Pun pariu ca vi s-o întamplat multora din voi să vedeţi pe stradă, în piaţă, undeva, o figură pe care să nu ştiţi de unde s-o luaţi. Ei bine, mie mi se întamplă destul de des. Şi nu, n-am nevoie de lecitină, încă mă duce memoria. Starea asta de confuzie vine din altă parte.
Iaca să vă dau un exemplu.
Acu' câţiva ani buni, pe vremea când era Metro numa' în Bucales şi la Braşov, aveam obicei să trag la Metro în drum spre casă, că acolo ştiam sigur că-i deschis la budă. Aşa am făcut şi cu astă ocazie de care vreau să vă povestesc. Mnoah, după ce-mi rezolv io problemele fiziologice, încep să fac cuie prin parcare, că onor partenera de excursie se băgase în magazin să mai cumpere una-alta, "numa' scurt, nu stau mult". Şi cum stăteam io de futui pomană în parcare, numa' ce mă trezesc privindu-mă în ochi cu un nenea ce se fâţâia şi el pe acolo. Probabil trecea prin aceeaşi fază ca şi mine. Şi-mi dau seama că-l ştiu de undeva. Da' de unde? Încep să-mi storc creerii... nimic... blank... zero... nici o fărâmă de informaţie. Şi fiindcă momentu' penibil tindea să se prelungească periculos de mult, îmi calc pe inimă şi-l... salut. Ca să nu-mi iasă vorbe te miri pe unde că-s ţăran şi nu salut oamenii. El îmi răspunde, io, ce să fac?... Merg mai departe: "Şi, ce mai faceţi domnu'... ăăăăă... că nu v-am mai văzut de un car de ani!". "Ooo, bine" îmi zice "tot aşa cum mă ştii". Fuck me! Speram la o informaţie mai utilă de atât! Continuăm aşa preţ de câteva minute, schimbând impresii care mai de care mai neutre. La un moment dat apare şi consoarta lu' nenea. Pe ea n-o ştiu! Dar fiindcă apăruse, şi se grăbea tare, ne salutăm de revedere, şi rămân singur în parcare. Io şi cu dilema mea. Cine o fi? De unde-l ştiu?
Îmi vine şi mie dup-o vreme rându' să plec spre casă. Şi purced la drum, frământat de problemă. Şi după fo' 150 de kilometre, mă fuljeră! Şi-mi dau seama cine-i nenea, şi de unde îl ştiu io! Îmi dau seama, dară, că tocmai mă conversasem banalităţi cu nenea Crăciunescu, şefu' arbitrilor de folbal la vremea aia. Şi că-l ştiam aşa bine de la TELEVIZOR! Amu să nu credeţi că-s f-un mare microbist. De fapt, am ajuns în ultimii ani să urăsc sportu' ăsta, aşa cum urăsc manelele şi cocalarii. Da' pe vremea aia îl dădeau mult la ştiri pe nenea Crăciunescu.
Aşa că pe la Vâlcea mă liniştisem. Io. Da' mă gândeam la nenea săracu'... io reuşisem să scap de obsesie, da' el, el? Cum avea să afle cine eram io şi cu cine îşi pierduse vremea în parcare la Metro? Era clar! N-avea nici o şansă!
Iaca să vă dau un exemplu.
Acu' câţiva ani buni, pe vremea când era Metro numa' în Bucales şi la Braşov, aveam obicei să trag la Metro în drum spre casă, că acolo ştiam sigur că-i deschis la budă. Aşa am făcut şi cu astă ocazie de care vreau să vă povestesc. Mnoah, după ce-mi rezolv io problemele fiziologice, încep să fac cuie prin parcare, că onor partenera de excursie se băgase în magazin să mai cumpere una-alta, "numa' scurt, nu stau mult". Şi cum stăteam io de futui pomană în parcare, numa' ce mă trezesc privindu-mă în ochi cu un nenea ce se fâţâia şi el pe acolo. Probabil trecea prin aceeaşi fază ca şi mine. Şi-mi dau seama că-l ştiu de undeva. Da' de unde? Încep să-mi storc creerii... nimic... blank... zero... nici o fărâmă de informaţie. Şi fiindcă momentu' penibil tindea să se prelungească periculos de mult, îmi calc pe inimă şi-l... salut. Ca să nu-mi iasă vorbe te miri pe unde că-s ţăran şi nu salut oamenii. El îmi răspunde, io, ce să fac?... Merg mai departe: "Şi, ce mai faceţi domnu'... ăăăăă... că nu v-am mai văzut de un car de ani!". "Ooo, bine" îmi zice "tot aşa cum mă ştii". Fuck me! Speram la o informaţie mai utilă de atât! Continuăm aşa preţ de câteva minute, schimbând impresii care mai de care mai neutre. La un moment dat apare şi consoarta lu' nenea. Pe ea n-o ştiu! Dar fiindcă apăruse, şi se grăbea tare, ne salutăm de revedere, şi rămân singur în parcare. Io şi cu dilema mea. Cine o fi? De unde-l ştiu?
Îmi vine şi mie dup-o vreme rându' să plec spre casă. Şi purced la drum, frământat de problemă. Şi după fo' 150 de kilometre, mă fuljeră! Şi-mi dau seama cine-i nenea, şi de unde îl ştiu io! Îmi dau seama, dară, că tocmai mă conversasem banalităţi cu nenea Crăciunescu, şefu' arbitrilor de folbal la vremea aia. Şi că-l ştiam aşa bine de la TELEVIZOR! Amu să nu credeţi că-s f-un mare microbist. De fapt, am ajuns în ultimii ani să urăsc sportu' ăsta, aşa cum urăsc manelele şi cocalarii. Da' pe vremea aia îl dădeau mult la ştiri pe nenea Crăciunescu.
Aşa că pe la Vâlcea mă liniştisem. Io. Da' mă gândeam la nenea săracu'... io reuşisem să scap de obsesie, da' el, el? Cum avea să afle cine eram io şi cu cine îşi pierduse vremea în parcare la Metro? Era clar! N-avea nici o şansă!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu