miercuri, 10 decembrie 2008

Batatorul De Covoare

Se apropie Craciunul. Momentul in care, pentru a doua oara din an, revine in forta Batatorul De Covoare. Diabolicul dispozitiv format din partea fixa, o teava in forma de U, infipta zdravan in pamantul din fata la fiecare bloc al scumpei noastre patrii, si din partea mobila, din nuiele sau plastic, vanduta in magazinele do-it-yourself. De partea fixa se agata un covor, iar de partea mobila un idiot, si intreg dispozitivul este transformat, intr-o sursa de poluare. Biologica, si, mai ales, sonora.

Se bat covoare dimineata, se bat la amiaza, se bat seara. Se bat si noaptea, ca doar nu vrei sa vada vecinii ce mizerie ai adunat in casa.

Toata lumea bate covoare. Batatorul De Covoare nu are odihna. Nu conteaza ca ai venit din schimbul 2, rupt de oboseala, si dimineata ai vrea sa dormi. La ora 7 punct suna sirena si Batatorul isi incepe activitatea. Seara, la fel. Nu poti face nimic ce implica un pic de liniste, fiindca Batatorul rade de geamul tau termopan cu sticle de 6mm, si intra peste tine.

Unul din marile mele socuri pe care le-am avut la prima mea vizita in Jermania a fost sa descopar ca "aia" nu au Batatoare! Era o specie eradicata complet. Si atunci m-am bucurat, mi-am zis ca uite ca se poate, in 10-15 ani o sa fie si la noi liniste de Sarbatori.

Silly me...

Niciun comentariu: