Nu ştiu daca am reuşit să exprim cu acest titlu exact ce am vrut... oricum, ţin să-i avertizez pe cei ce mă critică pentru atmosfera oarecum pesimistă şi sumbră a acestui blog, şi care probabil aşteaptă ca tot ce scriu aici să fie vesel şi de râs, că urmează un nou post deloc distractiv şi deloc plăcut.
Aşadar, am trecut zilele astea, alături de nişte prieteni buni, prin clipe cumplite. Fapt care mi-a dovedit (de parcă mai era nevoie) că sistemul sanitar din România e un căcat. Că poţi ajunge de la extaz la agonie în doar câteva ore, fără ca măcar să-i pese cuiva, fără ca măcar să poţi face ceva... Şi toate astea după ce ani de zile cotizezi ca un fraier la bugetul acestui sistem de căcat, şi nu ştiu de ce, toţi, ajunşi la mâna sistemului, ne aşteptăm să fim trataţi, totuşi, ca nişte oameni. Ceea ce bineînţeles nu se va întâmpla vreodată.
Cei care aţi ajuns să citiţi până aici probabil deja sunteţi curioşi să aflaţi ce s-a întâmplat. Ei bine, s-a întamplat că o familie ce aştepta să i se nască un copil săptămâna viitoare se întreabă acum dacă va mai fi vreodată o familie. Iar eu stau şi mă întreb aşa:
- cum e posibil ca timp de 8 luni jumate nimeni să nu-şi dea seama că fătul are oareşce probleme şi că ar putea muri, aşa cum s-a şi întâmplat, practic de azi pe mâine?
- de ce unei femei căreia i-a murit copilul înainte de naştere şi care avea aviz pentru operaţie de cezariană, având diverse probleme de sănătate, i s-a "recomandat" o naştere normală a unui făt mort, naştere care era evident că va fi un chin fără seamăn pentru femeia şi aşa prăbuşită moral şi fizic?
- de ce nu se pot pune perfuzii în timpul nopţii doar fiindcă "nu avem semnătura şefului"? Ajung oamenii să chinuie sau să moară fiindcă nu există o semnătură?
- de ce mai apoi, sfârşit calvarul ăsta al aşa-zisei naşteri normale, e nevoie de 3 ore ca să devină evident că femeia asta are hemoragie internă şi multiple alte complicaţii?
Ajunge? Nu ştiu, se pare că unora viaţa le joacă feste cumplite... femeia asta a trecut în ultimele 3 zile printr-o naştere îngrozitoare, urmată de o operaţie de histerectomie ce a durat mai bine de 4 ore, şi mai apoi de încă o operaţie datorată unei insuficienţe respiratorii. Şi acum, la mai bine de 3 zile de la nefericita veste, încă se zbate în spital între viaţă şi moarte. Şi vin şi pun o nouă întrebare: era asta singura alternativă, sau colectivul de medici şi specialişti de fapt nu ştie ce să facă în situaţii limită, şi se fereşte să-şi asume vreo responsabilitate? Şi asta în ciuda faptului că, în buna tradiţie românească, s-a "dat" unde şi ce a trebuit...
Acum, trecând peste drama acestor oameni, care şi-au pierdut, chiar înainte de a se naşte, copilul aşteptat de mai bine de 15 ani, tare mă frământă o chestie: oare mai avem vreo scăpare? Sau ne omoară societatea asta pe rând, unul câte unul, şi la propriu şi la figurat?
La final, nu pot decât să spun aşa: ne rugăm cu toţii Bunului Dumnezeu pentru oamenii aceştia, şi pentru mulţi alţii aflaţi în situaţii limită, să treacă cu bine de momentele acestea de cumpănă. Doamne-ajută!
P.S. Toate cele de mai sus s-au petrecut şi se petrec încă la maternitatea si Spitalul Judeţean Sibiu... Când şi dacă cineva îmi va răspunde la unele din aceste întrebări, promit să revin şi să vă aduc şi vouă la cunoştinţă acele răspunsuri.
Aşadar, am trecut zilele astea, alături de nişte prieteni buni, prin clipe cumplite. Fapt care mi-a dovedit (de parcă mai era nevoie) că sistemul sanitar din România e un căcat. Că poţi ajunge de la extaz la agonie în doar câteva ore, fără ca măcar să-i pese cuiva, fără ca măcar să poţi face ceva... Şi toate astea după ce ani de zile cotizezi ca un fraier la bugetul acestui sistem de căcat, şi nu ştiu de ce, toţi, ajunşi la mâna sistemului, ne aşteptăm să fim trataţi, totuşi, ca nişte oameni. Ceea ce bineînţeles nu se va întâmpla vreodată.
Cei care aţi ajuns să citiţi până aici probabil deja sunteţi curioşi să aflaţi ce s-a întâmplat. Ei bine, s-a întamplat că o familie ce aştepta să i se nască un copil săptămâna viitoare se întreabă acum dacă va mai fi vreodată o familie. Iar eu stau şi mă întreb aşa:
- cum e posibil ca timp de 8 luni jumate nimeni să nu-şi dea seama că fătul are oareşce probleme şi că ar putea muri, aşa cum s-a şi întâmplat, practic de azi pe mâine?
- de ce unei femei căreia i-a murit copilul înainte de naştere şi care avea aviz pentru operaţie de cezariană, având diverse probleme de sănătate, i s-a "recomandat" o naştere normală a unui făt mort, naştere care era evident că va fi un chin fără seamăn pentru femeia şi aşa prăbuşită moral şi fizic?
- de ce nu se pot pune perfuzii în timpul nopţii doar fiindcă "nu avem semnătura şefului"? Ajung oamenii să chinuie sau să moară fiindcă nu există o semnătură?
- de ce mai apoi, sfârşit calvarul ăsta al aşa-zisei naşteri normale, e nevoie de 3 ore ca să devină evident că femeia asta are hemoragie internă şi multiple alte complicaţii?
Ajunge? Nu ştiu, se pare că unora viaţa le joacă feste cumplite... femeia asta a trecut în ultimele 3 zile printr-o naştere îngrozitoare, urmată de o operaţie de histerectomie ce a durat mai bine de 4 ore, şi mai apoi de încă o operaţie datorată unei insuficienţe respiratorii. Şi acum, la mai bine de 3 zile de la nefericita veste, încă se zbate în spital între viaţă şi moarte. Şi vin şi pun o nouă întrebare: era asta singura alternativă, sau colectivul de medici şi specialişti de fapt nu ştie ce să facă în situaţii limită, şi se fereşte să-şi asume vreo responsabilitate? Şi asta în ciuda faptului că, în buna tradiţie românească, s-a "dat" unde şi ce a trebuit...
Acum, trecând peste drama acestor oameni, care şi-au pierdut, chiar înainte de a se naşte, copilul aşteptat de mai bine de 15 ani, tare mă frământă o chestie: oare mai avem vreo scăpare? Sau ne omoară societatea asta pe rând, unul câte unul, şi la propriu şi la figurat?
La final, nu pot decât să spun aşa: ne rugăm cu toţii Bunului Dumnezeu pentru oamenii aceştia, şi pentru mulţi alţii aflaţi în situaţii limită, să treacă cu bine de momentele acestea de cumpănă. Doamne-ajută!
P.S. Toate cele de mai sus s-au petrecut şi se petrec încă la maternitatea si Spitalul Judeţean Sibiu... Când şi dacă cineva îmi va răspunde la unele din aceste întrebări, promit să revin şi să vă aduc şi vouă la cunoştinţă acele răspunsuri.
