miercuri, 30 septembrie 2009

Tele... Euro... BINGOOOOOO!

Bă. Îs io paranoic sau ce pana mea?
Deci. Umblam azi prin oraş. Cu treabă, să ne înţelegem, să nu zâcă vreunu că io umblu prin oraş aşa, de futui-pomană. Bă nene, plin, da' plin de tarabe cu bilete la Bingo ăsta nou de la Antena1. Şi lume care cumpără... buluc. Amu, ori îs io paranoic, ori asta seamănă suspect de tare cu o colectă publică pentru strângere de fonduri pentru campania electorală ce va să vie.
Nu credeam să mai existe atâta popor care să mai pună botu' la ţepe din astea televizate. Realitatea însă mi-o demonstrat că mă înşel. Amarnic. Apăi... clar că bine nu ne mai facem.

vineri, 25 septembrie 2009

Paţachina şi Justiţia

Nu ştiu câţi dintre voi l-au urmărit aseară pe Radu Moraru la a lui emisiune "Naşul". Eu unul am început de o vreme să mai trec pe la el, curios fiind să văd ce invitaţi surpriză mai aduce, ce specimene mai descoperă, care să mă uimească sau/şi să mă oripileze. Am trecut peste faza Becali, nu mai prezintă de multă vreme nici un interes, la fel şi avocatul Pavelescu, nu despre astfel de specimene zic. Ci despre cele de calibrul faimosului invitat de alaltăieri seară, celebrul Gheorghe Florescu, autorul cărţii numite "Confesiunile unui cafegiu". Toate bune şi frumoase, o fi ceva şi de capul cărţii ăsteia, ca prea zic unii cu foc, da' omu' ăsta, fraţilor, e dus cu capu'! A fost o emisiune râsu-plânsu în care un amfitrion încerca să lege un dialog iar invitatul nu prea reuşea să lege două vorbe inteligibile, ori vorbea în versuri compuse ad-hoc... N-am înţeles până la final care a fost scopul pentru care Moraru l-a invitat pe acest compatriot al nostru la emisiunea lui. Mă rog, oi fi io greu de cap.
Dar nu despre asta vroiam de fapt să scriu azi, ci despre personajul care m-a ţinut treaz aseară. Şi anume onor madam Pivniceru, mare justiţiară şi reprezentantă a unei asociaţii a magistraţilor. Păi ce n-aveam io inimă să-i văd pe ăştia până acum. Apăi acum s-o terminat cu totul. Păi dacă magistratura şi aparatul judiciar român are astfel de reprezentanţi... scuzaţi-mă, dar mă duc să borăsc ce a mai rămas după ce am borât aseară. brb.
Am ajuns să înţeleg aseară de ce printre revendicările greviştilor din justiţie regăsim solicitări ca cea de a li se asigura un litru de lapte zilnic sau de a li se deconta asigurările pentru autoturismele personale. Figura ei congestionată şi vorba adeseori împleticită şi cu "prune în gură" m-au dus cu gândul la cei pe care-i vedem dimineaţa sau seara ieşind din bombele de cartier după doo sute de secărică şi cinci beri. Şi mă tot gândeam... o fi... n-o fi... influenţată, bineînţeles. Nu ştiu dacă era, nu vreau să-mi fac păcate, dar vă spun sincer, aşa arăta şi aşa vorbea.
Cred că nu are rost să înşir aici tâmpeniile debitate în emisiune, ştiţi cu toţii cum stă treaba cu justiţiarii din România, prezentaţi de onor domnia sa ca cele mai mari victime ale sistemului. Or avea şi ei probleme, nu zic nu, însă de altă natură decât marea masă a populaţiei pe care sunt puşi în fond s-o apere. Nu cred că aceşti oameni au probleme de subzistenţă, de nesiguranţă a zilei de mâine, îmi vine greu să cred că această criză economică i-a afectat în vreun fel. Îmi vine greu să cred că nu se vor descurca şi în viitor fără acel litru de lapte, sau fără bonuri de creşă. Îmi vine greu să cred că un salariu minin de 6000-7000 de lei nu ar fi deajuns unui om, fie el şi judecător sau magistrat. Că cam pe-aci cică li s-ar plafona salariul. Atâta vreme cât ştim cu toţii cum se face actul de justiţie în ţara asta, câtă aroganţă, tupeu şi duplicitate se regăsesc în atitudinea majorităţii acestor oameni puşi să împartă dreptate, zic că nu au nici un drept să mai caşte gura. Atâta vreme cât mulţi dintre concetăţenii noştri trăiesc de azi pe mâine, nu pot să spun decât "Să vă fie ruşine, tovarăşi!". Ruşine pentru ceea ce faceţi, ruşine pentru cum aţi ales să vă expuneţi păsurile, ruşine pentru lipsa de respect faţă de cei cărora ar trebui să le căutaţi şi să le oferiţi dreptate, şi nu în ultimul rând, ruşine pentru liderii pe care îi aveţi! La muncă, nu la întins mâna!

Late edit:
Că mi-am amintit, cică ar fi revoltaţi justiţiarii că n-or făcut grevă, solidar cu ei, şi celelalte categorii de profesionişti implicaţi în actele de justiţie, respectiv avocaţi, lichidatori, jurişti, etc. Păi bă, duşilor, ăştia nu-şi permit să facă grevă, că tre' să facă bani, că au de plătit impozite din care să vă luaţi voţi nesmiţitele alea de salarii!

Later edit:
Cică s-ar fi terminat protestu', de luni instanţele se pun pe treaba. Îs bun bă, îs bun!

marți, 22 septembrie 2009

Sunt surd si n-am ureche muzicala

Am avut intotdeauna o problema cu filmele romanesti. Cel putin pe partea de sonor. Stiu ca is mai surd de felul meu, dar intotdeauna mi-am dorit ca filmele romanesti sa aiba titrare. Sa inteleg si eu ce zic personajele de acolo. In tarile cu apa calda, filmele, indiferent de metoda de vizionare, au posibilitatea de a afisa titrari pentru cei cu dizabilitati, ceea ce e prea mult de cerut intr-o tara in care pe locurile de parcare rezervate celor cu dizabilitati motrice parcheaza numai politia si prietenii acestora, smecherasii.

De-a lungul anilor am incercat sa ma uit la multe filme romanesti. Si in general intelegeam cam jumate din replici. Indiferent de cinematograf, sau de echipamentul TV, rezultatul a fost cam acelasi. M-am resemnat, asta este, sunt mai surd de felul meu.

Pana intr-o zi cand am realizat ca la productiile hollywoodiene n-am astfel de probleme. Pot sa stau cu spatele la TV, si sa inteleg fiecare replica a lui Will Smith sau Martin Lawrence in Bad Boys, in timp ce in jurul lor se consuma cateva vagoane de munitie. Fara probleme!

Asa ca mi-am indreptat din nou atentia asupra productiilor romanesti. Acelasi rezultat. "Patru luni..." a lui Mungiu a trebuit sa-l vad cu titrarea in engleza. In schimb la "Epicenter", produs de Media Pro Pictures, sunetul era ok. Spre deosebire de "Baieti buni", produs de aceeiasi Media Pro, unde iar as fi avut nevoie de titrare. Diferenta intre cele doua productii era ca responsabilii cu sunetul erau romani sau nu.

Cum nu pot sa cred ca n-avem decat un inginer de sunet in tara asta (cum avea Electrecord-ul; pe 90% din viniluri scria 'Inginer de sunet: Theodor Negrescu') care face praf toate productiile, nu-mi ramane decat o concluzie: n-avem scoala de post-productie. In posturile respective sunt angajati tot felul de "artisti", care au tot felul de idei crete, uitand ca scopul muncii lor e sa-i asigure clientului, adica mie, care scot banii, ca poate si intelege ce vede pe ecran. Da, post-procesarea de sunet e importanta pentru frustrati ca mine. Si, cu toate ca n-am auzit niciodata sunetul unui revolver in realitate, mi-e greu sa cred ca pistolul comisarului Moldovan, din perioada interbelica, suna exact la fel ca si pistolul comisarului Anton Marcu in 2005!

Apropo de Electrecord (btw, au un site... beton!): am cautat si ascultat in ultima vreme muzica romaneasca mai veche. Aceeasi chestie. Sunet o-ri-bil! Chiar si piesele digitalizate si scoase pe CD de Electrecord suna... naspa! Loredana Groza, Iris, Compact sau Holograf, sunetul e groaznic. Instrumentele de percutie scoase in evidenta, si vocile undeva... si ele, pe acolo, sa fie. Cum s-a putut asa ceva? Ah, si sigur nu e de la echipamente! Acum multi ani m-am nimerit la Biserica Sf. Margareta din Medias cand Electrecordul inregistra pentru un disc cu un concert de orga. Au adus un studio de inregistrari mobil, un TIR din ala mare, care inauntru avea exclusiv echipamente Uher...

Deci nu pot sa inteleg decat un singur lucru. Sunt surd si n-am ureche muzicala... daca e in limba romana!


marți, 15 septembrie 2009

Me-se-ri-e!

Am găsit zilele trecute la Gigel un link. Şi fin'că din fire mi-s curios, am zîs să încerc şi io, să văd ce iese. Ce o ieşit mi-o depăşit şi cele mai înalte culmi ale imaginaţiei mele câteodată bolnave.

Aşa că... aştept solicitări, în speranţa că o să-mi găsesc ceva de lucru înainte să mă salte poliţia.
Pentru că îs convins că mai îs şi alţi curioşi ca mine, luaţi de aici.

P.S. Ţin să precizez că nu ucid din plăcere, ci din obligaţie. Şi ucid doar muşte, fluturi de noapte, ţânţari şi alte insecte enervante. Am o armă.... me-se-ri-e!

Adio, 35mm

Dupa Smena 8m, Kiev 4 si Zenit TTL, acum 12 ani am facut un salt tehnologic fantastic. Mi-am luat, dintr-un Mediamarkt undeva prin Elvetia, la oferta, cu 75 de franci, un Olympus! Autofocus, autometering, autoexpunere, blitz incorporat, tractiune cu motoras a filmului, plus recunoasterea DX a sensibilitatii filmelor. Wow! Ca facea poze destul de naspa - e alta poveste. Dar le facea!


Desi sunt la al treilea aparat foto digital, pana acum nu m-am indurat sa-l arunc.

Pana azi. Acum a ajuns pe un raft in pivnita, in asteptarea Marii Debarasari din urmatoarea luna.

Adio, 35mm!


vineri, 11 septembrie 2009

O campanie dusa pe p...lastic

Acu' ceva vreme s-a introdus Ecotaxa pe pungi, adica cica gata cu pungile de plastic gratuite, platim douaj'de bani pentru fiecare punga primita cadou. O initiativa laudabila, de altfel, menita sa reduca poluarea cu plastic a mediului inconjurator.

Atata numai ca ai nostri onor' guvernanti n-au luat in calcul factorul romanesc. Ceea ce s-a dorit a fi si o campanie de constientizare, de altfel, s-a lovit de constiinta romanului precum berbecul in zid.

Merg la piata. Cumpar rosii. Primesc cadoo punga. Gratis. Vanzatorul n-are cum sa-mi ceara "doo mii" pe punga, cand rosiile le da cu trei lei chilu'. Si poate nici nu vrea, cum sa ceara bani pe plasa, cand vecinul de taraba nu ia bani. La chiosc aceeasi poveste. Orice cumpar, primesc pungi, si nu dau bani. Patronul se gandeste ca e mai cu marketing daca suporta el Ecotaxa. In afara de lanturile de *market, primesc pungi. La magazinele de electrice, de pantofi, de chimicale, primesc pungi pe gratis de mi-e plin portbagajul.

Sunt sigur ca din Exotaxa se aduna ceva bani la buget. Dar cu contientizarea consumatorului cum ramane?

N-ai cu cine, dom'le, n-ai cu cine...


joi, 10 septembrie 2009

Cămara boierului... NOT!

Lansat cu mare tam-tam, Hotelul Hilton 5* (din Dumbrava Sibiului) are în componenţa sa şi un restaurant cu specific românesc, denumit pompos "Cămara Boierului". Restaurant ce se bucură de o promovare deosebit de agresivă în ultimele săptămâni pe panourile din oraş şi prin publicaţiile de profil. Am primit chiar şi mailuri cu invitaţii la acest nou loc de desfătare a gustului. De faptul că specificul românesc este prezent în tot şi în toate m-am convins într-una din zilele trecute când am avut (ne)plăcerea de a încerca să servesc aici o masă festivă cu câţiva amici. Aşadar şi prin urmare am purces a intra în stabiliment pe la ora 20. Crâşma goală, noi la o masă şi încă 2 mese ocupate, una de un cuplu şi una de o doamnă ce avea să aibă supriza vieţii ei după ceva vreme. Şi ne aşezăm. Şi stăm. Şi stăm. La un moment dat, un nuş-ce-era-ăla ne trânteşte (aruncă, azvârle în scârbă) pe masă 2 meniuri pentru 4 persoane (să nu cumva să uitaţi vreun moment că ne aflam în incinta unui complex de 5 stele!). Deci le aruncă şi fuge, lăsându-ne cu gâtul lungit şi gura căscată, căci ni se cam uscaseră gâtlejurile de sete în cele circa 15-20 de minute de aşteptare pe sec, şi am fi vrut să comandăm ceva de băut. Pas de ai cui! În fine, depăşim şi momentul ăsta, ginesc io pe un toar'ş mai înţolit aşa, trag concluzia că o fi ceva şef şi mă duc. Io la el. Îi zic ce ne doare, la care el: "Ah, vreţi să şi beţi?". "Nu" zic "vrem să ne spălăm pe ochi cu vinul casei, că am auzit că are proprietăţi curative". Cădem la pace pentru vinul casei şi ceva apă. Nuş-ce-era-ăla (că nu arăta defel a ospătar) ne aduce lichidele, şi încercăm să obţinem şi ceva de-ale gurii. Respectiv o gustare tradiţională ţărănească, pită, slană, cârnaţ, jumări, ceapă, roşii, ştiţi voi cum e. Trecuse deja o oră şi ceva de când stăteam cam pe sec. Program de lucru al locantei - pân' la ora 24. Comandăm gustarea asta "până ne decidem ce luam de mâncare". La care ăl' cu aere şi ţoale de şef ne aruncă peste umăr: "N-are rost să mai comandaţi că oricum durează!". Rămânem toţi perplecşi, io mă uit împrejur, aceleaşi 3 mese ocupate, mă uit la ceas - 21.30 sau aşa ceva... adică cuuuuum??? Ce durează? Sunteţi cumva suprasolicitaţi şi n-am băgat io de seamă? "Durează, n-are rost că închidem imediat" completează pinguinul. Ce poţi să mai zici la o fază ca asta? Să rişti să te iei in gură cu sictirul unui stabiliment de 5 stele din minunata noastră ţară? Să te trezeşti la spital după ce ai mâncat ceea ce ai insistat să ţi se servească? Am renunţat, oricum şi gustările ne-au întărit această decizie. Probabil că în această cămară boierească nu există frigidere sau răcitoare, altfel nu-mi explic de ce slănina şi toate celelalte erau uşor topite, scurse, ca şi cînd ar fi fost ţinute la soare. Or fi fost gustări calde şi nu ne-am prins noi?
Aşa, vă ziceam la început de acea doamnă care urma să aibă o mare supriză. Deci, cam pe când aşteptam noi vinul, numa' ce vine nuş-ce-era-ăla şi i se adresează doamnei care stătuse cuminte, cu un pahar de apă în faţă, mai bine de 30 de minute. Şi zice aşa: "Auziţi, dumneavoastră oare aţi comandat ceva? Cred că am uitat de comanda Dvs." Cred. Nu "scuzaţi-ne" ci "cred că am uitat". Ei bine, cred că doamna n-are să uite niciodată felul în care a fost servită în restaurantul unicului hotel de 5 stele din Sibiu. Aşa cum nici eu n-am să uit. Am să uit în schimb că există acest loc. Un loc cu specific 100% românesc. În tot şi în toate.

miercuri, 9 septembrie 2009

Mă frământă... (II)

... şi mă întreb, retoric evident: să fi constatat staff-ul de campanie a lu' Băsescu că (cacofonia e, evident, voită) nu prea mai are musiu viitor posibil catindat destui adepţi de s-o dus la Costeşti să facă baie de ţigani? Că aia de mulţime nu-i aduce destule voturi?

Un link între multe altele... jenibil şi penibil... părerea mea.

Cinste lor, cinste lor softiştilor!

Pentru ăi' de nu pricep ce e cu săgeata... colţu' stânga sus! "A fost o scăpare" cred că va fi explicaţia oficială. Asta daca citeşte careva de pe la OCPI Sibiu blogul ăsta.

marți, 8 septembrie 2009

Vreau săsoaică!

Nu mai comentez, că e inutil. Vă las să savuraţi in linişte.