- VOTEAZĂ!
- NU VOTA!
- MERGI LA VOT!
- VOTUL TĂU CONTEAZĂ!
- NU TE LĂSA FRAIERIT!
- DACĂ MAI AI PUŢINĂ DEMNITATE NU VOTA!
Băăăă... sunteţi copiii dacă vă imaginaţi că vreodată în ţara asta o să conteze că noi, câţiva, nu merem la vot. Sau că merem. Şi că prin absenţa noastră se va realiza acel absenteism care chiar să ducă la anularea sistematică a alegerilor, până când hoţii şi javrele astea se vor simţi!
Până când ţara asta nu va ieşi din ignoranţă până la cel mai de jos nivel al său, aşa încât şi lelea Floare şi minerul Gică şi Doreleeeee să priceapă cu ce se mănâncă votarea asta, degeaba merem noi sau nu la vot. Suntem cantitate neglijabilă comparativ cu grosul celor care merg la vot, aşa cum mergeau şi acum 30 de ani "că aşa trebe, că de nu avem probleme cu partidu", şi care pun ştampila unde le-o zis dom' primar sau popa sau oricine le-o pus în mână o plasă cu o bască şi o cutie de chibrituri.
Aşa că daţi-mi pace cu propaganda asta pro sau contra vot. Că mi-e mai scârbă de ea decât de candidaţi!
Cine vrea să stea acas, să stea. Cine vrea să meargă să voteze cu vreunul din nenorociţii ăştia aia să facă. Eu unul, o să mă duc să-mi anulez votul. Măcar aşa conştiinţa mea va fi împăcată la gândul că mi-am exprimat opinia pe care o am vizavi de votul din 30. Noiembrie. AD 2008. La 90 de ani făr' o zi de la Marea Unire.
Şi voi putea să fac gură. Doar am fost la vot!
Am zîs!

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu