... sau cum ne facem singuri neamu' de căcat.
Aşadar, Austria, Stubaital, început de an 2009. Într-una dintre dimineţi, aşa după cum ne era programul, plecăm cu maşina la Stubaier Gletscher, să ne dăm. Ajungem, parcăm (în parcarea D, A B şi C erau deja pline ochi), ne echipăm şi pornim spre capătul parcării spre a ne îmbarca în autobuzul care ne ducea la staţia de bază a telegondolei. Nu vă gândiţi că ne ducea câţiva km. Doar vreo 4-500m, dar oamenii ăştia îs foarte bine organizaţi, până la extrem. Nu te lasă să baţi pe jos cei 500m, te duc cu autobuzul, aşa că n-ai absolut nimic de comentat când dai un purcoi de bani pe ski-pass. De banii ăia te plimbi cu instalaţiile pe cablu, te duci la piscină şi te cară şi cu autobuzu 500m.
Booon, da' nu despre asta e vorba. Continuăm. Stăteam dară să vina buzu. Şi la un moment dat aud în spatele meu pe cineva răcnind: "Vezi că astea costă bani, bă ţărane!". Acum, ce să vă zic. In Austria nimeni nu strigă pe stradă, pe pârtie, la supermarket, în parcare. Nimeni nu se agită, nimeni nu are treabă cu cel de lângă el. Toţi au răbdare, toţi manifestă înţelegere, toţi dau dovadă de respect pentru cei din jur. Toţi, mai puţin noi, românii. Noi ne simţim datori să ne dovedim superioritatea prin gălăgie, urlete, înjurături, claxoane şi tot tacâmu'.
Revin. Aud în spatele meu pe cineva răcnind: "Vezi că astea costă bani, bă ţărane!". Mă întorc şi dau cu ochii de CRBL. Da, chiar de el, cel ce cântă, dansează şi actoreşte. Dempreună cu (bănuiesc) soţia şi cu încă un ins, necunoscut mie. Ţăranu' era un alt turist, ceh după grai, care se grăbea să ajungă la haita lui de copii. Şi care, în graba lui, o fi avut nesimţirea şi tupeul să se atingă de vreuna din piesele de harnaşament ale cuiva din grupul celor 3 amintiţi. Acu', care din cei 2 masculi o fi enunţat răcnetu' de mai sus, nu ştiu, nu vreau să-mi fac păcate cu CRBL să zic că el. Cert e că nu ne dezminţim. Suntem cei mai buni, cei mai frumoşi şi cei mai deştepţi, şi nu putem fi atinşi nici măcar din greşeală, că ne sare muştaru' urjent.
Ar mai fi multe exemple de dat, ca cel al unui moşulică cu care ne-am urcat la un moment dat în acelaşi scaun de telescaun, şi care, datorită faptului că, la urcare, copilul meu a alunecat usor şi s-a aşezat rău în prima fază, aşa încât moşulică s-a simţit jenat, s-a simţit totodată dator să sublinieze în frumoasa limbă românească "Aşa-i cînd te pui în telescaun cu nişte cretini". Primul impuls a fost să-i dau un brânci, l-am lăsat însă în pace, cu ale lui.
Nu mi-aş fi adus aminte probabil de aceste întîmplări dacă nu mi-ar fi ajuns în browser chestia asta. Păi, fraţilor, dacă (zic "dacă", aşadar presupun, nu e o afirmaţie) şi la hotel v-aţi purtat ca în parcare, nu e de mirare că aţi păţit ce aţi păţit. Oamenii ăia nu înjură, nu se agită, nu strigă, răspund şi ei cum pot. Şi, parafrazînd un banc pe care mi l-a reamintit Stanciu, zic aşa: "Cum faci, aşa primeşti".
Aşa că pe mine, unul, nu mă miră că suntem trataţi ca nişte oameni de mâna a doua. Dacă aşa ne manifestăm, asta şi meritam!
Aşadar, Austria, Stubaital, început de an 2009. Într-una dintre dimineţi, aşa după cum ne era programul, plecăm cu maşina la Stubaier Gletscher, să ne dăm. Ajungem, parcăm (în parcarea D, A B şi C erau deja pline ochi), ne echipăm şi pornim spre capătul parcării spre a ne îmbarca în autobuzul care ne ducea la staţia de bază a telegondolei. Nu vă gândiţi că ne ducea câţiva km. Doar vreo 4-500m, dar oamenii ăştia îs foarte bine organizaţi, până la extrem. Nu te lasă să baţi pe jos cei 500m, te duc cu autobuzul, aşa că n-ai absolut nimic de comentat când dai un purcoi de bani pe ski-pass. De banii ăia te plimbi cu instalaţiile pe cablu, te duci la piscină şi te cară şi cu autobuzu 500m.
Booon, da' nu despre asta e vorba. Continuăm. Stăteam dară să vina buzu. Şi la un moment dat aud în spatele meu pe cineva răcnind: "Vezi că astea costă bani, bă ţărane!". Acum, ce să vă zic. In Austria nimeni nu strigă pe stradă, pe pârtie, la supermarket, în parcare. Nimeni nu se agită, nimeni nu are treabă cu cel de lângă el. Toţi au răbdare, toţi manifestă înţelegere, toţi dau dovadă de respect pentru cei din jur. Toţi, mai puţin noi, românii. Noi ne simţim datori să ne dovedim superioritatea prin gălăgie, urlete, înjurături, claxoane şi tot tacâmu'.
Revin. Aud în spatele meu pe cineva răcnind: "Vezi că astea costă bani, bă ţărane!". Mă întorc şi dau cu ochii de CRBL. Da, chiar de el, cel ce cântă, dansează şi actoreşte. Dempreună cu (bănuiesc) soţia şi cu încă un ins, necunoscut mie. Ţăranu' era un alt turist, ceh după grai, care se grăbea să ajungă la haita lui de copii. Şi care, în graba lui, o fi avut nesimţirea şi tupeul să se atingă de vreuna din piesele de harnaşament ale cuiva din grupul celor 3 amintiţi. Acu', care din cei 2 masculi o fi enunţat răcnetu' de mai sus, nu ştiu, nu vreau să-mi fac păcate cu CRBL să zic că el. Cert e că nu ne dezminţim. Suntem cei mai buni, cei mai frumoşi şi cei mai deştepţi, şi nu putem fi atinşi nici măcar din greşeală, că ne sare muştaru' urjent.
Ar mai fi multe exemple de dat, ca cel al unui moşulică cu care ne-am urcat la un moment dat în acelaşi scaun de telescaun, şi care, datorită faptului că, la urcare, copilul meu a alunecat usor şi s-a aşezat rău în prima fază, aşa încât moşulică s-a simţit jenat, s-a simţit totodată dator să sublinieze în frumoasa limbă românească "Aşa-i cînd te pui în telescaun cu nişte cretini". Primul impuls a fost să-i dau un brânci, l-am lăsat însă în pace, cu ale lui.
Nu mi-aş fi adus aminte probabil de aceste întîmplări dacă nu mi-ar fi ajuns în browser chestia asta. Păi, fraţilor, dacă (zic "dacă", aşadar presupun, nu e o afirmaţie) şi la hotel v-aţi purtat ca în parcare, nu e de mirare că aţi păţit ce aţi păţit. Oamenii ăia nu înjură, nu se agită, nu strigă, răspund şi ei cum pot. Şi, parafrazînd un banc pe care mi l-a reamintit Stanciu, zic aşa: "Cum faci, aşa primeşti".
Aşa că pe mine, unul, nu mă miră că suntem trataţi ca nişte oameni de mâna a doua. Dacă aşa ne manifestăm, asta şi meritam!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu