine, personal, cei 20 de ani au trecut.
Am fost patriot, poate mai mult decât alţii, cu siguranţă mai mult decat ar fi fost cazul. Acum unii mă arată cu degetul, că am ajuns la vârsta mea să îmi doresc sa plec de aici, şi că nu-mi pasă de ţara mea. Ăsta e crudul adevăr, de patriotismul meu s-a ales praful, au avut grijă de asta cei 20 de ani "de tranziţie". Oportunităţi poate ar mai fi, însă pur şi simplu refuz să mai fac uz de ele în condiţiile astea. Mi-e silă numai la gândul că, pentru cutare lucrare, cineva trebuie să-şi ia "partea". Şi nu vreau să mai trăiesc aşa.
"Ce mi-a dat mie ţara asta, şi de ce îi sunt dator?". Ei bine, nu putem nega, ţara asta ne-a dat o educaţie, ţara asta ne-a dat un loc sub soare. Ţara asta ne-a dat o copilărie, aşa cum a fost ea - frumoasă pentru unii, grea pentru alţii, ţara asta ne-a dat cât a putut ea să ne dea. Problema e că noi ce dăm, nu dăm ţării, ci acestei societăţi putrede şi, cel mai grav, celor ce o guvernează şi o ţin în viaţă. Şi aici e adevărata problemă: "Ce mi-a dat mie societatea şi statul român, şi de ce i-aş fi dator?" Aici răspunsul se schimbă radical - societatea asta nu mi-a dat până acum nimic bun, eu în schimb i-am dat mai mult de jumătate din viaţa mea. Societatea asta îmi dă doar nervi şi stres. Statul nu-mi dă nimic. Imi ia în schimb tot ce poate. Nu-mi lasă nici măcar acel minim necesar unui confort decent. Şi atunci, ca să îl obtin, ar trebui să devin şmenar, şmecher, combinator, şpăgar, evazionist, de ce nu chiar om politic, adică ceea ce nu am fost şi nu vreau să devin vreodată.
Drept pentru care explorez deja oportunităţi şi variante în locuri unde "filozofia" asta de viaţă românească nu a pătruns. Incă...

Revin. Mai am.