Aveam în plan să scriu altceva pentru apotetotica încheiere a unei săptămâni de coşmar. Am ajuns însă acasă şi mi-am dat seama că n-am mai citit Groparu de câteva zile. Şi citind ultima sa postare mi-am dat seama că problemele mele pot să mai aştepte o zi, două, aşa cum puteţi şi voi, cei câţiva care intrati aici, să mai aşteptati până să aflaţi noutăţi din relaţia mea cu acest monstru sacru al României numit Romtelecom (de la om la om, când mă piş mă ţin de pom).
Şi asta pentru că mi-am dat seama că am ajuns să nu treacă zi fără să mă scârbesc tot mai tare de societatea în care trăiesc. Alaltăieri parcă a fost treaba de la Realitatea cu radarele fixe, ieri m-au chemat din nou la Evidenţa Populaţiei să le mai duc o hârtie ca să-mi elibereze noul buletin (asta e altă poveste pe care am să v-o relatez odată, ideea e că mi s-a verificat dosarul de 2 ori şi de fiecare dată a fost "în regulă", ca pe urmă să lipsească "doar o hârtie") iar azi iaca aflu că UN ROMÂN, născut din părinţi români, doar soarta a făcut să se nască NU în România, este amendat şi expluzat în plin proces de obţinere a cetăţeniei. Un om care merită să fie român cu acte este aruncat afară în timp ce toţi bandiţii, toţi racheţii, toţi proxeneţii aterizaţi aici din îndepărtate zări pot trăi şi vieţui printre noi nestingheriţi.
Cuvintele sunt cred, de prisos. Tot ce-mi vine acum în minte este că îmi e ruşine de neruşinarea celor ce au decis să facă asta, şi de neruşinarea celor care permit ca în România să guverneze astfel de legi. Şi imi e ciudă pe neputinţa mea de a schimba ceva. Fiindcă eu singur nu voi putea face niciodată nimic. Fiindcă şi ţie cititorule îţi spun că singur nu vei face nimic, oricât de frustrat ai fi. Şi îmi e ruşine că am ajuns să fim un popor de maimuţoi, care nu mai pot articula nimic, şi culeg de jos seminţele ce li se aruncă printre gratiile cuştii.
Greaţa mea e fără margini.
Şi asta pentru că mi-am dat seama că am ajuns să nu treacă zi fără să mă scârbesc tot mai tare de societatea în care trăiesc. Alaltăieri parcă a fost treaba de la Realitatea cu radarele fixe, ieri m-au chemat din nou la Evidenţa Populaţiei să le mai duc o hârtie ca să-mi elibereze noul buletin (asta e altă poveste pe care am să v-o relatez odată, ideea e că mi s-a verificat dosarul de 2 ori şi de fiecare dată a fost "în regulă", ca pe urmă să lipsească "doar o hârtie") iar azi iaca aflu că UN ROMÂN, născut din părinţi români, doar soarta a făcut să se nască NU în România, este amendat şi expluzat în plin proces de obţinere a cetăţeniei. Un om care merită să fie român cu acte este aruncat afară în timp ce toţi bandiţii, toţi racheţii, toţi proxeneţii aterizaţi aici din îndepărtate zări pot trăi şi vieţui printre noi nestingheriţi.
Cuvintele sunt cred, de prisos. Tot ce-mi vine acum în minte este că îmi e ruşine de neruşinarea celor ce au decis să facă asta, şi de neruşinarea celor care permit ca în România să guverneze astfel de legi. Şi imi e ciudă pe neputinţa mea de a schimba ceva. Fiindcă eu singur nu voi putea face niciodată nimic. Fiindcă şi ţie cititorule îţi spun că singur nu vei face nimic, oricât de frustrat ai fi. Şi îmi e ruşine că am ajuns să fim un popor de maimuţoi, care nu mai pot articula nimic, şi culeg de jos seminţele ce li se aruncă printre gratiile cuştii.
Greaţa mea e fără margini.
