Am tras azi o vizita fulger pe la Billa. Am luat cosul, si, fara sa ma opresc, am aruncat in el ceea ce cautam. In treizeci de secunde eram la casa, expeditiv, ca ma grabeam. In timp ce puneam pe banda, socoteam in minte cam cat am de platit, dat fiind faptul ca pustoaicele la case, mai ales cele noi, sunt intimidate de prezenta mea - alta explicatie nu gasesc - si gresesc.
- Sai'spe lei doojcinci, imi comunica impasibil o pereche de ochi albastri pe care nu-i mai vazusem pana atunci.
Evident ca a gresit! De data aceasta in favoarea mea. Timp de cateva fractiuni de secunda in mine se duce o lupta pe viata si pe moarte. Sa o las in pace si sa-i iau banii, atat ai ei cat si ai grupului Rewe, sau sa-mi fac datoria, asa cum m-a invatat mama, si sa fiu cinstit? Pana la urma judec, si ajung la concluzia ca, desi e greseala ei, probabil vor plati toate, la inventar. Nu-mi vine sa cred ca paguba o vor suporta austriecii. Oricum, de ce mi-ar pasa? Eh, poate fiindca nu am mai vazut de mult o bruneta frumoasa cu ochi albastri.
- Nu! Ii replic eu candid.
Ochisorii albastri prind reflexii de otel.
- Nu, ce?
- Nu e bine.
Fata s-a blocat. Ma priveste ciudat.
- Uitati, numai astea patru de aici, ii arat in cos, fac cinci lei bucata.
Se dezmeticeste iute si corecteaza greseala. In timp ce astepta sa introduc PIN-ul imi multumeste derutata.
Acum tot stau si incerc sa inteleg acea privire ciudata a ei. N-am fost niciodata bun in a citi priviri. Oare o fi fost recunostinta? Sau a vrut sa-mi comunice ca-s un fraier?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu