Warning! Do this at your own risk! This is not an official guide, it's just a procedure I've applied and it worked for me!
Avertisment: Acesta nu este un ghid oficial, este doar descrierea unei proceduri care a funcţionat în cazul meu! Aplicaţi procedura pe riscul şi răspunderea Dvs.!
Aşadar, despre ce vorbim? Despre un LCD LG 42LK430-ZG.
Ei bine, la indicaţiile Call Center-ului LG România, am purces acum câteva zile la un update, ca sa pot folosi decodorul CI+ de la RDS. Evident, am apelat la ultima versiune de soft (de altfel singura care se găseşte la acest moment pe site-ul oficial LG), şi anume (la momentul ăsta) ver. 03.01.47. Toate bune şi frumoase, problema pentru care am facut update s-a rezolvat, însa dupa ceva vreme am constatat că media-player-ul integrat funcţionează defectuos, mai exact la redarea anumitor tipuri de fişiere video exista un decalaj imens între imagine şi sunet. Drept pentru care, după frustrarea normală de moment, m-am pus pe căutat soluţii. Iar acestea nu au întârziat să apară. Evident, nu din partea tehnicienilor LG, ci din partea unor anonimi pasionaţi. Drept pentru care nimic din ceea ce urmează nu este poziţia oficială a LG, şi nici nu a fost confirmat sau aprobat în vreun fel de reprezentanţii LG.
Problema decalajului s-a rezolvat cu un downgrade la o versiune mai veche, care se pare că funcţionează corect atât din punct de vedere al media-player-ului cât şi a decodorului CI+.
Am găsit versiunea 03.01.34 aici: http://rghost.net/46595119
Se descarcă fişierul şi se copiază mai apoi pe un stick USB formatat FAT32, într-un folder nou creat, denumit LG_DTV. Se introduce USB-ul în port, apoi se porneşte TV-ul. Daca funcţia de Auto Update este activată, acesta va detecta fişierul, va raporta că versiunea de pe stick este mai veche decât cea instalată şi nu se va face update. Nu se intră în panică, se dă EXIT, iar apoi se intră în meniul principal. Se mută cursorul pe tab-ul OPTION, dar nu se intră în acest meniu. Se apasă apoi tasta FAV(orite) de 7 ori consecutiv, moment în care suntem anunţaţi că s-a detectat pe stick o versiune diferită. Ni se va cere să confirmăm că dorim instalarea prin selectarea fişierului respectiv. Facem acest lucru şi procedura de instalare va începe (la mine nu a mers din prima, am fost nevoit să opresc aparatul şi să reiniţializez procedura, însă la a doua încercare totul a decurs fără probleme). Instalarea a durat cam 3-4 minute, după care TV-ul s-a restartat singur şi... totul a revenit la normal. Merg perfect fişierele video, merge si decodorul... nu am constatat alte "lipsuri".
Sfat călduros: pentru a nu a avea surprize, vă sugerez ca, înainte de a vă apuca de operaţiune, să conectaţi aparatul TV la un UPS. Nu am idee ce se poate întâmpla dacă în timpul procedurii se întrerupe alimentarea cu energie electrică. Aşa cum am precizat în debutul postării, faceţi asta pe propria răspundere.
Lista de aparate compatibile cu această versiune de soft este următoarea:
19LV2300-ZG19LV2500-ZG
19LV250A-ZG
19LV250U-ZG
22LK330-ZH
22LV2500-ZG
22LV250A-ZG
22LV250U-ZG
22LV5500-ZJ
22LV5510-ZK
26LK330-ZH
26LK330A-ZH
26LK330N-ZH
26LK330U-ZH
26LV2500-ZG
26LV250A-ZG
26LV250U-ZG
26LV2540-ZL
26LV5510-ZK
32CS560-**
32LK330-ZH
32LK330A-ZH
32LK330N-ZH
32LK330U-ZH
32LK331-ZG
32LK430-ZG
32LK430A-ZG
32LK430N-ZG
32LK450-ZH
32LK450N-ZH
32LK450U-ZH
32LK451-ZG
32LK455-ZG
32LV2500-ZG
32LV250A-ZG
32LV250N-ZG
32LV250U-ZG
32LV2540-ZL
32LV3400-ZG
32LV340A-ZG
32LV340N-ZG
32LV3500-ZG
32LV3550-ZH
32LV355A-ZH
32LV355N-ZH
37LK430-ZG
37LK450-ZH
37LK450U-ZH
37LK451-ZG
37LV3500-ZG
37LV3550-ZH
37LV355A-ZH
37LV355N-ZH
37LV355U-ZH
42CS560-**
42LK430-ZG
42LK430N-ZG
42LK450-ZH
42LK450N-ZH
42LK450U-ZH
42LK451-ZG
42LV3400-ZG
42LV340A-ZG
42LV340N-ZG
42LV3500-ZG
42LV3550-ZH
42LV3551-ZK
42LV355A-ZH
42LV355N-ZH
42LV355U-ZH
47CS560-**
47LV3500-ZG
47LV3550-ZH
47LV355N-ZH
22LV2300-ZG
26LV5500-ZJ
32LV3551-ZK
32LV355U-ZH
37LK430A-ZG
37LK450N-ZH
42LK430A-ZG
47LV355A-ZH
47LV355U-ZH
P.S. Procedura cu 7xFAV funcţionează şi pe alte modele de TV LG, trebuie doar să vă asiguraţi că deţineţi versiunea corectă de soft pentru aparatul Dvs.
22 de comentarii:
Multumesc mult! Si eu am "stricat" televizorul cu update-ul 03.01.47. Am reusit sa rezolv problemele folosind articolul tau (si software-ul, care-i tare greu de gasit).
Subscriu la lista de multumiri :)
P.S. Unde ati gasit firmware-ul?
Thank You very much for help with downgrade software my DTV LG 42LK430-ZG from Czech Republic too.
Köszi szépen multumesc frumos! its worked
LG DTV 32LK450
Mai este o metoda mai usoara.Se pare ca tv salveaza ultimul firmware inainte de update.Asa ca intrati in meniul principal, mutati cursorul pe options/optiuni si apasati de 7 ori tasta 9.TV se restarteaza si revine la versiunea anterioara inainte de update.Eu asa am facut si am revenit fara stick cu firmware la 3.01.34.
Ce sa zic...multumesc pentru efort!!!
A mers si la mine perfect!!!
Problema era intr-adevar cu acele nesincronizari sunet / video!
RESPECT!
Multumesc.Sfatul tau mi-a fost de mare ajutor.
A facut cineva upgrade la Versiunea_04.99.99_and_05.00.03?La LG-ul meu, model 32LK430 nu functioneaza! Multumec.
Multumesc enorm !
Eu nu am intalnit pe 32LK450-ZH cu 03.01.47 acea nesincronizare.Problema mea era alta:toate fiserele MPEG4 nu erau decodate (audio).Filmul rula fara sunet. Asta era singura mea nemultumire insa acum s-a rezolvat! MULTUMESC !!!
Salutare! Am un LG lk430-zg si am o problema cu un ci+ de la upc. Il recunoaste dar in momentul in care selectez anumite posturi hd sau din maxpack sta 5 secunde pe acel canal (hbo de ex.), apoi schimba la alt post singur-singurel si postul hbo dispare din lista. Update-ul va rezolva problema? A intalnit cineva asa ceva? Multumesc anticipat pentru raspunsuri si interes.
Great job! After upgrade to 3.01.47 the TV lost its sound during playback. Keeping the instructions here I managed to downgrade the software to 3.00.47 and the sound came back. Thank you, gentlemen!
salut.tv spune modul ci detectat. si cand intru in meniu nu-mi apare.cum pot rezolva?
Dar daca nu am imagine,doar backlight,de unde fac rost de un dump pentru a rescrie firmware-ul?Ma poate ajuta cineva?Nu am nici OSD.Face doar power ON/OFF.Va multumesc anticipat.Girus din Ploiesti.
Am un LG32lk430 si nu mai intra in meniu. Apare doar sigla cu LG Lifes Good si atat. Cum rescriu firmware-ul cu ajutorul cablului RS232? Multumesc 0754426572
Ma poate ajuta cineva cu un upgrade / firmware pentru LG model 26LN450B ? Incerc sa-l fac compatibil CI+.
Multumesc 0726326510
Multumesc foarte mult pentru informatii.Foarte utile. Sanatate !
Si eu am facut Update la un model 32LD3500 si vreo 2 luni nu am avut probleme. Insa de curand, cand il porneam incepea sa suiere, intra singur prin meniu, se dadea mai tare/mai incet sonorul de unul singur, se oprea etc.
Am aplicat o metoda descrisa mai sus „Mai este o metoda mai usoara. Se pare ca tv salveaza ultimul firmware inainte de update. Asa ca intrati in meniul principal, mutati cursorul pe options/optiuni si apasati de 7 ori tasta 9. TV se restarteaza si revine la versiunea anterioara inainte de update” si TV-ul si-a revenit. Insa nu cred ca versiunea de soft este cea pe care o aveam inainte de upgrade, acum apare 03.03.03 iar inainte a treia grupa de cifre sigur era mai mare de 10. Oricum, ma bucur ca s-a rezolvat problema si multumim sfatuitorilor.
Am un LG 32LF510U. La 2-3 zile uita toate setarile , cand il pornesc incepe cu initializarea (tara, limba .....etc.) Il setez, dupa 2-3 zile povestea se repeta. Are cea mai noua versiune de software (mai noua decat cea de pe site). Am incercat downgrade de firmware, dar nu merge nici o varianta din cele doua propuse mai sus. Ma gândeam sa il dau inapoi, e in garantie, dar nu as vrea sa imi las parintii cine stie cate zile fara TV pana se va rezolva in service. Aparent este vorba de o eroare software care apare la pornirea TV. Ma puteti ajuta ? Multumesc frumos.
Am facut si eu acelasi lucru si se incarca pana la 90% si dupaia o ia de la capat ma poate ajuta si pe mine cineva 0746881939 Multumesc!
Scz pentru revenire ma poate ajuta cine va si pe mine va rog
Salut.am un LCD.se numeste ALTIUS, este fabricat in China, am cautat pe net un soft dar nu am reusit.Ma poate ajuta cineva? Multumesc
Trimiteți un comentariu