Aşa cum am zis mai demult, am o problemă cu reciclatul diverselor materiale pe care le produc sub formă de deşeuri. Aveam o mare problemă cu maculatura, problemă care însă sper să o rezolv săptămâna asta, şi asta datorită lui Cosinus, care n-o uitat de întrebarea mea, şi mi-o vândut un pont. Acum ştiu cam pe unde pot preda maculatura. Rămâne de văzut dacă voi reuşi s-o şi predau.
Dar nu vreau să bat câmpii iar pe tema asta. Acum am altă problemă. La locu' ăla unde îs containerele de gunoi la mine în cartier (nu ştiu cum i zice la locu' ăla, chiar, cum i zice?) nişte ţigani, sau boschetari, sau ce or fi fost ei, în fine, nişte omini (că şi ei îs omini) care trăiau într-o centrală dezafectată, adunau PET-uri într-un sac imens. Nu ştiu ce naiba făceau cu ele, bănuiesc însă că undeva, cineva, cumpără aşa ceva. Şi omnii ăştia probabil mai făceau şi ei un ban de-o pâine (bere, secărică, săniuţă, brrrr ce frig e!).
Da' amu, de-o vreme or venit nişte monştri cu chip de om şi or dărâmat centrala. Şi ominii ăştia strângători de PET-uri şi de fiare vechi or cam dispărut din peisaj, ca le-o dispărut adăpostu' şi s-or fi dus să caute altu' pe alte meleaguri.
No, da' între timp locatarii cartierului s-or învăţat să bage PET-urile în sac şi să nu le mai arunce la container. Deci... se poate. Cetăţenii îs receptivi, se capacitează, se responsabilizează. No, deci PET-urile separat. Şi vine ieri maşina de gunoi. Şi ce fac "operatorii" de pe maşina de gunoi? Deşartă ditamai sacu' de PET-uri în maşina de gunoi. Şi toarnă peste gunoiul menajer din container. Am crezut că nu văd bine. Da' încă văd. Nu bine, ci perfect. Deci stimaţi concetăţeni... ce dracu puneţi voi PET-urile alea separat? Că tot aia!
Şi acum vin şi zîc aşa: La Mediaş gunoiul se colectează selectiv. La Cisnădie gunoiul se colectează selectiv. Astea că-s lângă mine şi le ştiu.
Şi atunci, (stimate) domnule primar Klaus Johannis, proiect de preşedinte, om umblat şi frate cu toată Europa, vă întreb aşa: în Sibiu (Hermannstadt pre limba Dvs. maternă) de ce dracu' nu se poate? Că uite, cetăţenii vor, cuplează la iniţiative de genu' ăsta. Da' singuri n-au cum! Oare chiar aşa greu să fie pentru primăria noastră să încerce a accesa fondurile europene pentru un aşa demers? Poate îl întrebaţi pe colegu' Dvs. Thellmann de la Mediaş cum or făcut dânşii de acolo s-o putut!
Pentru final, mi-am amintit de o campanie ce făcea referire la gunoaiele ce inundă Delta Dunării, şi de unde am salvat nişte ad-uri. Mi-or plăcut, drept pentru care postez şi eu unul. Că asta ne aşteaptă şi pe noi, chiar dacă nu locuim în Deltă.

Un comentariu:
Suntem departe rau de colectarea separata a deseurilor. Inca mai avem de invatat deosebirea intre carto si sticla, metal si gunoi menajer. Intre Reciclabil si non-reciclabil. Adica, tu poti pune separat, dar daca cei care ar trebui sa se ocupe de treaba asta habar n-au... chiar ca suntem departe de Europa.
Trimiteți un comentariu