Povestea asta începe acum câteva zile, când, după o ninsoare zdravănă a venit frigu'... frigu' ăsta care ne-a făcut pe multi să exclamăm: "E jale, băga-mi-aş...". Eh, şi aşa cum ne-am obişnuit în fiecare iarnă, cei însărcinaţi cu deszăpezirea şi curăţarea străzilor cetăţii noastre nu-şi fac datoria. Astfel că sunt curate şi practicabile doar axele principale are oraşului, ferească sfântu' să vă băgaţi pe străzile laterale sau printre blocuri! Cu maşina sau pe jos, e tot un drac! Gheaţa e la ea acasă, sticlă lucioasă şi foarte periculoasa, cum aveam să constat pe propria-mi piele în această dimineaţă. Ei bine, în această dimineaţă am purces la activităţile zilnice cu maşina, că no, aveam de umblat/cărat, altfel probabil aş fi mers pe jos. Deşi, cum v-am zis, e tot un drac. Ajung în faţa clădirii unde îmi am umilul birou şi văd acolo un vecin săracu', prins în capcana gheţii. Adică să vă explicitez: nu e destul că strada e un adevărat patinoar pentru probe olimpice de viteză, în faţa biroului meu se mai cască şi o ditamai groapa de vreo 30cm adâncime. În care bietul om îşi scăpase o roată de la maşină, şi din cauza gheţii pe care SE ALUNECĂ, TOVARĂŞI nu reuşea să plece de pe loc. Aşa că m-am dat jos din propria-mi maşină să-l ajut. L-am împins frumuşel,a ieşit omu din groapă şi a plecat în treaba lui. Moment în care eu am dat să mă îndrept spte maşina mea să-mi recuperez laptop-ul şi aici a intervenit, indirect, domnu' Iohannis de care făceam vorbire în titlu. Fiindcă din cauza subordonaţilor dumisale care nu-şi fac treaba, m-am întins cât eram de mare pe jos, şi am dat cu căpăţâna de gheaţă. Eh, vreau să vă zic că lovitura m-a făcut K.O. Over and out! Am încercat să mă ridic şi am picat la loc. În mijlocul străzii. Deci AL STRĂZII, nu pe trotuar. Că alea le curăţă oamenii, că dacă nu le curăţă, vin inspectorii primăriei şi împart amenzi. Se învârteau toate cu mine. Încercam să-mi aduc aminte ce caut acolo. Încercam să mă coordonez ca să mă pot ridica şi nu reuşeam defel. Vedeam uşa de la maşină deschisă, la 1 metru de mine, şi nu reuşeam să ajung la ea să mă aşez pe scaun. Cu chiu cu vai, în patru labe, am reuşit să mă urc în maşină, mi-am tras puţin sufletu' şi am intrat în birou, cu speranţa că o să-mi revin în câteva minute. Dar aici mi s-a cam rupt filmu'. M-am trezit după două ore într-un pat. Norocul meu e că am biroul în casa părintească, şi am reuşit să ajung, cică singur, în casă. Eu momentan nu ştiu cum. Nu-mi amintesc. Momentan am pierdut 2 ore din viaţă. Momentan mă consider fericit că am scăpat cu viaţă, că nu m-am zdrobit ţeasta şi că încep, încet, încet, să-mi revin şi să-mi amintesc pentru ce am plecat azi-dimineaţă de acasă. Alţii poate n-or să aibă norocul meu. Alţii poate n-or să mai apuce să povestească ce au păţiţ în oraşul primarului aproape prim-ministru.
Încep să realizez că am fost la un pas de moarte. Puteam să nu mă mai ridic de acolo. Cert e că asta mi-a pus capac, ştiu că acum o să sune cam aiurea ce o să zic, dar eu unul nu mai pun ştampila pe Dvs., d-le Iohannis! V-aţi ajuns, sau perioada prea lungă petrecută în această funcţie v-a obosit. Nu ştiu, dar vi se cam rupe de oraşul ăsta în ultima vreme. Pe mine azi m-aţi făcut K.O. Nu pot decât să vă urez să vă facă şi pe Dvs. la fel cetăţenii acestui oraş, cu următoarea ocazie! Sper ca lovitura de la cap să nu-mi fie fatală şi să pot participa şi eu la această acţiune!
Şi cu astea închei aici, că mă duc să mă caut la cap.
P.S. În caz că cineva din primărie e curios pe ce stradă s-a întâmplat asta, chiar nu are nici o importanţă. În caz că n-aţi băgat de seamă, stimabililor, toate străzile secundare arată exact la fel.
Încep să realizez că am fost la un pas de moarte. Puteam să nu mă mai ridic de acolo. Cert e că asta mi-a pus capac, ştiu că acum o să sune cam aiurea ce o să zic, dar eu unul nu mai pun ştampila pe Dvs., d-le Iohannis! V-aţi ajuns, sau perioada prea lungă petrecută în această funcţie v-a obosit. Nu ştiu, dar vi se cam rupe de oraşul ăsta în ultima vreme. Pe mine azi m-aţi făcut K.O. Nu pot decât să vă urez să vă facă şi pe Dvs. la fel cetăţenii acestui oraş, cu următoarea ocazie! Sper ca lovitura de la cap să nu-mi fie fatală şi să pot participa şi eu la această acţiune!
Şi cu astea închei aici, că mă duc să mă caut la cap.
P.S. În caz că cineva din primărie e curios pe ce stradă s-a întâmplat asta, chiar nu are nici o importanţă. În caz că n-aţi băgat de seamă, stimabililor, toate străzile secundare arată exact la fel.
5 comentarii:
vrei sa zici ca au curatat???
din punctul meu de vedere doar traficul a curatat drumurile principale, nu ei.
peste tot e la fel, parchez masina la 200 m de bloc, pe strada circulata, ca sa fiu sigura ca plec de pe loc.
sper ca te simti mai bine acum...( ma refeream la lovitura, strazile oricum nu le "rezolvam" asa repede:) )
Bre, pretene, nu erai tu destul batut la(in) cap in unele comunitati virtuale, acu' ti-o mai tras una si ioan de nemtia al vostru asta.
De ce nu mergi msts-le la spitasl sa faci o tomografie la mansarda sa iei un ncertificst medical si cu un martor sa ii dai in judecata.
Atunci abia ti-ai facut datoria civica.
Partea care imi scapa mie e de ce dracu il realegeti pe gogu cu scoruri de 80%?
Te rog nu o lua ca o interpretare personala aiurea, da sunt totusi curios, mai ales ca nu esti primul pe care il aud cu dinastea
asta e mesaj pt ca am uitat sa bifez aia cu Trimite prin e-mail comentarii ulterioare la elucubratie@gmail.com
Bre, nene, cred ca gogu asta cum ii zici tu e reales cu asa procentaje numa finca nu e altu mai bun. Deci, pana acum n-am avut pe cine pune in loc, futui. Pe sistemu "raul cel mai mic" cred...
Trimiteți un comentariu