El Lider Maximo!

Da, EL, Băse, El Lider Maximo!
Doar el ne putea salva de la majorarea de taxe şi impozite! Bravo, dom' prezidente, deşi cam târziu, dar măcar în ceasul al 12-lea trebuia cineva să pună frână la bugetu' risipit necontrolat! Vorba 'ceea, mai bine mai târziu decât niciodată! Bok face numa relele, da' nu-i bai, vine Maximo şi repară! Amu, vreau să văd ce o să facă El Lider Maximo cu greviştii ăia de scriam ieri de ei, când or să-i sară în cap. Dar aici probabil o să intervină El Lider Minimo, aka Mini-me bok, să ia el castanele în freză.
Şi cu toate astea, bine nu ne mai facem! Am zîs!

Dreptul la grevă

Dreptul la grevă este un drept garantat de Constituţie, cel puţin în România. Garantat, dar nu şi reglementat. Aici intervine legiuitorul, care trebuie să stabilească în ce condiţii cetăţeanul poate face grevă, dar mai ales care sunt limitele exercitării acestui drept. Ei bine, de ce am deschis acest subiect? Fiindcă, după umila mea părere, într-o democraţie de căcat ca a noastră, acest drept la grevă ar trebui să aparţină EXCLUSIV sectorului privat, şi să fie interzis cu desăvârşire angajaţilor din sectorul de stat. Indiferent de provenienţa lor. Ştiu că o să îmi sară în cap mulţi, dar... chiar nu-mi pasă. N-am lucrat la stat nici o secundă şi nici nu-mi doresc.
Vorbeam acum cu nişte amici din Grecia, oameni la locul lor şi cu capul pe umeri, cu mici afaceri private, evident, în turism (ce dracu sa faci altceva în Grecia aia?). Oamenii erau foarte furioşi, ca de altfel şi alţii ca ei, din cauza blocajului de zilele astea. Furioşi pentru că nu-şi pot vedea de viaţa lor, nu-şi pot face bănuţul din cauza grevelor care le-au paralizat turiştilor accesul. Greve pornite de cine? De bugetari! Car-va să zică de nişte cetăţeni care nu realizează că privaţii ăştia, aşa evazionişi cum îi crede statul, le bagă lor în traistă lună de lună. Nu i-a deranjat aşa de tare că vor creşte taxele, că nu vor mai putea lucra la negru ca până acum. Îi deranjează însă tare că nu sunt lăsaţi să muncească de un sistem bugetar în criză care poate bloca o ţară întreagă cum şi când are chef.
Şi mi-am adus aminte de furiile mele de zi cu zi, când vedeam şi mai văd încă bugetarii noştri "amărâţi" facând grevă după grevă? Pentru ce? Pentru că încă îşi iau salariile? Pentru că nu i-a pus Boku pe liber? Dar pe mine mă întreabă cineva cum stau? Dacă mai duc? Dacă mai am din ce plăti suprataxe şi supraTVA? Pentru ce? Ca să îmi blocheze ei mie activitatea când şi cum vor? Nu văd de ce să aibă drept la grevă angajatul unui sistem care nu produce nimic. Un sistem care, aşa cum e croit în România, nu dă nimic în schimb.
Aşa că, nenicule, vrei job la stat? Atunci stai dracu pe curu' tău la serviciul ăla pe care ţi l-ai dorit, zi mersi că unii ca mine îţi plătesc salariul şi... ciocu' mic! Că pe noi, ăştia privaţii, nu ne ţine nimeni în braţe cu salarii şi sporuri, nu ne bagă nimeni în traistă, ca să ne permitem să facem grevă!
Aşa că... am şi eu o propunere legislativă, chiar daca nu mă aude nimeni: Limitarea drastică a dreptului la grevă pentru orice angajat plătit de la buget. Vrei grevă? Treci la privat, să vedem dacă-ţi mai arde!

Efemerul bujor de stepa

Legenda

A fost odata un imparat. Si avea imparatul doi feciori. Si, cum se intampla in basmele noastre, erau firi diferite. Cel mare purta numele de Zau. Era rau, invidios din fire. Cel mic, frumos si bun, se numea Bota. Fiul cel mic al imparatului, umbland prin padure, intr-o zi a zarit o fata frumoasa. Era fata padurarului. I-a placut fetei feciorul mic de imparat. Numai ca invidiosul de Zau ravnea el la inima fetei. Facea orice, numai sa-i fie pe plac. Si mintea intetosata de gelozie naste ideea razbunarii. Cauta sa scape, cu orice prilej, de fratele cel mic. Intr-o zi feciorii imparatului se intorceau de la vanatoare. Urmau sa treaca cu barca lacul de langa castelul imparatului. Intr-o clipa potrivita, Zau si-a aruncat fratele in apa rece si adanca a lacului. In zale fiind, acesta s-a inecat. Afland de moartea iubitului, fata padurarului se sfarsea de durere. A iesit din casa, s-a asezat pe pajistea de langa padure, privind luciul lacului care-l inghitise pe cel drag. Plangea cu atata durere incat lacrimile siroindu-i din ochi deveneau sange. Si unde cadeau pe pamant se prefaceau in flori de bujor de culoare sangerie. De la cei doi frati au luat nume si locurile: Zau, iar locul unde astazi se afla poiana bujorilor, padurea Bota.


Trecutul

In 1923, de ziua nationala, atunci aceasta fiind in 10 mai, Marcu Sancraian, atunci un copil de sase ani, a iesit, impreuna cu tatal sau la iarba verde in padurea de langa Botei. Printre ceilalti localnici care petreceau o zi in natura se afla si un tanar dascal clujean, Alexandu Borza. Clujeanul a inceput sa povesteasca celor prezenti despre bujorul de stepa, accentuand faptul ca daca nu este ocrotit, s-ar putea sa dispara. Micutul Marcu, care sorbea fiecare cuvant al lui Borza, a exclamat spre marele amuzament al celor prezenti: "Nu te teme! Voi avea eu grija de bujori!" Toata lumea a crezut ca nu-i decat un simplu entuziasm pueril. Alexandru Borza a devenit academician si a reusit, in 1932, ca o parte a poienii sa fie declarata rezervatie naturala, fiind cel mai nordic punct in care creste bujorul de stepa.

Marcu Sancraian s-a ocupat in continuare de "florile lui". Le-a ingrijit si le-a ocrotit. De fapt, fara Marcu Sancraian bujorul de stepa de la Zau de Campie ar fi disparut. Si-a indeplinit promisiunea facuta de copil. S-a luptat inclusiv in timpul razboiului, si apoi cu comunistii. Povestea lui o puteti citi aici.


Prezentul

Din 2004 boala nu l-a mai lasat pe Marcu Sancraian sa se ocupe de flori. Agentia de Protectie a Mediului Mures, convinsa de Octavian Calugar, economist si fost primar, a dat rezervatia in grija primariei Zau de Campie.

Acum Octavian Calugar, dupa ce a furat arta de la Marcu Sancraian, are grija de bujori. Chiar si operat la inima vine in fiecare zi, pe jos, din sat, sa vada de rezervatie. Acum, cat sunt vizitatori, sta si pazeste. Si vorbeste cu toata lumea. Explica frumos, se bucura de vizita, si nu te lasa pana nu scrii cateva vorbe in "cartea de oaspeti". Vinde pliante, si celor care vede ca sunt chiar interesati, le da si seminte de bujor, sa le planteze in alte parti, sa nu dispara specia.


Bujorul de stepa

Locurile de bastina ale bujorului de stepa erau intinsele campii pontice din Rusia, Ucraina, fosta Iugoslavie, litoralul Bulgariei si litoralul românesc. În Romania, Paeonia Tenuifolia crestea odinioara în judetele Buzau si Caras-Severin. Astazi, unica rezervatie de bujori de stepa din Europa se gaseste la Zau de Câmpie. Perioada de vegetatie, adica momentul din care floarea este plantata si pana cand infloreste, este de sapte pana la zece ani. Bujorului de stepă nu ii place umiditatea, dar are nevoie în schimb de multă căldură. O plantă trăieşte 60 de ani, iar florile rămân deschise timp de 12 zile, de obicei in ultima parte din aprilie.


Accesul la rezervatie

- Pozitie GPS: 46.64971 N x 24.10166 E
- In centrul comunei Zau de Campie este un indicator. Se urmeaza acel drum, sau, de preferat, cel indicat in harta de mai jos.
- Rezervatia este destul de greu de gasit. Ceea ce, la urma urmei, nu e un lucru rau...
- Nu va bazati pe iGo8 dincolo de Ludus. Pana si drumurile pe care le stie, le stie cam cu aproximatie...
- Pentru a vedea bujorii infloriti trebuie indeplinite doua conditii: sa fie perioada de florescenta, care e scurta, si sa nu fi plouat. Ambele drumuri de acces sunt dependente de umezeala. Daca pe drumul direct din sat, netrecut pe harta (ups, am uitat sa dau drumul la inregistrarea trackului GPS) s-au turnat bolovani (si aici cand spun bolovani exact la asta ma refer: bolovani in stare sa faca praf orice podea de masina), celalalt drum e drum de care cu boi. In conditii de umezeala pe primul drum bolovanii se transforma in partie, pe celalalt noroiul devine fatal, nici macar Dusterul nu te mai ajuta.


Deschide harta

Kürtös vulkán

Mno dară, amu câteva minute domnu' onor Ministrul Mediului, Pădurilor şi Secuilor László Borbély o emanat o chestie la Antena 3, chestie de care îs convins că o să vuiască netu' începând din seara asta. Cică vulcanu' ăla din Islanda e AUTONOM! Apăi nu pot decât să fiu de acord, DARRRR... trebuie să-i atrag atenţia lu' domnu' ministru că s-o dovedit că, fiind autonom, vulkánul Eyjafjallajökull o fost si încă mai îi NEGUVERNABIL!

Am zîs!

Cu mucu' în tren

No că m-or stârnit visurat şi Ovi Sîrb cu ale lor aventuri în tren, şi mi-am amintit şi io una. Da' dacă la ale lor alţii erau personajele negative, la a mea îs io! Aşadar şi prin urmare, pe vremea când eram mai tinar şi meream şi io ca tot studentu' cu gajica la mare la Costineşti (că io nu eram rebel să mărg la Vama Veche ca alţii), deci car-va-să-zică pe vreme aia meream, evident la mare, cu gajica şi cu trenu', că de unie Doamne-iartă-mă maşină ca tineretu de azi. Şi cum stăteam noi ca doi guguştiuci în compartiment unu' lîngă altu', numa simt că mi s-o uscat nasu' (ştiţi voi cum ţi să uscă nasu' în tren după mai multe ore de respirat aeru' ăla încărcat de miresme din tren). Şi mă apuc să mă zgurm.
Mno, cu noi în compartiment mai era o tanti, putem să-i zîcem şi o doamnă. Că era înţolită fain aşa. Şi io mă zgurm, aşa, mai cu fereală că mi-era o ţâră ruşine de tanti. Şi mă zgurm şi mă zgurm până adun sufizant material pentru, ştiţi voi... o biluţă din aia. No, şi frec biluţa, şi ea se face tot mai rotundă şi mai lipicoasă. Da' la un moment dat mă plictisesc de ea. Şi, cu gându' să scap de ea rapid, o priponesc frumos pe buricu' deştului mare şi mă pregătesc să-i dau un bobîrnac cu arătătoru'. E, şi în momentu' ăla un şir de evenimente neprevăzute se declanşează furibund.
Trenu' opreşte într-o staţie, în compartiment se lasă o linişte deplină, auzeam cum curge timpu'. Tanti de vizavi se priponise cu privirea în tetiera mea, o vedeam cu coada ochiului cum se uită prin mine la modelu' brodat. Io, pe de altă parte mă uitam şi io în gol să nu se prindă careva ce vreau să fac. Era linişte - linişteeee, timpu' parcă stătea în loc sau se dilatase, nu ştiu exact. Deştu' meu arătător se încordează şi explodează. Biluţa porneşte în drumul ei prin spaţiul compartimentar. O văd ca într-un slow motion cum zboară. Doar că traiectoria imprimată n-o urmat-o pe cea planificată, şi în bula aia de timp şi linişte am văst cum biluţa mea lipicioasă se opreşte fix pe guleru' de la haina lu' tanti şi face POC la impact. Da' cum o răsunat POC-u ăla în bula aia de timp şi linişte n-am să uit niciodată! O explodat ca o pungă de-un leu plină cu aer şi apoi izbită cu sete în capu' cui era la îndemînă. Îmi venea să intru în podeaua compartimentului de ruşine, doar că podeaua era cam jegoasă şi am renunţat la idee rapid. Tanti n-o zis nimic, deşi nu-mi vine să cred că n-o băgat de seamă mucu' meu pe guleru' ei, deci clar că era o doamnă! Io... de ruşine ce mi-o fost şi fin'că nu puteam intra în podea am ieşit pe coridor şi acolo am stat pâna la Constanţa unde s-o dat tanti jos.
Evident că dupaia ne-am râs io cu gajica de era să ratăm gara Costineşti şi să ajungem la Vama Veche unde mereau rebelii.
Mno, şi ui aşa o fost păţania mea cu mucu' în tren.

Din pacate...

Multe voci se plang ca mai bine ar fi fost tragedia din Polonia la noi. Daca s-ar fi putut, pe langa Base sa se afle tot parlamentul si tot guvernul... si mai bine.

Din pacate asa ceva n-ar fi fost posibil. Baselu' e capitan de nava. Chiar daca, prin absurd, ar fi insistat pe langa pilot sa-l duca jos atunci si acolo, cum a facut-o Kaczyński, ceea ce sunt sigur ca Base n-ar fi facut-o, ar fi stiut ce inseamna autoritatea unui capitan pe o nava, si ar fi stiut sa-si inghita vorbele cand s-ar fi uitat pilotul urat la el.

Asa ca nici asa n-ar fi scapat Romania...

Bash (IV)

Vin acasa, nevasta la calculator. Arunc o privire peste umarul ei si incep sa ma uit chioras. Curara, stricnina... Parca, totusi, n-am gresit asa de rau! Sper ca totusi isi face lectiile pentru scoala.

La un moment dat incepe sa rada in hohote:
- Auzi: stricnina a fost "molecule of the month" in septembrie 2004. Chimistii astia!... Geeks! Au Playboy-ul lor. "Strychnine, playmate of the month!"

Z'diaristi (II)

Observator. Antena 1. Ora 18:59. Headlines. Start.

"Un barbat a cazut de la 60 de metri...", in timp ce imaginile il arata prabusindu-se de-a lungul pilonului, lovindu-se de traverse. Ma uit chioras: Nu era parca o regelementare CNA privind violenta pe micul ecran? Ok, hai ca io-s mai nesimtit, asa, da' poate la unii nu le pica bine sa vada cum se zdrobeste un om. Ah, da, a ajuns jos, l-au blurat. E ok atunci, nu?

Se termina headlines-urile, incep stirile. "Un barbat a cazut de la 60 de metri... [bla-bla]. Va avertizam ca urmeaza imagini socante." 'Ai sa mori tu, seriooos?

Trag aer in piept si-mi aduc aminte de profesionalismul z'diaristilor protevisti de acu' vreo 15 ani. Cand un pilot s-a prabusit cu un AN-24 de marfa. Z'diaristii au aflat iute, si s-au infiintat la usa sotiei, care inca nu apucase sa fie anuntata. Sarmana femeie deschide nestiutoare usa, si i se baga, live, un microfon in gura, un reflector in ochi, o camera in fata, si o intrebare in urechi: "Ce parere aveti ca sotul dumneavoastra a murit?"

Ma uit la imagini din nou. Trosc, bum, pleosc, trosc, bum, pleosc, barbatul cade ricosand. Totusi, aia nu sunt saizeci de metri. Un bloc cu zece etaje are cam treizeci. Nu erau nici atat. Hai, sa-i iertam, femeile de obicei sunt invatate ca 20cm sunt cam atat.

Ora 19:17. Este ora nouasp'e si douazeci, e vremea sa recapitulam stirile. Trosc, bum, pleosc. "Un barbat a cazut de la 50 de metri...". Aham... inteleg...

Astept sa vad cat i-a costat reportajul. Amenda si audienta.

Sardonic, da.

O stire plimbata aseara m-a uns la suflet. Nush cat de adevarate sunt cifrele, dar: "Pe litoralul romanesc au fost 500 de turisti, la bulgari 20.000!"

Oh yeah!

Capra vecinului? Nu, sa moara capra noastra!

Au avut la dispozitie douazeci de ani. Douazeci de ani in care turismul romanesc putea fi facut sa functioneze. Poate ca nu ar fi fost sursa primara de venit al PIB, dar ar fi fost ceva. Unde era acum douazeci de ani turismul in Bulgaria, Muntenegru, Serbia sau Albania? Noi aveam deja litoralul amenajat, lasat mostenire. Acum nu mai conteaza.

Ii urez litoralului romanesc sa ajunga in stadiul anilor 50. Adica o fasie de pustiu. Da, cu rautate!

Au avut la dispozitie douazeci de ani ca sa faca ceva. N-au facut. Asa le trebuie.

Pe vremea lu' ceasca ni s-a inoculat cu perseverenta ca "tara ca a noastra nu e. Ca e bogata, ca e frumoasa, ca e unica, ce mai, suntem miezul." Si eu am crezut-o, ca nah, eu cum sa scap de indoctrinare? A tinut pana am scos prima oara nasul dincolo de granite. In Romania am fost plimbat destul (multumesc, mama, multumesc, tata!), dar cand am ajuns sa mai vad ceva si din alte tari... am cam ramas cu un gust amar. Parca nu e chiar cum ni s-a spus. Parca Alpii sunt mai frumosi. Parca verdele e altcumva. Parca oamenii sunt mai primitori. Nu parca. De fapt comparatiile nu stau in picioare.

In douazeci de ani s-ar fi putut face totusi, si asa, turism. Daca nu ne-am fi culcat pe o ureche. Las' ca prostii de turisti vin oricum. Cum au venit pana acum, au sa vina si de acum incolo.

Acum incep surprizele. Ups, ca nu mai vin! Ups!

Tarziu, dar incepe sa se vada ca nu merge asa. Nici macar spagile grase date de-a lungul vremii n-au sa mai tina de foame. Pensiunile arse ieri la Moeciu erau goale. De ce oare? Oare fiindca Moeciu a fost transformat dintr-o zona recreativa intr-una comerciala si manelizata? Hotelurile de pe litoral au avut 500 de turisti. Oare cati din acesti 500 au sa revina?

Acum incepe sa se vada ca turismul nu se face cu carpeli. Nenorocitul de Mazare (da, nene, n-am uitat ca ai promis ca te muti in Brazilia daca nu iese Geoana presedinte!) a avut cele mai mari parghii ca sa faca ceva. Hai sa nu ma leg de potlogariile imobiliare, ca trebuie sa mananca si gura lui ceva. Dar daca in loc sa dea 'jdemii de euro pe telegondola si palmieri baga aceeasi bani in sanitizare, adica sa faca curatenie atat pe plaja cat si printre cocalari, mai precis sa civilizeze turismul... ar fi mancat gura lui si mai mult. Teapa, Radule Stefanule! Nu a ta, e teapa care le-ai tras-o romanilor.

Nu mai vorbesc de banii bagati in publicitatea internationala. Nici nu mai stiu de cand a inceput asta, dar stiu ca ultima e asta cu succesurile "the land of choice". Care aceeasi bani bagati in infrastructura ar fi adus mult mai multe foloase.

De douazeci de ani nu s-a facut nimic pentru turist. Intotdeauna cand am prins un turist l-am jecmanit, fie la bani, fie prin conditii. "Nu-i nimic, ce daca asta nu mai vine? Las' ca vine alt fraier!". Ei uite ca fraierii s-au terminat. Gata, nu mai sunt!

Stiu ca m-am bagat pe tarlaua lui raudemusca, ca el mai indreptatit decat mine sa scrie despre turism, dar nu mi-am putut abtine rautatea si satisfactia sardonica din mine.

Douazeci de ani in care nu s-a facut nimic. Materia de lucru a fost. Bani au fost - si sunt inca, chiar si acum, dar nu ne trebuie. Modele au fost. Le-au avut pe toate pe tava.

Muriti, ma! Asa va trebuie!

Muriti fiindca jecmaniti fiecare fraier care va calca pragul. Fraier, da. Fraier, nu turist, nu oaspete. Muriti pentru tiganii ambulanti care te streseaza pe plaja. Muriti pentru chioscurile nenumarate, pline de aceleasi kitschuri cu LED-uri albastre, care sufoca orice posibil obiectiv turistic. Muriti pentru galagia, sa nu zic manelarismul, cu care inecati pe oricine. Muriti pentru mesele traditionale romanesti purtand marca Metro. Muriti pentru raceala cu va tratati fraierii., fiindca zambetele si amabilitatea sunt prea scumpe. Muriti pentru nesimtitii pe care ii acceptati in ograda, si carora nu le atrageti atenti ca deranjeaza pe altii. Muriti cu muntii de gunoaie, fiindca nu aveti nici o initiativa de a va curata teritoriul. Muriti cu intunericul in care sunt cufundate toate locurile in care ar trebui sa vi se plimbe fraierii, fiindca cinci becuri economice de 15W nu-si permite nimeni. Muriti pentru toata nesimtirea care va inconjoara. Poate nu sunteti voi cei care o provoaca, dar voi sunteti cei care o acceptati. Fiindca nu ridicati nici un deget. Acum e prea tarziu.

Urmatorul pas? Din pacate previzibil. Ceea ce i se intampla Romaniei acum la turism... maine o sa inceapa sa i se intample la tot.

O zi funny

O zi ca oricare alta. De fapt una din zilele alea care ar putea sa inceapa prost, si sa se termine si mai prost, si despre care seara spui cu obida ca ar fi putut sa lipseasca din calendar.

Dar azi m-am fofilat, si ma distrez ;;).

Plec de acasa cu tot felul de comisioane, il iau pe Amadeus cu mine. Ajung pe centura, coada la bariera cat vedeai cu ochii. Dau muzica mai tare, si astept linistit. Trece personalul, pornim in ambuteiaj. Intr-un tarziu imi vine randul sa trec peste liniile ferate, si cand ajung exact pe mijloc o aud pe Nena "Irgenwoooo, irgendwieeeeeee, irgendwaaa-ding-ding-ding-ding-ding!". In acelasi moment coada se opreste, din cauza la semaforul de la 500m. Ups! O rog pe Nena sa taca, dar in continuare "ding-ding-ding...". Amadeus cu botul pe o linie, si cu curu' pe ailalta. In fata si in spate altii, nici un metru de manevra. O iau la fuga, ii rog pe cei din fata sa se inghesuie, oamenii isi fac masinile precum sardele, da' il scot pe Amadeus dincolo de linie, si privesc ranjind cum trece marfarul prin spatele meu.

Mai incolo, ma'c sa-mi fac RCA. Inainte sa ma duc acolo, la Omniasig, ii zic lu' raudemusca ca daca ma duc risc sa-l iau pe ala de gat, din cauza la betelele in roate pe care mi le-a pus cand cu reparatia. In fine, ma stapanesc, ma duc la om. Se apuca sa-mi faca calcule, ii suna telefonul. Se ridica de la birou, merge sa-si ia mobilul, si cand se intoarce la birou aluneca pe parchet, cade, si cand i-a tras cu sete un cap de coltul biroului pana si eu am vazut stelele verzi. Normal, inainte sa vad ce are, si daca mai respira, prin cap mi-a trecut numai ca stie mai multa lume ca-s suparat pe el, eram singuri in toata cladirea, si ma si vedeam schimbandu-mi preferintele sexuale prin parnaie. Pana la urma s-a ridicat singur de jos, cam dizzy, saracul, asa ca n-am mai pus la suflet faptul ca ii iesea din calculator ca trebuie sa-i platesc ba 246, ba 258 de lei. M-am bucurat ca am scapat de condamnarea la omor cu premeditare.

Ziua inca nu s-a terminat, cine stie ce se va mai intampla.

Da' io ma distrez de minune!